UNVERSITATEA ROMÂNO-AMERICANĂ

FACULTATEA DE DREPT

DREPT CIVIL – CONTRACTUL DE VÂNZARE-CUMPĂRARE

GANEA DANIELA-IOANA

ANUL III IFR

I. Introducere.. Originea contractului de vânzare-cumpărare

București, 2020
 Vânzarea ne apare ca fiind contractul cel mai des uzitat în zilele noastre. Astfel, se poate spune
că vânzarea reprezintă un schimb perfecționat deoarece pornind din vechile societăți unde
oamenii schimbau mărfuri și ajungând în zilele de astăzi când ei plătesc în bani, iar uzul cambiei,
cecului și conturilor curente în materie comercială, oamenii au realizat progrese uimitoare,
înlesnind încheierea vânzărilor nenumărate de mărfuri și materii prime.

Cu privire la originea vânzării, s-a spus că aceasta trebuie căutată în schimbul de

mărfuri.Operațiunea juridică a vânzării s-a realizat încă din epoca foarte veche, dar contractul
consensualde vânzare, ca formă de realizare a acestei operațiuni, a apărut abia spre sfârșitul
Republiciiromane. Vânzarea consensuală (încheiată prin simplul acord de voință al
părților) a fost practicată mai întâi în dreptul public și numai după aceea a trecut în dreptul
privat. Cu timpul,datorită avantajelor pe care le prezintă această practică, insuficient conturată pe
plan tehnic în dreptul public, a fost preluată de către particulari și perfecționată prin intervenția
pretorului.

Prin urmare, în dreptul roman, contractul de vânzare-cumpărare era definit ca fiind

contractul consensual în temeiul căruia o persoană, denumită vânzător, se obligă să transmit
alteia, numită cumpărător, posesiunea liniștită și trainică (res, merx) în schimbul unei sume de
bani numită preț (pretium).

Potrivit art. 1650 din noul Cod civil român: „Vânzarea este contractul prin care
vânzătorul transmite sau, după caz, se obligă să transmită cumpărătorului proprietatea unui bun
în schimbul unui preț pe care cumpărătorul se obligă să îl plătească”. Din acest text rezultă că
două trăsături cumulative sunt definitorii pentru contractul de vânzare. Întâi, contractul trebuie să
aibă ca efect transferul unui drept din patrimoniul unei părți în patrimoniul celeilalte, fie că acest
transfer se produce chiar prin încheierea contractului, fie că face obiectul unei obligații. Apoi,
dobânditorul dreptului trebuie să se oblige în schimb la plata unui preț.

II. Caracterele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare

București, 2020
 Vânzarea este un contract esențialmente sinalagmatic, întrucât vânzătorul acceptă să
transfere proprietatea în scopul de a primi prețul, iar cumpărătorul se obligă să plătească prețul
urmărind să dobândească dreptul vândut. De asemenea, vânzarea este un contract esențialmente
oneros, întrucât fiecare dintre părți urmărește să obțină prin încheierea contractului un câștig
echivalent valorii patrimoniale de care este lipsit.

În principiu, contractul de vânzare este un contract comutativ, deoarece la încheierea

contractului, părțile cunosc de regulă existența și întinderea prestațiilor la care se angajează. Prin
excepție, contractul poate fi aleatoriu atunci când existența sau întinderea prestațiilor este incertă,
astfel încât determină ca fiecare parte să aibă șansa unui câștig și riscul unei pierderi. Elementul
de incertitudine poate afecta fie existența ori întinderea bunului asupra căruia poartă dreptul
transmis (spre exemplu, dimineața, pescarul vinde pentru 1000 de lei peștele pe care îl va prinde
în năvodul său în cursul zilei), fie modul de determinare a cuantumului prețului (de pildă, se
vinde astăzi un automobil pentru o sumă de bani egală cu prețul pe care îl vor avea 1000 de
acțiuni emise de o societate comercială listată potrivit cotației cu care se va închide ziua bursieră
peste o lună).

După cum rezultă din însăși definiția vânzării, aceasta reprezintă un contract
esențialmente translativ, în sensul că implică în mod necesar transferul unui drept dintr-un
patrimoniu în altul.

Datorită caracterului esențialmente translativ al vânzării, ea are de asemenea, character

instantaneu. Într-adevăr, transferul unui drept nu poate avea loc decât uno ictu, iar nu succesiv și,
cum obligația ce are ca obiect un asemenea transfer este una dintre obligațiile esențiale în orice
vânzare, caracterul său instantaneu se va impune asupra întregului contract.

Contractul de vânzare este în principiu consensual, întrucât legea nu prevede condiții de formă
specifice pentru încheierea tuturor vânzărilor, astfel încât acestora le este aplicabil
principiul consensualismului. Totuși, în virtutea caracterului său translativ, vânzarea este supusă
unor condiții de formă ad validitatem impuse de lege în considerarea acestui caracter în funcție
de natura bunurilor la care ele se aplică. Spre exemplu, întrucât transferul și
constituirea drepturilor reale imobiliare sunt supuse înscrierii în cartea funciară, vânzarea care

București, 2020
are ca efect un asemenea transfer sau o asemenea constituire este supusă formei autentice ad
validitatem.

III. Efectele contractului de vânzare-cumpărare

A. Obligațiile vânzătorului
Potrivit art. 1672 din noul Cod civil, vânzătorul are următoarele obligații principale:
- să transmit proprietatea bunului sau, după caz, dreptul vândut
- să predea bunul
- să îl garanteze pe cumpărător contra evicțiunii și viciilor bunului
Din definiția legală a contractului de vânzare rezultă că este esențial ca prin acest contract
vânzătorul să transmită sau să se oblige să transmită proprietatea sau un alt drept. Astfel, din
orice vânzare rezultă obligația vânzătorului de a transfera proprietatea sau un alt drept și, în
principiu, această obligație se execută imediat, prin acordul de voință al părților, iar prin excepție
se execută la un moment ulterior. Art. 1674 dispune: „Cu excepția cazurilor prevăzute de lege
ori dacă din voința părților nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului
din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori prețul nu a fost plătit
încă”. Specificitatea acestei obligații, care atunci când vizează proprietatea sau alte drepturi reale
este o obligație de a da, rezidă în aceea că obiectul său, transferul unui drept, nu este material ci
pur juridic și, de aceea, intangibil.
Prin excepție, această semnificație abstractă a transferului proprietății din patrimoniul
cumpărătorului în patrimoniul vânzătorului poate fi atașată unor evenimente
subsecvente acordului de voință.
În aceste cazuri, dreptul vândut nu se transferă la data încheierii contractului, ci ulterior,
în sensul că părțile pot afecta obligația de a transfera proprietatea de un termens au de o condiție
suspensivă. De asemenea, transferul proprietății este amânat în cazul vânzării alternative
(Primus vinde lui Secundus bunul A sau bunul B, pentru un preț X). O altă ipoteză este aceea a
vanzării bunurilor de gen, inclusiv a celor dintr-un gen limitat, care nu sunt determinate
individual, ci prin greutate, număr sau măsură, în cazul cărora proprietatea nu se poate transmite
la momentul încheierii contractului întrucât ea poate purta numai asupra unor bunuri individual
determinate; or prin ipoteză la momentul încheierii contractului, bunul nu este determinat
individual. De aceea art. 1678 prevede că în cazul unei asemenea vânzări,

București, 2020
proprietatea se transmite la data individualizării prin cântărire, măsurare, numărare sau
predare.
La momentul la care survine, transferul dreptului vândut produce o serie de efecte
juridice accesorii. În primul rând, la data transferului dreptului se transferă și drepturile accesorii
acestuia. Spre exemplu, dacă se vinde proprietatea unui fond, la data transferului proprietății se
transferă și servituțile pentru care fondul vândut era dominant. În al doilea rând, la
data transferului dreptului vândut se transferă și acțiunile întemeiate pe acest drept și pe
drepturile accesorii lui. După data transferului dreptului de proprietate, cumpărătorul
poate introduce acțiunea în revendicare. În al treilea rând, de la data transferului proprietății sau
al altui drept ce conferă prerogativa folosinței bunului se transferă dreptul de a culege fructele
bunului, drept accesoriu prerogativei folosinței.
În ceea ce privește obligația de a preda lucrul vândut art. 1685 din noul Cod civil definește
predarea ca fiind „punerea lucrului vândut la dispoziția cumpărătorului, împreună cu tot ceea ce
este necesar, după împrejurări pentru exercitarea liberă și neîngrădită a posesiei”. Atât pentru
dreptul de proprietate, cât și pentru orice alt drept real principal, sprea a putea exercita în fapt
dreptul dobândit, cumpărătorul trebuie să aibă la dispoziție lucrul vândut. Această punere la
dispoziție poate avea loc pur pasiv și în această situație se poate spune că predarea corespunde
unei obligații de a nu face.
Spre exemplu, în cazul predării unui teren neîngrădit, vânzătorul trebuie doar să nu se
opună accesului cumpărătorului în teren și exercitării de către acesta din urmă a actelor materiale
de stăpânire. Alteori însă, punerea bunului vândut la dispoziția cumpărătorului presupune în
principal prestații de a face. Spre exemplu, pentru un imobil, bunul trebuie
eliberat de obstacolele materiale care ar împiedica sau îngrădi folosința exercitată de
cumpărător, cum ar fi piesele de mobilier, lucrurile depozitate.
În lipsa unei stipulații în această privință, predarea este datorată imediat ce prețul a fost plătit.
Aceasta înseamnă că până la plata prețului, vânzătorul nu datorează predarea pentru că el
deja și-a executat o obligație esențială, strămutarea proprietății, astfel încât este rândul celeilalte
părți, cumpărătorul, să își execute obligația sa esențială, plata prețului.

În ceea ce privește locul predării, potrivit art. 1689 „predarea trebuie să se facă la locul
unde bunul se afla în momentul încheierii contractului, dacă nu rezultă altfel din voința părților

București, 2020
ori, în lipsa acesteia, din uzanțe”. Regula se poate aplica numai în privința unor bunuri individual
determinate ori a celor de un gen limitat prin localizare. În shimb, ea nu se poate aplica bunurilor
de gen obișnuite, pentru care se va reveni la regula de drept comun potrivit căreia obligația se
execută la domiciliul sau, după caz, sediul debitorului de la momentul încheierii contractului.
O altă regulă strâns legată de obligația de predare este aceea conform căreia bunul predat
trebuie să fie conform contractului de vânzare. Conformitatea se examinează sub trei aspecte:
identitatea, cantitatea și calitatea. Conformitatea sub aspectul identității presupune că bunul
vândut trebuie să fie identic cu acela asupra căruia s-a convenit. Cerința se aplică în cazul
bunurilor individual determinate. În cazul bunurilor de gen, bunurile predate trebuie să fie din
genul asupra căruia s-a convenit (dacă se vând roșii, nu se pot preda ardei). Conformitatea sub
aspectul cantității presupune ca numărul, cantitatea ori măsura bunurilor de gen care s-a convenit
să fie respectat(ă) întocmai la predare. Conformitatea sub aspectul calității presupune ca bunul
predat să respecte toate exigențele calitative prevăzute în contract.
Pentru aspectele pe care contractul nu le-a prevăzut în mod expres și asupra cărora nu
rezultă, după împrejurări, nici o înțelegere implicită a părților, urmează a se aplica următoarele
reguli supletive: bunurile individual determinate trebuie predate în starea în care se aflau la
momentul încheierii contractului. Prin urmare, între data încheierii contractului și data executării
obligației de predare vânzătorul este ținut să conserve bunul, spre a-l păstra până la predare în
starea în care se afla la asumarea obligației; bunurile de gen predate trebuie să aibă o calitate cel
puțin medie.
Referitor la problematica transferului riscurilor art. 1274 alin. (1) din noul Cod civil
stipulează că „cât timp bunul nu este predat, riscul contractului rămâne în sarcina debitorului
obligației de predare, chiar dacă proprietatea a fost transferată debitorului. În caz de pieire
fortuită a bunului, debitorul obligației pierde dreptul la contraprestație, iar dacă a primit-o, este
obligat să o restituie”. În această lumină, apreciez că pentru ca vânzătorul să fie descărcat de
riscul contractului este necesar ca în mod cumulativ proprietatea să fie transferată și bunul să fie
predate. În cazul neexecutării obligației de predare, cumpărătorul are alegerea de a
cere executarea silită, în natură sau prin echivalent a obligației ori de a obține rezoluțiunea cu
daune interese pentru desființarea contractului atunci când neexecutarea nu poate fi justificată de
către vânzător.
Cea de-a treia obligație principală a vanzătorului este de a asigura cumpărătorului liniștita

București, 2020
și utila stăpânire a lucrului vândut, aceasta realizându-se prin intermediul garanției
contra evicțiunii și contra viciilor ascunse ale bunului vândut.
Obligația de garanție contra evicțiunii
Evicțiunea reprezintă pierderea - totală sau parțială – a propriatății lucrului sau
tulburarea cumpărătorului în exercitarea prerogativelor de proprietar datorită faptului
personal al vanzătorului sau faptei unui terț. Vânzătorul, iar după moartea sa, succesorii săi,
datorează garanție contra evicțiunii nu doar cumpărătorului, ci și subdobânditorilor bunului.
a. Evicțiunea provenind din fapta proprie a vânzătorului. Vanzătorul este obligat să îl
garanteze pe cumpărător împotriva oricărei tulburări, de fapt ori de drept, provenind din fapta sa,
anterioară ori ulterioară încheierii contractului. În ceea ce privește tulburările de
fapt, vânzătorul nu trebuie să facă nimic de natură a aduce atingere dreptului constituit sau
transmis cumpărătorului. Desigur, vânzătorul are această obligație în raport cu orice drept
subiectiv care îi este opozabil, doar că diferența fundamentală este că obligația vânzătorului de a
garanta contra evicțiunii provenind din propria sa faptă este că aceasta din urmă a devenit
specială și concretă transformându-se într-o obligație corespunzătoare unui drept de
creanță al cumpărătorului împotriva vânzătorului, născut din contractul de vânzare. Pe când
nerespectarea obligațiilor generale ale terților se sancționează, în principiu, prin
răspunderea civilă delictuală, nerespectarea acestei creanțe contractuale se sancționează cu
răspunderea contractuală.
În ceea ce privește tulburările de drept, vânzătorul nu poate încheia acte juridice sau
introduce acțiuni de natură a-l tulbura pe cumpărător în exercitarea dreptului dobândit. Și în acest
caz se au în vedere atât fapte anterioare, cât și fapte ulterioare încheierii contractului. În cazul în
care, anterior încheierii contractului de vânzare, vânzătorul a încheiat acte ale căror efecte
limitează dreptul vândut ori a luat cunoștință de existența unor cauze juridice de limitare a
acestui drept chiar fără a le fi prilejuit el însuși, el trebuie să comunice cumpărătorului aceste
acte și limitări înainte de încheierea vânzării. Există posibilitatea ca și ulterior
vânzării vânzătorul să încheie acte juridice care să cauzeze cumpărătorului tulburări în
exercitarea dreptului cumpărat. Spre exemplu, vânzătorul poate vinde bunul de două ori. În acest
caz, dacă bunul este mobil, primul dintre cumpărători care va intra cu bună-credință în posesie îl
va tulbura pe celălalt cumpărător în exercițiul dreptului cumpărat. Dacă bunul este imobil,
cumpărătorul care își înscrie primul dreptul în cartea funciară îl va evinge pe celălalt

București, 2020
cumpărător. O consecință importantă a garanției contra evicțiunii provenind din fapta proprie a
vânzătorului este aceea că el nu poate introduce nici acțiuni care să tindă la împiedicarea sau
limitarea dreptului pe care i l-a vândut cumpărătorului.
b. Evicțiunea provenind din fapta unui terț. Vânzătorul răspunde de asemenea pentru
tulburările cauzate cumpărătorului de către terți în exercitarea dreptului cumpărat. Totuși,
înprivința unor asemenea tulburări, cumpărătorul este fie el însuși responsabil
de limitareadreptului său astfel încât le-a permis terților să acționeze în mod legal, fie
capabil să înlăturesingur respectivele tulburări dacă acțiunea terților este ilegală. În
primul caz, o garanție avânzătorului n-ar avea nici o justificare, iar în cel de-al doilea
caz ea ar fi inutilă. De aceea,vânzătorului îi rămâne să îl garanteze pe cumpărător numai
împotriva acelor acțiuni ale terțilorcare limitează sau împiedică exercitarea dreptului
cumpărat, care sunt legale și care nu suntcauzate de cumpărător. În consecință, pentru a intra
sub incidența obligației vânzătorului de agaranta contra evicțiunii provenind din fapta unui
terț, este necesar ca evicțiunea să aibă o cauzăjuridică sau, în altă formulă, să fie o tulburare
de drept, iar nu de fapt. De asemenea, cauzaevicțiunii trebuie să fie anterioară încheierii
contractului de vânzare și să nu fi fost cunoscutăcumpărătorului la data contractării. În cazul
în care, la data încheierii contractului, cumpărătorula cunoscut cauza evicțiunii, el s-a obligat
să plătească prețul în deplină cunoștință de cauză cuprivire la limitele dreptului dobândit ori
la amenințarea ce plana asupra exercitării sale și aacceptat implicit posibilitatea ca această
amenințare să se concretizeze.
Obligația de garanție contra viciilor ascunse ale lucrului vândut
Această obligație decurge din principiul conform căruia vânzătorul este obligat să asigure
nudoar liniștita stăpânire a lucrului vândut, ci și utila folosire a acestuia. Reprezintă viciu al
lucruluivândut orice lipsă, deficiență sau defect care îl face impropriu folosirii după destinația
sa, ori îimicșorează într-atât valoarea, încât se poate prezuma că, în cunoștință de cauză,
dobânditorul nul-ar fi cumpărat sau ar fi plătit un preț mai mic. Viciiile lucrului care
atrag răspunderea vânzătorului se mai numesc și vicii redhibitorii, deoarece acțiunea în
garanție prin care se solicitărezoluțiunea vânzării poartă denumirea de acțiune
redhibitorie. Pentru ca garanția contra viciilor ascunse să fie aplicabilă este necesară
întrunirea cumulativă a anumitor condiții. Prima condiție este aceea ca bunul să prezinte un
viciu. Aceasta înseamnă că viciul trebuie să fie intrinsec bunului asupra căruia poartă dreptul

București, 2020
vândut. Dacă viciul nu este intrinsec acestui bun, dar se manifestă în legătură cu acesta,
eventuala răspundere a vânzătorului se va angaja în afara contractului, pe teren delictual. Cea
de-a doua condiție este ca viciul să existe la data predării. În acest sens, potrivit art. 1707 alin.
(3) din noul Cod civil, garanția este datorată dacă viciul exista la data predării bunului. Dacă
viciul apare ulterior predării, în principiu vânzătorul nu răspunde pentru acel viciu, cu excepția
cazului în care mai suportă încă riscul contractului ori a garantat pentru buna funcționare a
bunului.
De asemenea, viciul trebuie sa fie ascuns, iar pentru a fi îndeplinită această condiție este
necesar ca el să nu fi fost cunoscut cumpărătorului la încheierea contractului și să nu fi putut fi
descoperit cu ocazia predării. Viciile pe care cumpărătorul le putea observa cu prilejul unei
verificări atente sunt aparente și trebuie reclamate vânzătorului de îndată. O altă condiție este ca
viciul să fie grav, în sensul în care cumpărătorul poate demonstra că în măsura în care ar fi
cunoscut viciul, nu ar fi cumpărat sau ar fi dat un preț mai mic.
În sfârșit, ultima condiție impune ca viciul să apară în cursul perioadei de garanție. În
cazul în care viciul nu se manifestă în cursul unei anumite perioade după predare, cumpărătorul
este considerat a fi putut beneficia de calitatea, valoarea ori utilitatea așteptată de la bunul pe
care l-a cumpărat. Potrivit art. 2531 din noul Cod civil termenele de garanție sunt de 3 ani pentru
construcții sau de un an pentru orice alte bunuri.

B. Obligațiile cumpărătorului
Potrivit art. 1719 din noul Cod civil cumpărătorul are următoarele obligații principale:
- să preia bunul vândut
- să plătească prețul vânzării
Cumpărătorul este obligat să ia în primire bunul vândut la termenul și în locul unde
vânzătorul trebuie să execute obligația de predare, suportând și cheltuielile
ocazionate de ridicarea de la locul predării.

Dacă cumpărătorul nu execută această obligație vânzătorul are la îndemână mai multe
posibilități, și anume, dreptul de a cere executarea silită prin care vânzătorul îi cere instanței să îl
blige pe cumpărător să ia în primire bunul vândut, depozitarea bunului vândut pe cheltuiala

București, 2020
cumpărătorului sau rezoluțiunea contractului de vânzare.
În ceea ce privește obligația de plată a prețului aceasta presupune remiterea sumei de bani
ce corespunde valorii lucrului vândut. Această sumă este stabilită de părți din
momentul încheierii contractuluisau urmează a fi determinată pe baza criteriilor convenite de
părți la data perfectării vânzării. Art. 1721 din noul Cod civil prevede stabilește în sarcina
cumpărătorului obligația de a plăti dobânzi asupra prețului din ziua dobândirii proprietății, dacă
bunul produce fructe civile sau naturale, ori din ziua predării, dacă bunul nu produce fructe însă
îi procură alte foloase.
De regulă, în cazul în care obligația de a plăti prețul nu este executată la scadență, vânzătorul
poate proceda fie la executarea silită în natură a obligației, care este întotdeauna posibilă dată
fiind natura sa de obligație bănească, fie la rezoluțiunea vânzării, pe cale judiciară sau prin
declarație unilaterală, cu restituirea bunului și eventuale daune-interese.

IV. Concluzie

Studiul efectelor juridice ale contractului de vânzare-cumpărare necesită cunoașterea

evoluției acestui contract în timp. Vânzarea-cumpărarea în mod cronologic a apărut
după contractul de schimb, facilitând circulația mărfurilor și porduselor prin introducerea unui
factor economic nou, a unei valori comune de schimb reprezentată de monedă.
În dreptul roman, vânzarea-cumpărarea nu avea caracter translativ de proprietate,
materialismul roman nu admitea ca transferul proprietății să rezulte dintr-un simplu concept
juridic, fiind necesar și un act material. În dreptul modern, Codul civil francez, în art. 1583 nu
lasă nici o îndoială în sensul că transmiterea proprietății este o consecință imdeiată a
contractului de vânzare-cumpărare care se produce independent de orice tradițiune, prevăzând în
acest sens, „elle est parfaite entre les parties et la propriété est aquise de droit à l’acheteur à
l’égard du vendeur dès qu’on est convenu de la chose et du prix, quoique la chose n’est encore
été livrée, ni le prix payé”. Această idee este reprodusă în mod fidel și în Codul civil român.

București, 2020
București, 2020