Sunteți pe pagina 1din 7

Catalina Ifrim&Ioana Dumitrescu

clasa a XI-a G
Colegiul Național „Matei Basarab”

Se întâmpla în data de 28 iulie 1959. Patru bărbați și o femeie


jefuiesc o mașină a Băncii Naționale a Republicii Populare Române.
Suma furată? Peste 1.600.000 de lei. O sumă enormă pentru acele
vremuri, având în vedere că societatea românească din vremea aceea
trebuia să fie una în care toți cetățenii să fie egali;banul, teoretic, nu avea
nicio valoare. Numele celor care au comis jaful? Alexandru Ioanid, Paul
Ioanid, Igor și Monica Sevianu, Sașa Mușat și Haralambie Obedianu.

Video suport

Un jaf cum nu se mai văzuse

Dedesubturile acestui jaf nu sunt încă pe deplin știute, deoarece


autoritățile comuniste au avut grijă să mușamalizeze cazul cu o foarte
mare iscusință. Nu ar fi fost prea sănătos pentru regim ca oamenii muncii
să afle că, într-o societate ce se voia perfectă și unde toată lumea muncea
pentru construirea socialismului, existau elemente ce puneau în pericol
orânduirea. În cele din urmă, autorii jafului au fost prinși, condamnați, și
apoi obligați să își joace propriile roluri în filmul de propagandă
Reconstituirea, regizat de către Victor Calotescu, și apărut în 1960. Cel mai
probabil, autoritățile le-au propus o pedeapsă mai ușoară în cazul în care
filmul ar fi ieșit cu trebuia.

2
Catalina Ifrim&Ioana Dumitrescu
clasa a XI-a G
Colegiul Național „Matei Basarab”

Jaful a fost comis undeva în jurul orei 8:00. Banda ia cu asalt o


mașină a Băncii Naționale a R.P.R. marca Skoda Station. Angajații băncii
nici măcar nu erau înarmați, iar ușa mașinii nu avea încuietoare. Totul se
întâmpla în fața Maternității Giulești, la o sucursală a Băncii Naționale, pe
atunci în raionul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Vigilența uneia dintre
angajatele maternității aduc la iveală și primele indicii cu privire la
identitatea făptașilor:șoferul getaxului cu care s-au furat banii purta
mustață. La prima vedere nu pare un indiciu extrem de important, însă pe
viitor se va vedea cum acesta a contribuit la descoperirea identității
infractorilor.

Se începe ancheta. Autoritățile încep să verifice dosare, să ancheteze


în mod brutal sute de persoane și să facă supravegheri. Erau bănuite
elementele legionare și elementele naţionaliste. Din declaraţiile altor
martori se pare că şoferul getaxului ar fi fost un şofer foarte bun, deci se
încep investigaţiile în cadrul garajelor din Capitală. Concomitent, este
blocată ieşirea maşinilor din oraş. Din declaraţiile multora care au fost
anchetaţi, printre care s-a aflat şi tatăl lui Ilie Năstase, s-au folosit metode
de interogare dintre cele mai violente. Făptaşii erau bănuiţi că au comis şi
alte infracţiuni de-a lungul timpului, deoarece modul de operare era
acelaşi. O parte din bani va fi găsită în apropiere de Moara Ciurel,
anchetatorii find direcționați acolo de către un pionier vigilent. Suma
găsită: 138.000 de lei. În cele din urmă va fi găsită și mașina, abandonată pe
strada Dr. Teohari. Acolo anchetatorii vor mai găsi încă 213.000 de lei.

După interogările unor martori, unul dintre ei îl recunoaște pe Igor


Sevianu într-o poză. Acesta este prezentat de autoritățile comuniste din
filmul Reconstituirea drept fire aventurieră, care nu muncea de doi ani.
De asemenea, îi sunt verificați și prietenii, și se descoperă că era apropiat al
lui Glenzstein Abrașa, element naționalist care nici el nu muncea, și al lui
Alexandru Ioanid, fost lucrător în cadrul Miliției. După cum spunea chiar
unul dintre anchetatori, apar posibiltățile de procurare a armelor și
uniformelor. Rezultate îi sunt prezentate colonelului care conducea
ancheta, care dă dispoziții pentru supravegherea casei lui Ioanid și Sevianu.
Într-una din locuințe un agent descoperă banderola de la un teanc de
bancnote. Se vor face percheziții în imobilele celor doi, unde se vor găsi
bani și arme. Toată banda va fi descoperită și arestată, urmând ca mai apoi
să fie judecată.

Procesul lor a fost unul tipic acelei perioade. Autorii jafului au


recunoscut tot fără nicio reținere. În filmul făcut de autoritățile comuniste

3
Catalina Ifrim&Ioana Dumitrescu
clasa a XI-a G
Colegiul Național „Matei Basarab”

se poate vedea cu ochiul liber falsitatea gesturilor actorilor și caracterul pur


propagandistic al scenariului. Unul dintre făptași, Igor Sevianu, după ce
fusese anchetat timp de două ceasuri și după ce negase toate acuzațiile
care i se aduceau, recunoaște efectiv tot ceea ce făcuse după ce unul din
anchetatori scoate dintr-un sertar un pistol automat și alte câteva pistoale.

Toți membrii bandei, mai puțin Monica Sevianu, au fost condamnați


la moarte, deoarece în vremea aceea oricine fura mai mult de 100.000 de
lei primea automat această sentință. Monica Sevianu a primit doar muncă
silnică pe viață, deoarece era mamă a doi copii. Nu este exclus ca în spatele
membrilor bandei să fi fost puse și alte acuzații, așa cum se întâmpla pe
atunci. Scena din filmul de propagandă în care cei șase sunt judecați la
tribunal este chiar judecata în sine.

Cine erau de fapt autorii jafului?

Toți membrii bandei erau intelectuali și lucraseră în diferite domenii,


unii fiind chiar din rândurile nomenclaturii comuniste, apropiați ai unor
figuri importante din cadrul conducerii partidului.

4
Catalina Ifrim&Ioana Dumitrescu
clasa a XI-a G
Colegiul Național „Matei Basarab”

Alexandru Ioanid, zis și Lică, era membru al Partidului Comunist. Era


născut în 1920 și era locotenent-colonel de miliție. Fusese căsătorit cu sora
soției ministrului de interne Alexandru Drăghici. Ocupase diverse funcții
importante precum cea de șef al direcției judiciare a Miliției, dar în martie
1959 pierde postul de director, în mai 1959 fiind pensionat. Numele său real
era Leibovici.

Paul Ioanid era fratele mai mic al lui Alexandru Ioanid. Era născut în
1923, și, la fel ca fratele său, era o figură importantă în structura partidului.
La bază era inginer, expert în aeronautică și pilot de avioane. Studiase la
Moscova, dându-și doctoratul acolo, și se făcuse cunoscut prin comentariile
din presă și radio cu privire la lansările în Cosmos. Fusese profesor
universitar la Academia Militară și șef de catedră. Participase, ca
reprezentat al României, la programul spațial al URSS, dar la întoarcerea în
țară fusese anchetat de către Securitate.

Igor Sevianu, zis și Gugu, era inginer de aviație și lucrase la Oficiul


Național de Turism. Era șomer din 1957. Membru al Partidului Muncitoresc
Român avusese și funcția de locotenent de miliție până în 1951. În trecut îl
chemase Herscovici. Avea doi copii cu Monica Sevianu, și trăiau din ceea ce
câștiga soția sa de pe urmă meditațiilor. În vremea celui de-Al Doilea
Război Mondial participase la acțiuni de sabotare a trupelor naziste.

Monica Sevianu, era soția lui Igor Sevianu, lucrare la radio, dar fusese
dată afară în 1957 deoarece nu avea studii superioare. A fost căsătorită și
înainte de mariajul cu Igor și era de profesie ziaristă. De asemenea, mai
locuise în trecut și în Israel, acolo unde se va întoarce în 1970, după ce în
1964 a fost eliberată în urma unui decret dat de Nicolae Ceaușescu. A murit
în 1977.

Sașa Mușat al cărui nume adevărat era Glenzstein Abrașa, era


născut în 1924. Membru UTC încă din anii de ilegalitate ai partidului, era un
apropiat al lui Emil Bodnăraș, fiind văr prima cu soția acestuia, Florica. În
1948 este trimis ca spion în Franța, dar este deconspirat și expulzat înapoi
în țară, undeva devine conferențiar la Facultatea de Istorie a Universității
din București, de unde va fi concediat în 1958, pe motiv că nu avea
doctoratul.

Haralambie Obedeanu, zis Hari, fusese ziarist la Scânteia și decan al


Facultății de Jurnalism din cadrul Academiei „Ştefan Gheorghiu” până la
finalul lui 1958. Mai lucrase şi la Ministerul de Interne şi era membru al
Partidului Muncitoresc Român.

5
Catalina Ifrim&Ioana Dumitrescu
clasa a XI-a G
Colegiul Național „Matei Basarab”

Cei cinci bărbaţi au fost condamnaţi la moarte, iar Monica Sevianu a fost
condamnată la muncă silnică pe viaţă, fiind mamă a doi copii. Procesul a
durat între 20 şi 22 noiembrie 1959 şi a fost filmat de către autorităţi. De
asemenea, s-a realizat şi filmul de propagandă Reconstituirea, apărut în
1960, prezentat doar în anumite cercuri din interiorul partidului. Recursurile
ulterioare nu au fost aprobate nici de Tribunalul Militar şi nici de Marea
Adunare Naţională.

Pe lângă filmul de propagandă, au mai fost făcute şi alte filme care


vorbesc despre acest jaf, filme precum Marele jaf comunist, apărut în
2004, regizat de către Alexandru Solomon şi filmul Reconstruction, apărut
în 2001 şi regizat de către Irene Lusztig, care nu este nimeni alta decât
nepoata Monicăi Sevianu, precum și Closer to the Moon (2013), regizat de
Nae Caranfil.

BIBLIOGRAFIE:

● https://www.google.com/search?q=cel+mai+mare+jaf+din+peri
oada+comunista&sxsrf=ALeKk03_BjIHAqceiywCUA5SSj5EI0G6
LA:1622073830478&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=2ahUKE
wjp7tvzx-jwAhUECRAIHShqA3gQ_AUoAXoECAEQAw&biw=128
0&bih=521#imgrc=sac5Sz_2LsuY0M
● https://www.descopera.ro/istorie/17539166-marele-jaf-comunist
-din-1959-de-la-banca-nationala-tatal-lui-llie-nastase-a-fost-are
stat-pentru-el-100-de-ani-in-100-de-momente
● https://ro.wikipedia.org/wiki/Marele_ jaf_din_1959_la_Banca_Na
%C8%9Bional%C4%83

6
Catalina Ifrim&Ioana Dumitrescu
clasa a XI-a G
Colegiul Național „Matei Basarab”

S-ar putea să vă placă și