Enigma Otiliei Felix Sima, un tânăr de 18 ani, vine în

București la unchiul său Costache

Giurgiuveanu pentru a urma Facultatea de
Enigma Otiliei medicină. Ajuns la adresa indicată, Otilia,
pupila bătrânului, îl invită în casă, unde
cunoște membrii familiei: matușa Aglae,
unchiul Simion și copiii acestora Titi, Aurica,
Olimpia, ginerele Stanică Rațiu precum și
prietenul de familie Leonida Pascalopol. A
doua zi, Otilia îi arată locuința, el remarcă felul
jucăuș al fetei și este surprins cand găsește o
scrisoare adresată acesteia, pe numele Otilia
Mărculescu. Fata este râvnită de Leonida
Pascalopol și invidiată de toți membrii familiei
Tulea. Felix, curios de enigma numelui
Mărculescu, descoperă soarta Otiliei care nu
este cu mult diferită de a sa. Fata a rămas
orfană de mică și este crescută de tatăl său
vitreg, moș Costache. Pascalopol a cunoscut-
o pe mama Otiliei și de atunci i-a ajutat foarte
mult, Otilia purtându-i o stimă deosebită.
Rugat de Aglae, Felix îl meditează pe Titi care
a rămas corigent, și în aceste împrejurări sora
sa Aurica se atașează de tânăr. El, însă, se
simte tot mai atras de Otilia pe care o admiră
și cu care petrece din ce în ce mai mult timp.
Vede însă în Pascalopol un rival. La începutul
lunii august, Olimpia, cel mai mare copil al
Aglaei, își face apariția acasă împreună cu
Stănică, concubinul ei, cu care are un copil.
Coperta ediției din 2008 Simion nu-și recunoaște fiica și refuză să-i
Editura Adevărul dea o casă de locuit și zestrea sa. Stănică,
prin minciuni și scrisori adresate domnului
Informații generale Pascalopol cum că se împușcă, reușește să
Autor George Călinescu strângă ceva bani de la toți și să-l înduplece
pe Simion cu motivarea că mai are câteva luni
Gen de trăit, să-i dea zestrea Olimpiei. La invitația
Roman realist balzacian,Bildungsroman
lui Pascalopol, Felix și Otilia se duc la moșia
Ediția originală acestuia, unde tinerii profită de timpul petrecut
împreună, iar după două săptămâni revin
Editură Editura Națională Ciornei acasă. Între timp, fiul Olimpiei și al lui Stănică,
Aurel Rațiu, moare, iar tatăl, înduioșat, îi
Limbă originală Română
publică în ziar decesul, amintind toate rudele,
Țară de prima în speranța de a obține cât mai mult sprijin
România financiar. Stănică este interesat de averea lui
lansare
moș Costache și în acest scop îl aduce pe un
Data publicării 1938 oarecare doctor Vasiliade pentru a-i pune
diagnosticul că este bolnav. Singurul care
OCLC 640753098 descoperă planul este Pascalopol, care îl
avertizează pe bătrân.
modifică
Între Felix și Otilia se clădește o relație de
profundă prietenie și atașament. Felix îi
Enigma Otiliei este un roman de mărturisește iubirea, iar Otilia pare și ea
tip balzacian scris de George Călinescu în înduioșată, însă privește totul în mod
anul 1938. copilăresc. Grija sa pentru Felix pare mai mult
a unei surori. Rușinat, Felix își pune pe hârtie
Sumar toate sentimentele sale, trimițându-i Otilei
scrisoarea, însă ea nu-i dă nici un răspuns. Într-un moment de gelozie, Felix o roagă pe
Otilia să nu se mai întâlnească cu Pascalopol, însă tot el, invitat de acesta la el acasă,
își dă seama de greșeala făcută față de Otilia. În casă discuțiile despre adopția Otiliei
de către moș Costache declanșează un nou val cu scandaluri din partea Aglaei. În cele
din urmă, fata îi cere lui moș Costache să nu întocmească formalitatile de adoptie si
pleacă cu Pascalopol la moșie, spre surprinderea lui Felix, care rămâne dezamăgit. El
se refugiază în brațele unei curtezane, Georgeta. Felix are ocazia să-l cunoască pe
Weissmann, un coleg de facultate care-i trezește pasiuni nebănuite pentru poezie.
Discuțiile avute cu acesta îi dezvăluie situația materială dificilă a studentului, dar și
spiritul practic al acestuia, care face injecții și consultă diferite persoane pentru a-și
întreține frații și surorile. Cina la restaurantul domnului Iorgu în cinstea aniversării fiicei
sale minore îi reunesc la aceeași masă pe Georgeta cu generalul, pe Stănică, Olimpia,
Aglae, Titi, Felix și moș Costache. Aglae pare foarte interesată de viitorul fiicei celor
două gazele, în speranța că o va căsători cu Titi, în timp ce Felix se simte din ce în ce
mai jignit de purtările Georgetei. La început, după o ușoară criză, familia Tulea ignoră
purtările lui Simion, care începuse să aiureze, însă văzând că situația devine
insuportabilă, Aglae ajutată de Stănică și de Weissmann îl duc la un sanatoriu. Titi se
află în centrul atenției pentru Aglae care urmărește să-l însoare cât mai bine spre
dezamăgirea Auricii și a Olimpiei.O nepoată a sa de 16 ani pe nume Lili își manifestă
dorința de a se căsători, iar Stănică îl recomandă tatălui acesteia pe Felix Sima, în
special pentru că dorea a aduce în rândurile familiei sale și oameni culți. Felix visează
că Otilia cântă la pian, însă spre surprinderea sa totul pare a fi realitate. Revăzându-se,
cei doi povestesc îndelung, în timp ce Felix se simte tot mai atras de Otilia și de
schimbarea acesteia. Moș Costache are planurile sale cu cei doi tineri, începând să
adune materiale de construcții pentru o casă unde cei doi, Felix și Otilia aveau să stea
după moartea sa. Stănică îi face cunoștință lui Felix cu Lili, spre supărarea lui Titi, care
este atras de fată și nu înțelege de ce toate sunt atrase de băiatul doctorului Sima. Din
cauza unei ușoare insolații și a efortului, moș Costache are un atac, în urma căruia
toată familia Tulea își petrece două zile în casa bătrânului ignorând boala acestuia.
Pascalopol aduce un doctor avizat, profesor la universitate, care recomandă multă
liniște și odihnă bolnavului.Moș Costache se însănătoșește și îi alungă din casă pe toți
cei din familia Tulea fiind de acord cu propunerea lui Pascalopol de a deschide un cont
în bancă pe numele Otiliei cu suma de 300.000 lei, însă nu-i dă banii, încrezându-se în
sănătatea sa. Moșierul deschide contul și depune în el 100.000 lei pe numele Otiliei.
După infarct, moș Costache devine din ce în ce mai speriat de moarte, la aceasta
contribuind și Stănică care îi povestea tot felul de nenorociri. Consultă diferiți doctori,
urmează chiar un tratament cheltuind bani pe medicamente și invită preoții să-i
sfințească casa. Vinde apoi anumite imobile și aduce în casă o menajeră pe nume
Paulina, dar care nu stă mult pentru că bătrânul îi descoperă interesul față de averea
sa. Aurica se spovedește preotului Țuică, mărturisindu-i dorința de a se căsători cu un
evreu și anume cu Weissemann, iar Stănică o îndeamnă pe Otilia să-l convingă pe Felix
să se căsătorească cu Lili. Moș Costache îi dăruiește lui Pascalopol 100.000 lei pentru
Otilia. Stănică, după îndelungi căutări află locul unde sunt ascunși banii și-l jefuiește.
Moș Costache este surprins de atac și, în urma efortului, moare. Stănică divorțează de
Olimpia și se căsătorește cu Georgeta, iar apoi intră în politică. Otilia se căsătorește cu
Pascalopol și pleacă împreună la Paris. Felix, cu ocazia războiului, devine doctor, apoi
profesor universitar și se căsătorește bine, intrând în cercuri înalte. Se întâlnește
întâmplător cu Pascalopol în tren și află că acesta a divorțat de Otilia, fiind acum
căsătorită cu un om bogat din Buenos Aires. Fotografia arătată nu mai aduce nimic din
ceea ce era odinioară Otilia. Amintirile acelei idile se năruiesc în cuvintele lui moș
Costache: „Aici nu stă nimeni”.
Personaje
Portretizarea personajelor se face prin tehnica balzaciană a descrierii mediului și a
fizionomiei. Astfel tipologiile clasice (avarul, ipohondrul, gelosul) sunt introduse într-un
context social care le conferă o dimensiune psihologică, transformând realismul
tradițional într-o comedie umană.
Ca trăsătură a esteticii moderne, autorul ambiguizează personajele și arată de
asemenea un interes pentru procese psihice deviante care au la bază ereditatea și
mediul: alienare, senilitate (naturalism).
Otilia Mărculescu
Personajul eponim al romanului, Otilia este fiica adoptivă a lui Costache Giurgiuveanu
din a doua căsătorie. În stil caracteristic balzacian, aparența acesteia este surprinsă cu
precizie de „ochiul de estet” al lui Felix: „fata părea să aibă vreo 18-19 ani. Fața
măslinie, cu nasul mic și ochii foarte albaștri arată și mai copilaroasă între multele bucle
și gulerul de dantelă. Însă în trupul subțiratic, cu oase delicate de ogar, de un stil
perfect, fără acea slăbiciune suptă și pătată a Aureliei, era o mare libertate de mișcări, o
stăpânire desăvârșită de femeie”. Caracterizată indirect de mediu, aceasta iese în
evidență prin contrast, într-o societate burgheză snoabă și delăsătoare, Otilia fiind
mereu atentă la aparențe. Prin antiteză, aceasta apare ca opusul Auricăi, prin
feminitatea ei misterioasă și rafinată.
Pe plan social, Otilia se erijează rapid ca adevărată stăpână a casei la care Felix învață
să se ducă pentru fiecare problemă. Aceasta o pune în conflictul financiar existent într-o
poziție opusă familiei Tulea, ca o rivală pentru averea lui Costache.
Felix Sima
Este personajul protagonist, dinamic și complex, participând la acțiune în calitate de
martor și purtător de cuvânt al naratorului. Statutul său social și psihologic îl încadrează
în categoria intelectualilor de elită, autentici. Unul dintre cele două planuri ale romanului
este drumul formării unui tânăr, acesta fiind Felix Sima. Cariera lui Felix se împlinește în
mod strălucit (devine doctor), dar căsătoria nu-l va încadra în armonia cosmică,
prvilegiu pe care-l au numai cuplurile bazate pe iubire.
Leonida Pascalopol
Moșierul este un aristocrat care își caută ieșirea din blazare prin lux și rafinament
spiritual. Trăiește și el un sentiment complex de paternitate, căruia i-a găsit
un paleativ în familia lui moș Costache. Acesta se autocaracterizează într-o convorbire
cu Felix astfel:

Eu, domnule Felix, dă-mi voie să mă mărturisesc dumitale ca unui prieten, n-am
fost fericit în căsnicie. Întâia sotie nu mi-a dat cinstea ce mi se cuvenea. În
sufletul meu de moșier prozaic se ascunde puțin romantism. O cunosc pe Otilia
de când era mică și pot spune că a crescut sub ochii mei. Dacă Dumnezeu mi-ar
fi dat libertatea să-mi fac femeia cum vreau eu, aș fi făcut-o ca pe domnișoara
Otilia. O iubesc și eu în felul meu, scumpe domnule Felix, pe Otilia, și poate că
nu mă înșel când îți afirm că și ea mă iubește pe mine. Nici nu e greu, fiindcă un
dezamăgit ca mine e un om fără pretenții. Eu nu i-am cerut niciodată nimic
domnișoarei Otilia și n-am prea stat ca să disting ce e patern și e ce viril în
dragostea mea.(...) S-a format între noi o rudenie sui generis...
 Domnule Felix, mi-ai întunecat existența, îți spun drept, mi-ai stricat niste
nevinovate tabieturi de celibatar. Am nevoie de domnisoara Otilia, ea e micul
meu vițiu sentimental. Daca nu pot fi un amant, ramân totdeauna un neprețuit
prieten si parinte.
Costache Giurgiuveanu
Pivotul romanului; psihologia sa de avar, controlează și conflictul financiar și pe cel
erotic, între Felix și Otilia. Acțiunea romanului începe cu prima întâlnire între el și Felix
și se termină cu moartea acestuia. Avariția lui mos Costache este îndulcită de
sentimentul patern pe care îl manifestă față de Otilia, un sentiment însă care nu se
realizează este repetat umbrit de teama pentru averea lui. Mai mult, afecțiunea față de
"fetița" sa apare și ca o compensație morală pentru averea mamei Otiliei, pe care și-a
însușit-o fără vreo formă legală, fapt ce a cauzat moartea acesteia și care
condiționează acum starea materială a Otiliei. Propriu-zis, o bună parte din averea lui
moș Costache e averea mamei Otiliei, respectiv a Otiliei, pe care și-a însușit-o prin
drept familial.
De la începutul romanului, personajul apare în această postură. Tentativa de a nu-l
primi pe Felix, deși îi este unchi și tutore - adică administrator al averii acestuia până la
majorat - îl definește ca atare, precum furtul meschin din veniturile acestuia, precum și
de la Pascalopol. Cumpără material demolat, mai ieftin, sau încearcă la mai multe
farmacii ca să vadă la care e mai ieftin, pentru câteva centime. Mănâncă cu lăcomie la
masa oferită de un fost chiriaș devenit proprietar, dar aproape nu-i dă bani Marinei
pentru mâncare. Scena îmbolnăvirii subite, în care este rapid înconjurat de familia
Tulea, dezvăluie elocvent izolarea indusă de teama pierderii averii. Otilia este singura
care-i mai este alături, iubindu-l necondiționat, dar avariția lui îndepărtează repetat pe
toți ceilalți, pe Felix, pe Marina, pe văduva care-l îngrijea, pe Pascalopol.
George Călinescu relevă în tușe grotești un personaj definit esențial printr-un singur
aspect, prin nenumărate instanțe de comic de situație. Nici momentele de suferință ale
bolnavului nu sunt lipsite de ridicol. Moartea lui nu inspiră un sentiment tragic, ci unul
comic, realizat parcă de o farsă a destinului. La capătul consecințelor avariției lui mos
Costache se profilează situația precară a Otiliei. Aceasta nu este înfiată și beneficiază
doar de o mică parte din banii lui, lăsați în pază lui Pascalopol. Prin acest personaj
autorul romanului condamna societatea epocii, care a generat oameni cu asemenea
vicii dezumanizante.
Aglae Tulea
Baba absolută, aceasta este caracterizată succint într-o convorbire dintre Felix si
Weissmann

"... așa o femeie rea ca mătușa dumitale, să nu te superi, n-am văzut... Este baba
absolută, fără cusur în rău, pot să jur. Bărbatul ei înnebunea și fără infecție."
Sora lui moș Costache, aceasta este asemenea lui definită de dorința de a se
îmbogăți, mai cu seamă moștenind banii lui. Astfel, aceasta devine autoritară și
agresivă în fața slăbiciunii, "ca un comandant de militărie", fără nici un considerent
moral, caracteristici relevate vibrant de scena ocupării casei fratelui ei în momentele
lui de boală. Angrenând toată familia Tulea în urma ei aceasta veghează înfrigurată
ca Felix și Otilia să nu înstrăineze ceva în timp ce ceilalți mută și scotocesc
mobilierul în căutarea banilor.
"În vreme ce cadavrul stătea inert peste plapumă și începuse să ia tonuri ceroase,
Aglae, Olimpia, Aurica și Titi scotoceau în toate părțile, trăgeau sertarele, desfăceau
garderobul, căutau prin sobă (...) Furioasă, Aglae trânti ușile dulapurilor, trase
covoarele, fără să le mai aseze la loc, desfăcu cutiile mari de la masa de joc și de la cea
din sufragerie (...). Negăsind nimic în haine, trase perna de sub capul lui moș Costache,
privi pe sub cearceaf, apoi ridică cu putere salteaua, răsturnând cadavrul spre perete."
Despotismul Aglaei se exercita asupra întregii familii, influențând până și alegerea lui
Costache de a o înfia pe Otilia. Timorați Otilia și Felix o contemplă cu dezgust și dispreț:

"...în familia în care mă aflu unul pândește pe celălalt și-l cred capabil pe fiecare, pentru
bani, de cele mai mari mârșăvii." (Felix)
S-a observat că totuși Aglae își apăra copiii și că goana ei fără scrupule după averea lui
moș Costache are o justificare în acest scop. Pledează ca Simion să-i dea zestrea
Olimpiei, soția lui Stănică, îi caută zadarnic un soț Auricăi, îl ține sub aripa ei pe
nevolnicul Titi. În același timp însă îl aruncă în ospiciu pe Simion fără remușcări, pentru
a se elibera de povară, ca să-și trăiască viața. Avidă de avere, Aglae nu cunoaște limite
morale și manifestările ei se dezlănțuie spasmodic și fără ezitare.
Stănică Rațiu
Arivistul fără scrupul moral și escrocul locvace, Stǎnicǎ este un avocat fără procese
care își exercita debitul verbal în sânul familiei și în cercul prietenilor. Tema lui favorită
este paternitatea, căsătoria, familia. Patosul discursului ocazional, instantaneu, este
rezultatul unei experiente câștigate și pe care o repetă cu orice ocazie. Obiectivul
urmarit este banul, pe care nu se sfieste să-l dobândească de la oricine și în orice
calitate.
Activiatea lui constă în general prin căutarea unor căi de a obține bani, de la oricine,
fără discriminare: Otilia, Felix și de la Pascalopol, și de la Marina, ca și de la rudele
sale. Nu pierde nici o ocazie să "ciupa", încredințat că va putea pune odată mâna pe
banii lui moș Costache, pe care, într-adevăr, îi fură pur și simplu. Îmbogătit, paraseste
pe Olimpia, căsătorindu-se cu Georgeta; a fost chiar prefect într-o scurtă guvernare,
este proprietarul unui block-haus și patronează tripouri și cercuri de morfinomani.
Stanica este și el un produs al societății capitaliste, încadrându-se în seria tipologică
reprezentată de Dinu Păturică, Tănase Scatiu, Gore Pirgu și Iancu Urmatecu, eroul
romanului lui Ion Marin Sadoveanu.
În zugrăvirea tipului, Călinescu folosește o diversitate stilistică care-l transformă în "o
figura extraordinara", cum observă criticul Ovid S. Crohmalniceanu, care adaugă:
"volubilitatea personajului are atâta intensitate vitală, încît ridică arta de a trivializa orice
lucru și de a-l umfla fantastic la o adevarată perfecțiune. În materie de demagogie și
versatilitate, Stănica are geniu. Nu e foarte departe de adevăr când spune: „He, he,
Stănică e profund, degeaba încercați dumneavoastră să-l luați peste picior.” Dacă
Stănică „are geniu”, acesta e un geniu al răului]
Simion Tulea
Simion Tulea simbolizează în roman maniacul decrepit, căzut în senilitate.
Aurica Tulea
Aurica Tulea reprezintă tipul fetei bătrâne.
Titi Tulea
 reprezintă tipul debilului mental
Olimpia
Potrivit lui Călinescu, Olimpia o reprezintă pe femeia placidă.
Georgeta
reprezintă tipul femeii ușoare. În text era descrisă ca fiind o femeie de moravuri
ușoare,care se lasă condusă de bani și manipulata de cei ce detineau bani. Fiind o
femeie frumoasa,din punct de vedere al aspectului fizic reusea sa isi castige banii foarte
usor. Era o femeie relativ inalta,cu parul lung saten,ochii caprui si un zambet fermecator

Încadrare în specie
În general opera epică este percepută ca fiind un ansamblu de convenții și procedee
literare capabilă să întrețină curiozitatea cititorului în așa fel încât să poată ignora ideea
că este vorba de un univers care ține strict de spațiul imaginar. Deși fictiv, acest univers
are totuși o anumită ordine și coerență date în primiul rând de structurile specifice:
construcția subiectului și construcția discursului epic.
Romanul Enigma Otiliei scris de George Călinescu se încadrează curentului literar
realism.

Teme principale
După temele folosite, romanul este balzacian și citadin, aspect al modernismului
lovinescian. O frescă a burgheziei bucureștene de la începutul secolului XX (1909-
1911), opera prezintă aspectele ei caracteristice din perspectiva social economică
(moștenirea averii lui Costache Giurgiuveanu). Pe acest fundal se profilează și
maturizarea lui Felix care-i oferă caracterul de bildungsroman.
Calitatea realist-balzaciana este întărită de folosirea motivelor moștenirii și paternității.

Structură
Romanul, alcătuit din douăzeci de capitole, este construit pe mai multe planuri narative,
care urmăresc destinul diferitelor personaje, conferind dimensiune celor două conflicte.
Dintre cele două planuri principale, un plan urmărește familia Tulea și lupta acestora
pentru moștenirea lui Costache Giurgiuveanu și pentru înlăturarea Otiliei. Celălalt
urmărește progresul și maturizarea lui Felix, care, rămas orfan, vine să studieze
medicina în București. Planurile secundare sunt utilizate pentru a susține imaginea
amplă a societății citadine.
Acțiunea este redată prin înlănțuire, completată cu inserția unor micronarațiuni.
Descrierea spațiilor și a vestimentației susține impresia unui univers autentic, iar prin
observație și notarea detaliilor semnificative, aceasta devine un mijloc de caracterizare
indirectă și de conturare a caracterelor.
Titlu
Titlul inițial al operei Părinții Otiliei reprezintă motivul balzacian al paternității, o aluzie la
felul în care fiecare personaj determină soarta acesteia. Schimbarea titlului mută
accentul pe misterul comportamentului ei.
Conflictul romanului
Conflictul e determinat de încercările membrilor clanului Tulea de a pune mâna pe
averea lui Costache Giurgiuveanu.
Finalul
Finalul cărții este închis, urmat de un epilog. Simetria acestuia cu începutul se
realizează prin descrierea străzii și a casei lui Costache Giurgiuveanu din perspectiva
exterioară a lui Felix, în două momente diferite ale existenței sale (în adolescență și
aproximativ zece ani mai târziu, „după război”). Romanul se încheie cu aceeași replică
a unchiului său:„nu, nu stă nimeni aici, nu cunosc”, amintită de Felix.