Sunteți pe pagina 1din 5

PĂTRATUL

Și uite așa am ajuns la finalul călătoriei noastre prin geometria


patrulaterelor. Pătratul este cel mai simetric patrulater, este patrulaterul care
întrunește toate proprietățile celorlalte învățate, adică paralelogramul, rombul,
dreptunghiul și așa mai departe. Un romb poate fi transformat în pătrat dacă îl
obligăm să aibă un unghi drept. Pătratul este un romb cu un unghi drept. Și un
dreptunghi poate fi transformat într-un pătrat dacă două laturi vecine sunt
congruente. Deci pătratul este un dreptunghi cu două laturi consecutive
congruente.

Dar cum transformăm un patrulater oarecare într-un pătrat? Pătratul este


patrulaterul cu toate laturile și toate unghiurile congruente. Dacă transformăm un
patrulater astfel încât toate laturile și toate unghiurile să fie congruente, atunci el
devine pătrat. Unghiurile în pătrat sunt de 90 de grade, dar dacă toate cele patru
unghiuri ale patrulaterului sunt congruente suma lor fiind de 360 de grade, 360
împărțit la 4 este 90 și așa ajungem la pătrat.
Să mai observăm și o asemănare dintre triunghiul echilateral și pătrat. Triunghiul
echilateral este triunghiul cu toate laturile și toate unghiurile congruente, pătratul
este patrulaterul cu toate laturile și toate unghiurile congruente. Ambele sunt
poligoane și pentru că ambele au toate laturile și toate unghiurile congruente ele se
numesc poligoane regulate. Vom învăța în lecțiile următoare despre poligoane
regulate. Dacă toate unghiurile sunt congruente, iar suma unghiurilor unui triunghi
este de 180 de grade, ce măsură au unghiurile triunghiului echilateral? 180 împărțit
la 3, adică 60 de grade. Dacă toate unghiurile pătratului sunt congruente, iar suma
lor este de 360 de grade, atunci măsura unui unghi este 360 împărțit la 4, adică 90
de grade. Să ne ocupăm în cele ce urmează de simetriile patrulaterelor învățate.
Iată un patrulater oarecare, are 0 simetrii, asta înseamnă că nu are axa de simetrie,
nu putem trasa o dreaptă astfel încât ce este în stânga să se oglindească în partea
dreaptă. Luăm paralelogramul apoi și observăm că nici paralelogramul nu are axe
de simetrie, nu putem trasa nicicum o dreaptă astfel încât ce este în stânga să fie și
în dreapta și nu, nu putem trasa o dreaptă nici pe diagonală, pentru că ia uitați aici,
acest vârf nu se oglindește în partea cealaltă. Există un fel de simetrie, dar nu este
simetria pe care noi am învățat-o până acum. Deci spunem că paralelogramul are 0
simetrii, adică nu are axe de simetrie. Însă rombul, rombul care este și el un
paralelogram, dar un paralelogram mai special, cu toate laturile congruente, are
deja două axe de simetrie, pe diagonalele lui. De ce este simetric rombul? Pentru
că dacă trasăm o perpendiculară de aici până pe diagonala aceasta și continuăm cu
aceeași măsură, ajungem în celălalt vârf al rombului. La fel se întâmplă și pentru
celelalte două vârfuri. Deci rombul are două axe de simetrie și anume diagonalele
sale.
Dar dreptunghiul? Dreptunghiul are și el două axe de simetrie. Dacă trasăm drepte
perpendiculare care trec prin mijlocul laturilor sale, ce avem sus avem și jos, ce
avem în partea stângă avem și în partea dreaptă, dreptunghiul este simetric.
Pătratul însă, pătratul are patru axe de simetrie, pentru că moștenește proprietățile
rombului și ale dreptunghiului. Dreptunghiul are ca axe de simetrie dreptele care
trec prin mijlocul laturilor, iar rombul are ca și axe de simetrie diagonalele. Pătratul
le are pe toate, pentru că pătratul este atât romb, cât și dreptunghi.
Să revedem rapid proprietățile pătratului. Prima: toate unghiurile sunt de 90 de
grade, proprietate moștenită de la dreptunghi, toate laturile sunt congruente,
proprietate moștenită de la romb. Laturile opuse sunt paralele, proprietate
moștenită de la paralelogram, diagonalele se înjumătățesc, proprietate moștenită de
la paralelogram și de la romb, diagonalele sunt perpendiculare, proprietate
moștenită de la romb, diagonalele sunt congruente, proprietate moștenită de la
dreptunghi, perimetrul este de 4 ori latura, proprietate moștenită de la romb, aria
este latura la pătrat, proprietatea pătratului, niciun alt patrulater nu are această
formulă pentru arie, are patru axe de simetrie, proprietatea pătratului, niciun alt
patrulater nu are patru axe de simetrie, însă două axe de simetrie sunt moștenite de
la dreptunghi, iar celelalte două sunt moștenite de la romb.

S-ar putea să vă placă și