

Curs introductiv.
Locul chirurgiei în practica medicală. Istoricul chirurgiei
chiron = mână; urgon = a lucra;
Partea medicinii care foloseşte pentru vindecarea bolilor metodele terapeutice
predominant sângerânde, rareori nesângerânde, efectuate cu ajutorul mâinilor, sub
protecţia asepsiei, antisepsiei, antibioticelor, hemostazei, anesteziei şi reanimării.
 SEMILOGIE
Stiinţa care studiază viaţa semnelor în sânul vieţii sociale (Ferdinand de Saussure
curs de lingvistică)
Partea medicinii care studiază simptomele şi semnele revelatoare pentru stabilirea
unui diagnostic
 PROPEDEUTICĂ CHIRURGICALĂ
 propaideuo = a învăţa înainte;
 tratează capitolele necesare însuşirii chirurgiei;
 introducerea în studiul chirurgiei în vederea cunoaşterii şi aplicării unor manevre,
procedee şi tehnici elementare de chirurgie necesare în clinică, la patul bolnavului strict
necesare în îngrijirea bolnavului chirurgical;
 ISTORICUL CHIRURGIEI
 noţiunea de chirurgie se trage de la grecescul
Kir = mâna Ergon = muncă
 chirurgia se ocupă cu vindecarea unor boli şi/sau suprimarea durerilor prin
folosirea muncii manuale;
 mâinile sunt acelea care ascultă comenzi de la organele superioare;
 „capul este acela care conduce mâna”- adevăr exprimat de Child
 ISTORICUL CHIRURGIEI
 cărţile religioase ebraice (Talmud, Biblia) conţin o serie de procedee rituale cu
aplicaţie chirurgicală cum ar fi:
- circumcizia pentru prevenirea fimozei şi balanitelor;
- tăierile rituale de animale care au dus la acumularea unor cunoştinţe
anatomice şi de patologie;
 chirurgii evrei cunoşteau tratamentul:
- fistulelor perianale;
- operaţiilor cezariene;
- al fracturilor.
 ISTORICUL CHIRURGIEI
 Talmudul (ebraică: învăţătură, studiu) precizează pentru prima oară posibilitatea
transmiterii infecţiei prin atingerea plăgilor cu mâinile murdare.
 „Colecţia Susrata”, document rămas din India antică (1500-500 î.e.n.), unde
medicina era practicată de preoţii brahmani, arată că ar fi o greşeală să se separe
chirurgia de medicină, deoarece „medicina fără chirurgie este ca o pasăre fără aripi
care nu se poate ridica niciodată în înălţim
 ISTORICUL CHIRURGIEI
 evoluţia chirurgiei a avut o lungă epocă empirică în care tratamentul chirurgical a
fost subsidiar manevrelor oculte ale magiei şi ritualurilor religioase.
 există dovezi ale tratamentului chirurgical, observate încă din comuna primitivă,
când, pornind de la acţiuni instinctive şi continuând apoi cu repetarea lor pe baza
experienţei câştigate şi utilizând instrumente confecţionate din piatră cioplită sau os,
omul primitiv a efectuat primele intervenţii chirurgicale.
 ISTORICUL CHIRURGIEI
 Tehnicile chirurgicale cunoscute şi aplicate de oamenii din comuna primitivă:
inciziile colecţiilor purulente
atestarea lor a fost făcută prin descoperirile pe picturile rupestre;
trepanaţiile craniene, imobilizarea fracturilor
atestarea lor a fost făcută pe craniile unor schelete datând din î.e.n. şi care
prezentau orificii de trepanaţie mărginite de calus osos sau oase lungi cu calus
dezvoltat în focare de fractură.
 ISTORICUL CHIRURGIEI
 nu ne este cunoscut modul în care bolnavii suportau aceste manevre chirurgicale,
dacă se foloseau manevre sau substanţe anestezice şi care erau acestea;
 chirurgia, ca latură terapeutică, s-a impus mai târziu, după cum atestă vechile texte
care descriu gesturi sau chiar intervenţii chirurgicale;
 în epoca sclavagistă începe sistematizarea cunoştiinţelor de medicină şi apar
primele centre medicale în:
- China; - India – Egipt - Grecia.

 ISTORICUL CHIRURGIEI
 după scurtă vreme medicina este acaparată de casta preoţească care priveşte boala
în principal ca o pedepsă a zeilor, fapt ce a constituit o frână în dezvoltarea acestei
ştiinţe şi implicit a chirurgiei;
 gradul de inhibiţie al dezvoltării medicale a fost dependent de poziţia religiei în
statul respectiv şi anume:
- acolo unde religia avea o poziţie cheie, cum
ar fi Egiptul şi Mesopotamia, medicina a
căpătat şi şi-a accentuat caracterul sacerdotal;
- iar în statele în care relaţiile socio-economice
şi politice au împins religia mai la periferia
interesului statal, cum ar fi Grecia şi Roma,
medicina a evoluat.
 ISTORICUL CHIRURGIEI
 în evul mediu, chirurgia a cunoscut o lungă perioadă de stagnare datorită
concepţiilor medicale aservite dogmelor.
 chirurgii evului mediu aveau diverse pregătiri şi ranguri:
- unii constituind categoria aşa-numitor „titraţi”
(purtau robă lungă, vorbeau limba latină, dar
 evitau intervenţiile chirurgicale de frica eşecurilor
compromiţătoare);
- alţii, cum erau bărbierii chirurgi, aveau o
instrucţie teoretică sumară, dar ştiau să facă o
extracţie dentară, o sângerare, un pansament sau
să repună o fractură sau o luxaţie;
- a treia categorie erau chirurgii ambulanţi care
ştiau câteva operaţii (hernie, cistostomie, cataractă).
 ISTORICUL CHIRURGIEI
 în Egiptul antic, după cum reiese din papirusurile medicale, („papirusul Ebers”,
3000 i.Hr. descoperit în 1875, „papirusul Edwin Smith”, 1600 i.Hr. descoperit în
1930), au existat şcoli medicale ale templelor în care se predau noţiuni medicale;
 cunoştiinţele despre fiziologie şi mai ales despre anatomie le aveau îmbălsămătorii
(disecţia fiind interzisă în acest stat);
 Papirusurile descriu ca tehnici chirurgicale:
- tratamentul arsurilor;
- pansamentul plăgilor cu miere şi ceară;
- venesecţia;
- extirparea tumorilor;
- folosirea acidului carbonic rezultat din reacţia pietrei calcaroase („piatra
memfitică”) cu oţetul, ca anestezic local.
 ISTORICUL CHIRURGIEI
 ca orice meserie, chirurgia se însuşea prin transmiterea cunoştiinţelor din tată în
fiu;
 aşa după cum reiese dintr-unul dintre papirusuri, în Egiptul Antic se cunoşteau
metode şi manevre ginecologice:
- de diagnosticare ale gravidiei;
- de aflare a sexului fetusului.
 ISTORICUL CHIRURGIEI
 egiptenii cunoşteau:
- paraliziile nervoase periferice apărute
în urma traumatismelor cranio-cerebrale;
- numărau pulsul;
- erau buni cunoscători ai tratamentului fracturilor, pe care le imobilizau cu
pânza impregnată, folosită şi la mumificarea cadavrelor;
- ştiau că în creier se află comanda
întregului organism.
 ISTORICUL CHIRURGIEI
 Într-un alt papirus („Ebers”  - 3000 i.Hr.), sunt descrise:
 - poziţia corectă a inimii şi vaselor;
- câteva anomalii ale lor;
- faptul ca inima pulsează sângele în vase către
toate organele;
 Pentru a diagnostica o boală, egiptenii:
- făceau anamneza bolnavului;
- cercetau sângele, urina şi sputa;
- cunoşteau operaţia de cataractă pe care i-au
practicat-o în Alexandria lui Ptolemeu.
 ISTORICUL CHIRURGIEI
 Cunoşteau şi efectuau operaţii pe mandibulă, fapt atestat de urmele operaţiei pe
mandibula unei mumii datând din jurul anului 2500 i.Hr.;
 Numeroase alte papirusuri vorbesc despre bolile dinţilor:
- parodontoze; - abcese; - carii.
 ISTORICUL CHIRURGIEI
 din medicina babiloniană antică s-au păstrat table de lut ars, descoperite între
ruinele bibliotecii lui Assurbanipal, cu texte medicale valoroase, dintre care cel mai
de seamă este Codul lui Hammurabi;
 Codul lui Hammurabi aduce elemente despre practica medicală din Mesopotamia şi
prezintă chirurgul ca un „om cu cuţitul de bronz”, cu obligaţii bine definite:
- efectua diferite tipuri de intervenţii;
- erau stabilite onorarii;
- erau supuşi şi unor pedepse aspre, fizice sau
materiale, în cazul unor greşeli (motiv pentru care
această meserie a fost puţin agreată şi îmbrăţişată de
oamenii timpului şi explicaţia faptului că medicina şi
mai ales chirurgia babiloniană a rămas mult în urma
celei egiptene).
 ISTORICUL CHIRURGIEI
 practicau hepatoscopia = „citeau" în ficatul animalului adus jertfă zeilor, bolile de
care suferea stăpânul acestuia;

 efectuau curent chiar operaţii de cataractă;

 pansau rănile,
 operau şi imobilizau fracturile.
 ISTORICUL CHIRURGIEI
 În India antică s-a dezvoltat mult chirurgia plastică, în special plastiile de nas,
datorită pedepselor grave aplicate infractorilor (tăierea nasului);
 Se cunoştea şi tratamentul chirurgical al herniilor încarcerate (orificiul inghinal se
obtura printr-o cicatrizare exuberantă prin ardere cu fierul roşu);
  În Grecia antică prima personalitate medicală reprezentativă a fost Asclepios,
medicul ridicat la rang de zeu (născut la Epidavros, loc cunoscut mai ales pentru
vestitul teatru cu acustică impecabilă dar şi ca sanctuar, spital, casă de sănătate);
 Dintr-o inscripţie din templul de la Epidavros reiese că Asclepios era pasionat de
chirurgie, cinstit, iar pe săraci îi vindeca şi gratis.
 ISTORICUL CHIRURGIEI
 În epoca lui Asclepios, medicina se împletea cu biserica pentru ca abia în vremea lui
Pericle (495-429 i.H.), considerată epoca de aur a Greciei, medicina să excludă
religia şi miracolele;
 O mare cotitură în dezvoltarea medicinii, apare în Grecia, prin Hipocrat (Kos, 460 –
377 î.e.n.) considerat părintele medicinii moderne şi care în „Corpus Hipocraticum”
a adunat majoritatea lucrărilor sale, sintetizând cunoştinţele medicale de până la
acel moment.
 ISTORICUL CHIRURGIEI
 Hipocrat a emis mai multe principii care sunt valabile şi în zilele noastre:
- „tratează bolnavul şi nu boala”;
- recunoaşterea bolilor pe baza simptomatologiei;
- căutarea cauzelor îmbolnăvirilor;
- observaţia stării de boală în comparaţie cu starea de sănătate a pacientului şi în
funcţie de mediu, etc.
 În chirurgie descrie amănunţit:
- cum trebuie să se pregătească medicul pentru operaţie;
- cum trebuie pregătită încăperea în care se operează;
- instrumentele pentru operaţie;
- ajutoarele operatorului.
 Varianta modernă a jurământului, formulată şi adoptată de Asociaţia Medicală Mondială
în cadrul Declaraţiei de la Geneva din 1975 este:
Odată admis printre membrii profesiunii de medic
Mă angajez solemn să-mi consacru viaţa în slujba
umanităţii;
Voi păstra profesorilor mei respectul şi recunostinţa care le sunt datorate;
Voi exercita profesiunea cu constiinţă şi demnitate;
Sănătatea pacienţilor va fi pentru mine obligaţie sacră;
Voi păstra secretele încredinţate de pacienţi chiar şi după decesul acestora;
Voi menţine prin toate mijloacele onoarea şi nobila tradiţie a profesiunii de medic;
Colegii mei vor fi fraţii mei;
Nu voi îngădui să se interpună între datoria mea şi
pacient consideraţii de naţionalitate, rasă, religie, partid sau stare socială;
Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană de la începuturile sale chiar sub ameninţare
şi nu voi utiliza cunostinţele mele medicale contrar legilor umanităţii.
Fac acest jurământ în mod solemn, liber, pe onoare!
 ISTORICUL CHIRURGIEI
La Roma, în secolul I al erei noastre, medicul roman Celsus, cunoaşte şi
îmbogăţeşte învăţăturile hipocratice:
- descrie:
→ poliomelita;
→ elefantiazisul;
→ inflamaţia ale cărei semne locale numite şi
semne celsiene (calor, dolor, tumor, rubor)
sunt recunoscute şi astăzi.
- a efectuat operaţii de:
→ hernie;
→ cataractă;
→ varice.
 ISTORICUL CHIRURGIEI
 O altă personalitate a istoriei medicale a fost Galenus, care în secolul II al erei
noastre:
- dezvoltă cunoştinţele de anatomie şi anatomie topografică;
- efectuează experimente medicale, practicând secţiuni nervoase şi medulare la
diferite nivele;
- descrie ozena şi tumorile benigne şi maligne, arătând incurabilitatea cancerului
uterin.
 Evul mediu a reprezentat o perioadă neagră în dezvoltarea medicală, neglijându-se
şi cunoştinţele acumulate până atunci, Renaşterea fiind cea care a impulsionat
dezvoltarea medicinei.
 ISTORICUL CHIRURGIEI
 Ambroise Parré, unul dintre cei mai de seamă medici ai timpului său, este considerat
părintele chirurgiei;
 Fără studii superioare, fără să cunoască limba latină dar cu talent chirurgical
înăscut, a fost cel mai căutat chirurg al acestei perioade, operând la majoritatea
curţilor regale;
 Parré s-a ocupat mult de plăgile de război, dovedind că un pansament curat şi des
schimbat este mult mai eficient dacât tratamentul cu fierul roşu sau uleiul fierbinte
turnat direct pe plagă;
 S-a ocupat mult de amputaţii, fiind primul care a efectuat ligatura arterială la
distanţă în amputaţie şi a perfecţionat protezele.
 ISTORICUL CHIRURGIEI
 Diversificarea cunoştinţelor anatomice în secolele XVII si XVIII, determină
dezvoltarea chirurgiei cu participarea nemijlocită a unor mari figuri medicale, cum
ar fi:
Chauffard;
Hunter;
Pott;
 Dupuytrain;
Lisfranc;
Morgagni;
Bichat etc.
 Anul 1846 reprezintă anul de graniţă al chirurgiei prin apariţia primei narcoze,
moment ce l-a determinat pe marele chirurg Bertrand Gosset să afirme că tot ce a
fost înainte a fost noaptea întunecată a ştiinţei, a chinurilor, a tatonărilor în
întuneric.
 ISTORICUL CHIRURGIEI
 Prima apendicectomie aparţine lui Claudius Amyand (1736), pentru ca între 1885 şi
1890 McBurney să pună la punct tehnica folosită şi astăzi;
 În 1881, Wolfler face prima gastroenteroanastomoză;
 În secolul al XIX-lea şi începutul secolului XX, chirurgi ca Bassini, Halsted, Cooper
s-au ocupat de întărirea peretelui abdominal în tratamentul herniilor;
 În 1879 Péan efectuează prima rezecţie gastrică urmată de refacerea tranzitului
printr-o anastomoză gastro-duodenală, dar bolnavul a decedat; primul bolnav care
a supravieţuit unei astfel de operaţie a fost al lui Billroth în 1881. În 1896
Hofmeister reface primul tranzit digestiv după rezecţie gastrică, prin
gastrojejunoanastomoză;
 În 1884 Connor face prima gastrectomie totală dar bolnavul moare pe masa de
operaţie, pentru ca în 1897 Schlatter să facă cu succes această operaţie.
 ISTORICUL CHIRURGIEI
 Strămoşii nostri, geto-dacii, nu au lăsat documente scrise, deoarece ei îşi
transmiteau învăţăturile pe cale orală, unui grup limitat de aşa zişi „iniţiaţi”;
 Medicii daci erau şi preoţi asceţi. Vindecările erau însoţite adesea şi de încantaţii
religioase. Practicau hidroterapia utilizând multitudinea de izvoare termale care se
găseau în Dacia;
 Medicii daci depuneau un juramant menţionat în Codul Belaginelor (Legile
frumoase), moştenite de la preoteasa Hestia. Acest jurământ îi obliga să facă
abstracţie de bogaţia, frumuseţea sau poziţia socială a bolnavului.
 ISTORICUL CHIRURGIEI
 La Cristeşti şi Decea (Mureş), la Holboca (Iaşi) şi la Sarata Monteoru (Buzău) s-au
descoperit schelete dacice care atestă intervenţii chirurgicale reuşite, practicate de
preoţii-medici ai dacilor;
 Erau frecvente operaţiile pe osul parietal, scopul lor se crede că era eliberarea
bolnavului de spiritele rele care provocau bolile;
 În mormintele descoperite s-au găsit cuţite de cremene (silex) şi alte instrumente de
fier, folosite de medicii daci în practicarea chirurgiei;
 În Transilvania au fost găsite instrumente chirurgicale, în principal adresate
chirurgiei oftalmologice, iar din documentele înscrise pe piatră se deduce faptul că
au trăit doi oculişti Divixtus şi Cercelonius.
 ISTORICUL CHIRURGIEI
 Spre sfârşitul Evului Mediu apar şi pe teritoriul ţării noastre bărbierii chirurgi
sedentari sau ambulanţi, formaţi pe bază de ucenicie. În Transilvania, aceştia pot fi
găsiţi pe lângă aşezămintele numite „hospitalum”, cum ar fi cel care există la Cluj-
Mănăştur din anul 1061 înfiinţat de călugării ioaniţi;
 În 1591 la Târgu Mureş s-a înfiinţat breasla bărbierilor chirurgi care a funcţionat
până în secolul al XIX-lea;
 În anul 1775 se înfiinţează la Cluj, Şcoala medico-chirurgicală care în 1872 se
transformă în facultate de medicină.
 ISTORICUL CHIRURGIEI
 În 1840 se înfiinţează la Bucureşti prima Şcoală de moaşe, iar 10 ani mai târziu,
şcoala de mică chirurgie a lui Kretzulescu. Cele două şcoli se unesc şi în 1869 se
transformă în Facultatea de medicină din Bucureşti, care eliberează absolvenţilor
diploma de doctor în medicină şi chirurgie;
 În 1879 se înfiinţează şi Facultatea de medicină de la Iaşi, asă încât până în 1944 în
România funcţionează trei şcoli superioare de medicină, la Bucureşti, Cluj şi Iaşi;
 Întemeietorii chirurgiei româneşti pot fi consideraţi profesorii Nicolae Turnescu şi
Constantin Dimitrescu Severeanu;
 Severeanu a făcut prima anestezie generală şi prima rahianestezie la noi în ţară.
Este primul în lume care suturează plăgile de laparotomie în straturi anatomice.
 ISTORICUL CHIRURGIEI
 La Iaşi, chirurgia se dezvoltă datorită profesorului Ludovic Hus, chirurgului
Demostene, profesorului chirurg Iosif Fiala şi chirurgului militar Vercescu, care a
executat înaintea lui Whitehead operaţia de hemoroizi pe care o numim Whitehead-
Vercescu;
 O figură ilustră a chirurgiei româneşti a fost profesorul Thoma Ionescu, mare
anatomist, colaborator al profesorului Paul Julien Poirier la elaborarea celui mai
mare tratat de anatomie publicat în Franţa;
 Thoma Ionescu a scris în acest tratat anatomia tubului digestiv, insistând asupra
aponevrozelor faringelui şi anatomiei topografice a pilorului. Tot el este cel care
delimitează fosetele duodenale;
 S-a mutat la Facultatea de Medicină din Bucureşti în anul 1894, deşi avea cetăţenie
franceză şi a studiat în continuare, în Bucureşti, lanţul simpatic cervico-toracic;
 Împreună cu Victor Gomoiu a efectuat prima simpatectomie cervicală.
 ISTORICUL CHIRURGIEI
 Se face cunoscut prin lucrări asupra rahianesteziei, pe care o execută cu măiestrie şi
curaj la nivele foarte înalte, de chirurgia cancerului uterin şi face demonstraţii
operatorii în multe capitale ale lumii;
 Şcolile chirurgiei româneşti au dat lumii o pleiadă de chirurgi iluştri, recunoscuţi pe
plan mondial şi participanţi direcţi la dezvoltarea învăţământului medical
românesc;
 Astfel la Iaşi, şcoala de chirurgie este reprezentată de Ernest Juvara, fost elev al
profesorului Thoma Ionescu şi autor al Manualului de Anatomie Chirurgicală cu
planşe ilustrate originale, Amza Jianu şi Ioan Tănăsescu, Nicolae Hortolomei fost
asistent al profesorilor Ioan Tănăsescu şi Ernest Juvara, Buţureanu, Chipail e.t.c.;
 La Cluj, profesorul Iacobovici, întemeietor de şcoală chirurgicală, fost elev al lui
Thoma Ionescu, a publicat în 1927 „Propedeutică chirurgicală". În anul 1933 s-a
mutat la Spitalul Brâncovenesc din Bucureşti, unde a urmat profesorului Ernest
Juvara. A fost cel care a iniţiat primul Tratat de clinică şi terapeutică chirurgicală.
 ISTORICUL CHIRURGIEI
 La Bucureşti, profesorii Theodor Burghele, Ioan Juvara, Theodor Ghiţescu, Titel
Georgescu, Voinea Marinescu, Dan Setlacec, Traian Nasta, Florian Mandache, Ion
Făgărăşeanu, Dan Gavriliu, Dumitru Burlui, Ion Ţurai, Firică şi mulţi alţii au fost
demni urmaşi ai marilor lor profesori şi la rândul lor creatori de şcoală
chirurgicală;
 Neurochirurgia românească, legată ca pionerat de numele lui D. Bagdasar, este
ridicată pe trepte înalte şi afirmată în lumea neurochirurgicală contemporană prin
activitatea profesorului Constantin Arsene.
 CHIRURGIA LA GALAŢI
 1836 infirmerie cu 8 paturi în casele Jora, doctor Kiriacopol;
 27 iunie 1838 epitropii gălăţeni Manolache Străjescu şi Hristea Martopol cer la
Epitropia Sf. Spiridon de la Iaşi, înfiinţarea unui spital pe lângă biserica Sf.
Spiridon de la Galaţi;
 15 august 1838 s-a pus temelia spitalului – 24 paturi, deschis la 23 martie 1841(str.
Dr. Carnabel);
 1877 se dă în funcţie Caritatea gălăţeană-Elisabeta Doamna la iniţiava doctor
Aristide Serfioti
 CHIRURGIA LA GALATI
 1889 se construieşte un alt spital cu 60 paturi (actualul spital de pneumofiziologie);
 Chirurgi: Nelepcu Constantin; Irofte Eminescu;
 Helman Lazăr (a studiat la Paris cu profesorul Maurer chirurgia toracică; a donat
spitalului propriul său instrumentar);
 1970 a fost inaugurat Spitalul Judeţean-doctorul Chiril Baraneţchi, chirurgie
toracică;
 Chirurgi: doctorii Popescu Constantin, Trăistaru Petre, Covrig Roland, Jorică
Gheorghe, Podaşcă Florin, Stoica Mihai, Maftei Octavian, Chicoş Ştefan Claudiu.
 VIITORUL CHIRURGIEI

TRANSPLANTUL DE ORGANE
 TRANSPLANTUL DE ORGANE
Ideia transplantului de organe a apărut din antichitate;
în istorie, primii care au încercat să realizeze transplantul de organe la om,
au fost egiptenii, folosind ca donatori animalele - experienţe nereuşite;
Primele incercări ştiinţifice apar la sfârşitul sec. XIX-lea, începutul sec. al
XX-lea, de către marele Alexis Carrel;
Chirurgul francez Alexis Carrel a încercat transplantul de rinichi şi de picior
la pisici şi câini, după perfecţionarea tehnicii de ligaturare a vaselor de sânge;
A pus astfel piatra de temelie a transplantului de organe.
 TRANSPLANTUL DE ORGANE
 primul transplant de la om la om, din păcate, nereuşit este făcut de chirurgul rus
Yuri Voronoy;
 primul transplant de rinichi reuşit este efectuat abia în 1954 de către Dr. Joseph
Murray de la Universitatea Harvard (Boston) utilizând rinichi de la gemeni -
bolnavul transplantat a supravieţuit opt ani acestei operaţii;
 transplantul a devenit astfel o metodă terapeutică complexă şi novatoare, intrată în
rutină;
 cu aceasta metodă este salvată viaţa a mii de oameni din întreaga lume, anual se
realizându-se în jur de 40.000 de transplanturi.
 TRANSPLANTUL DE ORGANE
 descoperirea tratamentului imunosupresor a contribuit la prevenirea rejetului de
organ crescând astfel numărul de transplanturi reuşite;
 primul transplant de rinichi de la un decedat la om a avut loc în anul 1962 şi a
funcţionat aproximativ doi ani;
 în 1967 este efectuat primul transplant de ficat cu supravieţuirea primitorului;
 în domeniul medicinei Thomas Starzl este considerat cel mai mare chirurg al
secolului al XX-lea şi savantul cu cele mai multe operaţii de transplant de ficat; unul
din pacienţii săi are 36 de ani de la operaţie şi trăieste şi astăzi deţinând recordul de
 longevitate; alţi 34 de bolnavi transplantaţi de Starzl au peste 25 de ani de
supravieţuire;
 primul transplant de inimă, efectuat în anul 1967 de chirurgul de origine română
Christiaan Barnard, în Africa de Sud;
 TRANSPLANTUL DE ORGANE
 primul transplant de inimă şi plămâni, a fost realizat în 1981, organele funcţionând
pentru o perioadă de cinci ani;
 primul transplant de inimă artificială s-a realizat în 1982;
 în anul 1983 a fost aprobat de Food and Drug Administration medicamentul
imunosupresor ciclosporina, un tratament revoluţionar antirejet - transplantul de
organe a cunoscut o extraordinară dezvoltare;
 în 1980 începe transplantul românesc, o dată cu primul transplant renal efectuat la
Spitalul Fundeni de prof. dr. Eugen Proca.
 TRANSPLANTUL DE ORGANE
 transplantul renal de la donator decedat, a fost realizat la Timişoara de prof. dr.
Petru Dragan;
 anul 1993 – când se înfiinţează programul de transplant renal din centrul
universitar Cluj-Napoca, condus de prof. dr. Mihai Lucan;
 în 1997, prof. dr. Ionel Sinescu demarează programul de transplant renal cu rinichi
de la donatori aflaţi în moarte cerebrală la Institutul Clinic Fundeni;
 doi ani mai târziu a luat naştere programul de transplant cardiac, dr. Şerban
Brădişteanu reuşind primul transplant de inima din ţara noastră;
 anul 2000 reprezintă un moment de reuşită în transplantul hepatic, prof. dr. Irinel
Popescu realizând cu succes primul transplant hepatic la Institutul Clinic Fundeni;
 TRANSPLANTUL DE ORGANE
 în 2004, prof. dr. Mihai Lucan reuşeşte cel dintâi transplant de pancreas şi apoi
transplantul asociat rinichi-pancreas;
 în Timişoara – 2004, primul transplant de celule stem în cardiologie îi aparţine
profesorului Virgil Păunescu;
 până în prezent, în România s-au efectuat peste 1.300 de transplanturi renale,
aproximativ 100 de transplanturi hepatice, 30 de transplanturi de inima.
 VIITORUL CHIRURGIEI

CHIRURGIA ROBOTICĂ
 CHIRURGIA ROBOTICA
Karel Capek în 1920 a fost primul care a utilizat cuvântul „robot” în piesa sa
„Rossum’s Universal Robots”, parodie la dezumanizarea omului într-o lumea prea
tehnologizată;
Isaac Asimov în povestirea sa „Runaround”. stabileşte primele legi pe care
trebuie să le respecte roboţii; aceştia trebuie să se supună oamenilor doar dacă
aceasta nu contravine unei legi superioare: umanitatea trebuie protejată mai
presus de oameni;
Definiţia unui robot este: „robotul este o maşină ce poate semăna fiinţei
umane şi care îndeplineşte mecanic sarcinile acesteia, fiind lipsită de emoţii şi
sentimente sau o maşină care utilizează o inteligenţă apropiată de cea umană”;
 CHIRURGIA ROBOTICA
 Chirurgia a profitat relativ târziu de avantajele acestei tehnologii - a început
la sfârşitul anilor ’80 când un robot industrial a fost utilizat pentru a susţine
instrumentele pentru biopsie stereotaxică în neurochirurgie;
La sfârşitul anilor ’80 IBM a construit primul robot utilizat în practica
clinică, numit „Robo-doc”;
Prima utilizare a unui robot în chirurgia umană a fost pentru o rezecţie
transuretrală a prostatei;
Cel mai complex şi mai eficient robot aflat în uz este sistemul daVinci
dezvoltat de Intuitive Surgical Inc. (Sunnyvale, CA, USA) în 1995;
 CHIRURGIA ROBOTICA
Cu sistemul daVinci, în 1998, Carpentier a realizat la Paris prima intervenţie
cardiacă asistată de robot, o înlocuire de valvă mitrală;
Robotul daVinci posedă trei braţe:
- unul este capabil să manipuleze opticul, care furnizează o imagine tridimensională cu
magnificare ajustabilă şi care este controlată de chirurg;
- alte două braţe, utilizând instrumente daVinci specifice, sunt capabile de a se mişca cu 7
grade de libertate, simulând mişcările braţului, umărului şi pumnului;
 CHIRURGIA ROBOTICA
 digitalizarea mişcărilor mâinilor permite eliminarea tremorului şi produce o mărire
a exactităţii de până la cinci ori, crescând astfel precizia operatorie;
 sistemul robotic daVinci oferă o mai bună vizualizare, o dexteritate îmbunătăţită,
reducerea oboselii, un nivel crescut al preciziei gesturilor, dar costurile sunt încă
mari;
 chirurgia robotică a pătruns aproape în toate domeniile: neurochirurgie, chirurgie
cardiacă şi vasculară, ortopedie, chirurgie digestivă, urologie, ginecologie;
 CHIRURGIA ROBOTICA
 prima colecistectomie asistată robotic a fost raportată de Himpens în 1998, care a
utilizat sistemul MONATM, un precursor al sistemului daVinci;
 utilizând sistemul ZEUSTM manipulat de la New York, a realizat o colecistectomie
în 54 de minute la o pacientă aflată în Strasbourg;
 un studiu randomizat din chirurgia generală robotic-asistată aparţine chirurgiei
antireflux -chirurgia robotic asistată antireflux este reproductibilă, sigură, dar
necesitând un timp mai îndelungat şi costuri mai mari comparativ cu chirurgia
tradiţională;
 CHIRURGIA ROBOTICA
 puţine studii sunt disponibile privitoare la aplicarea roboticii în chirurgia minim-
invazivă;
 toate subliniază însă reproductibilitatea, uşurinţa şi siguranţa chirurgiei robotice,
dar la acest moment nu există nici un raport care să demonstreze în mod clar
superioritatea faţă de chirurgia convenţională laparoscopică;
 marele dezavantaj al aplicării roboticii în practică pe o scală largă pare a fi costul
foarte ridicat.
 Organizarea, funcţionarea şi dotarea unui serviciu de chirurgie generală.
Departamentul de Sănătate Publică este reprezentantul Ministerului Sănătăţii în
fiecare judeţ. El are în subjurisdicţie de obicei un spital judeţean şi unul sau mai multe
 spitale municipale. Acestea, la rândul lor conduc activitatea din secţiile cu paturi,
precum şi din policlinicile arondate, din cabinetele individuale ale medicilor de familie,
de şcoală şi de întreprindere.
La nivelul spitalului se asigură o asistenţă medicală completă de specialitate,
preventivă, curativă şi de recuperare a bolnavilor.
Activitatea chirurgicală se desfăşoară în cadrul unei clinici sau secţii de chirurgie
din spital, precum şi la nivelul cabinetelor de specialitate din policlinici.
 Serviciul de chirurgie

Activităţile chirurgicale din spital se desfăşoară în trei mari compartimente:

1) în secţia cu paturi (staţionar);

2) în blocul operator – cu activităţi chirurgicale;

3) la camera de gardă, unde se primesc pacienţii, se triază şi se asigură primul ajutor.

Camera de gardă trebuie să asigure o preluare rapidă, un examen complet al pacientului de

către medicul de gardă, la nevoie se acordă şi primul ajutor, dezbrăcarea, îmbrăcarea şi
transportul în secţia de chirurgie.

Staţionarul trebuie să asigure condiţii de cazare, tratament şi alimentaţie. Bolnavul este cazat
în salon cu respectarea unui anumit regim igienico-sanitar: volum minim de 10-12m de
0
aer pentru fiecare pacient, temperatura de 20-25 C, pardoseala trebuie să permită
efectuarea curăţeniei uşor de mai multe ori pe zi, cu recomandarea ca fiecare salon să
beneficieze de toaletă proprie. Secţia cu paturi trebuie să fie împărţită într-un
compartiment septic destinat bolnavilor cu afecţiuni chirurgicale septice şi un
compartiment aseptic pentru restul pacienţilor, pentru a se evita declanşarea unor
infecţii spitaliceşti.

Blocul operator se compune din săli de operaţie care trebuie să fie cât mai aproape de secţia
de chirurgie. Aici există anumite circuite în care are acces doar personalul blocului
operator şi pacienţii care necesită intervenţia chirurgicală. Intrarea în blocul operator se
face numai după ce a fost schimbată ţinuta de spital în costumul de filtru, în camera de
filtru (alăturată sălii de operaţie). Aici mai există:

1) o anticameră pentru staţionarea bolnavilor înainte de intervenţia chirurgicală şi pentru

administrarea preanesteziei;

2) un spălător şi sterilizator pentru intervenţia chirurgicală;

3) grupuri sanitare pentru pacienţi;

4) cameră de trezire, unde bolnavul este supraveghiat de anestezist până la stabilizarea
funcţiilor vitale.

În apropierea blocului operator se află secţia de reanimare şi terapie intensivă, precum şi

serviciul de transfuzie.

Secţia ATI este situată în vecinătatea blocului operator. Aici există săli de operaţie septice şi
aseptice.
 
 Activitatea personalului medical din serviciul de chirurgie
 
Activitatea personalului medical dintr-un serviciu de chirurgie este deosebit de
complexă, reclamă o conştiinciozitate perfectă, un înalt grad de responsabilitate şi
cunoştinţe temeinice de specialitate.
Atribuţiile asistentei medicale în staţionar:
- participă la efectuarea vizitei;
- respectă indicaţiile medicale cu privire la tratamentul prescris de medici;
- verifică regimul alimentar şi igiena bolnavului;
- administrează personal tratamentul;
- supraveghează şi notează permanent starea pacientului în foaia de observaţie (temperatura,
tensiunea arterială, pulsul, drenajul pe tuburile de dren, aspiratul gastric pe sondă,
diureza);
- programează şi însoţeşte pacientul la explorările paraclinice;
- prelevează produsele biologice pentru analizele curente indicate de medic;
- pregăteşte bolnavul pentru intervenţia chirurgicală (bărbierit, spălat etc.);
- răspunde de ordinea şi curăţenia în saloane;
- asigură buna utilizare a instrumentarului avut în grijă.
Atribuţiile asistentei medicale în blocul operator:
- primeşte bolnavul în sala de operaţie:
- pregăteşte instrumentarul pentru intervenţia chirurgicală;
- după intervenţia chirurgicală pregăteşte instrumentarul pentru sterilizare;
- asigură şi răspunde de curăţenia sălii de operaţie;
- răspunde de bunurile din gestiune.
Atribuţiile asistentei medicale în camera de gardă:
- realizează primul examen al pacientului şi anunţă medicul de gardă;
- acordă primul ajutor la nevoie, notează pacientul în registru şi întocmeşte documentele
necesare internării;
- răspunde de corecta funcţionare a aparaturii şi de buna păstrare a instrumentarului;
- pregăteşte instrumentarul pentru sterilizare;
- asigură materialele necesare intervenţiei medicale.
 ASEPSIA şi ANTISEPSIA
Asepsia reprezintă totalitatea măsurilor fizico-chimice ce au rol de a împiedica
contaminarea plăgilor traumatice sau operatorii cu agenţi microbieni saprofiţi sau
patogeni. Asepsia este deci o metodă profilactică.
Antisepsia reprezintă totalitatea măsurilor ce au ca rol distrugerea germenilor
prezenţi într-o plagă traumatică sau chirurgicală cu ajutorul agenţilor fizico-chimici.
Antisepsia este o metodă curativă.
Presterilizarea constă în pregătirea materialului chirurgical în vederea sterilizării,
astfel:
Pregătirea materialului moale (câmpuri, comprese, halate, mănuşi, aţe etc.) se
face prin:
1) spălare cu detergenţi speciali pentru îndepărtarea petelor de sânge,
puroi, ţesut;
2) uscare, sortare, verificare, împăturire într-un anumit mod:
3) introducerea în casolete metalice speciale, separate pe sortimente
(halate, comprese, câmpuri etc.);
Pregătirea instrumentarului: după spălare, degresare, se pun în casolete
separate, alcătuindu-se câte o trusă pentru fiecare operaţie în parte.
 TEHNICI DE STERILIZARE
Există mai multe tehnici de sterilizare:
0
1) Autoclavarea este o sterilizare cu vapori de apă supraâncălziţi (140 C), la o
presiune crescută (2,5 atm.) timp de 30 de minute. Astfel se sterilizează materialul
moale, sterilizarea fiind valabilă 24-48 ore.
0
2) Sterizarea prin fierbere în apă la 100 C timp de 30 de minute. Pentru
ridicarea temperaturii de fierbere se adaugă bicarbonat de sodiu.
3) Sterilizarea prin căldură uscată se face: la pupinel pentru instrumentele
0
metalice la temperatura de 180 C, timp de o oră sau prin flambare timp de 20 minute;
4) Sterilizarea cu vapori de formol utilizează un termos închis ermetic pe fundul
căruia se pun tablete de formalină, iar pe etajere se aşează instrumentarul, sondele şi
tuburile de dren din cauciuc (o oră), din siliconi (două ore). Dezavantajul acestei
metode este atmosfera de vapori de formol, iritantă pentru ochi şi mucoase;
 5) Sterilizarea prin iradiere cu raze gama este o metodă industrială şi se
foloseşte pentru seringi, comprese etc;
6) Sterilizarea cu ultrasunete este rar folosită;
7) Sterilizarea cu ultraviolete este folosită pentru încăperi deoarece acţionează
doar pe suprafeţe, fără a avea efect de profunzime;
8) Sterilizarea prin mijloace biologice (chimioterapice antimicrobiene) se
efectuează cu medicamente cu acţiune toxică asupra microorganismelor (bacterii,
ciuperci, protozoare, rikettsii. În funcţie de procedura de obţinere ele se clasifică în:
antibiotice (penicilina G, eritromicina, clindamicina, streptomicina, tetraciclina,
cloramfenicolul, cefalosporinele etc.), chimioterapice (sulfamide, sulfoane,
metronidazol). Sunt situaţii în care, dată fiind gravitatea infecţiei, tratamentul trebuie
început imediat, înainte de cunoaşterea agentului cauzal, folosind o asociaţie de
chimioterapice care să acopere un spectru microbian larg.
 
 ANTISEPTICELE
Antisepticele de bază sunt:
1)Pe bază de alcool în concentraţie de 70%, se foloseşte pentru dezinfecţia
tegumentelor. Aplicat pe plagă, alcoolul este ineficient deoarece precipită
proteinele sub care germenii rămaşi nedistruşi continuă să se multiplice;
2)Pe bază de iod: alcool iodat sau iod în anumite concentraţii. Este un foarte bun
dezinfectant al tegumentelor, cu mare putere de penetraţie. Tinctura de iod este
antisepticul preferat în sterilizarea regiunii operatorii;
3)Pe bază de substanţe oxidoreducătoare: apă oxigenată, permanganat de
potasiu, cloramină, soluţie Dakin. Apa oxigenată este un bun antiseptic
citofilactic, cu efect hemostatic şi decolorant. Aplicată pe plăgi produce spumă
cu efect de curăţire mecanică. Are dezavantajul că topeşte catgutul.
Permanganatul de potasiu are proprietăţi oxidante, citofilactice, ceea ce îl face
util la dezinfectarea plăgilor anfractuoase, irigaţii vaginale etc. Cloramina în
soluţie de 2% are proprietăţi puternic bactericide şi în acelaşi timp
ciclofilactice, ceea ce îi conferă un larg spectru de utilizare, datorită eliberării
clorului în contact cu plaga. Soluţia Dakin are aceleaşi proprietăţi ca şi
cloramina;
4)Pe bază de substanţe colorante: albastru de metil, rivanol, violet de genţiană.
Sunt bune aseptice citofilactice, cu proprietăţi cicatrizante;
5)Antiseptice albumino-precipitante: săruri de argint, de mercur, acid boric.
Nitratul de argint se foloseşte sub formă de creioane, cristale sau soluţii cu
diverse concentraţii. Are acţiune astringentă, caustică şi antiseptică de tip
bacteriostatic sau bactericid. Se utilizează în profilaxia oftalmiei gonococice la
nou-născuţi, în tratamentul plăgilor infectate cu bacilul pioceanic, precum şi în
diverse afecţiuni dermatologice. Oxicianura de mercur poate fi folosită în
soluţii diluate pentru dezinfectarea mucoaselor. Acidul boric este recomandat
în tratarea locală a plăgilor infectate cu pioceanic;
 6)Antisepticele tensioactive citofilactice au atât capacitate dezinfectantă cât şi
proprietăţi de detergent curăţind plăgile de cruste şi resturi tisulare. Astfel,
bromocetul este larg utilizat la dezinfectarea tegumentelor, spălarea
instrumentarului metalic, toaletarea plăgilor şi arsurilor.
 Pregătirea personalului medico-sanitar pentru operaţie
Pregătirea personalului medical pentru operaţie constă în:
 trecerea pe la camera de filtru unde personalul medico-sanitar îşi schimbă hainele şi
încălţămintea de spital;
 spălarea cu apă sterilă şi săpun în trei reprize câte două minute fiecare: o primă spălare
se face până la cot, a doua până la jumătatea antebraţului iar a treia numai mâna /în
manşetă);
 îmbrăcarea halatului steril cu ajutorul asistentei;
 punerea măştii (tifon steril) care trebuie să acopere nasul şi bărbia, şi a mănuşilor;
 masa de operaţie trebuie să fie acoperită cu minim două materiale moi (cerşafuri
sterile);
 masa de operaţie se acoperă cu patru câmpuri (în strat gros) şi nu este permisă
atingerea instrumentarului de pe aceasta;
 se verifică funcţiile vitale ale pacientului, betadinarea pielii de la nivelul mameloanelor
şi până la jumătatea coapselor;
 se acoperă pacientul cu câmpuri astfel: primul câmp având o fantă, plus patru
câmpuri în cruce.