Viața oamenilor, în măsura în care ea se manifestă activ, se bazează pe sistemul pe
care indivizii înșiși l-au format( de la obiectele în sine, până la ordinea socială și politică). Deși acțiunile oamenilor sunt condiționate de existența altor participanți, ele nu pot avea loc în alt context decât cel al societății. Acțiunea este exclusivă omului, depinzând întotdeauna de constanta prezență a celorlalți. Relația codependentă dintre acțiune și existența socială poate fi folosită ca expresia termenului aristotelic ”zoon politikon”: ”homo est naturaliter politicus, id est socialis”. Trebuie făcută diferența între social și politic, primul termen fiind de origine romană, neavând echivalent în limba greacă. Societas (lat.), alianță încheiată cu un scop precis (are sens circumscris politic). Domeniul politic și cel domestic au existat ca entități separate și distincte încă de la apariția orașului-stat antic; domeniul social este o creație a epocii moderne și a statului-națiune. Spre deosebire de percepția antică, pentru noi popoarele și comunitățile politice sunt familii ale căror funcții și obligații sunt îndeplinite de administrația națională; forma actuală de organizare politică se numește ”națiune„. Deși domeniu domestic s-a deteriorat după impunerea domeniului public, ceea ce a împiedicat polisul să încalce viața privată a cetățenilor a fost faptul că, pentru ca indivizii să participe politic trebuiau să dețină un loc propriu-zis al lor. Primul teoretician al sferei private este J.J. Rousseau care s-a revoltat împotriva opresiunii statului care ajunsese să intervină în domenii în care nu era nevoie de protecție specială. Reacția de revoltă împotriva societății a lui Rousseau și a romanticilor este îndreptată împotriva conformismului inerent societăților. Indiferent de principiul egalității, conformismul se manifestă în societate; membrii acesteia fiind așteptați să acționeze ca și când ar fi parte a unei singure familii uriașe cu o singură opinie și cu un singur interes. Celula familiei a fost acaparată de societate iar în cele din urmă se poate renunța la conducerea efectivă exercitată de un singur om; acesta fiind ultima fază a evoluției moderne. În perioada modernă domnia absolutistă a fost înlocuită cu ”domnia nimănui„ ca ultimă fază de guvernare în cadrul statului națiune. Societatea a ajuns să egalizeze în orice circumstanțe, iar acest lucru în perioada modernă se traduce prin recunoașterea politică și juridică a faptului că societatea a cucerit domeniul public și că diferențierea și distinctinția sunt chestiuni private ale individului. Dar domeniul public al polisului era o sferă a individualității, singurul loc în care oamenii puteau să se afirme ca fiind diferiți și de neînlocuit. Potrivit lui Arendt, oamenii depind de societate pentru supraviețuire. Nicio persoană nu ar putea trăi fără să se relaționeze într-un fel cu alte ființe umane. În timp ce munca și munca pot fi activități solitare, acțiunea este un aspect al vieții care necesită a trăi printre alți oameni. Aceasta face distincții între zonele publice și private ale vieții. În concepția lui Arendt, domeniul public este locul în care oamenii comunică și se disting prin realizări și idei, iar domeniul privat este gospodăria și unde sunt satisfăcute nevoile fizice de bază. Acest aspect al vieții este atribuit femeilor din multe culturi și societăți. În mod tradițional, doar bărbații au putut participa la domeniul public. Faptul că nevoile lor erau satisfăcute de alții le-a dat oamenilor libertatea de a participa la lumea ideilor. Atât tărâmurile private, cât și cele publice sunt centrale în viața lui Arendt. Nici viața numai pentru aprecierea publicului, nici cea pentru nevoi fizice nu pot susține o existență bună din toate punctele de vedere. Lumea modernă a adăugat un nou tărâm pe care Arendt îl numește tărâm social. Realitățile politice și sociale modelează în mare măsură viețile oamenilor. Ca urmare, libertatea lor de a acționa este limitată. În opinia mea, Hannah reușește să facă o distincție a celor două domenii raportate la evoluția lor în timp și la modul în care au fost percepute în filosofie. Astfel plecând de la punctul de vedere al vechilor greci care punea accent pe partea publică, la ideile creștine care subliniază rolul ascuns al domeniului privat, până în ziua de azi unde domeniul social încearcă să le îmbine pe cele 2.