Tom

Numiți-o intuiție paternă dacă vreți, dar știam că se întâmpla

ceva rău cu Lyla dinainte să aflu de-adevăratelea. Pe de altă
parte, poate, instinctul meu nu avea nimic de-a face cu intuiția,
nici cu legătura noastră strânsă și nici cu faptul că o crescusem
de unul singur de când avea patru ani. Poate că avea pur și
simplu legătură cu ținuta sumară cu care încercase să iasă din
casă cu doar câteva ore în urmă.
Făceam curățenie în bucătărie atunci când s-a strecurat pe
lângă mine îmbrăcată cu o rochie atât de scurtă, încât i se
vedea partea de jos a fundului – o parte a corpului ei pe care cei
opt sute de urmăritori de pe Instagram ajunseseră să o
cunoască foarte bine, mulțumită numeroaselor poze „artistice”
(după cum le numea Lyla) în bikini pe care le postase înainte să
institui o regulă clară care interzicea pozele în costum de baie
pe rețelele de socializare.
— Pe curând, tată, a zis ea cu o nonșalanță exersată.
— Stai așa, am făcut eu, blocându-i drumul spre ușă. Unde
crezi că te duci?
— Acasă la Grace. Acum a venit să mă ia, a spus Lyla, arătând
cu degetul înspre fereastra care dădea în fața casei. Vezi?
— Ce văd eu, am zis, privind pe fereastră la Jeep-ul alb al lui
Grace, este că-ți lipsește partea de jos a rochiei.
Ea și-a dat ochii peste cap, aruncându-și o geantă enormă de
pânză peste un umăr. Observasem că nu era machiată. Încă. Nu
eram pasionat de jocuri de noroc, dar aș fi pariat pe o sută de
dolari că, până ajungeau la Five Points, avea să apară și
porcăria aia neagră de și-o dădea Lyla pe la ochi, împreună cu
perechea de botine care să ia locul adidașilor cu șireturi
dezlegate pe care îi avea acum în picioare.
— Se numește modă, tata.
— Ai împrumutat obiectul ăsta la modă de la Sophie? am
întrebat eu, făcând referire la fetița de care avea grijă în timpul
liber. Deși s-ar putea să fie prea scurtă chiar și pentru ea.
VP - 12
— Ha, ha, ce amuzant, m-a privit Lyla lipsită de expresie, o
buclă de păr negru acoperindu-i un ochi. Ar trebui să te apuci de
stand-up.
— Bun, fii atentă, Lyla, nu ieși din casă îmbrăcată așa.
Am încercat să-i vorbesc pe un ton scăzut și calm, așa cum ne
sfătuise un psiholog să vorbim cu adolescenții la un curs recent
ținut la școala Lylei. Ne întorc spatele atunci când țipăm, ne
spusese doamna aceea pe o voce la fel de uniformă. Eu
privisem de jur-împrejurul amfiteatrului, surprins să văd cât de
mulți părinți își luau notițe. Oamenii ăștia chiar credeau că
aveau timp să-și consulte carnețelul în vâltoarea momentului?
— Ta-aata, s-a plâns Lyla. Nu vreau decât să mă duc la Grace
să învăț împreună cu ea și alte câteva persoane…
— Să înveți? Într-o sâmbătă seara? Pe bune? Drept cine mă
iei?
— Se apropie examenele… și avem proiectul ăsta mare de
grup. Și-a deschis ghiozdanul, de unde a scos manualul de
biologie, vârându-mi-l sub nas, drept dovadă. Vezi?
— Și cam câți băieți sunt în proiectul ăsta de grup?
Ea a încercat să-și înăbușe un rânjet, fără succes.
— Du-te și schimbă-te! Acum! am spus, arătând cu degetul
înspre dormitorul ei, mintea fiindu-mi înțesată de posibilitățile
îngrozitoare ale unei adevărate lecții de biologie pe care ar fi
putut s-o afle pe pielea ei îmbrăcată în rochia aia.
— Bine, dar fiecare minut pe care îl pierd certându-mă cu tine
înseamnă un punct în minus din nota mea.
— O să mă mulțumesc cu un opt și cu o rochie mai lungă, am
zis, întorcându-mă la curățenie ca să îi arăt astfel că discuția se
încheiase.
Simțeam cum mă țintuia cu privirea, apoi, cu coada ochiului,
am zărit-o bătând din picior și îndepărtându-se cu pași mari de-a
lungul holului. Câteva minute mai târziu, s-a întors îmbrăcată cu
o rochie ca un sac, care nu făcea decât să mă îngrijoreze și mai
mult, căci îmi confirma faptul că urma să se schimbe – imediat
după ce avea să se și machieze.
— Nu uita: să fii înapoi până la 11, am zis, deși nu aveam cum
să-i impun acest lucru, de vreme ce eu însumi aveam să mă
întorc mult mai târziu de atât. Eram tâmplar de meserie, dar, ca
să fac niște bani în plus, lucram câteva nopți pentru Uber și Lyft,
iar sâmbăta era cea mai profitabilă noapte a mea.
VP - 13
— Dorm la Grace, ți-am spus.
Am oftat, fiindcă îmi aminteam vag că îi dădusem voie și
pentru că uitasem să o sun pe mama lui Grace ca să-mi
confirme planul. Mi-am spus că nu aveam niciun motiv să nu mă
încred în Lyla. Putea fi rebelă uneori, testându-și limitele așa
cum fac adolescenții, dar, în mare parte, era un copil bun. Era
deșteaptă și studia din greu, motiv pentru care ajunsese la
Windsor Academy după ce urmase cursurile școlii publice timp
de opt ani. Tranziția fusese dificilă pentru amândoi. Pentru mine,
din punct de vedere logistic (nu mai putea lua autobuzul ca să
meargă la școală) și economic (taxa era mai mare de treizeci de
mii pe an, deși, din fericire, mai mult de optzeci la sută era
acoperit de ajutorul social). Ea era stresată din cauza cursurilor
mai intense și a unei activități sociale încă și mai intense. Pe
scurt, Lyla nu mai fusese niciodată înconjurată de atâția copii
bogați și fusese o oarecare provocare să țină pasul cu lumea lor
elegantă și privilegiată. Însă acum, ajunsă la sfârșitul clasei a
zecea, își făcuse câțiva prieteni și părea destul de fericită. Cea
mai bună prietenă a ei era Grace, o fetiță zglobie, al cărei tată
lucra în industria muzicală.
— Părinții ei sunt acasă?
— Da. Ei bine, mama ei este sigur. Tatăl, posibil să fie plecat
din oraș cu treabă.
— Și Grace are o oră de întoarcere acasă? am întrebat, fiind
sigur că așa era.
O întâlnisem pe mama ei doar de câteva ori, însă părea o
femeie cu capul pe umeri, cu toate că decizia de a lăsa pe mâna
fiicei ei de doar șaisprezece ani un Jeep nou-nouț mi se părea
suspectă.
— Da. Unsprezece jumătate, a spus ea, cu o privire înțepată.
— Unsprezece jumătate? Pentru o fată de clasa a zecea?
— Da, tata. Toată lumea are la fel, în afară de mine. Sau chiar
mai târziu.
Nu am crezut acest lucru, dar am cedat, oftând lung, căci
învățasem demult când să dau înapoi.
— În regulă. Dar trebuie să fii înapoi la Grace până la
unsprezece și jumătate fix.
— Mulțumesc, tata, a spus ea, trimițându-mi o bezea înainte
să iasă pe ușă, așa cum obișnuia când era mică.
Eu am prins-o în aer și am apăsat-o pe obraz, a doua parte a