Printre alte cauze ale războiului se numără secționalismul (cauzat de creșterea sclaviei în Sud, în timp

ce ea a dispărut încet în Nord) și diferențele economice între Nord și Sud, deși majoritatea istoricilor
moderni sunt în dezacord cu determinismul economic extrem al istoricului Charles Beard și afirmă că
economiile Nordului și Sudului erau în mare parte complementare.[21] Efectul polarizant al sclaviei și
controversele cauzate de cruzimile sclaviei (biciuiri, mutilări și despărțirea familiilor) au împărțit și
marile culte religioase (bisericile metodistă, baptistă și prezbiteriană).[22] Faptul că șapte din opt
imigranți se stabileau în Nord, plus faptul că de două ori mai mulți albi plecau din Sud în Nord decât
invers, au contribuit la comportamentul politic defensiv-agresiv al Sudului.[23]

Alegerea lui Lincoln în 1860 a fost declanșatorul final al secesiunii.[24] Eforturile pentru compromis,
inclusiv Amendamentul Corwin(d) și Compromisul Crittenden(d), au eșuat. Liderii din Sud se temeau
că Lincoln va opri expansiunea sclaviei și că o va duce la dispariție. Statele sclavagiste, care
deveniseră minoritare în Camera Reprezentanților, aveau în față minoritarismul perpetuu în Senat și
în Colegiul Electoral în fața unui Nord din ce în ce mai puternic.

Sclavia

Există o corelație puternică între gradul de susținere a secesiunii și numărul de plantații din regiune;
statele din Sudul îndepărtat, cu cea mai mare concentrație de plantații, au fost primele care s-au
separat. Statele sclavagiste dinspre nord, Virginia, Carolina de Nord, Arkansas, și Tennessee aveau
puține plantații și au respins secesiunea până când criza Fort Sumter i-a forțat să aleagă o parte.
Statele de graniță aveau mai puține plantații și nu s-au separat.[25][26] Procentul de albi din Sud care
trăiau în familii proprietare de sclavi era de 36,7% în Sudul extrem, 25,3% în zonele mai nordice, și
15,9% în statele de graniță care au luptat de partea Uniunii.[27][28] 95% din negri trăiau în Sud,
reprezentând o treime din populația de acolo, în Nord ei constituind doar 1% din populație. În
consecință, temerile de emanciparea negrilor erau mai mari în Sud decât în Nord.[29]