Cum erau trataţi strămoşii noştri de bolile de ficat.

Cu sute de ani în urmă, dincolo de faptul că accesul la medic şi la medicamente era mult mai dificil,
oamenii aveau diferite credinţe menite să-i ajute să înlăture ”spiritele rele”. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ
Remedii naturiste pentru durerile musculare ”Vraci”, ”doftor”, ”tămăduitor”, ”vrăjitor” sunt doar câteva
dintre denumirile unor persoane care în trecut suplineau rolul unui medic la care, de altfel, omul de la
ţară avea cu foarte mare greutate acces. Nu era sat în care să nu existe măcar o persoană care, alături
de moaşă, să aibă noţiuni de medicină, în general naturistă. Dar la această persoană, omul ajungea doar
când lucrurile se agravau, pentru că atunci când aveau loc incidente minore ori banale răceli, fiecare
gospodină ştia ce are de făcut pentru a-l ajuta pe membrul familiei aflat în suferinţă. Făina de mălai,
remediu contra răcelii Pentru banala răceală ori sinuzită, oamenii până pe la jumătatea secolului trecut
nu luau imediat antibiotice, aşa cum facem astăzi. Remediul pe care îl cunoştea orice mamă consta în
punerea pe plita încinsă a unui pumn de făină de mălai. ”Când se ardea, trebuia să stai deasupra,
acoperit pe cap cu o ştergură ori cu un cearşaf, şi să inhalezi fumul acela de făină de mălai arsă. Nu doar
că desfunda nasul, dar vindeca şi sinuzita”, povesteşte Maria Matesz, o băimăreancă ajunsă acum la
peste 70 de ani. De altfel, ea îşi mai aminteşte remedii pe care astăzi unii le-ar blama, însă în care pe
vremuri, femeile aveau deplină încredere. Dacă răceala era mai serioasă, la copii li se făcea o frecţie cu
oţet. ”La orice casă găseai ori oţet de mere, ori oţet de struguri, pentru că oamenii şi-l făceau singuri. Se
amesteca puţin oţet cu apă şi se frecţionau bine copiii, apoi erau înveliţi într-o pătură şi lăsaţi să
transpire, după care mama era pregătită să-i schimbe hainele ude cu altele uscate. Răceala dispărea
foarte repede”, mai povesteşte ea. ”Dacă te înţepa o albină, nu era aşa o tragedie. Aplicai puţin noroi şi
imediat se retrăgea umflătura şi roşeaţa”, continuă ea. Astăzi, din cauza faptului că tot mai mulţi oameni
sunt alergici la veninul albinelor, în Baia Mare, trei persoane au decedat în cursul acestui an din cauza
înţepăturii de albine. Răcelile, însă, puteau afecta şi gâtul, situaţie în care se folosea un produs petrolier,
mai precis gazul lampant (petrol). ”Cel mai bun era cel de la sonda de la Moineasa. Îmi dădea mama, nu
doar pentru durerile de gât, ci şi pentru alte afecţiuni”. De altfel,a cesta era folosit şi pentru frecţii în
zonele dureroase, dar şi pentru tamponarea rănilor, datorită rolului său dezinfectant, antiinflamator şi
cicatrizant. De asemenea, amigdalita nu era o ameninţare pentru copii cu zeci de ani în urmă, tot
datorită gazului lampant cu care se badijona gâtul micuţilor. Boabele de fasole prăjită, rol dezinfectant
Ca şi alte afecţiuni, infecţiile pielii erau tratate după diferite metode naturiste, pe care astăzi lumea le-ar
considera improprii. Ceea ce pe vremuri bătrânii numeau ”bube dulci”, boală dermatologică infecţioasă
denumită Impetigo, era tratată, spre exemplu, cu fasole. Pare amuzant, dar unii bătrâni îşi amintesc cum
se trata această afecţiune. ”Boabele de fasole erau puse la prăjit pe plita sobei, ca să devină crocante.
Apoi erau sfărâmate în mojar şi se presărau pe bubele purulente”, mai explică băimăreanca Maria
Matesz. Pentru afecţiuni ale ficatului, ceara de albine era un remediu utracunoscut şi foarte apreciat de
cei bolnavi. ”Mama îmi făcea din ceară de albine o ceşcuţă şi îmi punea în ea apă de cu seară. Apoi,
dimineaţa pe stomacul gol, beam apa aceea”, mai spune ea. De altfel, efectele benefice pe care ceara de
albinele ar asupra organismului sunt cunoscute , în special în afecţiunile stomacului. Păduchi înghiţiţi în
scop terapeutic Pentru afecţiunile ficatului, însă un tratament pe cât de şocant, pe atât de real este
confirmat de etnologul Ilie Gherheş, şeful Secţiei Muzeul Satului din cadrul Muzeului de Etnografie şi
Artă Populară Maramureş. ”Este un remediu, pot spune, şocant, sau cel puţin surprinzător, cel care se
referă la cancerul de ficat sau hepatita cronică. Atunci când doctorul îl trimitea pe pacient acasă şi
spunea că este iremediabil, că moare, bătrânele satului găseau o metodă şi, fără să ştie pacientul -
pentru că e o metodă greţoasă - îl făceau să înghită nouă păduchi”, explică el. Eficienţa tratamentului a
fost verificată în timp şi nu dădea greş, după cum mai spune el. ”Bătrânii priveau medicina naturistă cu
totală încredere, pentru că au verificat-o în timp. Şi nu exista fiinţă femeiască să nu ştie virtuţile
plantelor, cel puţin a celor uzuale. Din antichitate şi până astăzi, o mare parte din hrana omului era luată
chiar din natură direct, inclusiv aceste plante medicinale şi atunci ei ştiau exact toate remediile. În
conştiinţa poporului, acolo unde se opreşte medicina poate interveni medicina naturistă”, mai explică
etnologul Ilie Gherheş. ”Nu e vorba că nu aveau încredere în medic sau medicamente, ci e vorba de
accesul limitat pe care îl aveau la medicină”, completează el, arătând, totodată, că aceste remedii erau
la îndemâna oricui. De asemenea, mai spune el, plantele erau folosite şi pentru alte efecte mai puţin
cunoscute pe care acestea le aveau asupra celorlalţi. ”Interesant este că unele plante erau folosite pe
post de otravă, sau mătrăguna, de exemplu, era folosită de cele care voiau să se căsătorească”, mai
descrie etnologul Ilie Gherheş. Deşi metodele descrise, confirmate de etnologi, erau folosite în trecut,
astăzi, un părinte care şi-ar trata copilul după aceste standarde şi nu s-ar prezenta la medic ar fi, cel mai
probabil, în vizorul legii.

Citeste mai mult: adev.ro/nufpdc