DREPTUL LA INTEGRITATE FIZICĂ ȘI

MENTALĂ

Univ. Prep. Drd, Andra Dascălu, Universitatea din

Piteşti Univ.Prep. Alin Dumitrache, Universitatea
din Piteşti

Rezumat
Deşi dreptul la integritate fizică şi psihică este reglementat de articolul 22 din
Constituţia României pe lângă dreptul la viaţă, aceste două drepturi necesită o abordare
distinctă datorită importanţei majore pe care o are fiecare dintre ele.
Reglementările constituționale privind dreptul în discuție reflectă efortul organismelor
internaționale de a apăra și de a acorda acest drept.
Concederea dreptului la integritate fizică și psihică, proclamată de Constituție, câștigă
eficiență în dreptul intern, în primul rând, prin incriminarea în Codul Penal a unor fapte
îndreptate împotriva integrității corporale sau împotriva sănătății.
Pentru a reflecta din nou importanța acestui drept, Noul Cod Civil reglementează
și în articolul 58 dreptul la integritate fizică și psihică ca drept inerent al ființei umane,
încadrându-l în categoria drepturilor personalității.
Cuvinte cheie: drepturi, integritate fizica, integritate psihica, reglementari
constitutionale, Noul Cod Civil

Dreptul la integritate fizica si psihica este un alt drept fundamental al persoanei

prevazut exact in forma constitutionala, care este comun cu cel al dreptului la viata si care
arată legătura strânsă dintre aceste două drepturi.
Dreptul la integritate psihică nu poate fi separat de dreptul la integritate fizică
deoarece persoana este o entitate bio-mentală unitară. Orice încălcare a dreptului la
integritate fizică revine integrității psihice, chiar dacă uneori acest lucru nu se observă.
Deși prevederile constituționale nu arată acest lucru, am putea spune că dreptul la
integritate fizică și psihică are anumite limitări.
Pe langa cauzele generale care inlatura caracterul penal al actiunii si care
actioneaza, evident, in aceeasi situatie (autoaparare, stare de necesitate etc.), caracterul
implicit al actiunii poate fi inlaturat si in ipoteza ca, in anumite limitări, violența este
admisă, prin lege sau prin obicei. Este cazul unor jocuri sportive, unor intervenții medicale,
unor practici legate de modă (tatuaj), religie (circumcizie) etc 1. Din această perspectivă
trebuie să menționăm că „în cazul în care este necesară o anumită limitare a integrității
fizice a persoanei să fie garantată cel puțin la același nivel al altor drepturi fundamentale
sau pentru protejarea altor valori de aceeași importanță pentru organizat. societate în stat și
poate fi folosit în abținerea exercițiului acestui drept, realizat numai prin lege, în condițiile
art.53 din constituție.”2

1
V.Cioclei – Drept Penal. Partea speciala. Infracțiuni împotriva persoanei, pag. 97;
2
M.Constantinecu, A.Iorgovan, I.Muraru, ESTanasescu – Constitutia Romaniei revizuita. Comentariu și
explicații, Pub. All Beck, București, 2003, pag. 37;
 Reglementările art.22 alin.2 din Constituție acordă o protecție specială acestor
două drepturi cu privire la posibilitatea exercitării abuzului de putere. Deci, tortura,
pedepsele și tratamentele inumane sau degradante sunt interzise.
Noțiunea de tortură este folosită aici în sensul obținerii de probe sau, cu alte
cuvinte, ca procedură, evident ilegală, ca anchetă, exercitată de un agent al autorității
publice, sau la ordinul unui astfel de agent. În aceeași logică, noțiunile de pedeapsă și
tratament se referă la măsurile punitive sau coercitive exercitate asupra persoanelor aflate
sub puterea unui agent al autorității publice 3. Tortura, ca mijloc de anchetă, a fost de secole
un instrument obișnuit în mecanismul instanței penale. Mărturisirea era considerată
„regina” probelor, iar pentru a o obține, acuzații erau supuși torturii sau „lucrui”, așa cum
era și cunoscut. Pe lângă meritul abolirii pedepsei cu moartea, Beccaria a avut și meritul de
a cere interzicerea torturii.
Legislația română a preluat explicarea termenilor de tortură, pedeapsă și
tratamente inumane sau degradante din legislația internațională.
Convenția împotriva torturii și a altor pedepse și tratamente crude, inumane sau
degradante, adoptată de Consiliul General al ONU la 10 decembrie 1984 , definește tortura
(Art.1, paragraful 1) ca „orice act prin care o persoană este provocată, în mod intenționat,
dureri sau suferințe puternice, fizice și psihice, în special în scopul obținerii de la aceasta
sau de la o terță persoană informații sau mărturisiri, pentru a o pedepsi pentru o acțiune pe
care el/ea sau o terță persoană a săvârșit-o sau a fost suspectată de săvârșirea acesteia. , de
a intimida sau de a face presiuni asupra unei terțe persoane, sau din orice alt motiv bazat pe
o formă de discriminare de orice fel, atunci când o astfel de durere sau suferință este
aplicată de un agent al autorității publice sau de orice altă persoană care acționează cu un
titlu oficial sau la instigarea ori la graba sau consimțământul tăcut al unor astfel de
persoane”.
De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a fost stabilit și conținutul
„torturii”, al „pedepselor inumane și torturii” și al „tratamentelor degradante”. Deci,
„tortura” reprezintă un tratament inuman deliberat care provoacă suferințe grave și crude,
„pedepse și tratamente inumane” reprezintă răni și pedepse care provoacă suferințe fizice
și psihice intense, iar „tratamentul degradant” reprezintă acel tratament prin care este creat
asupra victimă sentimentele de frică, angoasă și inferioritate cu efect de a umili și eventual
de a distruge rezistența psihică și fizică a victimei.
Referitor la noțiunile de mai sus, Comitetul European s-a pronunțat cu privire la
violența în școli asupra elevilor, stabilind că pedepsirea unei eleve de 16 ani cu lovirea ei
de către un bărbat în prezența altui bărbat constituie o smerenie care înfrângă art.3 din
Convenție, în timp ce Curtea Europeană a afirmat că pedepsele corporale asupra elevilor
din școli nu creează un grad suficient de umilire sau nedemn pentru a invoca încălcarea
art.3 din Convenție.
În același timp, Curtea Europeană a decis că reprezintă tratamente inumane și
degradante: acoperirea capului condamnaților, expunerea acestora la un fluier puternic și
continuu; privarea de somn; limitarea alimentelor; obligându-i să stea în picioare, la perete,
într-o poziție incomodă, timp de câteva ore.
De asemenea, Curtea Europeană a decis că reprezintă tratamente inumane
loviturile cu picioarele și pumnii, care pot provoca suferințe puternice și leziuni corporale,
uneori considerabile.

3
Ioan Muraru, Elena Simina Tanasescu – Constitutia Romaniei. Comentariu la articole, Pub. C,H. Beck,
 Toate aceste practici au fost considerate, în jurisprudența Curții Europene drept
tortură, tratamente inumane și degradante, dacă au atins un anumit grad de intensitate a
suferințelor cauzate, sau un minim de gravitate, iar aprecierea acestui minim depinde de
ansamblu. datele cauzei. 4
Un tratament inuman a fost considerat și trecerea unei perioade (de 6-8 ani) între
pronunțarea și executarea pedepsei cu moartea și tensiunile puternice inerente procesului
riguros de încarcerare, ca efect al expunerii la „condamnatul cu moartea”. sindrom”.
În jurisprudența Curții Europene s-a reținut că nu există tortură, nici pedepse
inumane, în sensul art.3 din Convenția Europeană, suferința cauzată de executarea legală a
unei pedepse corporale. Pentru ca o pedeapsă să fie degradantă și contrară art.3, umilirea
sau disprețul cauzat trebuie să atingă un nivel considerabil și trebuie să se deosebească de
elementul obișnuit de umilire, pe care îl folosesc în mod normal și aproape inevitabil
pedepsele judiciare. Aprecierea în acest sens este relativă; depinde mai ales de natura si
contextul pedepsei, ca si de modalitatile de executare a acesteia. De asemenea, Curtea a
reținut că pedepsele organelor judiciare presupun, prin natura lor, ca o ființă umană să
folosească violență fizică asupra uneia dintre perele sale; pe lângă aceasta, este vorba
despre violența instituționalizată, a cărui caracter se contopește cu întreaga procedură
oficială, presupusă de pedeapsă și cu împrejurările în care fapta ilegală fusese săvârșită.
Convențiile internaționale primare în domeniul drepturilor omului nu se referă în
principal la dreptul la integritate fizică, preferând să se stabilească doar coordonatele de
protecție ale acestui drept prin interzicerea torturii și a pedepselor sau tratamentelor
inumane și degradante.
Procesul de eliminare totală a torturii din sfera procedurilor legale a fost dificil și
lung5. O contribuție importantă în acest sens a avut-o convențiile internaționale privind
drepturile omului, unde se regăsesc prevederi privind interzicerea torturii. Astfel, în Art.5
din Declarația Universală a Drepturilor Omului se precizează că: „Nimeni nu va fi
supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor crude, inumane și degradante”. Pactul
Internațional privind drepturile civile și politice stabilește în Art.7 următoarele:
„Nimeni nu va fi supus torturii sau altor pedepse sau tratamente crude, inumane și
degradante. În special, este interzis ca o persoană să fie supusă, fără acordul ei, unei
experiențe medicale sau științifice”. La rândul său, Convenția Europeană a Drepturilor
Omului proclamă interzicerea torturii în Art.3, care prevede următoarele: „Nimeni nu
poate fi supus torturii, sau pedepselor sau tratamentelor inumane și degradante”.
Comunitatea internațională a creat instrumente specifice, prin care se poate defini
tortura, se pot urmări faptele care intră în această sferă, iar statele care tolerează astfel de
fapte pot fi avertizate și sancționate. Astfel, au fost adoptate: Convenția ONU împotriva
torturii și a altor tratamente și pedepse crude, inumane sau degradante (New York, 10
decembrie1984 , ratificată de România prin Legea nr.19/1990) și Convenția europeană
pentru prevenirea torturii și inumane sau degradante

4
Gheorghe Iancu – Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale în România, pub. All Beck, București, 2003,
pag. 116;
5
Ioan Muraru, Elena Simina Tanasescu – Constitutia Romaniei. Comentariu la articole, Pub. CH Beck,
pedepse şi tratamente (Strasbourg, noiembrie 1987, ratificată de România prin legea
nr.80/1994).
Chiar și în cele mai dificile circumstanțe, precum lupta împotriva terorismului și a
crimei organizate, Convenția interzice, în termeni absoluti, tortura și pedepsele și
tratamentele inumane sau degradante. Articolul 3 nu prevede restricții, ceea ce este în
contrast cu majoritatea depozițiilor normative ale Convenției și Protocoalelor nr.1 și nr.4
și, în ceea ce privește Art.15 alin.2 din Convenție, nu susține nicio derogare, chiar și în
situația a unui pericol public care amenință viața națiunii. Interdicția aplicării torturii sau a
altor tratamente și pedepse inumane sau degradante este absolută și se referă la
comportamentul persoanei căruia i se aplică 6.
Garantând dreptul la integritate fizică și psihică, pe plan intern, acesta se realizează
cu ajutorul normelor penale și procedurii penale. Normele Noului Cod civil reglementează
și acest drept, făcând referire la mai multe aspecte legate de integritatea fizică și psihică.
Garantarea dreptului la integritate fizică, proclamat de Constituție, câștigă
eficiență, în principal prin incriminarea în codul penal a unor fapte îndreptate împotriva
integrității corpului sau a sănătății. Sunt infracțiunile din Titlul II, Capitolul I și Secțiunea
II din Codul Penal – lovirea și vătămarea integrității fizice sau a sănătății. Aceștia sunt
incriminați în această secțiune: Lovirea sau alte violențe (Art.180 CP), Vătămarea
corporală (Art.181 CP), Vătămarea corporală gravă (Art.182 CP), Lovirea sau vătămarea
cu moartea (Art.183 CP) și neglijență vătămare corporală (Art.184 CP).
Dreptul la integritate psihică, fiind inseparabil de dreptul la integritate fizică, își
găsește adăpost printre regulile penale menționate mai sus. Ca și în cazul integrității fizice,
dreptul la integritate psihică se bucură de o protecție indirectă, prin incriminarea în Codul
penal a unor fapte care au un obiect juridic principal care se referă la o altă valoare socială,
dar care pot avea ca urmare și încălcarea integritate psihică (viol, jaf etc.). De asemenea,
trebuie să observăm că, ca și în cazul relației dintre integritatea fizică și libertatea fizică,
dreptul la integritate fizică nu poate fi separat de libertatea fizică. De aceea, garanția
constituțională privind integritatea fizică a persoanei este protejată indirect și prin
incriminarea în Codul Penal a unor fapte care încalcă direct libertăți psihice (amenințare –
Art.193 CP și șantaj – Art.194 CP).
Normele constituționale privind aceste drepturi câștigă eficiență și prin
consacrarea în dreptul penal (inclusiv aici procedura penală) a interzicerii torturii,
pedepselor și tratamentelor inumane sau degradante.
Deci, Art.5C, având ca descriere marginală: „Respectarea demnității umane”
prevede următoarele: „Orice persoană aflată în urmărire penală sau judecătorească trebuie
să fie tratată cu respectarea demnității umane. Supunerea lor la tortură sau la tratamente
crude, inumane și degradante este pedepsită de lege”. În conversia principiului
constituțional și în conformitate cu regulile procesului penal, Codul penal incriminează
tortura printre infracțiunile care împiedică înfăptuirea justiției în art.167. În proiectul
oficial al infracțiunii (Art.167, alin.1) definiția torturii este preluată din
Convenția ONU menționată anterior (Art.1), fiind incriminată „acțiunea prin care aceasta
este cauzată unei persoane, cu intenție, o durere sau suferințe puternice, fizice sau psihice,
mai ales pentru a obține de la această persoană sau de la o terță persoană informații sau

6
M.Constantinescu, A.Iorgovan,I.Muraru, ESTanăsescu – Constituția României revizuită. Comentariu și
explicații, Pub. All Beck, București, 2004;
mărturisiri, să-l pedepsească pentru o faptă pe care această persoană sau o terță persoană a
săvârșit-o sau este suspectată că ar fi săvârșit-o, să-l intimideze sau să facă presiuni asupra
ei ori să intimideze sau să facă presiuni asupra unei terțe persoane sau pentru orice altă
persoană. motiv întemeiat pe o formă de discriminare de orice fel, atunci când o astfel de
durere sau asemenea suferințe sunt aplicate de un agent al autorității publice sau de orice
persoană care acționează cu titlu oficial ori la instigarea și consimțământul expres sau tăcut
al acestor persoane”. Variațiile agravate ale infracțiunii de tortură se referă la faptul care a
avut drept consecință o vătămare corporală sau o vătămare corporală gravă (Art.167,
alin.2), și fapta care a dus la moartea victimei (Art.167, alin.3). ). Tentativa de tortura este
pedepsită (Art.167, alin.4). Potrivit Art.167, paragraful 5: „Nu poate fi invocată nicio
înconjurare excepțională, indiferent de felul ei, fie că este o stare de război sau amenințare
de război, de instabilitate politică internă sau orice alt stat excepțional, pentru a justifica
tortura; de asemenea, nu poate fi invocat ordinul unui superior sau al unei autorități
publice”. Mai trebuie să menționăm că în ultimul alineat al art.167’ este prevăzută o cauză
care exclude existența infracțiunii, de tip oficial, respectiv aceea în care, „durerile sau
suferințele rezultă exclusiv din sancțiuni legale și sunt inerente aceste sancţiuni sau
suportate de acestea” 7. În sfârșit, trebuie arătat că protejarea persoanei împotriva torturii și
a pedepselor și tratamentelor inumane sau degradante este asigurată și prin incriminarea
altor fapte care aduc înfăptuirea justiției, precum: „Arestarea ilegală și cercetarea abuzivă”
(Art.266 CP). ) și „Supunerea la rele tratamente” (Art.267 CP).
Pentru o protecție eficientă a dreptului la integritate fizică și psihică, alături de
reglementarea acestuia prin norme de drept, penal și penal, legiuitorul român a introdus în
Noul Cod civil norme care oferă o garanție suplimentară a acestuia.
Deci în capitolul II al acestui act normativ se face referire la „Respectul ființei
umane și drepturile sale inerente”. Articolul 58 se referă la drepturile personalității arătând
că „orice persoană are dreptul la viață, sănătate, integritate fizică și psihică, la onoare și
reputație, dreptul la respectarea vieții private, precum și dreptul la propria imagine”.
Pentru a completa dispozițiile acestui articol, în secțiunea 2 numită „Drepturile la
viață, sănătate și integritate ale persoanei fizice” sunt reglementate mai multe aspecte
referitoare la dreptul la cuvânt. Articolul 61 arată că, pe lângă dreptul la viață și sănătate,
este garantată și protejată integritatea fizică și psihică a fiecărei persoane. Garantia si
protectia acestor valori se face in mod egal, si ca atare functioneaza dreptul constitutional
la egalitate.
În ceea ce privește celelalte acte normative care consacră și protejează dreptul la
integritate fizică și psihică, reglementările Noului Cod civil, arată în mod evident și direct
caracterul sacral al corpului uman8, precizând la Art.64, alin.2, că orice persoana are
dreptul la integritate fizică și psihică și că integritatea ființei umane nu poate fi atinsă decât
în cazurile și condițiile exprese și limitate prevăzute de lege.
Reglementările Noului Cod civil se referă în primul rând la mai multe proceduri
medicale care ar pune în pericol viața, sănătatea dar și integritatea fizică și psihică a
persoanei umane. Ca atare sunt incriminate eugenia, clonarea și examenul de caracteristici
genetice, moștenirea corpului uman, experimentele și testele în scop terapeutic sau
științific și prelevarea sau transplantul de la persoane vii.

7
Ioan Muraru, Elena Simina Tanasescu – Constitutia Romaniei. Comentariu la articole, Pub. CHBeck, Bucureşti,
2008;
8
Art.64, alin.1 din Noul Cod civil – „corpul uman este inviolabil”.
Pentru toate aceste proceduri se arată că ele se pot face numai în cazurile și condițiile
exprese și limitate prevăzute de lege.
Prelevarea și transplantul de organe, țesuturi și celule de la persoane vii cunoaște o
reglementare mai amplă din normele Noului Cod civil. Deci Art.68 arată că aceste
proceduri medicale se fac exclusiv în cazurile și condițiile prevăzute de lege, cu acordul
scris, gratuit, prealabil și intenționat al acestor persoane. De asemenea, pe lângă
îndeplinirea cumulativă a condițiilor de validare a avizului (consimțământului), există și
obligația de a informa persoana, supusă unei astfel de proceduri medicale, asupra riscurilor
intervenției. Informațiile vor veni înaintea procedurii medicale având scopul de a declara
aprobarea, pe deplin conștient de cauză, donatorul având posibilitatea de a se reconsidera
cu acordul său, dar nu mai târziu de momentul prelevării probei.
Legiuitorul român a înțeles să protejeze prin măsuri speciale anumite categorii de
persoane și anume minorii și persoanele lipsite de consimțământ din cauza unui handicap
mintal, a unei tulburări psihice grave sau „un alt motiv similar”. Lipsa totală sau parțială a
discernământului aduce nulitatea consimțământului dat. În această situaţie poziţia
legiuitorului cu privire la aceste categorii de persoane este clară. Totuși, reglementările
art.68, alin.2, arată existența unor excepții de la regula menționată mai sus, posibilitatea
prelevării de organe, țesuturi sau celule de la persoanele menționate fiind admisă în cazuri
expres prevăzute de lege.
În ceea ce privește aceste drepturi, statul are anumite obligații. Obligațiile care
revin autorităților au o dublă natură. Pe de o parte, există o obligație generală negativă,
ceea ce înseamnă că autoritatea publică, prin agenții săi, nu trebuie să prejudicieze dreptul
la viață, la integritate fizică și psihică. Cu alte cuvinte, există obligația de a nu provoca
moartea sau daune fizice sau psihice nici unei persoane. Pe de altă parte, există obligația
pozitivă, ceea ce înseamnă că autoritățile publice trebuie să ia toate măsurile necesare
privind protecția efectivă a vieții, a integrității fizice și psihice a fiecărei persoane.

Bibliografie:
1. Marius Andreescu, Andra Dascălu, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura
Universităţii Piteşti, 2010
2 Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu,
Recenzia Constituţiei României. Comentariu și explicații ,Pub. All Beck, București 2004
3. Gheorghe Iancu, Drepturi, libertăți și îndatoriri fundamentale în România, Pub. All
Beck, București 2003
4. Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept constituțional și instituții politice, Pub.
CH Beck, București 2008
5. Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Constituția României. Comentariu la articole,
Pub. CHBeck, Bucureşti, 2008;