Enigma Otiliei

de George Călinescu
- argumentare roman interbelic/realist/obiectiv de tip balzacian -
 
Opera literară Enigma Otiliei de George Călinescu a apărut în perioada
interbelică (anul 1938) si este primul nostru roman citadin modern, obiectiv, de tip
clasic si balzacian.
Enigma Otiliei, este un roman realist de tip balzacian, cu elemente moderniste,
apartinând prozei interbelice. De asemenea, este un roman social si citadin.
Opera literară Enigma Otiliei este un roman, având o actiune amplă, desfăsurată
pe mai multe planuri, un conflict complex, numeroase personaje si este realizată o
imagine amplă asupra vietii.
 Enigma Otilieieste un roman realist balzacian prin prezentarea unor aspecte ale
societătii bucurestene de la începutul secolului XX, prin motivul mostenirii si al
paternitătii, prin structura simetrică, circulară, închisă, prin tehnica detaliului,
importanta decorului, a vestimentatiei, a mijloacelor de caracterizare, realizarea
personajelor încadrabile în tipologii, veridicitatea, naratiunea la persoana a III-a, cu
focalizare 0 si viziunea ”dindărăt”, narator omniscient si omniprezent.
 Tema romanului este prezentarea unor aspecte ale burgheziei bucurestene de la
începutul secolului XX, ceea ce determină caracterul citadin si social al operei.
Romanul prezintă formarea/maturizarea unui tânăr care, înainte de a-si face o
carieră, trăieste experienta iubirii si a relatiilor de familie.
 Titlul initial a fost ”Părintii Otiliei”, întrucât fiecare personaj se comportă oarecum
patern cu aceasta, determinându-i destinul.
 Sunt prezente toate modurile de expunere, cu diverse trăsături si semnificatii:
descrierea are functie simbolică si de anticipare; naratiunea este obiectivă si are
functia de reprezentare a realitătii prin absenta mărcilor subiectivitătii iar dialogul
sustine veridicitatea.
  Romanul este alcătuit din 20 de capitole iar prin tehnica planurilor narative
paralele este urmărit destinul mai multor personaje: destinul Otiliei, destinul lui
Felix cât si destinul clanului Tulea. Secventele narative sunt prezentate prin
alternantă, iar succesiunea evenimentelor este redată prin înlăntuire.
 Un plan urmăreste lupta membrilor clanului Tulea pentru înlăturarea Otiliei si
obtinerea averii lui Costache.Cel de-al doilea plan prezintă destinul tânărului Felix
Sima care, rămas orfan, vine la Bucuresti pentru a studia medicina, locuieste la
tutorele său si trăieste iubirea adolescentină pentru Otilia Mărculescu. Autorul
acordă interes si planurilor secundare, pentru sustinerea imaginii ample a
societătii citadine.
 
Romanul este caracterizat de o simetrie între incipit si final datorită căruia
romanul are o strucutră circulară. Incipitul romanului realist fixează veridic
cadrul spatial si temporal al evenimentelor, prezintă principalele personaje,
sugerează conflictul si trasează principalele planuri narative. Finalul este închis prin
rezolvarea conflictului si prezintă, în mod simetric, acelasi cadru, însă într-un alt
moment temporal (după aproximativ zece ani: ”după război”).
 Actiunea romanului începe cu venirea tânărului orfan Felix Sima, la Bucuresti, în
casa unchiului si tutorelui său, pentru a studia medicina. Costache Giurgiuveanu
este un rentier avar, care o creste în casa lui pe Otilia Mărculescu, fiica sa vitregă,
cu intentia de a o înfia. Aglae o consideră un pericol pentru mostenirea fratelui ei.
 În expozitiune, realizată în metoda realist - balzaciană, sunt prezentate, cu
exectitate, principalele personaje, timpul si spatiul, ceea ce conferă veridicitate
romanului realist. Caracteristicile arhitectonice ale străzii si ale casei lui mos
Costache sunt surprinse de ”ochiul unui estet”, din perspectiva naratorului
specializat, desi observatia îi este atribuită personajului. Familarizarea cu mediul,
prin procedeul restângerii treptate a cadrului, este o modalitate de pătrundere a
psihologiei personajelor din acest spatiu, prin reconstruirea atmosferei. Strada si
casa lui mos Costache sugerează, prin detaliile surprinse, contrastul dintre pretentia
de confort si bun gust a unor locatari bogati si realitate – acestia sunt inculti,
zgârciti, snobi si delăsători. Arhitectura sugerează imaginea unei lumi în declin, care
a avut cândva energia necesară pentru a se îmbogăti, dar nu si fondul cultural.
 Ajuns în locuintă, Felix îl cunoaste pe unchiul său, pe verisoara Otilia si asistă la o
scenă de familie: jocul de table. Sunt realizate portretele fizice ale personajelor cu
detalii vestimentare si fiziologice. Atmosfera sugerată este neprimitoare, iar replicile
Aglaei anticipează conflictul.
 Intriga se dezvoltă pe două planuri care se întrepătrund: lupta membrilor
clanului Tulea pentru obtinerea moştenirii lui Costache Giurgiuveanu si destinul
tânărului Felix Sima.
 Competiţia pentru moştenirea bătrânului avar devine un prilej pentru observarea
efectelor, în plan moral, ale obsesiei banului. Bătrânul avar, bogat, din dorinta de a
nu cheltui, nu asigură în nici un fel viitorul Otiliei. Clanul Tulea urmăreşte
succesiunea totală a averii lui, plan pus în pericol, ipotetic, de înfierea Otiliei. Deşi
are o afecţiune sinceră pentru fată, bătrânul amână înfierea ei, de dragul banilor şi
din teama de Aglae. Iniţial într-un plan secundar, Stănică Ratiu urmăreşte să
parvină, vizează averea clanului Tulea, dar smulge in final banii lui moş Costache.
El susţine în fond intriga romanului, până la rezolvarea din deznodământ.
Planul destinului tânărului Felix, a formării sale, urmăreşte experienţele trăite în
casa unchiului său, în special iubirea adolescentină pentru Otilia. Este gelos pe
Pascalopol, dar nu ia nicio decizie, fiindcă dorinţa de a-şi face o carieră primează.
Otilia îl iubeşte pe Felix, dar după moartea lui moş Costache îi lasă tânărului
libertatea de a-şi împlini visul şi se căsătoreşte cu Pascalopol, bărbat matur, care îi
poate oferi înţelegere şi protecţie. În epilog, aflăm că Pascalopol i-a redat cu
generozitate libertatea de a-şi trăi tinereţea, iar Otilia a devenit soţia unui conte
exotic; ea rămâne pentru Felix o imagine a eternului feminin, iar pentru Pascalopol
o enigmă. La final, simetric, Felix se întoarce pe strada Antim si revede casa lui Mos
Costache, lăsată în paragină, amintindu-si de replica bătrânului, acum
adevarată :"Aici nu stă nimeni".
 Conflictul romanului se bazează pe relaţiile dintre celor două familii înrudite, cea
a lui Costache Giurgiuveanu si cea surorii lui Costache, Aglae. Acestea sugerează
universul social prin tipurile umane realizate.
 Istoria moştenirii determină conflicte succesorale iar rivalitatea dintre
adolescentul Felix şi maturul Pascalopol pentru mâna Otiliei iscă un conflict erotic.
 Caracterul de frescă al romanului este dat de prezentarea diverselor aspecte ale
societătii burgheze: avaritia, lăcomia, parvenismul, cât si de prezentarea unor
aspecte ale familiei burgheze: relatia dintre părinti si copii, relatia dintre soti,
căsătoria.
 Construcţia personajelor este realizată prin tehnica balzaciană a descrierii
mediului si fizionomiei pentru deducerea trăsăturilor de caracter. Personajele
reprezintă tipologii: mos Costache - avarul sufletist, iubitor de copii; Otilia –
cocheta; Felix – ambitiosul; Pascalopol – aristocratul rafinat, Aglae – baba absolută
si rea; Aurica – fata bătrână; Simion – dementul senil. Aceste tipuri realiste pornesc
de la caracterele clasice pe care realismul le preia. Tot un element clasic este si
triunghiul amoros.
 Tehnicile de caracterizare a personajelor utilizate sunt caracterizarea directă,
realizată de narator încă de la începutul romanului când ne dă lămuriri despre
gradele de rudenie, starea civilă si biografia personajelor reunite la jocul de table
cât si de personaje si caracterizarea indirectă ce rezultă din fapte,
comportamente, limbaj, vestimentaţie, relaţii între personaje.
 Felix Sima este unul dintre personajele principale al cărui destin este urmărit de-a
lungul romanului. Orfan, el este definit chiar de George Călinescu ca ”martor si
actor” si cu el se deschide actiunea romanului, care într-unul din planurile narative
urmăreste formarea personalitătii acestui personaj.Felix a mostenit o casă si un
depozit în bani, pe care urma să le administreze tutorele său Costache
Giurgiuveanu.Caracterizarea directă este realizată de către autorul încă de la
început, din momentul sosirii lui Felix în Bucuresti: ”un tânăr de vreo optsprezece
ani, îmbrăcat în uniformă de licean”. Portretul fizic ilustrează, prin detaliile descrierii
directe, trăsăturile morale ale tânărului, care rezultă în mod indirect: ”fata îi era
juvenilă si prelungă, aproape feminină” sugerează delicatetea sufletească. Nasul
”de o tăietură elenică” îi dă o ”notă voluntară”, iar îmbrăcămintea, desi o ”uniformă
de licean”, îi dă un aer bărbătesc si elegant.Caracterizarea indirectă rezultă din
comportamentul, gesturile, atitudinile, faptele sale si denotă o fire ratională, lucidă,
cu o mare nevoie de certitudini, o fire analitică si un spirit de observatie foarte
dezvoltat.Drama erotică a lui Felix provine din faptul că, desi vede în Otilia o fată
admirabilă, superioară, el n-o poate întelege în momentele sale de luciditate, când
operează ratiunea si nu sentimentul.
Dacă pe plan sentimental el esuează, el se va realiza, în schimb, pe plan
profesional, iar experienta erotică îi este benefică, determinând o oarecare
maturizare pe plan afectiv.
 Otilia Mărculescu este personajul principal feminin al romanului si unul din cele
mai complexe personaje feminine din literatura română. Autorul spune despre ea că
”Otilia este eroina mea lirică, proiectia sa în afară, o imagine lunară si feminină”.
 Otilia este fiica vitregă a lui mos Costache, pe care acesta vrea să o înfieze.
Prin caracterizare directă este realizat portretul ei fizic, din perspectiva lui Felix,
care sugerează tineretea, delicatetea si distinctia: ”părea să aibă optsprezece-
nouăsprezece ani”, ”Fata măslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastrii”, ”trupul
subtiratic, cu oase delicate”.
 Otilia este caracterizată si prin prisma celorlalte personaje – cheie ale romanului:
Felix o vede ca pe o femeie exceptională, cultă, atrăgatoare, idealul feminin;
Pascalopol o vede ca ”o mare strengărită cu un temperament de artistă”; mos
Costache o numeste ”fetita mea” si o soarbe umilit din ochi, Stănică o elogiază si
crede că îi leagă nevoia de libertate si lipsa de prejudecăti, iar Aglae o consideră o
”stricat”, Otilia reprezentând pentru ea un pericol în calea obtinerii averii lui
Costache.Otilia însăsi se autocaracterizează astfel: ”Sunt foarte capricioasă,
vreau să fiu liberă!”, ”Eu am un temperament nefericit: mă plictisesc repede, sufăr
când sunt contrariată”.Caracterizarea indirectă este realizată printr-o serie de
trăsături contradictorii: copilăroasă si matură, expansivă si interiorizată, ratională si
impulsivă. Comportamentul ei este derutant atât pentru Felix cât si pentru
Pascalopol. Otilia este fascinanta, dilematică prin comportament.
Rolul substantivului ”enigma” din titlul romanului este de a înfătisa enigma
eternă a feminitătii, receptată din perspectiva lui Felix. Fire complexă, plină de
neprevăzut, ea are o influentă magică asupra celorlalti.
Relatia dintre Felix si Otilia este cea mai interesantă relatie între personajele
romanului. Ea este constituită de povestea de dragoste dintre cei doi tineri. Acestia
alcătuiesc un cuplu de personaje care ilustrează tema iubirii, în acest roman realist.
 Cocheta si ambitiosul, din tipologia clasică, fata exuberantă si tânărul rational,
personaje ce pun în evidentă antiteza romantică, dar si atractia contrariilor, au în
comun conditia socială – adolescenti orfani care au încă nevoie de protectori - si
statutul intelectual superior.Între cei doi se naste, încă de la început, o afectiune
delicată. Impulsiv si încă imatur, Felix percepe dragostea la modul romantic,
transformând-o pe Otilia într-un ideal feminin. El are nevoie de certitudini, iar
comportamentul derutant al fetei îl descumpăneste.Ultima întâlnire dintre Felix si
Otilia, înaintea plecării ei din tară cu Pascalopol, este esentială pentru întelegerea
personalitătii celor doi tineri si a atitudinii lor fată de iubire. Felix este tânărul
intelectual ambitios, al cărui tel în viată este reusita în carieră si care consideră că
femeia trebuie să-i fie un sprijin în atingerea telului. Otilia, însă, este de părere că
rostul femeii ”este să placă, în afară de asta neputând exista fericire”. Felix este
dispus să astepte oricât dacă la un moment dat se va căsătorii cu Otilia, în timp ce
tânăra concepe iubirea în felul aventuros al artistului, cu dăruire si libertate
absolută. Otilia, realizând aceasta diferentă, dar si faptul că ea ar putea reprezenta
o piedică în calea realizării profesionale a lui Felix, fata îl părăseste pe tânăr si alege
siguranta căsătoriei cu Pascalopol.Prin urmare, căile celor doi îndrăgostiti se
despart. Câtiva ani mai târziu, Felix află de la Pascalopol că acesta i-a redat
libertatea Otiliei, aceasta devenind sotia unui conte exotic, undeva în Argentina. La
rândul său, Felix îsi realizează ambitiile profesionale, devenind un medic renumit si
profesor universitar si întemeindu-si o familie.Naratorul obiectiv îsi lasă personajele
să-si dezvăluie trăsăturile în momente de încordare, consemnându-le gesturile,
limbajul, prezentând relatiile dintre ele.
Se remarcă limbajul uniformizat, utilizarea frazei ample, preferinţa
pentru epitetul neologic (faţa juvenilă, aspect bizar) si a procedeelor artistice
utilizate mai ales în descrieri. Precizia notaţiei are uneori rolul didascaliilor şi
susţine împreună cu dialogul sau monologul caracterul scenic al secvenţelor.
 Toate aceste trăsături – prezentarea unor aspecte ale societătii bucurestene de la
începutul secolului XX, motivul mostenirii si al paternitătii, structura simetrică,
tehnica detaliului, importanta decorului si a vestimentatiei, a mijloacelor de
caracterizare si realizarea personajelor încadrabile în tipologii, veridicitatea si
naratiunea la persoana a III-a – conduc la concluzia că opera literară Enigma
Otiliei de George Călinescu este un roman realist balzacian, care se înscrie, prin
valoarea sa, în seria capodoperelor literaturii române.