Petiție pentru demiterea membrilor

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

*Petiția este atașată la finalul acestui document.

NOTĂ
Motivul pentru care este inițiată această petiție, este că nicio autoritate
publică din România nu își va asuma răspunderea să demită din proprie
inițiativă membrii acestui Consiliu. Prin urmare, este foarte probabil că aceștia
vor comite și alte ilegalități în viitor, din moment ce văd că nu li s-a întâmplat
nimic în acest caz.
Petițiile completate și semnate vor fi depuse la Ministerul Justiției și la
Comisiile pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții din Senat și
Camera Deputaților.

Situația de fapt:
În data de 15.10.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul
principal declarat împotriva Sentinței nr. 4658/29.11.2017 pronunțată de Curtea
de Apel București și a anulat prin Decizia definitivă nr. 5228, Hotărârea Plenului
Consiliului Superior al Magistraturii nr. 279/2012 prin care este aprobat
Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în
magistratură. Dosarul în care a fost pronunțată această decizie are nr.
5194/2/2017 și se poate accesa de pe site-urile www.portal.just.ro și www.scj.ro.
Hotărârea nr. 279/2012 prin care este aprobat acest Regulament, este emisă în
fiecare an de către Consiliul Superior al Magistraturii pentru organizarea acestor
concursuri, de unde se poate trage concluzia că Legile și Constituția au fost
încălcate timp de 8 ani în ceea ce privește organizarea și desfășurarea
concursurilor pentru admiterea în magistratură.
Consiliul Superior al Magistraturii este o autoritate publică ce are drept scop
principal garantarea independenței justiției. Printre atribuțiile conferite de Lege
și Constituție se regăsesc următoarele: asigură respectarea legii şi a criteriilor
de competenţă şi etică profesională în desfăşurarea carierei profesionale a
judecătorilor şi procurorilor; îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin
secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a
procurorilor; etc.
Cum mai pot fi asigurate toate acestea și ce legitimitate mai au membrii
Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în aceste funcții publice, din
moment ce Instanța Supremă din România - Înalta Curte de Casație și Justiție - a
stabilit prin decizie definitivă că actul administrativ prin care au fost organizate
concursurile pentru admiterea în magistratură, a fost emis cu încălcarea Legilor
și Constituției și este astfel nul absolut.
În continuare aduc explicații cu privire la aceste ilegalități, argumente pe care
le-am folosit și în litigiul care a făcut obiectul dosarului nr. 5194/2/2017.

Ilegalități comise de
Consiliul Superior al Magistraturii din România

Pentru a deveni magistrat în România, trebuie să participi și să promovezi un

examen care se organizează o dată sau de două ori pe an de către Consiliul Superior
1
al Magistraturii, în baza Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Examenul de admitere în magistratură se organizează pentru absolvenții facultăților
de drept care au dobândit cel puțin 5 ani vechime în profesiile juridice, pentru
ocuparea directă a posturilor de judecător și procuror scoase la concurs, iar examenul
de admitere în Institutul Național al Magistraturii se organizează pentru absolvenții
facultăților de drept, fără îndeplinirea condiției vechimii în profesiile juridice.
Examenul de admitere se desfășoară în două etape. În prima etapă este inclus
concursul de admitere, care este format din trei probe eliminatorii: un test scris de
verificare a cunoștințelor juridice, un test scris de verificare a raționamentului logic și
proba interviului (între anii 2004 - 2019 acestea au fost probele de concurs). După
afișarea rezultatelor definitive ale concursului din cadrul primei etape, urmează etapa
a doua în care se efectuează vizita medicală, testarea psihologică și îndeplinirea
condiției bunei reputații.
În cadrul primei etape, proba interviului este inclusă în cadrul concursului de
admitere de către Consiliul Superior al Magistraturii prin intermediul Hotărârii nr.
279/2012 prin care se aprobă Regulamentul privind organizarea și desfășurarea
concursului de admitere în magistratură, cu încălcarea Constituției României, a Legii
nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și a Legii nr. 24/2000 privind
normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
În primul rând, pentru a înțelege aceste ilegalități trebuie să plecăm de la principiul
supremației și forței juridice a actelor administrative. În continuare o să structurez
această supremație în ordine numerică, plecând de la primul act administrativ
normativ cu forța juridică cea mai mare - CONSTITUȚIA ROMÂNIEI.
1. Constituția României;
2. Legile organice;
3. Legile ordinare;
4. Ordonanțele de urgență;
5. Ordonanțele de guvern simple;
6. Hotărârile de guvern;
7. Ordinele de ministru;
8. Actele administrative normative emise de administrația publică centrală (Ex:
Consiliul Superior al Magistraturii, etc.) și de autoritățile administrative
autonome;
9. Actele normative emise de organele administrației publice locale (Ex:
Consiliul Județean, Consiliul Local, Consiliul General al Municipiului București,
etc.)
Hotărârea prin care se aprobă Regulamentul privind organizarea și desfășurarea
concursului de admitere în magistratură este un act administrativ emis de Plenul
Consiliului Superior al Magistraturii (autoritate publică din cadrul administrației publice
centrale) și prin care se execută în concret Legea organică nr. 303/2004. Conform
explicației din primul paragraf, acest act administrativ are o forță juridică mult inferioară
unei legi organice. Art. 106 lit. d) din Legea organică nr. 303/2004,
deleagă/împuternicește Consiliul Superior al Magistraturii să adopte această Hotărâre,
dar acest act administrativ fiind un act cu o forță juridică inferioară unei legi organice și
prin care trebuie să se execute în concret legea, el trebuie să fie emis OBLIGATORIU
în condiții de conformitate cu legea, adică să nu contravină legii. În consecință,
Hotărârea nu poate adăuga ceva suplimentar unei legi, deoarece acest lucru se poate
face numai printr-un act administrativ de nivel cel puţin egal cu acesta din punct de
vedere al forței juridice (de exemplu, se poate face tot printr-o lege organică, dar
aceasta poate fi adoptată doar de Parlament); de asemenea, prin acest act
administrativ inferior/infralegal nu se poate înlătura un drept stabilit într-o lege
organică.

2
 Dacă acest act administrativ inferior/infralegal nu respectă condițiile impuse de lege
(adaugă ceva legii sau înlătură un drept stabilit), el poate fi atacat în instanța de
judecată la secția de contencios administrativ unde se poate solicita constatarea
nulității absolute a acestui act. Instanța de judecată va examina legalitatea acestui act
administrativ inferior/infralegal prin raportare la actele administrative normative cu forţă
juridică superioară, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor
normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi art. 4 alin. (3) din
Legea organică nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea
actelor normative, articol care prevede expres: „Actele normative date în executarea
legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit
normelor care le ordonă”.
Că legiuitorul (Parlamentul României) nu a avut în vedere o probă care să nu poată
fi contestată şi care prin aceasta să încalce principiile transparenţei şi egalităţii
concursului de admitere prevăzute în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, rezultă
cu claritate din prevederile art. 15 alin. (7) din lege, în care se arată că se pot formula
contestaţii împotriva rezultatelor concursului în termen de 3 zile de la afişare, fără
distincţie cu privire la probele de concurs, numai decizia comisiei de soluţionare a
contestaţiilor fiind prevăzută de lege ca fiind irevocabilă, nu şi rezultatul de la
examinare (acestea au fost prevederile Legii nr. 303/2004 în perioada cuprinsă între
anul adoptării legii - 2004 și până în 15.10.2018 când a fost modificată).
Rezultă că, Hotărârea prin care a fost aprobat Regulamentul privind concursul de
admitere în magistratură a încălcat vădit prevederile art. 15 alin. (7) din Legea nr.
303/2004 atunci când a prevăzut că rezultatul de la proba interviului nu poate fi
contestat, fiind practic înlăturat un drept stabilit prin lege organică, iar această probă s-
a transformat, contrar voinţei legiuitorului, într-o probă subiectivă și netransparentă
(obscură), capabilă să vicieze întreg efortul depus pentru acest concurs şi să-i
distorsioneze rezultatul, aspect contrar voinţei legiuitorului exprimat în Legea nr.
303/2004.
Argumente în ceea ce privește doctrina juridică. Problema forței juridice a
actelor administrative mai este analizată în doctrina1 din România și sub titulatura
eficiența actelor administrative:
Ceea ce fundamentează forța juridică a efectelor pe care le produc actele
administrative este prezumția că ele au fost emise cu respectarea tuturor
condițiilor impuse de lege, în accepțiunea lato sensu, pentru emiterea lui și care
îmbracă trei forme:
a. prezumția de legalitate, prin care este subînțeleasă condiția actului
administrativ de a corespunde Constituției, legii și actelor juridice emise în baza legii.
Este o prezumție relativă, o prezumție iuris tantum, care se află la baza regimului
juridic al actului administrativ, caracterul ei relativ rezultând din faptul că ea poate fi
răsturnată în cazul în care actul administrativ a fost atacat în fața instanțelor de
contencios administrativ iar acestea constată nelegalitatea lui.
Astfel, într-o valoroasă lucrare se arată că „principiul legalității administrației este
considerat ca pilon esențial al statului de drept și, împreună cu separarea
structurală a puterii statale în trei puteri, trebuie să garanteze libertatea cetățeanului
împotriva impunerii fără limite a executivului”.
Prezumția de legalitate, în doctrină, indică fundamentul și justificarea obligației de
supunere imediată față de lege a actelor administrative în statul de drept.
b. prezumția de autenticitate, care evocă acea trăsătură care prezumă condiția
actului administrativ de a fi emis de organul menționat prin forma sa exterioară, și
anume, ștampilă, antet, semnături, etc.

1
Verginia Vedinaș, Drept administrativ, ediția a IX-a, revăzută și actualizată, Editura Universul Juridic, pag. 117.
3
 c. prezumția de veridicitate, potrivit căreia actul administrativ este prezumat a
corespunde adevărului.
Din aceste trei prezumții care fundamentează forța efectelor unui act administrativ,
desprindem concluzia că actul respectiv se impune subiectelor de drept care sunt în
egală măsură obligate să-l respecte sau să-l execute.

Argumente în ceea ce privește practica judiciară. Practica Înaltei Curți de

Casație și Justiție este constantă în acest sens și aduc drept exemple câteva decizii
pronunțate:
 Prin Decizia nr. 8/2013 a Î.C.C.J.pronunțată în Dosarul 138/54/2012, au fost respinse ca
nefondate recursurile declarate de Penitenciarul Craiova, Administraţia Naţională a Penitenciarelor,
Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 241 din 29 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova - secţia
contencios administrativ şi fiscal, care a admis excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 11 pct. 5 din
O.M.J. nr. 339/2007 şi a art. 4 alin. (3) şi (4) din Decizia Directorului General al A.N.P. şi a constatat
nelegalitatea acestor dispoziţii. Pe fond, s-a constatat că dispoziţiile contestate sunt nelegale
pentru că vin în contradicţie şi adaugă în mod nepermis la dispoziţiile O.U.G. nr. 64/2006 şi Legii
nr. 293/2004, acte normative cu forţă superioară şi în aplicarea cărora au fost emise.
 Prin Decizia nr. 2354/2013 a Î.C.C.J. pronunțată în Dosarul nr. 647/42/2012 au fost respinse ca
nefondate recursurile declarate de Casa Judeţeană de Pensii Prahova, Ministerul Muncii, Familiei şi
Protecţiei Sociale (în prezent Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice) şi
de Casa Naţională de Pensii Publice împotriva sentinței nr. 270 din 12 septembrie 2012 a Curţii de Apel
Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost admisă excepţia de
nelegalitate a Ordinelor nr. 605 din 29 aprilie 2009 emis de M.M.F.P.S. şi nr. 482 din 29 aprilie 2009
emis de C.N.P.A.S., formulată de reclamanta D.C.M., în contradictoriu cu pârâţii. Instanța a constatat că
dispoziţiile art. 1, alin. 1 din cele două ordine au fost emise cu încălcarea actelor normative în
executarea cărora au fost emise, respectiv art. 18 din Legea nr. 672/2002 privind auditul public
intern, aşa cum a fost modificat prin art. XV din O.U.G. nr. 35/2009 şi art. 16 din O.G. nr. 6/2007.
 Prin Decizia nr. 636/2014 a Î.C.C.J. pronunțată în Dosarul nr. 286/258/2013 au fost respinse ca
nefondate recursurile declarate de Societatea Română de Radiodifuziune şi de Guvernul României
împotriva Sentinţei nr. 297 din 27 iunie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de
contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a admis excepţia de nelegalitate formulată de SC "I.D."
SRL - Miercurea Ciuc, în Dosarul nr. 286/258/2013 al Judecătoriei Miercurea Ciuc. Instanța a constatat
nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 977/2003. Prevederile art. 3 alin. (1) din H.G. nr.
977/2003, instituie derogări de la dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, fapt care nu
este posibil întrucât aceste derogări se pot face numai printr-un act normativ de nivel cel puţin
egal cu cel al reglementării de bază, această interdicţie fiind instituită de art. 4 din Legea nr.
24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
 Prin Decizia nr. 3977/2014 a Î.C.C.J. pronunțată în Dosarul nr. 847/102/2012 a respins ca
nefondat recursul declarat de pârâta C.A.S. Mureş împotriva Sentinţei nr. 239 din 16 mai 2013 a Curţii
de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a admis
excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 894/2011 al Preşedintelui Casei
Naţionale de Asigurări de Sănătate şi, pe cale de consecinţă, a constatat nelegal art. 3 alin. (1) din
Ordinul nr. 894/2011 al Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în ce priveşte condiţia
comunicării deciziei de impunere contribuabilului până la data de 31 august 2011.(...) Din interpretarea
logico-juridică a acestor dispoziţii legale rezultă, fără putinţă de tăgadă, ce se înţelege prin obligaţii de
plată principale restante la data de 31 august 2011, însă, această individualizare prevăzută în cuprinsul
articolului menţionat nu poate conţine soluţii care să contravină prevederilor cuprinse în O.G. nr.
30/2011 pe baza şi în executarea cărora a fost emis Ordinul nr. 894/2011.
 Prin Decizia nr. 591/2015 a Î.C.C.J. pronunțată în Dosarul nr. 303/64/2013 a fost respins ca
nefondat recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei nr. 136/F din 22 august 2013 a
Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a admis excepţia de
nelegalitate invocată de reclamanta SC J.W.C.R. SRL şi a constatat nelegalitatea parţială a dispoziţiilor
pct. 60 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 aprobate prin H.G. nr. 44/2004.
Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea a reţinut că din analiza corelată a dispoziţiilor art. 23 alin. (1)
din Legea nr. 571/2003 şi pct. 60 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 prin H.G.
nr. 44/2004, rezultă că dispoziţiile legale a căror nelegalitate se solicită a se constata, adăugă
prevederilor legii organice.

4
 Dovada conform căreia prima instanță de judecată - Curtea de Apel
București - a respins acțiunea ca neîntemeiată

_______________________________________________________________________

Dovada conform căreia Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursul principal și a anulat prin Decizie definitivă Hotărârea
Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 279/2012

5
Dovada conform căreia prin Hotărârea nr. 279/2012 se aprobă
Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de
admitere în magistratură (este atașată doar prima pagină din această
hotărâre)

6
 PETIȚIE

Nume ................................................................................

Prenume ...........................................................................

Domiciliul ............................................................................................................

..............................................................................................................................

Adresă e-mail ......................................................................................

În temeiul Ordonanţei nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de

soluţionare a petiţiilor, formulez prezenta petiție.

Solicit DEMISIA membrilor Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii din România, având în vedere că Înalta Curte de
Casație și Justiție a anulat prin Decizia definitivă nr. 5228 din
15.10.2020 pronunțată în dosarul nr. 5194/2/2017, Hotărârea
Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 279/2012 prin
care este aprobat Regulamentul privind organizarea și
desfășurarea concursului de admitere în magistratură.

Decizia pronunțată constituie dovada încălcării Legilor și

Constituției de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Data Semnătura

Petiția o puteți printa, completa și trimite la e-mail: justitie.curata@gmail.com