ESEU LUCIAN BLAGA-EU NU STRIVESC

În contextul literar românesc în care apare poezia lui Lucian Blaga face o figură aparte. Volumul
de debut din 1919 a fost întâmpinat pozitiv chiar şi de reprezentanţi ai orientărilor conservatoare,
tradiţionaliste.
Poet şi filozof, Blaga, se proclamă încă de la început adeptul unei legături profunde între cele
două domenii. Există o relaţie între poezia şi filozofia lui Blaga, dar poezia nu trebuie subordonată
întotdeauna filozofiei. Aceasta gândeşte în termenii poetici şi de aceea unele poezii par aforisme.
Expresionismul lui Blaga se evidențiază prin sentimentul metafizic, relația permanentă cu
cosmicul, vizionarism, frenezie dionisiacă, dar și prin profetismul apocaliptic, cultul mitului, al
arhaicului, raportarea la formele orginare ale lumii.
Filosofia blagiană
Sistemul filozofic blagian apelează în principal la cunoaşterea prin trăire, concepută ca act
intuitiv, emancipat de raţiune. Realitatea este simţită, contemplată, poate fi descrisă, dar nu şi
explicată.Lucian Blaga prezintă două concepte: cunoașterea paradisiacă și cunoașterea luciferică.
Cunoaşterea paradisiacă se face raţional cu ajutorul intelectului şi care ţine de ştiinţele exacte.
Se caracterizează prin fixare asupra obiectului, socotit în întregime, fie în intuiţie, fie în imaginaţie.
Cunoaşterea luciferică nu are drept scop lămurirea misterului, ci adâncirea lui şi este specifică
artelor, culturii şi filozofiei. Acestă cunoaştere se face prin intermediul intelectului extatic şi pe cale
intuitivă.
Opera ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" este o artă poetică modernistă, meditație lirică
asupra cunoașterii marilor taine ale universului ilustrând conceptele filozofice.
Tema poeziei o reprezinta concepția blagiană despre creație și plasarea acestuia de partea
cunoașterii lucluciferice. De asemenea, este prezentata atitudinea poetica in fata marilor taine ale
universului, cunoasterea lumii in planul creatiei poetice care este posibila numai prin iubire. Ca si
motive literare avem luna, taina, flori, ochi, buze.
Titlul conține o metafora revelatorie care semnifica ideea cunoasterii luciferice:,,corola de
minuni". Pronumele personal “eu”este asezat in fruntea primei poezii din primul volum, adica in
fruntea operei. Plasarea initiala poate corespunde influentelor expresionistedin volumele de tinerete,
dar mai ales exprima atitudinea poetului – filozof de a proteja misterul lumii, izvorata din iubire.
Verbul la forma negativa “nu strivesc” exprima refuzul cunoasterii de tip rational si optiunea pentru
cunoasterea luciferica/poetica. Metafora revelatorie “corola de minuni a lumii” reprezinta maginea
perfectiunii, a absolutului.
În incipitul poeziei este reluat titlul, eului liric exprimându-și dorința de a nu sugruma vraja, taina
lumii.

Poezia este structuratã în jurul a doua opoziţii: eu – alţii, lumina mea – lumina altora (configureazã
subiectul cunoscãtor într-o manierã personalizatã şi respectiv una nedeterminată).

Ideea poeticã a primei părți este refuzul plus-cunoaşterii, al cunoaşterii raţionale prin care
misterul este revelat. Atitudinea de revoltã este exprimatã prin doua negaţii foarte puternice: „nu
strivesc” şi „nu ucid”. Eul poetic are conştiinţa unei existenţe integrate unui orizont al misterului:
„Tainele ce le-ntâlnesc în calea mea”. Misterul este definit în manierã expresionistã printr-o
enumeraţie, putând fi interpretat atât în raport cu lumea, cât şi în raport cu întreaga sa creaţie,
anunţand marile teme: florile – elemente generale simbolizând o existenţa ingenuă, ochii apar ca un
simbol al cunoaşterii umane reflexive, o temã constantã a creaţiei, buzele reprezintã deopotrivã
rostirea şi iubirea, iar mormintele includ marea tainã a morţii.
 Ideea poeticã a celei de-a doua părti este reafirmarea antitezei dintre cunoaşterea poeticã
(„lumina mea”), înţeleasã ca formã de amplificare a misterului şi cunoaşterea raţionalã („lumina
altora”) – formã de distrugere a misterului. Risipirea tainelor apare ca o acţiune nepermisã, ca violare
a frumuseţii interioare: „Lumina altora sugrumă vraja nepãtrunsului ascuns / în adâncimi de
întuneric”. Se remarcã numãrul mare de cuvinte din câmpul semantic al misterului: „tainã”,
„nepãtruns”, „neînţeles”. O amplã parabolã construitã pe analogia cu imaginea lumii (asociatã în
poezie cu ideea de cunoaştere) defineşte poezia ca formã de potenţare a misterului: „câteodatã
datoria noastra în faţa unui mister nu este sã-l lãmurim, ci sã-l adâncim atât de mult încât sã îl
prefacem într-un mister şi mai mare”, „şi tot ce-i neînţeles / se schimbã-n neînţelesuri şi mai mari”.
Metafora „largi flori de sfânt mister” implicã ideea sacralitaţii tainelor universului. Creaţia devine
astfel singura posibilitate de metamorfozare a „ne-înţelesului”.

Pentru Blaga, actul poetic devine o atitudine subiectivã: „căci eu iubesc” – o modalitate
fundamentalã de situare a eului în univers, specificã scriitorilor expresionişti.