V-aș ruga să vă amintiți ce s-a citit, mai ales la lucrurile care par imposibile: la arcă, la

multitudinea de animale, la potop... toate acestea par rupte dintr-o poveste. Însă povestea lui Noe
nu este orice poveste, este o poveste adevărată, pentru că este povestea mea și a fiecăruia dintre
noi. Poate nu am văzut niciodată un potop sau vreo arcă de dimensiunile arcei lui Noe. Dar asta
nu înseamnă că ceea ce a trăit el nu trăim și noi astăzi.
Potopul este prezent în viața noastră și nu ține numai 40 de zile. Este șuvoiul de probleme și
dificultăți pe care le întâlnim zi de zi oriunde ne îndreptăm pașii: la muncă, la școală, acasă. Este
un șuvoi nestăvilit de crize, tensiuni, neajunsuri, lipsuri, oameni răi. Câte valuri nu brăzdează
viața noastră și se izbesc de noi zi de zi făcând parcă imposibilă liniștea și pacea.
În pe cât de adevărat este potopul, pe atât de adevărată este și arca. Arca unde suntem în
siguranță, unde putem uita măcar puțin de zbuciumul de zi cu zi. Iar această arcă este aici,
împreună, în jurul lui Dumnezeu.
Așadar potopul există, arca există, iar noi... noi suntem în locul lui Noe. Iar pentru Noe am o
întrebare: „Când ai dat drumul porumbelului... ce te așteptai să se întâmple?” Porumbelul...
pentru Noe a fost oarecum simplu. Dar porumbelul nostru care este?
Porumbelul nostru este iubirea. În sânul Bisericii, arca noastră, primim în dar de la Dumnezeu
porumbelul iubirii pe care să îl trimitem în lume. Este semnul pe care ni-l oferă Dumnezeu că
potopul lumii se va încheia odată.
Așadar voi sunteți Noe, aici este arca, acolo în lume este potopul, iar în mâinile voastre stă
porumbelul iubirii. Noe... ai dat drumul porumbelului, dar ce te așteptai să-ți aducă? Tu... Noe,
ești trimis să duci iubirea din tine în lume... Ce te aștepți să se întâmple?
Să vă spun o poveste: Doi frați, un preot și un afacerist, au primit moștenire o mare sumă de
bani. Amândoi s-au hotărât să-i investească. Afaceristul i-a depus repede la bancă și i-a investit
în acțiuni. Apoi s-a dus să vadă cum se descurcă fratele lui. Ajungând la parohie, l-a întrebat:
Cum îți merge? Ce ai reușit să faci cu banii? – I-am investit. – Cum? – Ai văzut cutiile de pe hol?
– Da. – Sunt pline cu dulciuri. Sunt investiția mea. – Adică deschizi magazin? – Nu. Sunt pentru
copiii din parohie. – Nu înțeleg. – Să-ți explic. Tu ai investit banii pentru a obține tot bani. Dar
ce rost avea să caut să am mai mulți bani când aveam deja destui. Așa că i-am învestit în
altceva... în bucuria copiilor.
Noe l-a trimis pe porumbel care în cele din urmă s-a întors cu o ramură de măslin. Nu era mult,
dar era un semn a ceva mai mult, semnul unei lumi fără potop.
Iubirea voastră trebuie să fie la fel. În potopul de răutate și greutate al lumii nu așteptați ca
iubirea voastră să se întoarcă așa cum a plecat. Nu așteptați să fiți iubiți de cei cărora le-ați arătat
iubire. Căci dacă îi iubim pe cei care ne iubesc ce altă răsplată am mai putea avea. Ceea ce
trebuie să așteptăm este ramura de măslin... semnul că dincolo de iubirea noastră se află ceva mai
mult, iubirea lui Dumnezeu. Numai o astfel de iubire va fi în mijlocul potopului acestei lumi
semnul că apele se vor retrage și va fi instaurată împărăția lui Dumnezeu.