Tema 2, Teoria Relațiilor internaționale

Petrea Carmen-Elena
Științe politice, anul 2, grupa 2

Noua ordine mondială și sistemul relațiilor internaționale

Războiul Rece a fost o perioadă de tensiuni și confruntări politice și ideologice dintre

Blocul Răsăritean și cel Apusean. Acesta se încheie cu distrugerea Zidului Berlinului și
unirea celor 2 Germanii. Acest eveniment este urmat de dizolvarea CAER-ului, Tratatului de
la Varșovia și, implicit, a URSS-ului. Toate relațiile internaționale sovietice sunt moștenite de
Federația Rusă.
După ce M.S. Gorbaciov este ales președinte al URSS, percepția sovietică asupra
relațiilor intre state este schimbata drastic. El propune o politică de eliminare a armamentului
nuclear; o așa-numită *flexibilitate tactică* ce înseamnă o rezolvare amiabilă bazată pe
dialog și compromisuri reciproce a problemelor internaționale. Acest afirmație poate fi
tradusă ca fiind prima expresie a *noii ordini mondiale*. Gorbaciov a descris un fenomen
care ar putea fi echivalent ca o trezire politică globală: *Asistăm la cele mai profunde
schimbări sociale. Fie că este în Est sau în Sud, în Occident sau în Nord, sute de milioane
de oameni, națiuni și state noi, mișcări și ideologii publice noi s-au mutat în prim-planul
istoriei. Mișcările populare pe scară largă și frecvent turbulențe au exprimat, într-un mod
multidimensional și contradictoriu, dorul de independență, democrație și justiție socială .
Ideea de a democratiza întreaga ordine mondială a devenit o forță socio-politică puternică.
În același timp, revoluția științifică și tehnologică a transformat multe probleme economice,
alimentare, energetice, de mediu, informaționale și ale populației, pe care abia recent le-am
tratat ca fiind naționale sau regionale, în probleme globale. Datorită progreselor înregistrate
în mass-media și mijloace de transport, lumea pare să fi devenit mai vizibilă și mai tangibilă.
Comunicarea internațională a devenit mai ușoară ca niciodată. Pentru ca un nou tip de
progres în întreaga lume să devină realitate, toată lumea trebuie să se schimbe. Toleranța
este alfa și omega unei noi ordini mondiale. *
Sistemul relațiilor internaționale post- Război Rece este unul de tip unipolar, ce pare
să evoluezi spre multipolarism. Sistemul unipolar este definit prin existenta unei singure
supraputeri-SUA și unei singure alinațe- NATO. Lumea, în perioada actuală tinde spre
organizarea multipolară cu 3 centre ale puterii: America de Nord- SUA și Canada, Uniunea
Europeană și Japonia, de menționat sunt și statele care aspiră la a deveni puteri globale:
Federația Rusă și Republica Populară Chineză. Cazul rusesc este unul aparte: după
încheierea Războiului Rece, țara a trecut printr-o perioadă de tranziție spre democrație, dar
ea este recunoscută a fi puternică la nivel internațional prin funcția de membru permanent al
Consiliului de Securitate al ONU și recunoașterea el ca una dintre puterile industriale ale
lumii- G8. Transformarea echilibrului bipolar într-un sistem unipolar a dus la o asimetrie a
raporturilor internaționale. Acest lucru se traduce pe glob într-o realiniere și reorganizare a
pozițiilor, rolurilor și sferelor de influență; spre exemplu, statele din Europa de Est și Sud-Est
ies din sfera sovietică și intră în cea a SUA și UE.
Poziția pe care o are SUA în momentul de față a reprezentat dorința statului de mai
bine de 200 de ani după cum afirmă Samuel Huntington. El a încercat să împiedice formarea
de poluri ale puterii în Europa și Asia promovând politică *porților deschise*. Pe baza poziției
sale, SUA a putut propune o reconfigurare a *noii ordini mondiale* în timpul Conferinței de la
Malta. Diverse concepte noi au apărut în presă ca elemente ale noii ordine. Comentatorii se
așteptau la înlocuirea izolației cu cooperarea superputerii. Această cooperare ar putea apoi
să abordeze probleme precum reducerea armamentelor și a desfășurării de trupe,
soluționarea disputelor regionale, stimularea creșterii economice, diminuarea restricțiilor
comerciale est-vest, includerea sovieticilor în instituțiile economice internaționale și
protejarea mediului. În conformitate cu cooperarea superputerii, a fost prognozat un nou rol
pentru NATO, organizația schimbându-se probabil într-un forum de negociere și verificare a
tratatelor, sau chiar o dizolvare a NATO și a Pactului de la Varșovia. Reunificarea germană
a fost privită ca făcând parte din noua ordine. Schimbările politice din Europa de Est au
apărut, de asemenea, pe ordinea de zi. Europenii estici credeau că nouă ordine mondială nu
înseamnă conducerea superputerii, dar că dominația superputerii se apropia de sfârșit. În
general, nouă structură de securitate care rezultă din cooperarea superputerii părea să
indice observatorilor că nouă ordine mondială se va baza pe principiile libertății politice,
autodeterminării și neacoperirii. Acest lucru ar însemna sfârșitul sponsorizării conflictelor
militare din țări terțe, restricții privind vânzările globale de arme și un angajament mai mare
în Orientul Mijlociu. SUA ar putea folosi această oportunitate pentru a promova drepturile
omului în China și Africa de Sud . Din punct de vedere economic, se aștepta ca reducerea
datoriilor să fie o problemă semnificativă, întrucât concurența est-vest ar lăsa loc cooperării
nord-sud. Tripolaritatea economică ar apărea cu SUA, Germania și Japonia ca cele trei
motoare ale creșterii mondiale. Între timp, criza socială și economică sovietică își va limita în
mod evident capacitatea de a proiecta puterea în străinătate, necesitând astfel o conducere
continuă a SUA. În 1991, președintele Bush ține un discurs asemănător cu al lui Wilson;
„Către o nouă ordine mondială” reprezintă o sinteză a idealismului american surprinzând
puncte precum parteneriatul sovieto-american, integrarea sovietică, restaurarea suveranității
germane, lupta împotriva terorismului, etc. Acest discurs reprezintă afirmarea
unipolarismului american, după cum spune și Charles Krauthammer *S-a presupus că
vechea lume bipolară ar genera o lume multipolară ... Lumea imediat după Războiul Rece
nu este multipolară. Este unipolar. Centrul puterii mondiale este o superputere
incontestabilă, Statele Unite, la care participă aliații săi occidentali.*
Pe plan european, procesul de integrare a acaparat eforturile și interesele
internaționale. După ce se discută problema unei uniuni politice a statelor europene, în 1993
se semnează Tratatul de la Maastricht ce rezumă baza funcțională a Uniunii Europene:
Comunității Europene ce reprezintă coeziunea economică și socială a organizației, politică
externă și de securitate comună a statelor și cooperarea polițienească și judiciară a
membrilor. Uniunea Europeană își consolidează puterea prin creșterea numărului de
membrii.
Putem spune că lumea se află într-un echilibru relativ, cu puncte fierbinți în
Africa( războiul din Nigeria, Republica central-Africană, Sudanul de Sud și cel civil somalez),
în Asia( conflictul din Afganistan, Nord-Vestul Pakistanului, cel civil sirian și insurgenta
irakiana) și războiul drogurilor din Mexic. După cum afirmă mulți dintre liderii statelor
(președintele iranian Mahmoud Ahmadinejad spune că tirania a ajuns într-un punct mort și
este nevoie de noi ideologii pentru conducerea lumii, președintele Georgiei, Miheil
Saakașvili, a spus că *este timpul să trecem de la cuvinte la acțiune, deoarece acest lucru
nu va dispărea. Această națiune luptă pentru supraviețuirea ei, dar luptăm și pentru pacea
mondială și luptăm și pentru o viitoare ordine mondială* și președintele turc Abdullah Gül a
spus: *Nu cred că poți controla întreaga lume dintr-un centru, există națiuni mari. Există
populații uriașe. Există o dezvoltare economică incredibilă în unele părți ale lumii. Deci, ce
trebuie să facem este, în loc de acțiuni unilaterale, să acționăm împreună, să luăm decizii
comune și să avem consultări cu lumea. O nouă ordine mondială, dacă pot să o spun, ar
trebui să apară *) sistemul de relații internaționale are nevoie de o sincronizare cu societatea
modernă pentru a fi capabil și eficient în procesul de stabilizare și păstrare a păcii globale.