Simularea în educația medicală

Educația în asistența medicală implică un curriculum orientat spre practică în care se pune accentul
atât pe cunoștințele teoretice, cât și pe abilitățile psihomotorii. În educația bazată pe competențe, în
care învățarea prin practică ocupă un rol central, este important să se asigure integrarea
cunoștințelor teoretice în practică. În acest context, simulările reprezintă o metodă de predare
inovatoare care stimulează mai multe simțuri în același timp în rândul cursanților. Simularea este o
metodă care poate fi concepută pentru a reflecta condițiile din viața reală. În funcție de scenariu,
simularea va presupune ca un student sau un grup de studenți să efectueze o serie de activități de
îngrijire a pacientului pe un manechin, un jucător sau un pacient standardizat. Metoda de simulare le
permite studenților să își exerseze în mod repetat abilitățile clinice până când dezvoltă un sentiment
de competență, să învețe în ritmul propriu și să facă în mod liber greșeli. Simularea este un proces
educațional care poate reproduce practicile clinice într-un mediu sigur. Studenții care iau parte la
programe educaționale care implică simulări fac mai puține greșeli medicale în mediul clinic și sunt
capabili să își dezvolte mai bine gândirea critică și abilitățile de luare a deciziilor clinice. Din aceste
motive, a fost lăudat faptul că simulările, care reprezintă o metodă interactivă de învățare, devin mai
frecvente în instituțiile care oferă educație în domeniul asistenței medicale.

1. Introducere

În epoca actuală, în știință și tehnologie au loc continuu schimbări și progrese rapide. În

paralel cu acestea, evoluțiile actuale din domeniul asistenței medicale necesită, de
asemenea, schimbări în sistemul de educație în domeniul asistenței medicale. Asistența
medicală este o disciplină integrată care necesită obținerea de cunoștințe și abilități în
domeniile cognitive, afective și psihomotorii ale învățării. Pentru a asigura continuitatea
profesiilor, este deosebit de necesară actualizarea periodică a sistemelor de educație
asociate acestor profesii. Din acest motiv, în actuala eră a informației, este important să se
ia în considerare evoluțiile din domeniile educației și învățământului profesional.
Primul obiectiv al programelor de asistență medicală este de a pregăti indivizii pentru a
ocupa un rol de asistent medical în cadrul profesional pentru a răspunde nevoilor populației
și a proteja publicul. Standardele globale sunt componente esențiale pentru o calitate
superioară a programelor de educație. Cu toate acestea, metodele tradiționale de predare,
în care totul este determinat de instructor, și transferul informațiilor are loc printr-o
abordare de comunicare unidirecțională, nu mai sunt adecvate pentru a satisface cerințele
epocii noastre. Astfel de sisteme de învățământ conduc la o practici educaționale care nu
sunt centrate pe elevi și, în consecință, la cultivarea unor elevi care își asumă roluri pasive.
Din acest motiv, programele de studii din învățământul de asistență medicală trebuie să fie
modificate într-o manieră în care sa le ofere studenților un rol activ. Acest lucru necesită
aplicarea unei abordări inovatoare în sistemul educațional. De-a lungul timpului, faptul că
indivizi diferiți învață informații noi în ritmuri diferite duce la necesitatea de a utiliza diferite
abordări didactice în mediile educaționale. În plus, întrucât studenții de medicină întâmpină
adesea dificultăți în transferul cunoștințelor dobândite în mediile de laborator în practica
clinică, a devenit oarecum obligatoriu pentru aceste școli să urmărească îndeaproape
evoluțiile tehnologice și să utilizeze metode educaționale interactive.
Schimbările rapide și în curs de dezvoltare susțin utilizarea metodelor interactive de
predare, inclusiv progresele în tehnologie și promovarea învățării prin experiență. Una
dintre cele mai eficiente metode de predare care câștigă competențe cognitive, afective și
psihomotorii studenților sunt metodele interactive. Metoda interactivă contribuie la
participarea studenților în procesul de învățare în mod activ. În acest context, simularea este
o metodă de predare eficientă care poate fi utilizată pentru a realiza principalele obiective
ale educației medicale.

2. Simulare

Simularea este un exemplu de metodă interactivă de predare-învățare în învățământul medical. În

ziua de astăzi, simulările sunt utilizate într-o gamă largă de domenii diferite, cum ar fi construcțiile,
biologia moleculară, aviația, sectorul auto, industria și sistemul de sănătate. Standardele de aur
pentru educația medicală profesională publicate de Organizația Mondială a Sănătății recomandă, de
asemenea, utilizarea de metode inovatoare, cum ar fi simulările în programele de educație din
școlile medicale. Simularea este din ce în ce mai mult utilizată ca metodă de învățare eficientă, în
special în domeniul medical.

Una dintre definițiile simulării este imitarea anumitor sarcini, relații, fenomene, echipamente,
comportamente și activități cognitive care au loc în viața reală. Gaba (2004) a definit simularea ca
fiind o tehnică, nu o tehnologie, pentru a înlocui experiențele reale, adesea de natură captivantă ,
care reproduc aspecte substanțiale ale lumii reale într-un mod complet interactiv. Jeffries (2005) a
definit acest termen ca fiind activități care reflectă realitatea mediului clinic și sunt concepute pentru
a demonstra procedurile, organizarea adecvată a studenților în activitatea de simulare, luarea
deciziilor și gândirea critică prin tehnici precum jocul de rol și utilizarea unor dispozitive precum
manechinele de fidelitate scăzută, moderată sau ridicată. Medley și Horne (2005) au definit
simularea ca fiind reproducerea caracteristicilor esențiale ale unei situații din viața reală.

În epoca actuală a informației, progresele rapide în știință și tehnologie au dus la o creștere a

prevalenței simulatoarelor în învățământul de asistență medicală. Odată cu dezvoltarea tehnologiei
în această epocă, utilizarea unor instrumente de învățare eficiente și dezvoltarea acestora a crescut
în învățământul medical. Utilizarea simulărilor de diferite formate devine din ce în ce mai mult
frecventă în diverse domenii și aduce contribuții semnificative la procesele educaționale. În ceea ce
privește scopurile studiului, simularea a fost definită în funcție de nivelul de fidelitate, cunoscut și
sub numele de realism. Nivelul de fidelitate este determinat de manechin, scenariu sau mediu.
Fidelitatea este redată în trei niveluri în cadrul simulării: scăzută, medie/moderată și ridicată.
Fidelitatea scăzută a aplicației de simulare este în general statică și lipsită de realism, cum ar fi
studiile de caz, jocurile de rol, utilizarea de formatori de sarcini parțiale sau manechine statice.
Simularea medie/moderată este mai realistă decât cea de fidelitate scăzută. Utilizarea de manechine
mai realiste decât cele statice, având respirație și sunete ale inimii sau pulsuri, dar pot fi lipsite de
mișcări ale pieptului sau de ochi funcționali. Simularea de înaltă fidelitate este cea mai realistă și
poate oferi simptome fizice reale. Simulatoarele de pacienți cu corp întreg, cum ar fi SimMan ®,
pacienți standardizați, antrenor în spații virtuale cu dispozitive palpabile de înaltă fidelitate oferă un
nivel ridicat de interactivitate. În cadrul simulărilor, scenariile sau activitățile de învățare pot varia de
la simplu la complex.

În învățământul de asistență medicală, simularea implică imitarea diferitelor domenii de aplicare în

laboratoare pentru exersarea competențelor profesionale, la care studenții participă înainte de a
începe în clinici. Studenții asistenți medicali joacă un rol activ în diferite caracterizări în scenariul de
simulare și aplică rolurile lor într-un mediu asemănător celui real. În special în cazul în care studenții
urmează să lucreze într-un scenariu de grup, rolurile variază în funcție de cazul de simulare. Aceștia
pot juca în calitate de pacient, asistentă medicală sau altul de observator. În acest context, simularea
poate veni în sprijinul lucrului în comun pentru a rezolva problemele și învățării prin colaborare în
procesul de luare a deciziilor. Astfel de activități și medii interactive încurajează studenții să participe
în mod activ la procesul de învățare.

Evoluțiile din sistemul educațional au implicat cooperarea domeniilor cognitive, afective și

psihomotorii ale învățării, ceea ce a condus la practica simulării, oferind o oportunitate de utilizare în
învățământul de asistență medicală. Unul dintre scopurile principale este de a asigura integrarea
teoriei în practică, deoarece acest lucru este vital pentru a susține calitatea îngrijirii medicale.
Simularea îi ajută pe studenți sa facă legătura între ceea ce învață în clasă și ceea ce întâlnesc în
mediul clinic sau în îngrijirea unui pacient. Mai mult, simulările ajută la pregătirea studenților pentru
profesia de asistent medical și reprezintă o metodă de învățare eficientă în multe domenii, inclusiv în
ceea ce privește dobândirea cunoștințelor cognitive, gândirea critică, încrederea în sine,
autosuficiența, luarea deciziilor clinice, abilități și practici clinice, abilități de conducere, abilități de
comunicare și abilități de lucru în echipă. Unul dintre cele mai mari avantaje ale simulării este că le
oferă studenților posibilitatea de a efectua aplicații într-un mediu educațional interactiv.

Simularea devine rapid o strategie esențială și eficientă în sistemul de învățământ, deoarece oferă un
cadru controlat și condiții de siguranță. Principiul “first do no harm” sau “mai întâi să nu faci rău”
este foarte important, dar erorile medicale pot apărea și sunt considerate un element inevitabil.
Studenții sunt îndemnați să pună în aplicare, în mediile clinice, abilitățile psihomotorii pe care le-au
dobândit în școală; cu toate acestea, astfel de medii reprezintă, de asemenea, o sursa mare de stres
pentru ei. În acest context, simulatoarele oferă obiective multiple pentru învățare care să fie predate
într-un mediu clinic realist, fără a le face rău pacienților. Greșelile făcute în timpul simulării nu
provoacă daune simulatoarelor. Toate erorile studenților pot fi corectate imediat. În acest context,
studenții pot lipsiți de stres, deoarece, in general, nu exista nicio amenințare la adresa pacienților.
Din punct de vedere educațional, în marea majoritate a timpului, studenții au doar o oportunitate
pentru a exersa o competență și a primi feedback. În acest context, simularea poate contribui, de
asemenea, la îmbunătățirea îngrijirii pacienților atunci când inovațiile sunt transpuse în mediile
clinice. De asemenea, ea permite studenților să repete își activitățile astfel încât, atunci când se
întorc la locul de muncă, să poată aplica cu ușurință ceea ce au învățat.

Din cauza lipsei de personal, de timp și de materiale în mediile clinice, există un număr considerabil
de studenți cărora nu li se oferă posibilitatea de a practica sau de a pune în aplicare procedurile
necesare în timpul educației lor. De asemenea, acestor studenți le poate lipsi oportunitatea de a se
confrunta cu diverse tipuri de cazuri clinice. Pe lângă toleranța tot mai scăzută a pacienților la erorile
medicale, îngrijirea medicală oferită de studenții medicali este, de asemenea, asociată cu un risc mai
mare pentru pacienți, deoarece, inițial, studenții își dobândesc multe dintre competențele lor
profesionale exersând pe pacienți, astfel crescând riscul de a provoca daune. Cu toate acestea, în
ciuda tuturor acestor aspecte, se așteaptă ca studenții să pună în aplicare toate competențele pe
care le-au învățat în mediul clinic și să își reflecte în mod constant cunoștințele asupra îngrijirii
pacienților. Serviciile medicale implică proceduri destul de complexe care sunt de o importanță vitală
pentru oameni. Pentru acest motiv, ele nu au drept de eroare în îngrijirea pacientului.

Pe de altă parte, semnele, simptomele și scenariile simulărilor pot fi modificate de către instructor
după cum este necesar, permițându-i acestuia să crească nivelul de realism al acestor scenarii. Astfel,
simulările oferă studenților posibilitatea de a exersa într-un mediu sigur, în care nu riscă să rănească,
facilitându-le astfel debutul în mediul clinic. După ce se confruntă cu multe situații noi și neobișnuite,
studenții experimenta un nivel ridicat de stres, în special atunci când efectuează proceduri invazive,
cum ar fi prima lor injecție, implanturi de catetere intravenoase, uneori chiar întrerupând aceste
proceduri fără a le finaliza. Pe de alta parte, educația prin simulare înainte de practica clinica le
permite studenților să se simtă mai confortabil și mai încrezători, chiar și atunci când lucrează pentru
prima dată în clinici.

În educația în domeniul asistenței medicale, este o abordare obișnuită de a practica injecțiile pe

portocale. Cu toate acestea, această abordare nu este realistă nici în ceea ce privește modul în care
se simte administrarea unei injecții, nici în ceea ce privește răspunsul pacientului sau al obiectului.
Pe de altă parte, simulatoarele au adesea caracteristici precum capacitatea de a “vorbi” și a “arăta
reacția la durere”, permițându-le astfel să recreeze condiții reale.

Literatura de specialitate descrie faptul că utilizarea simulărilor în învățământul medical contribuie în

mod pozitiv la consolidarea învățării studenților, permițându-le acestora să observe și să identifice
domeniile în care au nevoie de îmbunătățiri, precum și la capacitatea studenților de a dobândi
competențe profesionale și de a le pune în aplicare în mod activ pe parcursul vieții lor profesionale.
Studenții care utilizează simulatoare în timpul educației lor comit mai puține erori medicale în
mediul clinic și, de asemenea, demonstrează o gândire critică și o mai bună luare a deciziilor clinice.
Din toate aceste motive, simulatoarele sunt considerate o strategie educațională extrem de utilă
pentru asigurarea competenței în timpul educației. În acest context, prin includerea unor strategii
inovatoare, cum ar fi utilizarea simulatoarelor în planurile de învățământ ale programelor de formare
a asistenților medicali se pot asigura că studenții au cel mai înalt nivel de competență clinică până în
momentul în care se întâlnesc pentru prima dată cu pacienți reali.

3. Avantaje și dezavantaje ale simulării

Avantaje:

 Simularea permite participanților să întreprindă în mod intenționat activități sau

sarcini procedurale cu risc ridicat într-un mediu sigur, fără implicații periculoase
pentru ei înșiși sau pentru pacienții lor.
 Simularea poate îmbunătăți abilitățile participanților și le permite să învețe din erori.
 Cursanții sunt capabili să dobândească o mai buna înțelegere a consecințelor
acțiunilor lor și a necesității de a reduce orice erori și de a preveni repetarea lor
 Simularea oferă o învățare participativă și sprijină predarea/învățarea.
 În loc să stea la o prelegere de formare, cursanții pot pune în practică ceea ce au
învățat și pot învăța rapid din orice greșeală fără implicații grave.
  Cursanții abordează abilitățile practice și de gândire, inclusiv cunoștințele în acțiune,
procedurile, luarea deciziilor și comunicarea eficientă. Aceștia pot lucra individual
sau în echipa, permițând astfel explorarea factorilor umani și a interacțiunii acestora
cu mediul înconjurător.
 Învățarea bazată pe simulare poate fi configurată în momente și locații adecvate și
poate fi repetată ori de câte ori este necesar. Ea poate fi realizată la fața locului cu
resurse minime sau poate fi realizată în centre de simulare de înaltă tehnologie
 Învățarea bazată pe simulare poate fi personalizată pentru a se potrivi începătorilor,
intermediarilor și experților și poate fi adaptată din mers pentru a se potrivi
capacității cursanților.
 Simularea are legături cu teoriile educaționale ale constructivismului, învățării
empirice, teoriei cognitive sociale, educației bazate pe factorul uman.
 Simularea poate să aprofundeze conversația de învățare, să îmbunătățească
motivația, să ajute la trecerea de la începător la expert prin oferirea de suport și
oportunități de a dezvolta o înțelegere din perspectiva unui alt participant
 Feedback-ul poate fi oferit imediat cursanților și le permite acestora să înțeleagă
exact ce a mers greșit/bine și cum se pot îmbunătăți. Instrumentele de debriefing,
feedback-ul video și evaluarea între egali sunt toate caracteristici esențiale ale
acestei strategii de învățare
 Cel mai important, cursanții nu trebuie să aștepte să apară o situație reală pentru a
învăța

Dezavantaje:

 Simularea nu este întotdeauna capabilă să recreeze complet situațiile din viața reală.
 Nu toți elevii și situațiile care sunt create/testate prin simulare sunt potrivite pentru
această metodologie.
 Unele simulatoare pot fi foarte scumpe și necesită actualizări și întreținere
constantă.
 Este nevoie de mult efort pentru a crea experiențe semnificative.
 Multe echipamente de simulare (simulatoare, monitoare și alte elemente de
recuzită) depind de surse de alimentare conectate direct la priză și, adesea, nu sunt
rezistente la apă sau ușor de transportat, iar unele sunt fragile.
 Nu orice situație poate fi simulată, putem simula cu adevărat doar lucruri pe care le
știm.
 Nu putem folosi simularea, de exemplu, pentru a testa un nou medicament (încă în
curs de testare, niciodată testat pe oameni), deoarece o astfel de simulare nu ar fi
capabilă să prezică toate efectele secundare ale unui medicament necunoscut la o
populație necunoscută de pacienți. Am putea, desigur, să simulăm livrarea și alte
aspecte ale administrării medicamentului.
 Rezultatele și feedback-ul sunt la fel de eficiente ca și instruirea reală oferită și
persoana/persoanele care efectuează simularea: acest lucru este important,
 deoarece adesea se pune prea puțin accent pe reflecția personală și pe elementele
de evaluare între egali ale unui eveniment de simulare.
 Personalul care administrează simulatorul trebuie să fie instruit cu privire la modul
de utilizare a software-ului și/sau a hardware-ului, iar acest lucru necesită timp și
costă bani. (Aceștia trebuie să fie competenți din punct de vedere clinic și capabili să
înțeleagă aspectele legate de acuratețea tehnică pentru a oferi feedback).
 Studenții nu sunt niciodată supuși cu adevărat consecințelor greșelilor, ceea ce poate
duce la performanțe scăzute și la neimplicarea deplină a studenților în formare,
producând astfel rezultate inexacte.
 Unii studenți, pot să nu fie dispuși să învețe din greșelile lor, în timp ce alți studenți
pot să nu fie dispuși să se implice sau pot să nu aibă capacitatea de a-și imagina.
 Unii studenți devin mai buni la a fi testați, iar unii studenți învață mai degrabă cum să
joace “jocul simulării” decât cum să trateze pacienți reali.

4. Concluzii

În concluzie, învățământul medical se află într-un moment interesant, cu schimbări și

progrese rapide. Simularea creează un mediu asemănător celui real în ceea ce privește
învățarea competențelor profesionale. O mediu de învățare mai realist poate fi creat prin
utilizarea simulării în educația medicală. În această profesie sunt așteptate niveluri ridicate
de cunoștințe și abilități. În acest sens, integrarea unei metode interactive, precum
simularea, este importantă, deoarece are ca rezultat dezvoltarea unor membri mai calificați
și mai pricepuți ai aceste profesii. Competențele cognitive, afective și psihomotorii pot fi
îmbunătățite prin utilizarea tehnologiei de simulare. Prin urmare, simularea oferă un mediu
de învățare sigur în învățământul medical.