Epopeea lui Ghilgameș este un poem epic din Mesopotamia antică și aparține culturii sumero-

babiloniene. A fost redactată cu scriere cuneiformă la începutul mileniului al III-lea înainte de Hristos și
este cea mai veche scriere literară a umanității, păstrată lacunar pe douăsprezece tăblițe de lut, în
biblioteca regelui asirian Assurbanipal de la Ninive. Poemul a fost descoperit de abia în secolul al XIX-lea
și conține multe elemente mitologice care vor apărea în literatura ṣi tradițiile mitologice și religioase ale
civilizațiilor ulterioare. Drama existențială a omului este fundamentală în mitul lui Ghilgameș. Aceasta
constă în lupta lui cu forțele oculte și perspectiva înfrângerii lor, raportul dintre bărbat și femeie, raportul
de prietenie între oameni, teama de moarte și setea de nemurire. Paralel, în Epopeea lui Ghilgameș sunt
rezumate alegoric istoria devenirii și destinul oamenilor ca societate: vânătoarea, păstoritul, civilizația
urbană, catastrofele cosmice, construirea statului arhaic și marile întrebări ale omenirii.

Conform mitului, după moartea tatălui său, Ghilgameș ajunge rege peste Uruk. Acesta își folosește
statutul de semizeu pentru a-și asupri poporul, punându-i pe tineri la muncă și culcându-se cu soțiile lor
în noaptea nunții. Supușii, nemulțumiți de felul în care noul conducător se poartă cu ei, cer ajutor zeilor.
Aceștia îl creează din lut pe Enkidu cu scopul de a-l înfrunta pe Ghilgameș. Enkidu se pregătește să îl
oprească pe Ghilgameș în momentul în care acesta încearcă să se culce cu o altă mireasă, dar
confruntarea nu s-a terminat cu o victorie clară pentru niciuna dintre părți. Din admirație pentru
adversarul său, Enkidu se împrietenește cu regele Urukului, atrăgând împotriva lui mânia zeilor.

Ghilgameș îi propune lui Enkidu să meargă împreună în Pădurea de Cedri pentru a-l răpune pe monstrul
Humbaba. Sub patronajul zeiței Ninsun, aceștia pornesc spre pădurea respectivă, în ciuda viselor
premonitorii pe care le are Ghilgameș. Monstrul este ucis și cei doi eroi se întorc înviINGATORI în Uruk,
aducând ca trofeu al luptei capul monstrului.

Regele intră în conflict cu zeița Iștar fiindcă nu împărtășește iubirea acesteia. Pentru a se răzbuna, Iștar îl
trimite pe Taurul Cerului să-l omoare pe Ghilgameș. Îndreptându-se spre Uruk, Taurul face ravagii și
stârnește panică în rândul locuitorilor, dar Endiku reușește să îl ucidă.

Acesta visează că el sau prietenul său trebuie să moară pentru a răzbuna îndrăzneala de a-i fi ucis pe
Humbaba și Taurul Cerului. Marcat de vis, Enkidu blestemă zeii, iar starea lui de sănătate se înrăutățește
de la o zi la alta, a douăsprezecea zi fiindu-i fatală. Ghilgameș îl jelește, iar după aceea pleacă într-o
călătorie până la capătul pământului, în căutarea străbunului său, Uta-napiștim. Bătrânul, alături de soția
sa, a supraviețuit potopului, iar Ghilgameș speră că Uta-napiștim îi va dezvălui secretul vieții și al morții.
După mai multe peripeții îl întâlnește pe străbun, care îi va vorbi despre inutilitatea vieții și lipsa de
însemnătate a omului. Întrebat cum a obținut nemurirea, Uta-napiștim îi povestește despre potop.
Acesta îi spune lui Ghilgameș că nemurirea este o răsplată ce nu poate fi cucerită și pentru a-i demonstra
acest lucru îi cere regelui să stea treaz șapte zile, iar în cazul în care va reuși, va dobândi veșnicia.
Ghilgameș adoarme, dar Uta-napiștim îi oferă o altă șansă, povestindu-i despre o plantă care îl poate
face din nou tânăr. Eroul reușește să ajungă la plantă și să o ia, însă un șarpe i-o fură în timp ce se scălda.

Regele Urukului nu va obține nemurirea, el eșuează la testul inițiatic la care fusese supus de către zei.
Ghilgameș se întoarce în lumea oamenilor, al cărei exponent este, resemnându-se să construiască lucruri
efemere ca el însuși.