Dreptul muncii și protecției sociale

- aspecte teoretice și practice -

 Dreptul muncii

- istoric, obiect, principii și izvoare –

1. Legislația muncii – evoluție
- Legea din 1929 cu privire la contratele de muncă;
- Codul muncii din 1950;
- Codul muncii din 1972, intrat în vigoare la 01.03.1973;
- Codul muncii – Legea nr. 53/2003, republicat, cu modificările și completările ulterioare;
→ Legea nr. 53/2003, Legea dialogului social nr. 62/2011 și celelalte acte normative aplicabile tuturor
celor care prestează munca în temeiul unui contract individual de muncă sau neîntemeiate pe un
contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea
lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective – dreptul comun al muncii →
caracteristici actuale + criterii privind modificările ”de mâine”;
- dreptul special al muncii: reglementări aplicabile doar anumitor categorii de salaria ți (statute de
personal/statute profesionale);

2. Dreptul muncii. Noțiune și obiect

- munca și forța de muncă
- munca prestată în afara (A) și în cadrul (B) unor raporturi juridice de muncă

A. Munca prestată în afara unui raport juridic de muncă:

(i) munca: voluntară (Legea nr. 78/2014 privind reglementarea activită ții de voluntariat din România);
prestată în baza unor obligații legale; efectuată în baza unui contract civil sau a unui contract de
societate).
- internship-ul – Legea nr. 176 din 17 iulie 2018 privind internshipul, cu modificările și
completările ulterioare;
(ii) activitățile independente – OUG 44/2008 privind desfă șurarea activită ților economice de către
persoanele fizice autorizate,întreprinderile individuale și întreprinderile familiale;
- noțiunea de activitate economică independentă (Codul fiscal)
(iii) profesiunile liberale: profesie reglementată și profesie liberală.;
- caracteristicile profesiilor liberale;
- consilierul juridic – calitate de salariat/func ționar public

B. Munca prestată în cadrul unui raport juridic de muncă → art. 278 alin. (2) Codul muncii arată
că prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun şi acelor raporturi juridice de muncă
neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt
complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
(i) raporturile de serviciu ale funcționarilor publici
- art. 16 alin. (3) Constituția României – „func ții și demnită ți publice, civile sau militare”;
- funcții publice civile (Ordonanţă de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare, Legea 188/1999 – Statutul func ționarilor publici, republicată, cu referire la
evaluarea performanţelor profesionale individuale ale înalţilor funcţionari publici și func ționarilor publici,
perioada de stagiu + statute speciale ale func ționarilor publici) și militare (Legea 80/1995 – Statutul
cadrelor militare, OG 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor);
- Legea-cadru nr. 153/2017privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și
completările ulterioare – salarizarea;
- funcția publică și funcționarul public;
- coordonate: regim juridic de drept comun, similar în mare parte – ca institu ții juridice, cu cel al
salariaților; ponderea componentei legale – diferită → asemănări și deosebiri între statutul
funcționarului public și statutul salariatului;
- statutul funcționarului public – apar ține dreptului administrativ;
(ii) raporturile de muncă ale persoanelor care de țin demnită ți publice
- art. 16 alin. (3) Constituția României – „func ții și demnită ți publice, civile sau militare”
- funcția de demnitate publică; caracteristici
- element comun între funcționarii publici și persoanele care exercită demnită ți publice: realizarea
prerogativelor de putere publică;
- statutul persoanelor care exercită demnită ți publice – apar ține dreptului constitu țional;
(iii) raporturile de muncă ale magistra ților
- statutul magistraților – Constituția României și Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și
procurorilor, cu modificările și completările ulterioare,;
- magistrații – persoane care exercită puterea publică;
- particularitățile raporturilor de muncă ale magistra ților;
(iv) raporturile de muncă ale membrilor cooperatori
- membrii cooperatori – Legea nr. 1/2005 privind organizarea și func ționarea coopera ției, cu modificările
și completările ulterioare;
- categorii de raporturi juridice dintre societatea cooperativă și cooperatori;
- raporturile de muncă ale membrilor cooperatori sunt reglementate în temeiul normelor interne ale
cooperației (reguli și norme de reglementare internă), emise în temeiul și în limitele dispozi țiilor legale,
prevăzute în statute, decizii, hotărâri, precum și în alte acte cu caracter normativ emise de autorită țile
competente;
- Hotărârea nr. 11/2006 a Consiliului Na țional al UCECOM privind Normele de reglementare a
raporturilor de muncă;
(v) raporturile de muncă ale soldaților și grada ților profesioni ști
- Legea nr. 44/2006 privind pregătirea popula ției pentru apărare și Legea nr. 384/2006 privind Statutul
soldaților și gradaților profesioniști;
- între soldat și unitatea militară se încheie un contract individual de muncă pe durată determinată, cu
particularități determinate de calitatea de militar profesionist al celui care prestează munca;
(vi) raportul de muncă al preoților
- raportul de muncă al preoților este guvernat de normele specifice ale fiecărui cult religios, iar în
completare, i se aplică, normele Codului muncii, potrivit art. 278 Codul muncii;
(vii) raporturile de muncă ale salaria ților
- raportul juridic de muncă al salariatului ia na ștere prin încheierea, în scris, a contractului individual de
muncă
→ obiectul dreptului muncii: raporturile juridice de muncă născute prin încheierea contractului individual
de muncă + raporturile juridice conexe raporturilor juridice de muncă.
→ potrivit art. 2 Codul muncii, dispoziţiile cuprinse în Codul muncii se aplică:
a) cetăţenilor români încadraţi cu contract individual de muncă, care prestează muncă în România;
b) cetăţenilor români încadraţi cu contract individual de muncă şi care prestează activitatea în
străinătate, în baza unor contracte încheiate cu un angajator român, cu excepţia cazului în care
legislaţia statului pe al cărui teritoriu se execută contractul individual de muncă este mai favorabilă;
c) cetăţenilor străini sau apatrizi încadraţi cu contract individual de muncă, care prestează muncă pentru
un angajator român pe teritoriul României;
d) persoanelor care au dobândit statutul de refugiat şi se încadrează cu contract individual de muncă pe
teritoriul României, în condiţiile legii;
e) ucenicilor care prestează muncă în baza unui contract de ucenicie la locul de muncă;
f) angajatorilor, persoane fizice şi juridice;
g) organizaţiilor sindicale şi patronale;
→ raporturile juridice conexe raporturilor juridice de muncă (formarea și pregătirea profesională a
salariaților; stimularea ocupării for ței de muncă; securitatea și sănătatea în muncă; inspec ția muncii;
jurisdicția muncii)
+ raporturile care se nasc prin săvâr șirea unor contraven ții sau fapte penale stabilite astfel de legisla ția
muncii.
→ art. 1 Codul muncii – act normativ care reglementează totalitatea raporturilor individuale şi colective
de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de
muncă, precum şi jurisdicţia muncii. Prezentul cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin
legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii;
- obiectul dreptului muncii îl constituie relaţiile sociale de muncă reglementate de lege, relaţii individuale
sau colective, care iau naştere sau derivă din procesul muncii, între angajatori şi salariaţi;
- obiectul dreptului muncii: dreptul individual al muncii și dreptul colectiv al muncii;
- flexisecuritatea – concept care stă la baza modernizării continue a legisla ției muncii;

3. Izvoarele dreptului muncii

- reprezintă formele specifice de exprimare a normelor juridice privitoare la relația contractuală dintre
angajator și salariați;
- două categorii: (A) izvoare comune cu cele ale celorlalte ramuri ale dreptului și (B) izvoare specifice
dreptului muncii (pe de parte, izvoare interne și pe de altă parte, izvoare interna ționale și europene);

A. Izvoare comune cu cele ale celorlalte ramuri ale dreptului:

(i) actele normative (Constituția, legile, hotărârile și ordonan țele Guvernului, ordinele și instruc țiunile
miniștrilor);
- în principal, Codul muncii, Legea dialogului social nr. 62/2011 + celelalte acte normative care apar țin
dreptului comun și dreptului special al muncii;
(ii) jurisprudența – nu constituie izvor de drept;
- Deciziile Curții Constituționale, prin care s-a declarat neconstitu țional un text al unui act normativ sau
un act normativ, ori prin care s-a respins excep ția de neconstitu ționalitate a unui act normativ sau al
unui text din cuprinsul unui act normativ au caracter general obligatoriu, au putere numai pentru viitor și
sunt opozabile tuturor subiectelor de drept;
- Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justi ție date în recursurile în interesul legii, privitoare la raporturile
juridice de muncă – conferă caracter unitar interpretării și aplicării unor norme apar ținând legisla ției
muncii;
(iii) uzanțele – obiceiul (cutuma) și uzurile profesionale;
- au calitate de izvor de drept conform dreptului comun;
- conforme cu ordinea publică și bunele moravuri;

B. Izvoare specifice dreptului muncii:

I. Izvoare interne: regulamentul de organizare și funcționare; regulamentul intern; contractul colectiv de
muncă aplicabil; instrucțiunile referitoare la securitatea și sănătatea în muncă;
II. Izvoare internaționale și europene : reglementările Organizației Interna ționale a Muncii; reglementările
Consiliului Europei; reglementările Uniunii Europene.

4. Principiile dreptului muncii

- principiile generale ale sistemului de drept român (principiul legalită ții, principiul separa ției puterilor în
stat, principiul democrației și principiul egalită ții în fa ța legii civile) + principii specifice dreptului muncii,
conform art. 3 – 9 Codul muncii: principiul libertă ții muncii; principiul egalită ții de tratament fa ță de to ți
salariații și angajatorii; principiul protec ției sociale a salaria ților;
- altă opinie referitoare la principiile specifice dreptului muncii: neîngrădirea dreptului la muncă
(libertatea muncii și stabilitatea în muncă; garantarea locului de muncă); egalitatea de tratament fa ță de
toți salariații și angajatorii; garantarea negocierii colective și individuale; protec ția multilaterală a
salariaților; respectarea bunei-credin țe; stimularea pregătirii și perfec ționării profesionale; garantarea
asocierii libere a salariaților și a angajatorilor pentru apărarea drepturilor și promovarea intereselor lor
profesionale, economice și sociale; garantarea dreptului la grevă.