Sinaxar 8 Ianuarie

În aceasta luna, în ziua a opta, pomenirea preacuviosului

parintelui nostru Gheorghe Hozevitul.
Acest fericit parinte al nostru, Gheorghe Hozevitul, parasind
patria si neamul si toata desfatarea lumeasca, a venit la Ierusalim
sa se închine la mormântul cel primitor de viata al Mântuitorului
nostru Iisus Hristos si la toate locurile cele sfintite si sfinte si de
multe minuni pline din jurul mormântului. Dupa ce a câstigat
sfintenia si harul acestora a intrat în Mânastirea zisa a lui Hozeva. Si
facându-se monah si trecând în rândul fratilor, s-a aratat, de la
început, în totul nebiruit în orice munca si aspra vietuire, încât parea
ca este nematerialnic si fara de trup. Cu vietuirea lui uimea pe toti
si îi îndemna sa aiba dorinta si râvna rabdarii celei mai presus de
fire. Deci, ajungând pe culmea nepatimirii si umplându-se de darul
Duhului Sfânt, a fost ca un stâlp însufletit si ca o icoana a tuturor
bunatatilor pentru cei din mânastire si pentru toti ceilalti. Pâna la
sfârsit n-a slabit din înfrânare, aflând odihna ostenelilor si durerilor
sale celor multe prin mutarea catre Domnul Cel mult dorit.

Tot în acesta zi, pomenirea cuvioasei maicii noastre Domnica.

Aceasta cuvioasa maica Domnica a trait în zilele marelui împarat
Teodosie, si a ajuns pâna în zilele lui Leon si Zenon, care au
împaratit în anii 474-491. Domnica era din cetatea Cartaginei de
lânga Carhidon. Si dupa o rânduiala de la Dumnezeu, s-a dus la
Constantinopol, împreuna ca alte patru fecioare. Iar Nectarie, care
era atunci patriarh, fiind îndemnat de o descoperire dumnezeiasca,
le-a primit si le-a botezat. Deci, cuvioasa Domnica intrând în viata
calugareasca, s-a luptat cu osteneli si a ajuns la schimnicie
desavârsita, învrednicindu-se sa faca si minuni. Si proorocind
multora despre cele ce aveau sa fie, s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici Iulian si

Vasilisa, si a celor împreuna cu dânsii.
Acest sfânt mucenic Iulian, care era din cetatea Antinopol din
Egipt, a trait în zilele împaratului Diocletian si ale cârmuitorului
Marchian. El a convins pe sotia cu care era casatorit dupa lege, al
carei nume era Vasilisa, ca sa traiasca mai departe întru curatie. Si
dupa ce au tuns-o calugarita la o mânastire, s-a calugarit si el la
alta mânastire, si a ajuns egumen peste douasprezece mii de
monahi. Fiind pârât, a fost prins si nelepadându-se de Hristos, ci
înca batjocorind si pe idoli, a mâniat pe cârmuitorul Marchian, care
a trimis îndata oameni de au ars mânastirea, în care au fost cuprinsi
de foc toti episcopii si preotii care se adapostisera acolo, ca si ceilalti
clerici ai tinutului. Si astfel si-au plinit marturisirea lor. Iar sfântul
Iulian fiind lungit la pamânt a fost batut, si i s-au zdrobit oasele,
strânse în lanturi de fier. Însa unul din chinuitorii lui, orb de un ochi,
a crezut în Hristos si a fost vindecat de mucenicul Iulian, dar pentru
credinta i s-a taiat capul. Tot asa si Chelsie, fiul cârmuitorului
Marchian, împreuna cu douazeci de ostasi au crezut în Hristos,
vazând ca sfântul Iulian prin rugaciunile lui a înviat un mort. Pentru
aceasta, dupa porunca cârmuitorului, mai întâi a fost aruncat la
închisoare fiul sau Chelsie; apoi au fost osânditi la chinuri atât el cât
si alti sapte fii ai unui curtean, care crezusera si ei, cu preotul
Antonie, si cu Anastasie cel înviat din morti. Dar, deoarece cu harul
lui Hristos toti au îndurat cu barbatie chinurile, multi au crezut si
chiar si maica lui Chelsie, sotia cârmuitorului. Si rugându-se cu totii
în fata cârmuitorului, îndata prin rugaciunea lor idolii din templu au
cazut, zdrobindu-se, iar templul s-a cufundat în pamânt. De aceea
acesti credinciosi au fost supusi la chinuri; iar lui Iulian si lui Chelsie
le-au jupuit pielea de pe capete, preotului Antonie i-au scos ochii cu
cangi de fier, iar pe maica lui Chelsie au spânzurat-o. Iar celorlalti
sfinti li s-au taiat capetele, si asa au luat fericiti cununile muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici care prin

sfântul Iulian au crezut, si prin sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sotiei cârmuitorului Marchian,

care a crezut prin sfântul Iulian, si de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului sfintitului mucenic

Carterie.
Acest sfânt Carterie a fost preot si învatator al crestinilor, pe
vremea împaratului Diocletian si a cârmuitorului Urban din Cezareea
Capadociei, unde a zidit o biserica si, adunând acolo multime de
crestini, îi învata sa cinsteasca numai pe Hristos, ca Unul ce este
Dumnezeu adevarat si afara de El sa nu cunoasca pe altul. Fiind
pârât cârmuitorului, pentru aceasta învatatura, s-a ascuns. Iar
Domnul, i S-a aratat si i-a zis: "Carterie, du-te si te arata la cei ce
te cauta si Eu voi fi cu tine, ca trebuie sa patimesti mult pentru
numele Meu si multi au sa creada si sa se mântuiasca prin tine".
Atunci sfântul, plin de bucurie si multumind lui Dumnezeu, s-a
dat pe fata. Întâi a fost închis, apoi l-au dus înaintea cârmuitorului,
care i-a poruncit sa jertfeasca zeului Serapis. Dar sfântul, prin
rugaciunea lui, surpând acest idol, a fost supus la felurite chinuri.
Sfântul însa, prin aratarea unui înger a biruit toate chinurile. Dar a
fost supus din nou la si mai grele chinuri si aruncat în închisoare.
Dar dupa ce s-a înnoptat, iarasi i S-a aratat Domnul, l-a
dezlegat, l-a însanatosit si l-a scos afara, prin usile închisorii. Pentru
aceasta multi necredinciosi vazându-l sanatos, mergeau, se botezau
de la el si se vindecau de bolile lor. De aceea iarasi a fost chinuit cu
si mai multa salbaticie. Si asa si-a dat viteazul mucenic sufletul în
mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea celui între sfinti, parintelui

nostru Chir, arhiepiscopul Constantinopolului, a carui slujba
se face în Mânastirea Hora si în biserica cea mare, duminica.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Attic, patriarhul

Constantinopolului, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului prooroc Sameu

Elamiteanul, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Agaton, care în pace s-

a savârsit.
Cuviosul Agaton a trait la Schetia, în pustia Egiptului, în acelasi
timp cu avva Pimen cel Mare (vezi 27 august). Desi era mai tânar
decât avva Pimen, întelepciunea si dreapta lui socotinta l-au facut
sa fie considerat un avva si sa aiba multi ucenici.

Pentru avva Agaton, din Patericul egiptean:

     1. Zis-a avva Petru, acela al lui avva Lot, că era odată la
chilia lui avva Agaton şi a venit către acesta un frate, zicând:
"Voiesc să locuiesc cu fraţii; deci spune-mi, cum voi locui cu ei?"
Zis-a lui bătrânul: "În ziua dintâi, când intri la dânşii, aşa să păzeşti
străinătatea ta în toate zilele vieţii tale, ca să nu ai îndrăzneală cu
dânşii". Zis-a avva Macarie lui: "Şi ce face îndrăzneala?" Zis-a lui
bătrânul: "Asemenea este îndrăzneala cu arşiţa cea mare, care când
se face, toţi fug de la faţa ei, rodul pomilor îl strică". Zis-a avva
Macarie lui: "Aşa de cumplită este îndrăzneala?" Şi a zis avva
Agaton: "Nu este altă patimă mai cumplită decât îndrăzneala; căci
ea este maică şi născătoare a tuturor patimilor. Şi lucrătorul trebuie
să se păzească de îndrăzneală, măcar singur de va fi în chilie. Căci
ştiu eu că un frate locuind multă vreme în chilie şi având un pătişor,
a zis că s-a mutat din chilie, necunoscând pătişorul acesta. Unul ca
acesta este lucrător şi luptător".
     2. Zis-a avva Agaton: "Călugărul trebuie să nu lase conştiinţa
să-l învinuiască în nici un lucru".
     3. Zis-a iarăşi: "Fără de păzirea dumnezeieştilor porunci, nu
sporeşte omul în nici o faptă bună".
     4. Zis-a iarăşi: "Niciodată nu m-am culcat să dorm având
(ceva) asupra cuiva, nici am lăsat pe cineva să se culce, să doarmă
având (ceva) asupra mea (Mat. V, 23 şi Marcu XI, 25). Aceasta, pe
cât am putut".
     5. Se spunea pentru avva Agaton, că s-au dus oarecari la
dânsul, auzind că are mare dreaptă socotinţă. Şi vrând să-l cerce de
a să mânie, i-au zis lui: "Tu eşti Agaton? Am auzit pentru tine că
eşti curvar şi mândru". Iar el a zis: "Ei bine, aşa este". Şi i-au zis
lui: "Tu eşti Agaton bârfitorul şi clevetitorul?" Iar el a zis: "Eu sunt".
Au zis iarăşi: "Tu eşti Agaton ereticul?" Iar el a răspuns: "Nu sunt
eretic". Şi l-au rugat pe el, zicând: "Spune-ne nouă, pentru ce
atâtea câte ţi-am zis ţie le-ai primit, iar cuvântul acesta nu l-ai
suferit?" Zis-a lor: "Cele dintâi asupra mea le scriu, căci este spre
folosul sufletului meu. Iar cuvântul acesta eretic este despărţire de
Dumnezeu şi nu voiesc să mă despart de Dumnezeu". Iar aceia
auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteala şi s-au dus zidiţi,
adică folosiţi.
     6. Povestesc unii pentru avva Agaton, că a făcut vreme
multă zidind o chilie împreună cu ucenicii lui şi după ce au sfârşit ei
chilia, au venit apoi să şadă în ea. Şi a văzut bătrânul în săptămâna
dintâi lucrul ce nu-i folosea şi a zis ucenicilor săi: "Sculaţi-vă, să
mergem de aici". Iar ei s-au tulburat, zicând: "Dacă avea socoteală
de a ne muta, pentru ce am făcut atâta osteneală zidind chilia? Şi
smintindu-se oamenii asupra noastră, iarăşi or să zică: < Iată,
iarăşi s-au mutat nestatornicii! >". Şi văzându-i pe ei împuţinaţi cu
sufletul, le-a zis lor: "Deşi se vor sminti vreunii, însă iarăşi se vor
zidi alţii, zicând: < Fericiţi sunt unii ca aceştia, că pentru Dumnezeu
s-au mutat şi toate le-au defăimat >. Însă cel ce voieşte să vină, să
vină, căci eu mă mut". Şi s-au aruncat ei pe sine la pământ,
rugându-se până când vor fi iertaţi să călătorească împreună cu
dânsul.
     7. Se zicea, iarăşi pentru dânsul, că de multe ori s-a mutat,
având numai la brâu cuţitaşul cu care spinteca smicelele.
     8. A fost întrebat avva Agaton: "Ce este mai mare: osteneala
cea trupeasca, sau păzirea celor dinlăuntru?" Iar bătrânul a zis:
"Omul este asemenea unui pom; deci, osteneala cea trupeasca este
frunza, iar păzirea celor dinlăuntru este roada. Şi fiindcă, după ceea
ce este scris: < Tot pomul care nu face roada bună, se taie şi în foc
se arunca > (Mt. 7, 19), arătat este că pentru roada este toată
osârdia noastră, adică pentru păzirea mintii. Dar este trebuinţa şi de
acoperemântul şi podoaba cea de frunze, care sunt ostenelile cele
trupeşti".
     9. L-au întrebat pe el iarăşi fraţii, zicând: "Care faptă bună,
părinte, intre petreceri, are mai multă osteneala?" Zis-a lor:
"Iertaţi-mă, eu socotesc că nu este altă osteneală, ca rugăciunea
către Dumnezeu. Căci totdeauna când voieşte omul să se roage,
voieşte vrăjmaşul să-i taie pe el căci el ştie că nu se împiedica de
altceva, fără numai de rugăciunea cea către Dumnezeu. Şi toată
petrecerea pe care o va face omul, răbdând întru dânsa, dobândeşte
odihna. Iar rugăciunea până la răsuflarea cea de pe urma, are
trebuinţă de nevoinţă".
     10. Şi era avva Agaton înţelept cu mintea şi fără de preget
cu trupul şi se îndestula cu toate şi cu lucrul mâinilor şi cu hrana şi
cu îmbrăcămintea.
     11. Acesta mergea pe drum cu ucenicii lui şi unul dintr-înşii
găsind un păhăruţ de lemn verde pe drum, a zis bătrânului:
"Părinte, porunceşte să-l iau". Iar bătrânul s-a uitat la el
minunându-se şi i-a zis: "Tu l-ai pus acolo?" Şi a răspuns fratele:
"Nu!" Şi a zis bătrânul: "Cum dar vrei să iei ceea ce nu ai pus?"
     12. Un frate a venit la avva Agaton, zicând: "Lasă-mă să
locuiesc cu tine". Şi mergând pe drum a găsit puţin săpun şi l-a
adus la el. Şi a zis bătrânul: "Unde ai găsit săpunul?" Zis-a fratele:
"Pe drum l-am găsit, când umblam şi l-am luat". Zis-a lui bătrânul:
"Dacă ai venit să locuieşti cu mine, cum ai luat ceea ce n-ai pus?" Şi
l-a trimis să-l ducă de unde l-a luat.
     13. Un frate a întrebat pe bătrânul, zicând: "M-a ajuns o
poruncă şi unde este poruncă, este război. Deci voiesc să merg
pentru porunca, dar mă tem de război". Şi a zis lui bătrânul: "De ar
fi fost Agaton, făcea porunca şi biruia războiul".
     14. Făcându-se odată sobor la Schetia pentru o pricina şi
punându-se la rânduiala, mai pe urma a venit şi acest Agaton şi a
zis părinţilor: "Nu aţi pus pricina la buna rânduială". Iar ei i-au zis
lui: "Dar tu cine eşti de grăieşti aşa?" Iar el a răspuns: "Fiu al
omului. Căci este scris: < De grăiţi adică, dreptate după adevăr,
judecaţi cele nedrepte, fiii oamenilor > (Ps. 57, 1)".
     15. Se spunea pentru avva Agaton, că trei ani s-a ostenit,
ţinând piatra în gură sa, până când s-a deprins să tacă.
     16. Se spunea iarăşi pentru el şi pentru avva Amun, că
atunci când vedea vreun vas, o data spunea preţul şi ceea ce li se
da, luau tăcând cu linişte. Şi iarăşi, când vroiau să cumpere ceva,
ceea ce li se spunea, dau în tăcere şi luau vasul, negrăind nimic.
     17. Acelaşi avva Agaton a zis: "Niciodată n-am dat dragoste,
adică milostenie; ci milostenia mea era a da şi a lua, socotind că
folosul fratelui meu este lucru al rodirii".
     18. Acelaşi părinte când vedea vreun lucru şi voia gândul lui
să-i judece, îşi zicea luişi: "Agathoane, să nu faci tu aceasta!" Şi aşa
se liniştea gândul lui.
     19. Acesta şi-a zis că mâniosul măcar de va scula vreun
mort, nu este primit la Dumnezeu.
     20. Avea odată avva Agaton doi ucenici, care petreceau viaţă
sihăstrească deosebi. Deci, într-una din zile a întrebat pe unul:
"Cum petreci în chilia ta?" Iar el a zis: "Postesc până seara şi
mănânc doi pesmeţi". Şi i-a zis lui: "Bună este rânduiala mâncării,
neavând osteneală prea mare". Zis-a şi celuilalt: "Tu cum petreci?"
Iar el a zis: "Două zile postesc şi doi pesmeţi mănânc". Şi i-a zis lui
bătrânul: "Te osteneşti foarte mult, suferind două războaie. Că de
mănâncă cineva în fiecare zi şi nu se satură, se osteneşte. Dar este
altul care voieşte să postească câte două zile şi să se sature. Iar tu
îndoit postind, nu te saturi".
      21. Un frate a întrebat pe avva Agaton pentru păcatul
desfrânării şi i-a răspuns aceluia: "Mergi, aruncă neputinţa ta
înaintea lui Dumnezeu şi vei avea odihnă".
     22. S-a bolnăvit odată avva Agaton şi un oarecare din
bătrâni. Şi zăcând ei în chilie, citea un frate la cartea Facerii şi a
venit la capul unde zice Iacob: "Iosif nu este, Simeon nu este ; şi pe
Veniamin îl veţi lua? Şi îmi veţi pogori bătrâneţile cu mâhniciune la
iad!" (Fac. 47, 36 şi 37) Şi răspunzând bătrânul, a zis: "Nu-ţi ajung
ceilalţi zece, avvo Iacove?" Zis-a avva Agaton: "Încetează,
bătrânule! Dacă Dumnezeu este Cel ce îndreptează, cine este cel ce
osândeşte?" (Rom. 7, 33-34).
     23. Zis-a avva Agaton: "De-mi va fi cineva foarte iubit şi voi
cunoaşte că mă duce în vreo greşeala, îl înlătur de la mine".
     24. Zis-a iarăşi: "Omul trebuie să ia aminte în tot ceasul la
judecata lui Dumnezeu".
     25. Oarecari fraţi vorbind pentru dragoste, avva Iosif a zis:
"Au noi ştim ce este dragostea?" Şi spunea pentru avva Agaton că
avea un cuţitaş şi a venit la el un frate şi l-a lăudat şi nu l-a lăsat să
iasă până ce nu a luat cuţitaşul.
     26. Zicea avva Agaton: "De mi-ar fi fost cu putinţă să găsesc
un bubos să-i dau trupul meu şi să iau pe al lui, bucurie as fi avut,
căci aceasta este dragostea cea desăvârşită".
     27. Se spunea iarăşi pentru dânsul, că venind o dată în
cetate să-şi vândă vasele, adică lucrul mâinilor sale, a găsi pe un
om străin, lepădat pe uliţa şi bolnav, neavând cine să-l caute. Şi a
rămas bătrânul cu dânsul luând o casă cu chirie şi din lucrul mâinilor
sale plătea chiria, iar ce-i mai rămânea cheltuia la trebuinţa
bolnavului. Şi a petrecut patru luni, până când s-a vindecat
bolnavul. Şi aşa bătrânul s-a dus la chilia să cu pace.
     28. Spunea avva Daniel, că mai înainte de a veni avva
Arsenie la părinţii mei, au rămas şi ei cu avva Agaton. Şi iubea avva
Agaton pe avva Alexandru, că era nevoitor şi blând. Şi s-a întâmplat
ca toţi ucenicii lui să-şi spele hainele în râu, iar avva Alexandru
spăla încet. Ceilalţi fraţi au zis bătrânului: "Fratele Alexandru nu
face nimic". Şi vrând să-i odihnească, i-a zis lui: "Frate Alexandre,
spală-le bine căci sunt inuri". Iar el dacă a auzit, s-a mâhnit. Şi
după aceasta l-a mângâiat pe el bătrânul, zicând: "Au doară, nu
ştiam, că bine faci? Ci acestea ţi le-am spus înaintea lor, ca să
odihnesc cugetul lor cu ascultarea ta, frate".
      29. Se povesteşte pentru avva Agaton, că se silea să facă
toate poruncile şi când trecea în corabie, el întâi apuca lopata şi
când mergeau la dânsul fraţii, îndată după rugăciune, mana lui
punea masa, căci era plin de dragostea lui Dumnezeu. Iar când a
vrut să se săvârşească, a rămas trei zile având ochii deschişi şi
nemişcaţi. Şi l-au mişcat fraţii zicând: "Avvo Agathoane, unde eşti?"
Şi le-a răspuns lor: "Înaintea judecăţii stau". I-au zis lui: "Şi tu te
temi, părinte?" Le-a zis lor: "Cu adevărat m-am silit după puterea
mea, ca să păzesc poruncile lui Dumnezeu; dar om sunt şi de unde
ştiu de au plăcut lucrurile mele lui Dumnezeu!" Şi i-au zis lui: "Dar
nu nădăjduieşti, că lucrul tău este după Dumnezeu?" Zis-a bătrânul:
"Nu nădăjduiesc, de nu voi întâmpina pe Dumnezeu, căci alta este
judecata lui Dumnezeu, şi alta a oamenilor". Iar când au vrut să-l
mai întrebe alt cuvânt, le-a zis lor: "Faceţi bine şi nu mai grăiţi
acum cu mine, căci n-am vreme". Şi îndată s-a săvârşit cu bucurie.
Că-l vedeau trăgându-se, în ce fel heretiseşte cineva pe prietenii şi
iubiţii săi. Avea încă păzire mare în toate şi zicea, că fără de păzire
mare nu păşeşte omul la nici o fapta bună.
     30. A intrat odată avva Agaton în cetate să-şi vândă puţinele
vase şi a găsit pe un lepros lepădat în cale. I-a zis lui leprosul:
"Unde te duci?" Şi i-a răspuns avva Agaton: "În cetate, să vând
nişte vase". Zis-a lui leprosul: "Fă milostenie, de mă ia acolo!" Şi
luându-l pe spatele sale, l-a dus în cetate. I-a zis lui acesta: "Unde
vei vinde vasele tale, acolo să mă pui". Şi a făcut bătrânul aşa. Şi
după ce vindea un vas, zicea bubosul: "Cu cât l-ai vândut?" Şi-i
răspundea: "Într-atâta". Şi-i zicea iarăşi: "Cumpără-mi o plăcintă".
Şi-i cumpăra. Şi iar vindea alt vas. Şi îi zicea leprosul iarăşi: "Dar
acesta cu cât?" Şi-i răspunse bătrânul: "Într-atâta". Şi-i zicea:
"Cumpăra-mi acest lucru". Şi-i cumpăra. Deci după ce a vândut
toate vasele şi vroia să se ducă, i-a zis bubosul: "Te duci?" Şi i-a
răspuns lui: "Da!" Şi i-a zis din nou: "Fă iarăşi milostenie, de mă du
unde m-ai găsit!" Şi luându-l pe spatele lui, l-a dus la locul lui. Şi i-a
zis lui: "Binecuvântat eşti Agathoane, de Domnul în cer şi pe
pământ". Şi ridicând ochii săi, pe nimeni n-a văzut. Că a fost îngerul
Domnului care a venit să-l ispitească.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici al lui Hristos,

Teofil diaconul si Eladie mireanul.
 Acesti sfinti parinti mucenici erau din Liban si fiind prinsi, pentru
ca marturiseau pe Hristos, au fost dusi înaintea subprefectului
Libiei. Si fiindca ei staruiau în credinta lui Hristos au fost chinuiti
foarte. Îndelungându-se aceasta chinuire mult timp, sfintii si-au dat
sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne
mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro