REGIMURI POLITICE ÎN SUBCONTINENTUL INDIAN

I. REPUBLICA INDIA

Suprafața este de circa 3.300.000 km2. Populația este de circa 1,3 miliarde de locuitori
(1951: 360 de milioane, 1981: 684 de milioane, 1991: 844 de milioane). Capitala Indiei este
la New Delhi.

Pe teritoriul Republicii India sunt vorbite peste 400 de limbi, divizate în mii de dialecte.
La nivel federal, limbile oficiale sunt hindi și engleza. La nivelul statelor componente, sunt
oficiale și un număr de 17 limbi regionale. Limba hindi este maternă pentru circa 40% din
totalul populației; cele mai importante 4 limbi regionale au câte peste 45 de milioane de
vorbitori nativi fiecare. Din punct de vedere religios, 80% din populație este adeptă a
hinduismului, iar 14,2% sunt musulmani. În număr mai mic, trăiesc și creștini (2,3%),
sikh- iști și budiști (0,7%).

Statul indian independent a apărut pe hartă la 15 august 1947, odată cu divizarea fostului
viceregat britanic al Indiei, pe criterii religioase (hinduismul versus islam). La 30 ianuarie
1948, cunoscutul lider al mișcării de emancipare națională indiană, Mahatma Gandhi,
promotor al nonviolenței și rezistenței pasive în fața dominației britanice, a fost asasinat. La
26 ianuarie 1950, India a fost proclamată republică federală în cadrul Commonwealth-ului
(Comunității Britanice de Națiuni). Arhitectul structurii instituționale a noului stat a fost
Jawaharlal Nehru (1889-1964).

Constituția adoptată în anul 1950 consacra pluralismul politic, libertatea religioasă și

laicitatea instituțiilor statale. A fost realizat un echilibru între autoritatea centrală de la (New)
Delhi și entitățile teritoriale autonome, create pe baze etnolingvistice, care dispun de guverne
și parlamente proprii. În prezent, Republica India are în componență 29 de state federale și 7
teritorii unionale, inclusiv New Delhi. Parlamentul federal este un organism bicameral,
alcătuit din Camera Poporului (543 de membri aleși prin vot direct, pentru 5 ani, plus 2
reprezentanți numiți de către președintele federal) și Consiliul Statelor (245 de membri,
dintre care 12 sunt numiți de către președintele federal, iar restul sunt aleși, pentru o perioadă
de 6 ani, de către adunările legislative regionale). Președintele Republicii India este ales
pentru 5 ani, din rândul partidului majoritar în Parlamentul federal, de către un colegiu
electoral, din care fac parte atât membri ai celor două camere ale Parlamentului federal, cât și
din membrii ai parlamentelor regionale. Președintele federal îl desemnează pe prim-ministrul
(șeful guvernului) federal. Membrii guvernului federal (miniștrii) sunt numiți de către
președintele Republicii India, la propunerea prim-ministrului federal. Fiecare stat din
componența Republicii India are câte un guvernator numit de președintele federal, pentru 6
 ani, o Adunare și un guvern proprii. Printr-un amendament la Constituție, adoptat în anul
1961, sistemul castelor a fost în mod oficial abolit.

De la dobândirea independenței statale până în jurul anului 1995, la guvernare rămâne, cu

unele scurte întreruperi (1977-1980, 1989-1991), un singur partid politic, anume Congresul
Național Indian, reprezentat de lideri ca J. Nehru (1947/1950-1964), Lal Bahadur Shastri
(1964-1966), Indira Gandhi (fiica lui J. Nehru, 1966-1977 și 1980-1984) și Rajiv Gandhi
(fiul Indirei Gandhi, 1984-1991). În ultimele două decenii ale secolului al XX-lea, viața
politică indiană se radicalizează. În replică la tendințele secesioniste din Punjab, Assam,
Jammu și Kashmir, proliferează naționalismul indian, axat pe hinduism și reprezentat de
Partidul Bharatiya Janata (Frăția). Tensionarea luptelor politice s-a manifestat inclusiv prin
asasinarea Indirei Gandhi (1984) și a succesorului acesteia, Rajiv Gandhi (1991).

La recensământul federal din februarie 2001, a fost consemnată oficial depășirea pragului
de 1 miliard de locuitori. Pe parcursul ultimului deceniu al secolului trecut (1991-2001), rata
alfabetizării a crescut de la 52% la 65%, în prezent fiind de circa 75%.

După câțiva ani de declin, la începutul secolului al XXI-lea, Congresul Național Indian
redevine, sub conducerea Soniei Gandhi (văduva lui Rajiv Gandhi), principala forță politică,
preluând guvernarea în anul 2004, în alianță cu 14 formațiuni politice mai mici. După
alegerile din anul 2004, s-au înregistrat mai multe premiere pentru viața politică indiană:

- numirea unui non-hindus în funcția de șef al guvernului federal (Manmohan

Singh, credincios sikh);
- cooptarea la guvernare a Partidului Comunist din India;
- alegerea ca președinte federal a unei femei (doamna Pratibha Patil, fostă
guvernatoare a statului Rajasthan).

După 2004, India înregistrează o creștere economică notabilă și durabilă, parțial

afectată de criza economică mondială declanșată câțiva ani mai târziu.

În anul 2014, alegerile au ca rezultat constituirea unui guvern de centru-dreapta, sub

conducerea partidului Bharatiya Janata. Noul guvern promovează o serie de reforme
economico-fiscale și inițiază o serie de măsuri de inspirație tradiționalist-religioasă
(interzicerea vânzării și sacrificării bivolilor, interdicții legate de consumul și
comercializarea alcoolului etc.)

II. (REPUBLICA ISLAMICĂ) PAKISTAN

Suprafața este de 796.095 km2. Populația este de 204 milioane de locuitori (1961: 43 de
milioane, 1990: 112 milioane). Capitala este la Islamabad. Marea majoritate a populației aparține
unor grupe etnolingvistice indo-ariene (punjabi- 45%, pashtu/afgani – 15%, sindhi- 14%,
sariaki- 8,4% etc.). Din punct de vedere religios, 95% din populație este musulmană, islamul
fiind religie de stat. Există comunități creștine (2,0%), hinduiste (1,8%) etc.

Inițial, Pakistanul, proclamat independent la 14 august 1947, includea și actualul teritoriu al

statului Bangladesh, sub denumirea de Pakistanul de Est. La 23 martie 1956, Pakistanul a fost
proclamat republică islamică și stat federal. În întreaga perioada 1947-1971, relațiile dintre cele
două părți ale Pakistanului au rămas dificile, culminând cu proclamarea independenței
Bangladeshului la 16 decembrie 1971, în contextul unui război indo-pakistanez.

Viața politică din Pakistan, în a doua jumătate a secolului al XX-lea s-a caracterizat prin
instabilitate și violență cronică. S-au manifestat trei factori principali de putere: armata, mișcarea
islamică și, respectiv, partidele politice democratice. Aceste caracteristici generale s-au
manifestat, între altele, prin:

- succesiunea a 7 prim-miniștrii pe parcursul deceniului 1947-1957;

- existența unor lungi perioade de impunere a legii marțiale (1957-1971, 1978-1985);

- asasinarea mai multor șefi de stat sau de guvern (inclusiv execuții consecutive înlăturării de
la putere).

Principalii conducători politici din Pakistanul postbelic au fost:

- feldmareșalul Muhammad Ayub Khan (1958-1969)

- reformistul Zulfikar Ali Bhutto (1973-1977)

- generalul Muhammad Ziaul Haq (1977-1988), promotor al islamizării

- Benazhir Bhutto, fiica lui Z.A. Bhutto, prima femeie șef de guvern într-un stat islamic
(1988-1990, 1993-1996)

La 12 octombrie 1999, guvernul lui Nawaz Sharif a fost înlăturat printr-o lovitură de stat a
generalului Pervez Musharraf. După atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001, regimul
generalului Musharraf este pus într-o poziție externă foarte dificilă, în condițiile operațiunilor
militare declanșate de S.U.A. împotriva talibanilor din Afganistan. În acest context, forțele
islamiste se afirmă tot mai agresiv pe scena politică, inclusiv prin atentate teroriste. La 27
decembrie 2007, într-un atentat cu bombă, a fost asasinată Benazhir Bhutto. Ca urmare a
rezultatului alegerilor parlamentare de la 18 februarie 2008, șase luni mai târziu, generalul
Musharraf a demisionat. În anul 2013, s-a produs primul transfer pașnic de putere implicând
două guverne civile, susținute de forțe politice diferite.

III. (REPUBLICA POPULARĂ) BANGLADESH

 Suprafața este de 145.570 km2. Populația este de 160 de milioane de locuitori (1941: 42
de milioane, 1961: 51 de milioane, 1980: 89 de milioane). Capitala este la Dacca (Dhaka).
Din punct de vedere al densității populației, această țară se află pe unul dintre primele locuri
din Lume, cu peste 1000 de locuitori pe km2. Din punct de vedere etnic, este un stat cvasi-
omogen, 98,5% din populație fiind bengalezi. Din punct de vedere religios, circa 90% din
populație este musulmană, iar restul, în mare majoritate, hinduistă.

Viața politică din Bangladesh a fost și este influențată de câțiva factori geografici și
economici:

- densitatea foarte mare a populației;

- inundații catastrofale ciclice;

- lipsa resurselor de subsol;

- absența infrastructurii rutiere și feroviare;

- deficitul de alimente.

Șeicul Mujibur Rahman, „părintele națiunii”, primul șef de guvern de după separarea de
Pakistan (16.12.1971), a fost asasinat în contextul loviturii de stat din 1975, iar președintele
Ziaur Rahman (1977-1981), a avut o soartă similară. În anul 1990, o serie de mișcări
populare au determinat retragerea președintelui Muhammad Ershad (instalat în anul 1983),
modificarea Constituției (1991) și organizarea de noi alegeri multipartite. În următoarele
decenii, viața politică avea să fie dominată de două grupări principale:

- Liga Awami, partid de stânga, filoindian, condus inițial de Hasina Wajed, fiica lui
Mujibur Rahman

- Partidul Naționalist din Bangladesh, grupare conservatoare, de centru-dreapta, condusă

inițial de către Khaleda Zia, văduva președintelui Ziaur Rahman.

În ultimii ani, viața politică a fost marcată de tulburări și violențe (lupte de stradă,
atentate etc.).

IV. UNIUNEA MYANMAR (BIRMANIA)

Suprafața este de 676.578 km2. Populația este de 55 de milioane de locuitori (1950: 19

milioane, 1970: 28 de milioane). Capitala este la Naypyidaw (până la 6 noiembrie 2005,
capitala a fost la Rangoon/Yangoon).
 Din punct de vedere etnic, populația este diversă, principalul grup etnic, birmanii,
alcătuind doar 56% din totalul populației. Etnii minoritare mai importante sunt: karen (9,5%),
shani (6,5%) și rakhine (4,0%). Dintre cultele religioase, budismul grupează 90% din
populație. Alte religii sunt creștinismul (6,3%), islamul (2,3%), hinduismul, precum și unele
forme animism.

După proclamarea independenței statale, la 4 ianuarie 1948, Birmania a refuzat să facă

parte din Commonwealth. Guvernele conduse de U Nu (1948-1956, 1957-1958, 1960-1962)
au încercat să implementeze o variantă specifică de socialism, cu influențe budiste. Aceste
guverne s-au confruntat atât cu mișcări secesioniste motivate etnic, cât și cu o puternică
mișcare insurecțională comunistă. În urma loviturii de stat de la 2 mai 1962, puterea este
preluată de către generalul N Win, care conduce dictatorial până în anul 1988. Noul lider
promovează, sub titulatura de „Calea birmaneză spre socialism”, o politică dirijistă,
centralistă și izolaționistă, având ca efect menținerea țării printre cele mai înapoiate și sărace
state ale Asiei. În anul 1988, în urma unei lovituri de stat, puterea este preluată de către o
juntă militară, care, la 27 mai 1989, schimbă denumirea oficială a țării în „Uniunea
Myanmar”, cu scopul declarat de a depăși diferențele dintre birmani și celelalte etnii.

Alegerile din mai 1990 au fost câștigate de către Liga Națională pentru Democrație,
condusă de doamna Aung San Suu Kyi, născută în anul 1947, fiica unui general care
contribuise la obținerea independenței statale, aflată în arest la domiciliu în 1989. În ciuda
rezultatului alegerilor din mai 1990, junta militară nu renunță la putere, iar în anul 1991,
lidera opoziției democratice obține Premiul Nobel pentru Pace. În următoarele decenii, în
mod repetat, regimul militar a promis revenirea la o guvernare civilă, fără a întreprinde
vreodată pași decisivi și sistematici în această direcție. După câștigarea alegerilor din 8
noiembrie 2015 de către Liga Națională pentru Democrație, a fost inițiată o tranziție către un
regim civil pluripartit veritabil, însă o nouă lovitură de stat militară (1 februarie 2021) a
întrerupt din nou acest curs.

V. NEPAL

Suprafața este de 147.181 km2. Populația este de circa 30 de milioane de locuitori (1961:
9,5 milioane, 1981: 14 milioane). Capitala este Katmandu. Din punct de vedere etnic,
nepalezii reprezintă 56% din populație, principala minoritate fiind biharii (18,4%).
Hinduismul (81,3% din populație) este religie de stat. Alte culte sunt budismul (9,6%),
islamul (4,4%) etc.

În perioada colonială, Nepalul a acceptat subordonarea politicii externe față de Marea

Britanie, păstrându-și integral autonomia internă. În anul 1923, Marea Britanie a recunoscut
oficial independența Nepalului, sub forma unui regat. În perioada 1846-1951, familia Rana
reduce dinastia regală la un rol pur decorativ, reușind să monopolizeze puterea în stat, prin
intermediul conducerii guvernului.

La 12 februarie 1959, a fost adoptată prima Constituție din istoria țării, dar după numai
doi ani, partidele politice au fost interzise, fiind reintrodus sistemul tradițional al
panchayat- ului, în cadrul căruia monarhul are puteri cvasi-absolute. Sub presiunea populară,
regele Birendra Bir Bikram Shah Dev acceptă, la 9 noiembrie 1990, revenirea la principiile
monarhiei constituționale și la pluralismul politic. O rebeliune maoistă izbucnită în 1996 în
vestul țării provoacă circa 13.000 de morți, în decurs de 10 ani. În anul 2001, monarhia
nepaleză a fost zguduită de o tragedie shakespeariană: prințul moștenitor Dipendra și-a ucis
părinții, doi frați și alte rude, după care s-a sinucis. Noul monarh, Gypendra, a fost acuzat de
tendințe autoritare, dar în anii 2006-2007 a acceptat democratizarea și laicizarea țării, precum
și încheierea unui acord care a pus capăt rebeliunii maoiste. La 10 aprilie 2008, a fost aleasă
prin vot popular Adunarea Constituantă. Din totalul de 601 mandate de deputați, cele două
Partide Comuniste (marxist-leninist și maoist) au obținut împreună 323, ceea ce a facilitat
abolirea monarhiei și proclamarea Republicii Democrate Federale, la 15 august 2008. Noua
Constituție avea să fie adoptată abia la 21 septembrie 2015.