FIŞA DE LECTURĂ
Algoritm
1. Titlul operei literare:
2.Autorul:
3. Genul literar şi specia:
4. Cronotopul
6. Personaje centrale
(prezentarea fiecăruia în cel puţin
o propoziţie):
7. Desfăşurarea acţiunii
8. Prezentarea sfîrşitului
9. Citate preferate:
10. Concluzii:
– Ce sentimente ţi-a provocat
lectura?
– Ce amintire ţi-a trezit lectura?
– Care este lucrul cel mai
important pe care l-ai aflat din
această operă?
11. Structură, semnificaţia
Comentarii
,,Luceafărul”
Mihai Eminescu
Poem romantic
Mitic: ,, A fost odată ca-n povești,/A fost ca niciodată, “
Luceafărul/Hyperion, Demiurg, Cătălin,Cătălina.,Fata de
împărat,doi copii.
Luceafărul/Hyperion este astrul, întruchipează omul de geniu,
Demiurg este creatorul lumii, Cătălin băiatul viclean ce reprezintă
lumea mediocră, Cătălina este fata de împărat la începutil opere
însă fiind o ființă deosebită, nobilă și la final devine un simplu
chip de lut.
Discursul dintre Demiur și Luceafăr despre dorința arzătoare a
acestuia de a devine muritor și de a se încadra în lumea celor cu
vicii și lacune, convingerile lui Demiurg și argumentel ce le aduce
Luceafărului.
Luceaărul rămâne singur și nemuritor, după ce Demiurg îl
convinge să refuze și îi arată cuplul celor doi copii.
,,Trăind în cercul vostru strâmt/Norocul vă petrece,/Ci eu în lumea
mea mă simt/Nemuritor și rece."
Nu am deprins cotate ce mi-au captat toată iubirea, însă sunt
fascinant de versurile: „Hyperion, ce din genuni/Răsai c-o-ntreagă
lume,/Nu cere semne și minuni/Care n-au chip și nume;
Anume prin intermediul acestui vers am simțit toată puterea celor
două ființe cerestre.
Lectura mi-a provocat multe sentimente, de satisfacție, regred,
suferinșă, din cauza iubirii ce nu s-a împlinit.
Când am auzit întâia oară poezia ce a recitat-o mama mea.
Iubirea ce se află între 2 ființe diferite, de rang diferit cum ar fi cel
ceresc și terestru nu se poate realiza
titlului:
12. Versificaţia:
13. Figuri de stil (epitete,
comparaţii, personificări,
metafore, repetiţii, enumeraţii,
hiperbole,) cu citate din text:
14. Tonul general al poeziei:
15.Mesajul operei:
16. Eul liric (indici ai prezenţei,
sentimentele exprimate):
Poemul este format din 98 de strofe, 392 de catrene, 1908 cuvinte.
Titlu poemului „Luceafărul” este o meditaţie asupra destinului
geniului în lume,un poem filosofic, alegoric („personajele” sunt
nişte măşti, în spatele cărorase ascund nişte simboluri: fata de
împărat – omul comun; luceafărul – omulsuperior). Tema
poemului este de factură romantică iar raportul dintre omulcomun
şi omul superior (antiteza fiind şi ea preferată de romantici) este
dezvoltat în termeni schopenhauerieni.
Poezia este formată din 98 strofe. Strofa are 4 versuri. Tipul de
rimă: încrucișată Măsura versurilor: 7-8.silabe. Ritmul: iambic
„A fost o data ca-n povesti"/„A fost ca niciodata" - comparatie „A
fost ca niciodata" „rude mari împărătești"-hiperbola
„prea frumoasă fată"-hiperbola
,,Falnicelor bolți"- epitet
„Luceafărul așteaptă" personificare „mişcătoarele cărări"-
personificare
„Corăbii negre duce"-personificare ..Îl vede azi, îl vede mâni,"-
enumeratie „li cade dragă fata"-metafora
„sufletu-i se împle"-metafora
„umbra negrului castel"-epitet comparatie
Mi s-a părut trist, sumbru
Iubirea ideală și deosebită este greu de împlinit.
Cuvintele eului liric nu sunt atestate în operă, acesta nu remarcă
unele lucruri.
,,Luceafărul” „Luceafărul” este una
dintre cele mai
cunoscute poezii ale
lui Mihai Eminescu,
începută încă din
1873, dar scrisă și
finisată de-a lungul
multor ani până la
publicarea sa în aprilie
1883 în Almanahul
societății studențești
România Jună din
Viena.

Luceafăr/
Hyperion
,,Luceafărul” „Luceafărul” este una Luceafarul/Hyperion este
dintre cele mai simbolul omului de geniu,
cunoscute poezii ale caracterizat prin inteligența
lui Mihai Eminescu, ratiunea pura, obiectivitate,
începută încă din capacitatea de a se sacrifica
1873, dar scrisă și pentru atingerea unui ideal,
finisată de-a lungul aspirând permanent la
multor ani până la cunoațtere, dar incapabil de a
publicarea sa în aprilie fi fericit sau de a ferici pe
1883 în Almanahul cineva. în primul tablou al
societății studențești poemului, Luceafarul, la
România Jună din chemarea fetei de imparat, se
Viena. arunca din cer în mare și,
Geniu, devotat luand chipul unui mândru
Luceafăr/ tânăr", a carui înfațisare
Hyperion aduce cu cea a unui tânăr
voievod" - cu parul de aur, cu
ochi scânteietori, purtând un
giulgiu vânăt pe umerii goi și
un toiag încununat cu trestii -,
o invita in palatele lui de
margean, din adâncul
oceanului.

,,O, esti frumos, cum numa-n

vis/ Un înger se arată,/Dară
pe calea ceai deschis/ N-oi
merge niciodata!"

,,Părând pe veci a rasari,/Din

urma moartea-l paste,/Caci
toți se nasc spre a muri/ Și
mor spre a se naste" în
schimb, Hyperion nu are nici
 timp, nici loc", el nu cunoaște
moarte". Demiurgul, în final,
aduce argumentul hotărâtor,
menit sa zdruncine dorința
aprigă a lui Hyperion de a
deveni muritor, aratându-i pe
pământul rătăcitor"perechea
de îndragostiti.

Sever, hotărâtor,
gândește la rece
Demiurg
Îi vedem seriozitatea și
hotărârea cât și posibilitate de
a gândi la rece în momentul
discuției cu hyperion despre
dorința sa de a deveni muritor
Demiurgul îi atrage atenția lui
Hyperion asupra deosebirii
esențiale dintre el și cea pe
care o iubește: Tu vrei un om
să te socoți./Cu ei sa te
asameni?/Dar piară oamenii
cu toți,/S-ar naste iarăsi
oameni.// Ei numai doar
dureazâ-n vânt/ Deșerte
idealuri -/ Când valuri afla un
mormant,/ Răsar în urma
Cătălina/fata de valuri;// Ei doar au stele cu
Pură, impecabilă, noroc/Și prigoniri de
împărat
devotată soarte,/Noi nu avem nici
timp, nici loc,/Și nu
cunoaștem moarte."

Cătălina, care este și fata de

împărat este o fire pură
devotată iubirii pe care o
vedea de fiecare dată când
apune soarele și îl zărește pe
Luceafăr.
„Da' ce vrei, mări Cătălin?
Ia du-t' de-ți vezi de treabă."

„Dar nici nu știu măcar ce-mi

ceri,
Dă-mi pace, fugi departe -
O, de luceafărul din cer
M-a prins un dor de moarte."
Catalina simte înca nostalgia
Luceafarului, dar ultima ei
chemare adresata acestuia se
 transforma într-o rugăminte
de a-i ocroti norocul: - Cobori
în jos, luceafar blând,
Cătălin /Alunecând pe-o rază, /
Pătrun-de-n codru și in gând,/
Norocu-mi luminează!"
Tot odată Cătălina luptă, dar
Viclean, vulgar, cade în mâinele lui Cătălin,
,,... Mai nu vrea, mai se lasă.”

Cătălin este un simplu

reprezentant din lumea
mediocră ce a zărit-o pe
Cătălina ce s-a schimbat
considerabil,Cătălin remarcă
frumusețea și tristețea fetei,
care ducea dorul Lucea-
fărului. Ei își fac reciproc
mărturisiri: băiatul îi dă o
delicată lecție de iubire,
familiarizând-o cu gesturile
erotice ("Și ca să-ți fie pe
deplin / Iubirea cunoscută, /
Când sărutându-te mă-nclin, /
Tu iarăși mă sărută.").
Tot odată Cătălin dorește s-o
învețe pe Cătălina amorul ,
„Dacă nu știi, ți-aș arăta
Din bob în bob amorul,
Ci numai nu te mânia,
Ci stai cu binișorul.”
Motivul Luceafărul Motivul Luceafărului este
motivul cheie din poem ce îi
poartă numele, acesta fiind cel
mai mare și renumit astru ce îl
întâlnim în literatură care
denotă tot odată steaua
strălucitoare dar și pe însuși
Mihai Eminescu ce la fel ca
steaua luminează cale întregii
literaturi.Dacă să vorbim în
sens mult mai științific
Luceafărul este nume popular
al planetei Venus și al altor
stele strălucitoare
Motivul nopții Motivul nopții este unul din
motivele centrale în opera
Eminesciană, acesta
semnificând dintr-o parte
timpul în care se petrece
acțiunea, acest timp fiind acel
de noapte, cărui îi persistă
stelele, luna, toate acesta fiind
intercalate și conectate una cu
calta, noaptea este intervalul de
timp cuprins între apusul
soarelui și răsăritul lui, când
este întuneric, și când are loc
acțiunea în
poemul ,,Luceafărul”
Motivul stelelor Motivul stelelor reprezintă
micile astrii ce alături de
Luceafăr iluminează cum e
spus în poem ,,...umbra
negrului castel”, ce ‚ine de
sensul general stelel sem-nifică
corpuri cerești cu proprietate
de a lumina singur, însă în
opere literarea stelel sunt
simboluri ale nopții și parțile
componente ale acesteia.
Motivul visului Motivul visului este motivul ce
face trimitere la o altă lume
străinea de cea universală și
terestră, face trimitere la lumea
visului, unde toate sunt
posibile și unde deseori se
întâlnește idealul cel dorit de
orice ființă, sau de persoanjele
Eminesciene, în sen larg visul
este o imagine a procesului
psihic ce are loc în perioada
Motivul Luceafărului este cel
mai cunoscut și des întâlnit
motiv din poem, acesta
apărând în mai multe strofe,
unde putem vedea sau află
despre el, inclusiv și
proprietatea acestuia de a
lumina fermecător: ,,... Lângă
fereastră, unde-n colț/
Luceafărul așteaptă.”
,, Și cât de viu s-aprinde el
În orișicare sară,
Spre umbra negrului castel”
În poemul „Luceafărul”
noaptea are un rol esențial,
aceasta fiind baza, dar și
catalizatorul tuturor
evenimentelor, ce se petrec
noapte și care sunt posibile
datorită nopții, ce ține de
noapte, în poem întâlnim
versul unde Luceafărul spune
cine îi este tata și mama, așa
numită ,,mumă”:,,... Și soa-
rele e tatăl meu,/
Iar noaptea-mi este muma;”
Motivul respectiv îl întâlnim
și în opera ,,Luceafărul”
Unde putem observa și vedea
în momentul când Luceafărul
se îndreaptă spre Hyperion și
are loc deplasarea spațiului ce
acesta îl traversează, ,, Un
cer de stele dedesubt,/Deas-
upra-i cer de stele”
Motivul visului îl întâlnim în
poem acesta reprezentând
tărâmul unde fata discută cu
Luceafărul, acest eveniment îl
avem în următoarele strofe:
,, Ea îl privea cu un surâs,
El tremura-n oglindă,
Căci o urma adânc în vis
De suflet să se prindă.”
,,Iar ea vorbind cu el în somn,
 somnului, însă în opere lirico- Oftând din greu suspină
epice visul este podul ce unești – „O, dulce-al nopții mele
lumea reală cu cea imaginară domn,
De ce nu vii tu? Vină!”
Aici vedem că anume în
somn fata îl chemaă pe acel
domna al nopții care este
luceafărul
Motivul castelului Motivul castelului este unul din Motivul respectiv îl întâlnim
motivul fundamental în și în poemul ,,Luceafărul”
literatura românească ce îl În epostaza cadrului terest
întâlnim în numeroase opere unde fata sta și privea în
epice și lirice cum ar fiecare seară la el, la
fi ,,Harap-Alb” sau ,,Lucea- Luceafărul cel mare și voinic,
fărul”, acest motiv reprezintă ce lumine zidurile castelului
locul fortificat caracteristit respectiv, ce servea pentru
personajelor de vițe nobile ce fată locul de trai, dar și locul
sunt locătarii acstui castel, în de prima cunoștințe cu marele
sens general castelul reprezintă astru, aceasta o putem vedea
o clădire mare, medievală, în strofa: ,, Și cât de viu s-
prevăzută cu turnuri și cu aprinde el/În orișicare sară,/
creneluri, înconjurată de ziduri Spre umbra negrului castel/
și de șanțuri, care servea ca Când ea o să-i apară.”
locuință seniorilor feudali, însă
în opere lirice și epice castelul
este locul de trai a personajelor
de rang înalt cum este
fata ,,...din rude mairi
înpărătești”
Motivul iubirii Motivul iubirii este motivul Ce ține de
esențial în sute de oere create poemul ,,Luceafărul” scris de
de Mihaai Eminescu sau de alți Mihai Eminescu aici iubirea
poeți cum ar fi Nichita fiind ilustrata prin idealul
Stănescu sau Lucian Blaga. absolut de iubire,
Iubirea este sentimentul incompatibilitatea celor doua
de dragoste față de o lumi, din care cauza cuplul nu
persoană,relație de dragoste, se realizeaza, forta geniului
amor, iubirea este sentimentul de a face sacrificiul suprem
suprem capabil să dirijeze cu pentru împlinirea idealului, la
universul. fel iubirea în poem este
catalizatorul tuturor evini-
mentelor.
Simbolul toiagului Toiagul este un baston pe care ,,Ușor el trece ca pe prag
se sprijină cineva la mers sau Pe marginea ferestei
de care se servește pentru a se Și ține-n mână un toiag
apăra, în poemul Luceafărul Încununat cu trestii.”
acesta este arma ce apare cu
mândrul tânăr.

Simbolul nopții Noaptea este perioada zilei În poem întâlnim elementele

când se ștergea granița din nopții, cum ar fi luceafărul,
 lumea cea relă și cea fantastică,
în mare parte în
poemul ,,Luceafărul“ simbolul
respect are loc de platformă
pentru evenimetel ce se se
întâmplă și cele ce se vor
întâmpla, anume noapte vine
Luceafărul, anumea noapte în
vis fata discută cu el și el o
urmărește.
umbrele, seara, ce sunt
caracteristic nopții, tot odată
întâlnim noaptea ca calificativ
pentru domnul ce vine la fată.
,, „O, dulce-al nopții mele
domn,/
De ce nu vii tu? Vină!”

Simbolul visului (visul fetei)
Simbolul stelelor
Visul este o cale de a codifica În poem putem vedea că în
idealurile și imaginea lumii visul fetei ea se întâlnește cu
individuale, aspirațiile secrete. el cu Luceafărul, acesta
Visul este un mijloc de urmărind-o ca să se prindă de
transcendere și un reflex al suflet. „Căci o urma adânc în
morții, e amorțire, e inceputul vis/
decesului și visul propriu-zis, e De suflet să se prindă.”
activitatea duhului. Gaussen a
spus-o foarte bine:Visul e
simbol al aventurii individuale,
atit de adinc înrădăcinată în
intimitatea conştiinței și care
iese de sub controlul propriului
el creator, el apare drept
expresia cea mai falnică a
ființei noastre.
Steaua a fost adesea asociată Esențial în poem stelele apar
cu imaginea sau numele odată cu Luceafărul și în
așteptatului Mesia. In scenenle cu el.
Guatemala, până în zilele ,, Un cer de stele
noastre, stelele reprezintă, prin dedesubt,/Deas-upra-i cer de
credința populară, sufletele stele”
morților. Stelele sânt doamnele
de la curtea Lunei și
însoțitoarele ei. Steaua polară
joacă în simbolistica universală
un rol priveligiat, acela de
centru absolut în jurul căruia,
veşnic, se rotește firmamentul.
întregul cer se învirte în jurul
acestui punct fix, care evocă, în
acelaşi timp, întīiul motor
imobil și centrul universului:
poziția stelelor, a navigatorilor,
a nomazilor, a drumeților
calătorind, a mărilor și cerului,
se definește prin raportare cu
steaua polară.