UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” din GALAŢI

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

Specializarea: A.P.I.E.
Disciplina: Administrație publică locală în Uniunea Europeană
Masterand: Ungureanu Grigore Dan

“Să fii sărac şi independent este imposibil.” ( WILLIAM COBBET)

Abordarea analizei acestui citat o voi realiza printr-o prisma socială și nu una spirituală.

Antonimul sărăciei este bogăţia, a cărei definiție pe înțelesul tuturor, este dată de
cantitatea în exces de bunuri, bani sau diferite obiecte de valoare. Acestă simplă definiție dată
bogăției mă face să explic cu ușurință ce este sărăcia, care înseamnă o situaţie dramatică în care
oamenii nu-şi pot satisface nevoile primordiale ce ţin de hrană, îmbrăcăminte, adăpost și
educaţie.
Încercarea individului de satisfacere a acestor nevoi primare îl va determina pe acesta,
în primul rând să identifice resurse de diferite categorii (naturale, materiale) necesare
îndeplinirii acestei dorințe. Odată satisfăcute nevoile primare apare ideea schimbării statutului
social primar al individului.
Această fază existențială odată încolțită, va statua nevoia de resursă diversificată,
determinând individul ca prin diferite mijloace să își atingă scopul propus. Însă nu toți vor
încerca, iar din cei care vor încerca nu toți vor reuși. Motivele sunt diverse și nu mai contează.
Zeița Fortuna nu poate, chiar dacă ar vrea, zâmbi tuturor. Și așa asistăm la nașterea a celor două
categorii sociale, pe de o parte cei bogați iar de cealalaltă parte cei săraci.
Bogăția în acest moment, susținută de resursa dobândită devine un furnizor de putere și
independență.
Extrapolând analiza efectuată la nivel individual putem concluziona modul în care au
apărut marile imperii. Și voi aminti câteva din cele mai vechi orânduiri și până astăzi: Imperiul
Persan, Imperiul Roman, Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic, Imperius Rus și Imperiul
Britanic.
Toate aceste imperii au avut un numitor comun, și anume: dorința de extindere, de
cucerire toate acestea cu un singur scop: acapararea de resursă – garantul independenței și
puterii.
 Însă, bogăția nu se transformă automat în independență. Sporirea ei, mai ales atunci
când faptul se petrece printr-o întâmplare și vine ca un dar al naturii, aduce două amenințări la
adresa independenței, punându-o sub presiune și diminuându-o în raport cu forțele potrivnice:
pe de o parte, lenevirea poporului bogat, ai cărui conducători preferă să facă un câștig rapid și
personal pe seama resurselor de bogăție respective, decât să le înmulțească prin luptă, muncă și
asumare de riscuri; pe de altă parte, subversiunea concurenței externe care încearcă fie să obțină
ieftin accesul la acele resurse, fie să îl oprească pe titularul lor de drept a le exploata. Or, o
resursă confiscată, ca și una neexploatată, este egală cu o bogăție inexistentă, adică cu sărăcia.
Și cred că ar fi necinstit să îmi limitez analiza doar asupra vremurilor demult apuse fără
a pune pe tapet situația actuală a noilor „imperii” care stăpânesc în adevăratul sens al cuvântului
cotidianul.
Rusia și SUA, evident, beneficiază de excepționalismul absolut al superputerilor, deși,
petro și gazo dependența celei dintâi reprezintă pentru ea o vulnerabilitate majoră în competiția
internațională. În ceea ce o privește pe cea din urmă, ea este prinsă în dialectica întrecerii dintre
nevoia mereu mai mare de control al fluxurilor mondiale de energie, cea tot mai mare de consum
al unor asemenea resurse și cea, de asemenea, tot mai mare de securitate internă. Aceste două
mari imperii moderne, datorită resurselor de care dispun, devin garantul de independență a unor
țări mult mai mici vasale acestora intr-un fel sau altul.
Cât privește România, ei bine România este o țară plină de contraste: un amestec
nefiresc de dezordine şi mizerie, de industrie subtehnologizată şi sărăcie lucie pe de o parte şi
de bogăţie opulentă şi tehnologii de ultimă oră şi nivel de trai la cele mai ridicate standarde pe
de altă parte. Putem vedea vile cu piscină alături de cocioabe dărăpănate; bolizi gonind printre
căruţe pe drumurile înguste şi sufocate de aglomeraţii!
Ca orice orânduire, şi democraţia îşi are limitele sale: este cea mai scumpă dintre toate
orânduirile cunoscute, dar încă nu s-a găsit una mai bună şi mai ieftină care să o înlocuiască.
Unul dintre marile neajunsuri ale capitalismului, acolo unde democraţia poate fi deplină, ţine
de adâncirea prăpastiei dintre bogaţi şi sărăci.
Goana după avere este un proces perpetuu care însoţeşte evoluţia umanităţii şi se
manifestă oarecum diferit de la o orânduire la alta. Unii rezistă, alţii nu!
Bogăţia, traiul bun şi viaţa liniştită sunt aspiraţii fireşti pentru orice societate. Nefirească
este sărăcia, cu tot ce aduce ea! Se spune că sărăcia naşte monştri.