UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIŞOARA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE, FILOSOFIE ŞI ȘTIINȚE ALE COMUNICĂRII

DEPARTAMENTUL FILOSOFIE ŞI ŞTIINŢE ALE COMUNICĂRII

Disciplina: Antrenamentul abilitatilor de gandire critica (AAGC)

Cursant:

Model de subiecte pentru examen la disciplina AAGC

1) Rezolvati itemii din Testul de gandire critica de mai jos, incercuind raspunsurile corecte ;
2) Argumentati / fundamentati raspunsul corect si contrargumentati la raspunsurile incorecte gasite/alese la cate
1 item/1 intrebare de :
A) gandire logica
B) gandire comprehensiva
C) gandire analitica

Itemi de Gândire comprehensivă

Deşi este cel mai bine cunoscută pentru opera ei literară, Edith Wharton (1862-1937) a scris mult şi despre arhitectură şi
decoraţiuni. Ea s-a concentrat pe "designer", care trebuie să ţină cont de constrângerile impuse de o locuinţă deja
existentă şi să producă un design bun pe fondul unei structuri imperfecte şi ilogice. Aceasta a dus la o meditaţie prelungită
asupra esteticii spaţiilor închise, în care înseşi limitele care restrâng expresia artistică sunt privite ca oferind cadrul care o
face posibilă. Această temă a spaţiului închis apare şi în opera ei literară, servind ca o metaforă a multiplelor constrângeri
impuse de societate şi tradiţie.

Pe la sfârşitul secolului aceste constrângeri nu erau nicăieri mai evidente decât în ceea ce priveşte poziţia femeii în
societate. Deşi opera ei literară abordează cu multă înţelegere complexităţile şi tragediile vieţii femeilor din clasa de mijloc,
Edith Wharton, spre deosebire de multe alte feministe ale vremii, era pesimistă cu privire la posibilitatea de a sfărâma
barierele tradiţionale ridicate în calea promovării femeilor. Ea a ales în schimb o cale diferită, deşi tot feministă, în credinţa
că cea mai mare şansă a femeilor era obţinerea autodeterminării economice în cadrul societăţii tradiţionale. În acest scop,
ea a devenit managerul propriei cariere, unul isteţ şi încrezător în forţele proprii. Ea s-a întreţinut din scris la o vreme la
care cele mai multe scriitoare erau fie incapabile să facă acest lucru, fie erau forţate, spre deosebire de Wharton, să scrie
sub pseudonime masculine. Scepticismul ei cu privire la valoarea unei schimbări sociale mai radicale reflecta o credinţă
fundamentală în multe dintre aspectele societăţii tradiţionale. Metafora spaţiului închis exprima atitudinea ei ambivalentă
faţă de o societate pe care o percepea ca fiind atât limitativă cât şi oferind o structură necesară.

Această atitudine ambivalentă a fost exprimată şi în viziunea estetică a lui Wharton. În scrierile ei despre arhitectură,
simpatia ei se îndreaptă mai degrabă spre designerul de interioare care trebuie să lucreze cu o serie de constrângeri date
de locuinţa respectivă pentru a o face locuibilă, decât spre arhitect care primeşte mână liberă într-o mult mai mare măsură
şi, după părerea ei, produce prea adesea, în numele autonomiei artistice, spaţii în care nu se poate locui. Această
preferinţă se potriveşte cu respingerea ei vehementă faţă de acei artişti şi acele mişcări artistice care, la suprafaţă cel puţin,
sunt cei mai de frunte reprezentanţi ai schimbării, şi care, printre altele, cer abandonarea formelor închise ale genurilor
folosite de şcolile principale. În proza ei literară ea adesea a ales genul nuvelei, care este cel mai constrângător şi
concentrat dintre genurile de proză, şi care cere scriitorului să se adapteze la convenţii literare pre-determinate – cum ar fi
un început în ritm rapid şi un deznodământ dramatic – la care se aşteaptă publicul. În acelaşi timp, ea recunoaşte că
povestirea trebuie, într-o anumită măsură, să-şi dicteze propria structură. Deoarece pretenţiile antinomice ale tradiţiei şi
autonomiei individuale constituie o temă recurentă a nuvelelor lui Wharton, forma reflectă conţinutul în acest caz prin
încorporarea aceleiaşi dialectici a spaţiului închis.

1. Care dintre următoarele abordări critice faţă de opera unui romancier s-ar asemăna cel mai mult cu descrierea lui Edith
Wharton aşa cum este ea făcută de autor?

(A) Credinţa romancierului în schimbările sociale fundamentale poate fi regăsită în temele din opera romancierului.

(B) Atitudinea romancierului faţă de schimbările sociale este folosită pentru a explica utilizarea de către acesta de tehnici
caracteristice romanelor la modă.

(C) În opera romancierului a fost descoperit un conflict între convingerile sale politice şi cele estetice.

1
(D) Se descriu ambiţiile personale ale romancierului şi apoi se arată că ele sunt acelea ale personajelor din opera sa.

(E) Se demonstrează că, de fapt, convingerile politice şi estetice ale romancierului sunt rezultatul unor consideraţiuni de
ordin economic.

2. Fragmentul sprijină fiecare dintre afirmaţiile de mai jos despre nuvelele lui Edith Wharton CU EXCEPŢIA celei în sensul
că:

(A) Adeseori evoluează înspre un punct culminant dramatic.

(B) Forma lor este adeseori o oglindă a conţinutului lor.

(C) Protagoniştii lor ajung adesea la independenţă economică.

(D) Au adesea un început în ritm alert.

(E) De cele mai multe ori respectă convenţiile literare ale vremii lui Edith Wharton.

3. În acest fragment, autorul caută în principal să:

(A) arate modul în care Edith Wharton a creat posibilităţi de auto-exprimare în interiorul unor convenţii prestabilite.

(B) explice modul în care a reuşit Edith Wharton să depăşească constrângerile sociale şi să devină o romancieră cu succes
financiar.

(C) compare viaţa şi atitudinile lui Edith Wharton cu stereotipurile tradiţionale pe care le aveau de suportat femeile.

(D) identifice originea interesului lui Edith Wharton faţă de arhitectură şi design.

(E) arate că, în ciuda aparenţelor, Edith Wharton era o feministă.

4. Cu care dintre scenariile de nuvelă de mai jos s-ar potrivi cel mai bine caracterizarea pe care o face autorul operei
literare a lui Edith Wharton?

(A) Lupta unei femei pentru independenţă financiară o împinge să fure bani şi să fugă în altă ţară, unde îşi ia o nouă
identitate.

(B) O femeie, ţinută în casă de o boală, este împinsă spre blânde reverii de obiectele tradiţionale din camera sa.

(C) O femeie se hotărăşte să facă o carieră în medicină după ce fiica sa se însănătoşeşte în urma rănilor căpătate într-un
accident.

(D) Două surori, după ce au trăit înstrăinate mai toată viaţa în urma unui conflict pe care l-au avut când erau copii, se
împacă după ce rămân amândouă văduve.

(E) O femeie este sfâşiată de cerinţele divergente ale rolului său de soţie şi mamă pe de o parte şi ale dorinţei sale de a
excela ca pictoriţă pe de altă parte.

Itemi de Gândire analitică

Fiecare din următorii cinci experţi - un avocat, un naturalist, un oceanograf, un psiholog şi un statistician – ţine câte o
prezentare la o conferinţă. Cele cinci prezentări se desfăşoară una după cealaltă. Fiecare prezentare este susţinută numai
într-una din următoarele patru limbi: franceză, germană, japoneză sau mandarină. Fiecare expert vorbeşte numai una
dintre aceste limbi. Trebuie întrunite următoarele condiţii:

Două dintre prezentări sunt în aceeaşi limbă.

Statisticianul ţine cea de-a doua prezentare în limba germană.

2
Avocatul ţine cea de-a patra prezentare în mandarină sau în franceză.

Oceanograful prezintă fie în franceză, fie în japoneză; la fel şi psihologul.

Prima şi ultima prezentare sunt în japoneză.

5. Care anume dintre următoarele afirmaţii trebuie să fie adevărată?

(A) Oceanograful prezintă în japoneză.

(B) Oceanograful este primul care prezintă.

(C) Oceanograful este ultimul care prezintă.

(D) Psihologul nu ţine cea de-a treia prezentare în limba mandarină.

(E) Psihologul nu ţine cea de-a treia prezentare în limba franceză.

6. Dacă naturalistul prezintă în limba franceză, care anume dintre următoarele afirmaţii ar putea fi adevărată?

(A) Oceanograful este al treilea care prezintă.

(B) Oceanograful este al cincilea care prezintă.

(C) Avocatul ţine prezentarea în limba franceză.

(D) Oceanograful ţine prezentarea în limba franceză.

(E) Psihologul ţine prezentarea în limba franceză.

7. Dacă avocatul prezintă în limba franceză, atunci care anume dintre următoarele afirmaţii trebuie să fie adevărată?

(A) Naturalistul este primul care prezintă.

(B) Naturalistul este al treilea care prezintă.

(C) Oceanograful este primul care prezintă.

(D) Oceanograful este al cincilea care prezintă.

(E) Psihologul este primul care prezintă.

8. Să presupunem că înlocuim condiţia ca statisticianul să facă cea de-a doua prezentare în limba germană cu condiţia ca
statisticianul să facă una din cele două prezentări susţinute în limba japoneză. Dacă toate celelalte condiţii iniţiale rămân
valabile, atunci care anume dintre următoarele variante ar putea reprezenta ordinea în care experţii fac prezentările,
începând cu primul şi sfârşind cu ultimul?

(A) avocatul, oceanograful, statisticianul, naturalistul, psihologul

(B) naturalistul, oceanograful, psihologul, avocatul, statisticianul

(C) oceanograful, statisticianul, naturalistul, avocatul, psihologul

(D) psihologul, oceanograful, avocatul, naturalistul, statisticianul

(E) statisticianul, oceanograful, naturalistul, avocatul, psihologul

Itemi de Gândire logică

Dacă împrumut o maşină de tuns iarba de la un vecin, am obligaţia morală să i-o dau înapoi când nu mai am nevoie
imediată de ea. Să presupunem, însă, că iau cu împrumut un automobil şi, când mă duc sa îl dau înapoi, vecinul de la care l-

3
am împrumutat este foarte beat şi vrea să se suie la volan; atunci obligaţia de a returna automobilul imediat este mult mai
puţin limpede. Aşa că nu toate cazurile de împrumuturi sunt echivalente între ele.

1. Care dintre următoarele variante exprimă cel mai exact ideea principală a raţionamentului de mai sus?

(A) Deşi unele cazuri par să constituie excepţii, regula conform căreia cel care a luat ceva cu împrumut trebuie să dea acel
ceva înapoi nu are excepţii.

(B) Există obligaţia de a te abţine să acţionezi de o manieră care poate avea ca rezultat vătămarea altora, şi această
obligaţie are preeminenţă asupra obligaţiilor mai puţin importante atunci când apare un conflict între ele.

(C) Dacă există posibilitatea ca un om pe care îl cunoaştem să rănească pe altul nu este complet limpede dacă avem sau nu
obligaţia de a interveni.

(D) Deşi într-o situaţie obişnuită faptul de a fi luat ceva cu împrumut dă naştere unei obligaţii de a returna obiectul cu
promptitudine, nu este atât de evident că se petrece acelaşi lucru în absolut toate cazurile.

(E) Deşi proprietatea privată are o semnificaţie morală, această semnificaţie este mai scăzută decât aceea a vieţii şi
sănătăţii omeneşti.

Herman: Când doi oameni îşi fac reciproc cadouri şi cadoul dat de primul este în mod evident mai scump decât cel dat de al
doilea, apare o situaţie socială stânjenitoare. Şi totuşi, când doi oameni îşi fac unul altuia cadouri de valoare egală, îşi dau
seama curând că puteau la fel de bine să şi le păstreze în loc să le dea. Schimbul de cadouri are, deci, ca rezultat, invariabil,
fie o situaţie stânjenitoare din punct de vedere social, fie un transfer inutil de bunuri.

Manuela: Dar din experienţa mea nu e deloc aşa. De exemplu, o veche prietenă din copilărie şi cu mine ne-am făcut una
celeilalte cadouri despre care sunt sigură că erau foarte diferite ca preţ. Şi totuşi, deoarece ne-am dat una alteia câte un
cadou care exprima gustul celei care-l oferise, amândouă am considerat acest schimb ca extrem de potrivit.

2. Cu care anume din principiile de mai jos se potriveşte cel mai bine judecata Manuelei cu privire la caracterul potrivit al
schimbului de cadouri?

(A) Orice cadou acceptat atrage după sine o obligaţie din partea celui care-l primeşte de a oferi în schimb un cadou de
valoare egală, la o dată ulterioară.

(B) Numai oamenii care se potrivesc foarte bine la gusturi ar trebui să-şi facă unul altuia cadouri.

(C) Principalul lucru de avut în vedere la alegerea unui cadou este ca acesta să te reprezinte.

(D) Cu excepţia situaţiilor în care cadoul este o formalitate complet lipsită de importanţă, cei care fac un cadou ar trebui,
când îl aleg, să aibă în vedere nevoile persoanei căreia i-l vor da.

(E) Deoarece sentimentul din spatele cadoului este ceea ce îi conferă acestuia valoare, absolut orice obiect poate constitui
un cadou potrivit.

Unii psihologi susţin că răspunsurile empatice sunt forme de comportament moral. Observând că la copiii mici care sunt
martorii suferinţei altora reacţia este de exprimare a tristeţii şi de oferire de ajutor, aceşti psihologi consideră că acest
comportament moral începe devreme în viaţă. Un al doilea grup de psihologi susţine că răspunsul empatic nu constituie, în
sine, comportament moral şi că, pentru a avea caracter moral, comportamentul trebuie să se bazeze pe o înţelegere clară a
principiilor morale şi pe un anumit grad de aptitudini de raţionament moral. Pe baza reacţiilor verbale nesofisticate ale
copiilor la dileme morale ipotetice, aceşti psihologi conchid că la copii lipseşte gradul de aptitudini de raţionament moral
necesar pentru ca modul în care se comportă, oricât ar fi de plin de compasiune, să fie considerat a fi de ordin moral.

3. Care anume din următoarele variante se potriveşte cu susţinerile primului grup de psihologi şi nu se potriveşte cu cele
ale celui de-al doilea grup?

(A) Pisicile şi câinii, care nu sunt capabili de raţionament moral, dar sunt capabili de reacţii empatice, sunt capabili de
comportament moral.

(B) La oamenii cu reacţii empatice puternice este mai mare posibilitatea de a avea bune aptitudini de raţionament moral
decât la oamenii cu reacţii empatice slabe.

4
(C) La oamenii cu reacţii empatice puternice este mai mică posibilitatea de a avea bune aptitudini de raţionament moral
decât la oamenii cu reacţii empatice slabe.

(D) Principiile morale sunt greu de învăţat.

(E) Caracterul moral al unei acţiuni trebuie judecat mai curând din punctul de vedere al intenţiei care a stat la baza sa decât
din punctul de vedere al consecinţelor sale.

4. Care dintre următoarele variante, dacă este adevărată, subminează cel mai mult concluzia trasă de al doilea grup de
psihologi?

(A) Copiii studiaţi de al doilea grup de psihologi au dat dovadă de un nivel ceva mai înalt de raţionament moral când erau
odihniţi decât atunci când erau obosiţi.

(B) Adulţii care răspund la dileme morale ipotetice dau dovadă de un nivel mult mai înalt de raţionament moral decât copiii
care au răspuns la aceleaşi dileme morale ipotetice.

(C) Copiii studiaţi de cel de-al doilea grup de psihologi au dat dovadă de un nivel ceva mai înalt de raţionament moral ca
raspuns la dileme ipotetice care implicau adulţi decât ca raspuns la dileme ipotetice care implicau copii.

(D) În situaţiile în care apar dileme morale reale, copiii dau dovadă de un nivel de raţionament moral mult mai înalt decât
cel al copiilor care, în studiul celui de-al doilea grup de psihologi, au răspuns numai la dileme ipotetice.

(E) Unii adulţi care răspund la dileme morale ipotetice raţionează cam la acelaşi nivel ca şi copiii care răspund la aceleaşi
dileme morale ipotetice.

Un criminolog: Cei care propun o lege prin care sentinţa cu închisoarea pe viaţă să fie obligatorie pentru orice infractor care
are mai multe condamnări pentru infracţiuni grave susţin că acest lucru ar fi o lovitură dată infractorilor de carieră. În
realitate, totuşi, puţini recidivişti ajung să fie condamnaţi pentru alte fapte decât încălcări minore ale legii.

5. Care dintre enunţurile de mai jos este sprijinit cel mai mult de afirmaţiile criminologului, dacă acestea sunt adevărate?

(A) Sentinţele aplicate majorităţii recidiviştilor nu ar fi afectate de propunerea legislativă, dacă aceasta ar intra în vigoare.

(B) Mulţi infractori primari sunt condamnaţi atât pentru infracţiuni grave, cât şi pentru încălcări minore ale legii.

(C) Este foarte redusă posibilitatea ca persoanele care nu au fost niciodată condamnate pentru o infracţiune minoră să
devină infractori de carieră.

(D) Cei mai mulţi oameni care au săvârşit infracţiuni grave nu sunt condamnaţi decât pentru încălcări minore ale legii.

(E) Dacă propunerea legislativă ar deveni lege, ea nu ar creşte cu adevărat numărul de sentinţe cu închisoarea pe viaţă.

Mioara: Te înşeli când afirmi că problema autenticităţii tabloului este o chestiune de fapt. Tu s-ar putea să crezi că tabloul
este autentic, dar aceasta este o opinie şi nu un fapt. Experţii nu sunt de acord dacă tabloul este sau nu autentic.

Pavel: Dacă un tablou este frumos sau nu este doar o chestiune de opinie, dar nu este o chestiune de opinie şi cine l-a
pictat. Un tablou fie este autentic, fie nu este. Aşadar autenticitatea tabloului este o chestiune de fapt.

6. Care dintre următoarele variante descrie cel mai exact rolul jucat în argumentaţia lui Pavel de afirmaţia că este doar o
chestiune de opinie dacă un tablou este frumos sau nu?

(A) Este oferită ca o modalitate de a îi da dreptate Mioarei în sensul că tabloul s-ar putea să nu fie autentic.

(B) Este prezentată ca o respingere a punctului de vedere al Mioarei că autenticitatea tabloului este o chestiune de opinie.

(C) Este folosită pentru a clarifica ce înţelege Pavel prin „chestiune de fapt”, prin contrast cu o chestiune de opinie.

(D) Este punctul de vedere pe care argumentaţia lui Pavel trebuie să-l respingă pentru a ajunge la concluzia sa.

(E) Este concluzia argumentaţiei lui Pavel.

5
În general, pentru oricare două specii de animale, specia la care raportul dintre masa creierului şi cea a corpului e mai mare
va fi mai inteligentă. Totuşi, s-a stabilit că mulţi mari matematicieni au creiere considerabil mai mici relativ la masa lor
corporală, decât omul obişnuit. De aici reiese că, deşi raportul dintre masa creierului şi cea a corpului este un indicator
demn de încredere al inteligenţei între specii diferite, acelaşi lucru nu mai este adevărat şi în cadrul aceleiaşi specii.

7. Care dintre următoarele enunţuri este o presupunere cerută de raţionamentul de mai sus?

(A) Raportul dintre masa creierului şi cea a corpului este indicatorul cel mai demn de încredere al inteligenţei între specii
diferite de animale.

(B) Nu există diferenţe fiziologice notabile între membrii aceleiaşi specii care să arate intr-un mod demn de încredere care
dintre ei este mai inteligent.

(C) Există unii mari matematicieni cu un raport relativ scăzut între masa creierului şi cea a corpului şi care sunt mai
inteligenţi decât omul obişnuit.

(D) Raportul dintre masa creierului şi cea a corpului la oameni nu are nici o legătură cu aptitudinile la matematică.

(E) Raportul dintre masa creierului şi cea a corpului în interiorul unei specii de animale tinde să nu varieze mult.

Un politolog: Deşi alegătorii au dreptul prin lege de a şti ce fac cei pe care i-au ales, trebuie să existe şi unele limite ale
accesului publicului la amănuntele funcţionării procesului legislativ. Legiuitorii primesc prea puţine laude pentru că ajung la
soluţii de compromis, dar o mulţime de critici pentru că nu-şi respectă principiile şi astfel devin mai puţin dispuşi să-şi
modifice pretenţiile astfel încât legislaţia necesară să poată fi adoptată.

8. Care anume dintre următoarele principii, dacă ar fi valid, ar sprijini cel mai mult raţionamentul politologului?

(A) Legislaţia trebuie redactată astfel încât să urmărească binele tuturor cetăţenilor şi nu doar pe al câtorva dintre ei.

(B) Restrângerea anumitor drepturi prevăzute de lege este acceptabilă dacă prin aceasta procesul politic devine mai
eficient.

(C) Numai legiuitorii fără principii pot ajunge la compromisuri între facţiuni cu interese la fel de puternice.

(D) Procesul legislativ trebuie astfel gândit încât să reducă la minimum lipsa de transparenţă la nivelul autorităţilor în stat.

(E) Legiuitorii trebuie lăudaţi pentru ajungerea la compromisuri care facilitează votarea unor acte normative necesare.