Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Curs Vi, Curs Vii - Didactica Domeniului
Curs Vi, Curs Vii - Didactica Domeniului
Metodologia didactică
Aplicarea metodelor didactice în predarea-învăţarea-evaluarea
disciplinelor din aria curriculară Om și societate
5
Povestirea este puţin folosită la aceste discipline. Ea este valabilă doar
atunci când se realizează un istoric al unui anume proces juridic, social, politic. De
exemplu, studiind Constituţia din 1991 (modificată în 2003) se cuvine să se facă o
trecere în revistă a momentelor constituţionale la noi.
Explicaţia este o formă a expunerii folosită frecvent la clasele mari.
Metoda constă în argumentarea ştiinţifică a informaţiilor furnizate. Ea solicită într-
un grad mai înalt operaţiunile gândirii şi, în final, înţelegerea proceselor şi a
fenomenelor sociale, juridice, politice.
Ex.: Lecţia Cetăţenia
După ce se realizează un scurt excurs istoric în privinţa relaţiilor dintre
supuşi şi stat (conducători), între dreptul roman şi cel al Evului Mediu începător,
prin povestire, se explică toate informaţiile legate de cetăţenie.
Se porneşte de la definiţia cetăţeniei: legătura politică şi juridică ce se
stabileşte între un individ şi stat (se relevă necesitatea acestei legături). Se face
distincţia între cetăţean şi străin şi se prezintă art.1 al Legii privind cetăţenia
română, ,,apartenenţa unei persoane la statul român”.
Se explică toate consecinţele ce decurg din această realitate: cetăţenii
români sunt titulari ai tuturor drepturilor prevăzute de Constituţie şi de alte legi:
dreptul de a alege, de a fi ales, de a locui şi a se deplasa liber pe teritoriul
României, de a ocupa funcţii publice, de a dobândi proprietatea terenurilor, de a nu
fi extrădat şi de a beneficia de protecţia diplomatică.
Apoi, se explică faptul că numai cetăţenii români au toate obligaţiile
prevăzute de Constituţie (serviciu militar conform Legii 446/2006), că cetăţeanul
român poate avea şi alte cetăţenii şi că prin căsătorie (sau desfacerea căsătoriei) nu
se pierde cetăţenia.
6
După ce se prezintă art.5 al Constituţiei ,,Cetăţenia română se
dobândeşte, se păstrează şi se pierde conform legii”, se explică (analizează) modul
de dobândire: prin naştere (în baza legii sângelui):
- copiii născuţi din cel puţin un părinte român; (chiar în străinătate) sau
găsiţi pe teritoriul României dacă părinţii nu sunt cunoscuţi (îmbinare
a celor două modalităţi de dobândire).
- prin înfiere (a minorilor, în condiţiile legii).
- acordare de cetăţenie la propunerea Ministerului Justiţiei; cetăţenie de
onoare.
În continuare se explică ce înseamnă pierderea cetăţeniei şi cum se
produce:
- ca sancţiune (comitere de fapte grave); cetăţenia dobândită prin
naştere nu se poate retrage.
- aprobarea renunţării.
Dovada cetăţeniei: buletin/carte de identitate, paşaport, certificat eliberat
de reprezentanţii României din străinătate.
Toate explicaţiile sunt întrerupte şi punctate cu: prezentare a articolelor
Constituţiei şi a legilor care interesează, exemple, comparaţii, comentarii ale
profesorului şi/sau ale elevilor.
Prelegerea este o expunere neîntreruptă, organizată şi sistematizată
a unei teme. Se foloseşte cu precădere în ultimele clase şi (mai ales) la universitate.
Începe cu prezentarea titlului temei, sublinierea importanţei acesteia şi a planului
chestiunilor ce urmează a fi prezentate. Ideile se prezintă logic, se formulează
ipoteze şi teorii care se analizează critic. Materialul informativ se selectează şi se
sistematizează. Tonalitatea profesorului trebuie să fie caldă, expresivă, clară,
convingătoare. Modul de prezentare trebuie să capteze auditoriul. Cunoştinţele se
prezintă logic, ştiinţific, accesibil. Valoarea prelegerii este dată de capacitatea
7
profesorului de a realiza sinteza informaţiei şi de măiestria de a o comunica.
Observaţia critică şi amploarea cunoştinţelor sunt evidenţiate de prelegere.
Dacă prelegerea stârneşte interesul pentru cunoaştere, dacă oferă
motivaţii pentru studiul temeinic al temei, putem aprecia că prelegerea comunică
cunoştinţe ştiinţifice şi poate forma convingeri şi atitudini pozitive.
Pot fi folosite mai multe variante ale prelegerii:
- prelegere monolog – sensul informaţiei este unic, de la emiţător
(profesor) la receptor (elev)
- prelegere aplicată: se expun pe scurt anumite cunoştinţe temeinice -
teze, ipoteze, principii - de către profesor; urmează aplicaţii practice -
formularea de speţe; interpretarea unui text; extragerea articolelor și a
ideilor care interesează; prezentarea propriei opinii despre un fapt etc.
- prelegere-dezbatere: se prezintă două sau mai multe teorii, urmate de
dezbaterea (pro şi contra) şi de rezolvarea ipotezelor formulate (ex:
forme de guvernare, sistem electoral, interculturalism și
multiculturalism, stereotipuri și prejudecăți etc.)
- prelegere cu oponent – cu doi profesori sau un elev și un profesor
(pregătiți în acest sens) când se discută o temă privită din mai multe
perspective
Prelegerea nu trebuie să respecte textul manualului. Informaţia din
manual este prelucrată şi completată, îmbinată cu informaţii provenite din alte
surse sau alte domenii. Schema, termenii noi, denumirile, numele etc. se notează pe
tablă, pe folie de videoproiector sau pe ecranul calculatorului.
Dacă se foloseşte raţional, prelegerea prezintă multe avantaje:
- realizează o transmitere rapidă de cunoştinţe;
- un singur profesor instruieşte un număr mare de elevi;
8
- valorifică potenţialul educativ al lecţiei, cultivă sentimente morale şi
influenţează atitudinile şi convingerile;
- prezintă modele de analiză şi sinteză;
- ajută la dezvoltarea imaginaţiei creatoare şi a vorbirii elevilor.
Prelegerea prezintă în principal următoarele dezavantaje:
- determină pasivitatea elevilor (activitatea este desfăşurată în principal
de profesor);
- nu realizează cum trebuie individualizarea predării şi a învăţării;
- nu exersează într-un ritm suficient gândirea elevilor.
10
Un rol deosebit are conversaţia euristică. Aceasta este o investigaţie care
constă într-o succesiune de întrebări prin care se valorifică cunoştinţele dobândite
anterior de elevi, stimulându-le gândirea pentru sesizarea notelor caracteristice a
unor procese şi fenomene. Prin lanţul de întrebări se dirijează gândirea elevilor
spre înţelegerea problematicii lecţiei şi integrarea cunoştinţelor noi în sistemul
general de cunoştinţe. Metoda ajută la înţelegerea notelor esenţiale ale conceptelor
şi noţiunilor. Valoarea formativă a conversaţiei este condiţionată de structura
întrebărilor. Trebuie evitate întrebările de tipul: Care?, Cine?, Când?. Întrebările
se adresează frontal pentru a antrena la răspuns întreaga clasă. Profesorul trebuie să
stăpânească tehnica interogaţiei, să posede arta de a formula întrebări.
Răspunsurile trebuie să fie clare, complete, corecte. Să demonstreze că elevii au
înţeles conţinuturile, relaţiile, conceptele. Elevii pot adresa la rândul lor întrebări
profesorului, iar acesta este obligat să le răspundă.
Eficacitatea conversaţiei depinde de respectarea condiţiilor dialogului, de
calitatea întrebărilor şi a răspunsurilor. Este necesar să se formuleze tipul cel mai
potrivit de întrebări: de gândire, retorice, repetitive, închise, deschise, înlănţuite, de
explorare, stimulatorii, suplimentare. Totodată, întrebările trebuie să se refere la
problematica predată. Întrebările trebuie să fie clare, concise şi corecte din punct
de vedere ştiinţific. Să stimuleze gândirea, spiritul critic şi creativitatea elevilor. Se
recomandă întrebări de tipul: de ce?, pentru ce?, în ce caz?, în ce scop?, din ce
cauză?, cu ce efect? etc. Să fie formulate în forme variate pentru a verifica gradul
de înţelegere, flexibilitatea gândirii şi a memoriei. Să fie cuprinzătoare şi să nu
ducă la răspunsuri monosilabice, să nu conţină răspunsul. Aşa cum spuneam,
întrebările se adresează întregului grup de elevi. Este necesar ca întrebările să
respecte cerinţa gradului de complexitate în cazul tuturor elevilor. Să nu fie
viclene, voit greşite spre a întinde curse elevilor. Dacă este necesar, să se apeleze la
11
întrebări ajutătoare. Profesorul trebuie să fie preocupat şi de formarea la elevi a
capacităţii de a formula întrebări.
În funcţie de adresabilitate, întrebările se pot clasifica astfel:
1. Întrebări frontale (generale sau de ansamblu) care se adresează tuturor
participanţilor la lecţii.
Ex.: Care este cauza nulităţii actelor juridice?
De ce separaţia puterilor este un principiu superior unicităţii puterii?
De ce drepturile personale nepatrimoniale nu au conţinut economic?
12
5. Întrebări de revenire: - se pune întrebarea, reluând o observaţie, o
părere emisă anterior de către un participant la dialog.
Ex.: Elevul Georgică şi-a manifestat anterior părerea că prevederile
Constituţiei noastre cu privire la proprietate au îngreunat trecerea României la
economia de piaţă. Credeţi că ambiguităţile Constituţiei în privinţa proprietăţii au
fost influenţate de compoziţia Adunării Constituţionale?
15
d) Demonstraţia cu ajutorul schiţei (schemei) lecţiei: are o aplicabilitate
mare pentru că reprezintă esenţialul unei teme şi ușurează însuşirea şi înţelegerea
cunoştinţelor.
e) demonstraţia cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale
Ex. imagini - parlament, imagini guvern, cameră de comerţ, sală de
judecată, prefectură, primărie, sedii ale unor instituții internaționale etc.
17
F. Învăţarea prin descoperire (investigare) – are un rol important în
dezvoltarea capacităţii creatoare, de muncă intelectuală independentă, de
investigare şi de cercetare. Metoda îl pune pe elev în situaţia să descopere vasta
problematică a relațiilor sociale, juridice și civice, să se autoperfecţioneze şi să
dobândească noi cunoştinţe. Investigarea nu asigură doar produsul cunoaşterii, ci şi
căile prin care se ajunge la aceasta, metodele şi procedeele de investigare şi de
cunoaştere. Elevii sunt puşi în situaţia să analizeze realități social-politice, texte de
lege, documente diverse, acte şi să formuleze concluzii despre procese şi fenomene
necunoscute până atunci. Astfel, elevii îşi completează informaţiile, dar le şi
clasifică, ordonează şi le integrează în sistemul de cunoştinţe dobândite anterior.
Metoda are şi importante valenţe formative, contribuind la dezvoltarea
capacităţilor de cunoaştere ale elevilor. Pentru reuşita didactică, profesorul trebuie
să aibă în vedere următoarele: să selecteze din timp lecţiile ce se pretează pentru
această metodă; să selecteze documentele pe care le foloseşte, având în vedere
vârsta şi capacitatea intelectuală ale elevilor; să stabilească cu exactitate
momentele lecţiei în care se foloseşte metoda.
Se poate folosi învăţarea prin descoperire inductivă care se bazează pe
raţionamentul inductiv. Acesta constă în analiza unor fapte, evenimente,
documente particulare. Elevii le compară, le clasifică şi extrag generalul,
esenţialul. A doua variantă este învăţarea prin descoperire deductivă care constă în
folosirea raţionamentului deductiv. Pornindu-se de la texte generale, de la fapte
generale (ex. definiţia comunității) se ajunge la particular, concret (ex. tipuri de
comunități: comunitate multiculturală, comunitate interculturală). Învăţarea prin
descoperire este în strânsă relaţie cu problematizarea.
G. Se mai pot folosi şi alte metode de predare-învăţare precum:
modelarea, discuţia colectivă, munca în grup, munca cu manualul, algoritmizarea,
studiul de caz, braistormingul, lectura individuală şi reflecţia personală, tema de
18
cercetare şi eseul etc. Toate sunt metode active presupunând participarea efectivă a
elevilor.
Ne oprim în continuare asupra câtorva dintre ele (cele care presupun o
mai mare notă de noutate şi sunt frecvente predarea-învăţarea-evaluarea
disciplinelor noastre.
20
Activitatea este îndrumată de către profesor. Acesta stabileşte o temă
pentru care elevii elaborează lucrări ştiinţifice. Lucrările se prezintă în activităţile
curente, la cercurile pe discipline de învățământ, la simpozioane, la sesiuni de
comunicări ştiinţifice. Rezultatul cercetării se materializează într-o lucrare. Cel
care realizează lucrarea se găseşte într-o situaţie reală de cercetare, situaţie care îi
verifică aptitudinile creatoare şi capacităţile intelectuale.
Realizarea temei de cercetare presupune parcurgerea mai multor etape:
- stabilirea (precizarea problemei);
- stabilirea ipotezelor;
- selectarea informaţiei (documentarea);
- alegerea soluţiei;
- argumentarea soluţiei;
- aprecierea (evaluarea) soluţiilor alternative;
- redactarea lucrării
Se cer respectate anumite cerinţe metodologice de redactare:
- problema de cercetare să fie formulată cu maximă claritate;
- prezentarea problemei în complexitatea sa, nu schematic (altfel şi-ar
pierde sensul);
- analiza şi evaluarea punctelor de vedere divergente;
- corectitudinea conceptelor;
- raportarea critică la diferite puncte de vedere;
- argumentare temeinică;
- cunoaşterea literaturii (bibliografiei) de bază;
- stimularea iniţiativei elevilor;
- alegerea metodelor de lucru adecvate;
- îndrumarea permanentă de către profesor;
- consultarea acestuia;
21
- avizarea ideilor, a conţinuturilor
26