Tema: Remediile antianemice. Remediile hemostatice şi anticoagulante.

Planul:
1. Remediile antianemice. Definiţia. Clasificarea. Caracteristica farmacologică;
2. Hemostaticele. Definiţia. Clasificarea. Caracteristica farmacologică;
3. Anticoagulantele. Definiţia. Clasificarea. Caracteristica farmacologică;

1. Remediile antianemice se numesc preparatele medicamentoase, utilizate în tratamentul

anemiilor.
În dependenţă de factorii cauzali, deosebim câteva tipuri de „anemii”:
1. Anemie fierodeficitară (hipocromă).
2. Anemie megaloblastică (hipercromă).
3. – – – – hipoplastice şi aplastice.
4. – – – – hemolitice.

Remediile antianemice, utilizate în tratamentul anemiei fierodeficitare.

Acest tip de anemie fierodeficitară se întâlneşte mai des în practica pediatrică şi este legată cu
insuficienţă de Fe, care are următoarele cauze:
– dereglările absorbţiei de Fe din intestin.
– folosirea în alimentaţie preponderent a alimentelor sărace în Fe.
– pierderi intense de Fe (hemoragii gastro-intestinale)
– necesitatea majoră de Fe (sarcină, lactaţie, perioada de reconvalescenţă).
– dereglări a mecanismului de transport, depunere şi utilizare a Fe.
Remediile de bază în tratamentul anemiilor hipocrome sunt preparatele de Fe.
Necesitatea de Fe în 24 ore pentru adult constituie 0,2mg/cg, pentru copii mici 0,6mg/kg şi pentru
sugari 1mg/kg, luând în consideraţie faptul că se reabsoarbe numai 5-10% din conţinutul total de
Fe din alimente. Anume la copii, apare disbalansul deficitar de Fe cu încetinirea creşterii şi
dezvoltării, paliditatea tegumentelor, slăbiciuni generale, apatie, vertij, leşin. Aproximativ 70 %
de Fe din organismul uman (3-4 gr) intră în componenţa Hg; restul intră în componenţa
mioglobinei (proteinei musculare). Fe este necesar tuturor celulelor umane, însă în primul rând
pentru Hg eritrocitelor, ce asigură transportul de oxigen către celule. Absorbţia de Fe are loc
numai în duoden şi porţiunea superioară a jejunului şi se supune absorbţiei numai în formă redusă
a Fe (Fe2+). În alimentele, ce conţin forma oxidată a Fe (Fe3+), acesta în celulele mucoase ale
intestinului trece în Fe2+ şi numai apoi se absoarbe în sânge. Deaceea preparatele de Fe pentru
terapia de substituţie conţin Fe2+ asociat cu acizii organici (ascorbic, citric, fumaric, malonic),
care ameliorează absorbţia Fe2+. Contrar acestora, laptele , sarurile de Ca, fosfaţii, tetraciclinele,
formează cu Fe complexe neabsorbabile, care cad în precipitat. Cu toate ca, preparatele de Fe
posedă acţiune iritantă asupra mucoasei tractului digestiv, ele nu se administreză cu lapte, timpul
optimal de administrare – peste 1,5 ore după masă.
Sursele de Fe: produsele alimentare (carnea de viţel, de vită, de curcan, iepure, porc, legume,
mere, citruşii, roşii, şi peştele)
Tratamentul cu preparatele de Fe se efectuiază per os şi se livrează sub formă de pulberi
comprimate, capsule şi sirop. La ele se referă:
1. Sulfat feros (capsule 0,5)
2. Ferogradumet (tab. N30)
3. Sorbifer
 4. Tardiferon
5. Hemofer (sol. 10ml)
6. Feroplex
7. Feronal
Terapia perorală a anemiilor hipocrome durează 3-6 luni (primele semne de ameliorare apar
peste 5-7 zile). Cantitatea de hemoglobină, începe să crească peste 2-3 săptămâni şi se
normalizează peste 1-3 luni. În schema de tratament la fel se include vitamina C, B şi
microelemente (Ca, Zn, Cu).
Lipsa efectului curativ în caz de diagnostic corect şi terapie raţională, ne vorbeşte fie de o
hemoragie, fie de dereglarea procesului de absorbţie a Fe, în rezultatul unui proces
inflamator, sau atrofic, fie la pacienţii după rezecţia gastrică şi porţiunii superioare a
intestinului. În aceste situaţii şi în caz de insuportare a preparatelor perorale este indicată
administrarea parenterală a Fe numai în condiţii de staţionar, sub controlul hematologic
permanent.
Preparatele de Fe parenterale:
1. ferbitol (flac. 2 ml)
2. fercoven (fiole 5 ml)
3. ferumlec (fiole 2 ml i/m; 5 ml i/v)
Reacţiile adverse: durere pe parcursul (traiectul) venelor, flebite, tahicardie, dereglări de
respiraţie, dureri în spinare, articulaţii, greaţă, vomă, reacţii alergice, rar – şoc anafilactic.

Remediile antianemice, utilizate în tratamentul anemiei megaloblastice.

Boala Adison-Birmer (anemia megaloblastică, hipercromă, i.c. mai mare de 1,2) – este cauzată
de deficitul vitaminei B12 şi acid folic, care este strict necesară pentru procesul de proliferare şi
maturizare a celulei eritroide. De asemenea poate fi, ca rezultat a pierderii primare a „factorului
intrinsec” din mucoasa gastrică (ca rezultat al rezecţiei gastrice totale), fără de care nu poate avea
loc absorbţia vitaminei B12 în sânge. În natură vitamina B12 se sintetizează numai de
microorganisme şi se conţine în produse alimentare (predominant în carne, ouă, lactate, ficat); în
produse vegetale practic lipseşte. În conformitate cu patogeneza, tratamentul acestui tip de
anemie se efectuiază cu vitamina B12 (ciancobolamina) şi acid folic (Bc.). Dozarea şi regimul de
tratament este stabilit de hematolog. De regulă vit. B12 se administrează i/m în doze mari (100-
1000 mcg) zilnic sau peste o zi timp de 1-2 săptămâni; apoi se trece la terapia de menţinere
1doză/lună toată viaţa. Ea se suportă bine, nu dă reacţii adverse şi complicaţii.
Acidul folic se găseşte în alimente vegetale (verdeaţă), lactate, ficat, ouă, în cantităţi minime se
sintetizează de microflora intestinală. Deoarece, ea bine se absoarbe, deficitul ei poate fi
restabilit prin administrarea peros a 10-20mg/24 ore

Remediile antianemice, utilizate în tratamentul anemiei hipoplastice şi aplastice.

Anemia hipoplastică şi aplastică este cauzată de dereglări bazale a hematopoezei la nivelul
primei stadii de eritropoeză.
Cauze:
–acţiunea toxică a unor substanţe medicamentoase (levomicetină, difenină, butadion) asupra
măduvei osoase.
–radiaţia ionizantă şi radionuclizii (izotopii radioactivi).
–reacţii toxice alergice autoimune.
Anemia aplastică practic nu se supune tratamentului, cea hipoplastică se supune tratamentului în
fazele incipiente a maladiei. În acest caz se utilizează:
– eritropoetina – hormon reglator a eritropoezei.(factor endogen de crestere , ce reglează
hematopoieza) . Stimulează proliferarea şi diferenţierea eritrocitelor.
De către industria farmaceutică a fost obţinit hormonul uman recombinat – epoetina α (eprex),
epoetina β, se dozează în U.A. şi se administrază s/c sau i/v de trei ori pe săptămână.
Este indicat:
–anemii, legate cu insuficienţa renală cronică ;
–anemia hipoplastică ;
- anemii legate, cu artrita reumatoidă, tumori maligne, SIDA;
–anemia la prematuri;
În general este bine suportat, este posibilă ridicarea T.A. În forma iniţială a acestei anemii se mai
administrează: steroizii anabolici (retabolil) în cure îndelungate de 10-20 luni zilnic. În cazuri
extremale, urgente se efectuiază:
–transfuzii de sânge;
–transfuzii de masă eritrocitară.

Remediile, utilizate în tratamentul anemiei hemolitice.

Anemia hemolitică – se caracterizează prin hemoliza intravasculară a eritrocitelor, provocată cel
mai frecvent de unele substanţele medicamentoase (aminazina, sulfanilamide, salicilaţi,
paracetamol, cefalosporine).
Remedii specifice pentru tratamentul anemiei hemolitice nu sunt. În această situaţie se recurge
la administrarea:
- se întrerupe administrarea preparatelor ce au provocat hemoliza.
– antioxidanţilor (leagă radicalii liberi agresivi, care oxidează şi dereglează permeabilitatea
membranelor eritrocitare şi funcţiile lor): vitamina E (tocoferol acetat) - soluţie uleioasă, se
administrează intern începând cu 300-500mg/24 ore, apoi treptat se scade până nu se întrerupe
hemoliza.
– în caz de hemoliză masivă acută – administrarea intravenoasă a glucocorticoizilor, masei
eritrocitare.

2. Remediile hemostatice (substanţe coagulante).

Substanţele hemostatice (remediile, ce măresc hemostaza, coagulabilitatea sângelui ). Se

numesc preparatele, care se utilizează în profilaxia şi tratamentul hemoragiilor acute şi cronice.
Dereglările hemostazei pot apărea, ca rezultat a deficitului condiţionat genetic a factorilor de
coagulare (hemofilia), în rezultatul activării procesului de fibrinoliză, în suprimarea agregaţiei
după operaţii, traume la pulmoni şi organelor bazinului mic, în maladiile hepatice.

Clasificarea hemostaticelor:
A. cu acţiune directă:
- pentru utilizarea locală – preparatele trombinei (burete hemostatic)
- pentru tratamentul resorbtiv (sistemic) – fibrinogenul.
B. cu acţiune indirectă – preparatele vitaminei K (fitomenadiona; vitamina K3 - vicasol);
 C. Factorii de coagulare VIII şi IX – se utilizează pentru tratamentul maladiilor eriditare
(hemofilia A şi B)
D. Substanţele antifibrinolitice – acidul aminocapronic; contrical, gordox, aprotinina.
E. Agregantele plachetare – Ca clorid, Ca cluconat, carbazocrom (adroxon), etamzilat
(dicinon)

Preparatele trombinei – trombina se obţine din protrombină sub influenţa ionilor de Ca.
Trombina transformă fibrinogenul în fibrina – monomer, iar aceasta din urmă formează baza
trombului roşu.
Trombina posedă o activitate fermentativă puternică, de aceea ea nu se administrează parenteral.
Se utilizează numai local sub formă de tampon îmbibat cu soluţie, sau burete hemostatic. Se
utilizează în hemoragii parenchimatoase (operaţii la ficat); osoase, gingivale la bolnavii cu
dereglări a coagulabilităţii sângelui.
Fibrinogenul - se obţine din plazma sângelui donat, şi se livrează sub formă de pulbere sterilă în
flacoane, se administrează i/v, perfuzie, printr-o sistemă cu filtru (aderată la preparat). Se
utilizează la pacienţii cu conţinut diminuat de fibrinogen în sânge pe fonul maladiilor hepatice,
utilizării anticoagulantelor indirecte. Cu scop profilactic, este folosit înainte de intervenţii
chirurgicale pe organe, bogate în activatori tisulari a sistemului fibrinolitic (plămâni, pancreas,
prostată, glanda tiroidă); în obstetrică (avort, cezariană).
Se utilizează şi local sub formă de pelicule fibrinice sterile şi burete de fibrină.
Contraindicaţii:
–coagulabilitatea mărită a sângelui;
–ictus ischemic;
–tromboze.
Preparatele vitaminei K– în organism vitamina K se obţine din două surse:
– din frunzele verzi a legumelor (vitamina K1)
– se sintetizează de microflora intestinală (K2)
Pentru absorbţia vitaminei este necesară prezenţa obligatorie a acizilor biliari - absorbţia suferă în
maladiile hepatice. Vitamina K, participă la sinteza factorilor de coagulare a sângelui: I, II,VII,
IX, X. Preparatele vitaminei K nu-s efective în hemofilie.
Analogii sintetici a vitaminei K
–fitomenadiona (liposolubil)
–vicasol (hidrosolubil) – K3.
Fitomenadiona se absoarbe repede din intestin şi posedă efect rapid (maximum peste 2-8 ore).
Vicasol iniţial se transformă în vitamina K1 şi K2 în ficat (efect maximum peste 24 ore şi mai
mult).
Indicaţii:
–hemoragii, cauzate de deficitul vitaminei K, sau de supradozarea anticoagulantelor cu acţiune
Indirectă;
–stări însoţite de hipoprotrombinemie;
–hemoragii parenchimatoase şi capilare;
–hemoragii ca complicaţie a BUSD.;
–hemoroizi ;
–hemoragii nazale îndelungate.
Cu scop curativ fitomenadiona se administrează intern câte 0,01-0,02 de 3-4 ori pe zi;
Vicasol 0,015-0,03/zi sau i/m sol. 1% - 1-2ml.

Antifibrinoliticele (inhibitorii fibrinolizei)

Sunt remedii sintetice şi de natură animală cu activitate antienzimatică, care diminuiază
activitatea fibrinolitică a sângelui şi ţesuturilor.
Se clasifică în:
1. de origine sintetică – acid aminocapronic, amben.
2. de origine animală – aprotinina (contrical, gordox).
Indicaţii:
1. hemoragii cauzate de supradozarea preparatelor fibrinolitice.
2. cu scop profilactic în traumatisme şi intervenţii chirurgicale efectuate pe organele
bogate în activatori a plazminogenului (pulmoni, uter, pancreas, prostată).
3. decolarea placentei, moartea intrauterină a fătului.
4. transfuzii masive de sânge.
5. hemoragii pulmonare în tuberculoză.
6. hemoragii în B.U.S.D. ; din venele esofagiene dilatate.
Contraindicaţii:
1. tromboze, trombembolii.
2. dereglări a circulaţiei sangvine cerebrale şi coronare.
Agregantele plachetare
La ele se referă substanţe medicamentoase, din diverse grupe farmacologice, care favorizează
agregarea plachetară:
1. Ca clorid
2. Ca gluconat
3. Adroxon.
4. Etamzilat (dicinon)
Indicaţii:
–hemoragii capilare, condiţionate de permeabilitatea mărita a pereţilor capilari.
–hemoragii parenchimatoase, în traume în timpul operaţiei.
–pentru profilaxia hemoragiilor postoperatorii şi hematoamelor (după înlăturarea amigdalelor
palatine, adenoizilor, extragerea dinţilor).

3. Remediile, care micşorează coagulabilitatea sîngelui.

Se numesc preparatele, care împiedică hemocoagularea şi care lizează trombii recent formaţi.
Aceste medicamente, se utilizează la bolnavii cu patologie cardiovasculară (ateroscleroza,
dereglări a circulaţiei coronariene şi cerebrale, dereglări a circulaţiei periferice a membrelor
inferioare).
Clasificarea.
1. Anticoagulantele:
– cu acţiune directă:
- heparina.
- fraxiparin (nadroparin).
- enoxaparin.
- citratul de Na.
- hirudina.
– cu acţiune indirectă:
- neodicumarina.
- sincumar.
- varfarin.
- fenilina.
2. Antiagregantele:
– aspirina.
– ticlopidina (ticlid).
– dipiridamol.
3. Fibrinoliticele:
- streptochinaza.
- urochinaza.
- alteplaza (actilize ).
- fibrinolizina.
Anticoagulantele.
Se numesc preparatele, care suprimă coagulabilitatea sîngelui, pe contul influienţei asupra
factorilor de coagulare nemijlocit în sînge şi/ sau inhibiţiei sintezei factorilor de coagulare
(protrombinei) în ficat.
Anticoagulantele cu acţiune directă.
Heparina reprezintă un anticoagulant fiziologic, care permanent este prezent în vasele sangvine.
Din punct de vedere chimic reprezintă un mucopolizaharid cu masa moleculară mare. Heparina
se livrează sub formă de sare de Na şi se supune standartizării biologice (1mg- 130 U.A). În
prezent se utilizează pe larg fracţiile heparinei cu masă moleculară mică, care posedă un efect
anticoagulant mai pronunţat şi mai stabil, concomitent şi mai puţine complicaţii în special cu
caracter alergic. Din acestea fac parte: fraxiparina şi enoxaparina, care se obţin prin metoda
depolimerizării heparinei naturale. Ele se livrează sub formă de soluţie 0,2 – 1ml în seringi
dozate de unică folosinţă.
Heparina fiiind administrată intravenos, efectul se dezvoltă imediat şi durează 8-12 ore. De
asemenea se indică i/m, şi s/c. Fraxiparina şi enoxaparina se administrează s/c pe peretele anterior
al abdomenul, efectul maxim se dezvoltă peste 3 ore şi durează 18 ore.
Indicaţii.
1) Tromboza arterelor coronare, complicate cu infarct miocardic.
2) Profilaxia trombemboliilor la bolnavii cu embolii în anamneză, în cadrul operaţiilor şi
perioadei postoperatorii.
3) În cadrul operaţiilor pe inimă şi vase – nu mai puţin de 7 zile.
4) Hemodializă.
5) Tromboflebite a venelor superficiale a picioarelor – heparina sub formă de ungvent de 2/zi.
Reacţiile adverse şi complicaţiile heparinei:
- hemoragii, condiţionate de supradozarea acesteia. În calitate de antidot se administrează
protamina sulfat din calculele 1mg protamină la 1mg de heparină administrată. Efectul apare
imediat şi durează 2 ore.
- trombocitopenie tranzitorie.
- reacţii alergice, cu precauţie se administrează bolnavilor cu predispoziţie alergică.
Contraindicaţii:
- hemoragii, diateze hemoragice;
- hemofilie; trombocitopenie.
- HTA severă;
- ictus cerebral hemoragic;
- boala ulceroasă; sarcina (I trimestru).
Hirudina – un ferment proteolitic a glandelor salivare a lipitorilor, care încă din antichitate se
utilizează pentru tratamentul tromboflebitelor superficiale a membrelor inferioare.
Citratul de Na – practic se utilizează numai pentru conservarea sîngelui. Acesta leagă ionii de
Ca în săruri greu disociabile, astfel exluzîndu-l pe acesta din procesul de hemocoagulare şi
sîngele se menţine lichid.
Anticoagulantele cu acţiune indirectă.
Aceste preparate inhibă sinteza factorilor de coagulare în ficat (II, VII, IX, X). Ele sunt active şi
efective numai în organism ( în vivo ). Perioada de latenţă constituie 24-72 ore, efectul se
menţine timp de cîteva zile. Se absorb bine şi complet din tubul digestiv, se supun
biotransformării în ficat şi se elimină cu urina. În rezultatul acţiunii îndelungate şi eliminării lente
din organism, pot provoca cumulaţie funcţională şi materială. De regulă se indică aceste
anticoagulante cu scop profilactic în patologiile cronice.
Indicaţii:
- profilaxia trombemboliilor, trombozei arterelor coronare şi cerebrale, inclusiv la persoanele
care au suportat infarct miocardic sau ictus.
- profilaxia trombozelor după plastia vaselor şi valvelor cardiace.
- profilaxia trombozelor şi trombemboliilor în cadrul viciilor cardiace reumatice.
Contraindicaţii:
- hemoragii.
- diateze hemoragice.
- hemofilie.
- trombocitopenie.
- HTA severă.
- ictus cerebral hemoragic.
- boala ulceroasă.
- sarcina (I trimestru).
- Hipo- şi avitaminoza vit.K în cadrul maladiilor hepatice.

Criteriul efectului anticoagulant pentru heparină serveşte timpul de sîngerare, dar pentru
anticoagulantele cu acţiune indirectă timpul protrombinic, care se determină zilnic pe parcursul
tratamentului la început; apoi de 1-2 ori pe săptămînă.

Antiagregantele – preparate medicamentoase, care inhibă agregarea trombocitelor, indusă de

lezarea endoteliului vascular.
Acidul acetilsalicilic: Pentru obţinerea efectului antiagregant, aspirina se indică în doză de 100-
250 mg 1d./zi (în dereglările circulaţiei cerebrale ) sau 325mg /zi (în stenocardia instabilă, pentru
profilaxia infarctelor miocardice repetate). Se recomandă administrarea aspirinei 1 dată la 3 zile.
În acest scop aspirina se administrează timp îndelungat (ani de zile), de aceea se ia în consideraţie
acţiunea ulcerogenă a acesteia (se administrează după masă obligator ).
Aspirina manifestă efect antiagregant numai în doze mici 75-100-325mg, mărirea dozei nu este
necesară şi raţională, deoarece în doze mai mari dispare acest efect.
Indicaţii:
- profilaxia trombozelor în cadrul leziunilor aterosclerotice a vaselor cerebrale (ictusuri
ischemice; encefalopatiilor discirculatorii, ictusurilor ischemice tranzitorii.)
- stenocardia instabilă; perioada de restabilire după infarct miocardic.
- profilaxia dereglărilor ischemice la nivelul membrelor inferioare.
- stări după hemotransfuzii, hemodializă, după operaţii plastice pe vase sangvine şi valvele
inimii.
- profilaxia şi tratamentul trombilor venoşi, în special în venele profunde, după operaţii plastice
pe vene.
Fibrinoliticele
Substanţe medicamentose de origine naturală, care participă nemijlocit la dizolvarea trombilor
recent formaţi (proaspeţi) .
Fibrinolizina –în prezent nu se utilizează pentru profilaxia şi tratamentul trombozelor, deoarece
posedă multe reacţii adverse, fiind indicat numai local.
Actilise; urochinaza reprezintă preparatele de bază a terapiei fibrinolitice. Se obţin prin
metoda ingineriei genice şi în comparaţie cu fibrinolizina au mai puţine reacţii adverse, însă
sunt mai scumpe. Streptochinaza este obţinută din culturile streptococului β – hemolitic, este
de 5-10 ori mai eftin , însă posedă proprietăţi antigenice pronunţate. Se administrează i/v
perfizie, se dozează în unităţi de acţiue (urochinaza, streptochinaza) şi mg (actilise).
Indicaţii:
- infarct miocardic în faza acută.
- embolia arterei pulmonare acută şi recidivantă.
- cu scop de recanalizare a anastomozelor arterio-venoase.
- tromboza şi embolia arterelor periferice şi venelor profunde.
- în oftalmologie (local) - tromboza venei centrale a retinei.
Terapia trombolitică este efectivă numai în perioada de la 30 min - 6 ore după apariţia
simptomelor (de la formarea trombului); mai puţin efectivă după 6-12 ore.
Complicaţiile terapiei trombolitice:
- hemoragii ascunse intracraniene.
- reacţii alergice (hiperemie, erupţii, diareie, bronhospazm) – la streptochinază.
- hipertensiune acută.
Contraindicaţii:
- ictus cerebral în ultimele 2 luni.
- intervenţii neurochirurgicale şi traume cerebrale craniene pe parcursul ultimelor 6 săptămîni.
- hemoragie activă cu diversă localizare.
- HTA.
- sarcină în I trimestru.
- menstruaţie.
 CARACTERISTICA COMPARATIVĂ A ANTICOAGULANTELOR CU ACŢIUNE DIRECTĂ ŞI INDIRECTĂ

Grupa de Localizarea Mecanizmul de Calea de Viteza Durata Durata de Antagoniştii

anticoagulant acţiunii acţiune administra apariţiei de administrar
e re efectului acţiune e
Cu acţiune sînge Dereglează Parenteral Se dezvoltă ore Ore, zile Protamina
directă transformarea (i/v, s/c) rapid sulfat
(heparinele) protrombinei în (secunde)
trombină în sînge

Cu acţiune ficat Dereglează biosinteza peroral Se dezvoltă zile Săptămîni, Vitamina K1

indirectă factorilor de lent (ore) luni de zile
(fenilina, coagulare
varfarina) (protrombinei) în
ficat