O scrisoare pierdută

Ion Luca Caragiale este un scriitor reprezentativ al epocii marilor clasici ,dramaturg,
nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român.
George Călinescu îl considera a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai
importanți scriitori români.
O scrisoare pierdută este o comedie de moravuri sociale și politice, scrisă în anul
1884, si publicată în revista „Convorbiri literare”in anul 1885, în care sunt satirizate aspecte
ale societății contemporane autorului și exprimă vocația de scriitor realist a lui Caragiale,
prin preocuparea pentru domeniul social, spiritul de observație acut, obiectivitatea și
veridicitatea întâmplărilor.
Realismul este un curent literar dezvoltat în secolul al XIX-lea, care impune o nouă
orientare estetică definită prin reprezentarea veridică a realității, absența idealizării
personajelor și a circumstanțelor în care acestea acționează, omul fiind prezentat ca produs
al mediului în care trăiește, iar viziunea fiind obiectivă.
O trăsătură o constituie realizarea personajelor tip, Caragiale fiind considerat cel mai
mare creator de tipuri din literatura romana. Ele apartin viziunii clasice pentru ca se
incadreaza intr-o tipologie comica, avand o dominanta de caracter si un repertoriu fix de
trasaturi. Pompiliu Constantinescu precizeaza in articolul „Comediile lui Caragiale” nouă
clase tipologice, dintre care urmatoarele sunt identificate și în O scrisoare pierduta: tipul
incornoratului (Trahanache), tipul primului-amorez si al donjuanului (Tipatescu), tipul
cochetei si al adulterinei (Zoe), tipul politic si al demagogului (Tipatescu, Catavencu,
Farfuridi, Branzovenescu, Trahanache, Dandanache), tipul cetateanului (Cetateanul
turmentat), tipul functionarului (Pristanda), tipul confidentului (Pristanda, Tipatescu,
Branzovenescu), tipul raisoneurului (Pristanda).
O altă trăsătură o constituie interesul pentru sfera economică, socială și politică. „O
scrisoare pierdută” este o comedie de moravuri, dezvăluind viața publică și de familie a unor
politicieni care, ajunși la putere și roși de ambiție, se caracterizează printr-o creștere bruscă
a instinctelor de parvenire, interesele eroilor armonizându-se în final, deoarece toți știu să
speculeze avantajele unui regim politic în folosul lor, dominat de corupție, aparențe și
condus de interese.
Comedia este o specie a genului dramatic, care stârneşte râsul prin surprinderea
unor moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situaţii neaşteptate, cu un final fericit.
Personajele comediei sunt inferioare. Conflictul comic este realizat prin contrastul între
aparenţă şi esenţă. Sunt prezente formele comicului: umorul, ironia şi diferite tipuri de
comic (de situaţie, decaracter, de limbaj şi de nume).
Comicul de situaţie rezultă, în primul rând, din întâmplările neprevăzute (pierderea
şi găsirea succesivă a scrisorii, intrările în scenă ale personajului turmentat) şi din prezenţa
unor grupuri insolite de personaje (triunghiul conjugal Zoe-Tipătescu-Trahanache, cuplul
Farfuridi-Brânzovenescu). Comicul de limbaj este cel mai savuros şi evidenţiază cel mai bine
incultura și lipsa de inteligenţă a personajelor. Acesta este generat de greşelile de
vocabular, mai ales de neologismele pronunţate deformat („famelie”, „bampir” ,etc.) ,de
frecventa încălcarea regulilor de gramatică şi a logicii, și ticurile verbale : „Ai puţintică
răbdare” (Trahanache),„Să trăiţi!” şi „curat..” (Pristanda), etc..Comicul de nume este un
procedeu de mare efect comic, analizat de G. Ibrăileanu, care a arătat că dramaturgul a
creat o onomastică sugestivă, individualizându-şi astfel personajele. Numele lui Zaharia
Trahanache sugerează, pe de o parte, zahariseala, ușoara senilitate a personajului, iar pe de
altă parte, viclenia acestuia, capacitatea lui de a se modela in funcție de interes . Numele lui
Cațavencu este derivat de la substantivul „câță” (bibilică), pasăre foarte gălăgioasă,
reliefandu-se astfel puternica demagogie a personajului.
O alta trasatura pe care o putem identifica este contrastul între aparenţă şi esenţă:
Cațavencu pretinde a fi un mare patriot, care se sacrifică pentru binele țării sale, însă este,
de fapt, un politician meschin care acționează doar în propriul său interes. Pristanda îi
declară lui Tipătescu ca îi va fi mereu o slugă credincioasă, ceea ce nu-l împiedică să-i
declare lui Cațavencu, adversarul acestuia, că îi citește gazeta „ca pe Evanghelie”.
Dandanache pare a fi doar un bătrân inofensiv și senil, însă viclenia lui depășește starea de
degradare fizică în care se află, fiind, așa cum declara Caragiale însuși, „mai prost decât
Farfuridi și mai canalie decât Cațavencu”
Tema operei este viața burgheziei românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Tematica piesei acoperă o largă arie socială: politica, familia, presa, viaţa publică, morala,
opera exprimând, printr-o diversitate de procedee, viziunea despre lume a autorului. Tema
degradarii vietii politice, sociale si private se concretizeaza prin surprinderea unui episod din
Campania electorala pt desemnarea unui candidat, in vederea alegerilor parlamentare.
Titlul piesei reliefeaza intriga, sugerand prin substantivul cu articol nehotarat faptul
ca “scrisoarea pierduta” este doar unul dintre multele mijloace de santaj in lupta politica.
Scrisoarea de dragoste devine simbol al coruptiei, al compromisului, dar și al
depersonalizarii individului intr- o lume in care pana si sentimentele (iubirea, onoarea,
prietenia) ajung obiect de negociere.
Formula dramatică se bazează pe structuri tradiționale: succesiunea cronologică,
tehnica acumulării situațiilor, tehnica „bulgărelui de zăpadă”, structuri dramatice moderne,
instalarea ex-abrupto a unui conflict care se rezolvă temporal daor în final, o situație intrigă
care s-a consumat înainte de ridicarea cortinei.
Un element relevant pentru tema il constituie relatiile temporale si spatiale
intrucat textul dramatic impune concentrarea actiunii atat ca durata cat si ca spatialitate ,
definind circumstantele actiunii care motiveaza unele din relatiile si atitudinile personajelor.
Nu intamplator actiunea este plasata in timpul alegerilor , deoarece lupta pentru putere
determina omul sa renunte la orice masca , aratandu-se asa cum este in realitate , in stare
de orice pentru a obtine putere. Din aceasta perspectiva lupta electorala nu este o lupta de
principii ci de interese personale. Timpul este anul de gratie 1883, iar actiunea se deruleaza
pe o durata de aproximativ trei zile. Intamplarile se petrec intr-un oras de provincie ,
capitala unui judet de munte,cateva repere semnificative fiind biroul lui Tipatescu si camera
prezidiului . Cronotopul este in mod voit incert , pastrand astfel un aer de generalitate ,
sugerand ideea ca farsa alegerilor se poate intampla peste tot.
Un alt element relevant il constituie conflictul intrucat prezenta si dramacitatea
acestuia reprezinta o trasatura specifica a genului dramatic , producand , prin prezentarea
unei agitatii nejustificate asupra unui fapt ridicol , banal ( pierderea unei scrisori intime) ,
râsul cititorului , martor confruntarii politice si problematicii amoroase posibil
compromițătoare . Conflictul dramatic principal consta in confruntarea pentru puterea
politica a doua forte opuse : reprezentantii partidului aflat la putere (prefectul Tipatescu ,
Trahanache , presedintele gruparii locale a partidului si Zoe ,sotia acestuia) si gruparea
independenta constituita in jurul lui Nae Catavencu , ambitios avocat si proprietar al ziarului
”Racnetul Carpatilor” . Un conflict secundar este , initial, intre zoe si Tipatescu ,
”Joitica” ,speriata de amenintarea publicarii scrisorii , fiind convinsa de Nae sa il suporte in
alegeri, incearca sa il convinga si pe amantul ei sa accepte cererea opozantului , in ciuda
impotrivirii incapatanate al acestuia , care pana la urma este de acord compromisului. Este
utilizata tehnia amplificarii treptate a conflictului printr-o serie de procedee compozitionale
( modificarea raportului dintre personaje , rasturnari bruste de situatie , introducerea unor
elemente surpriza , anticipari , amanari ), mentinandu-se tensiunea dramatica la nivel ridicat
prin complicarea si multiplicarea situatiilor conflictuale . Conflictul se va rezolva ,
deznodamantul ne infatiseaza impacarea fostilor rivali politici si revenirea scrisorii la
detinatorul de drept, Zoe.
Discursul lui Farfuridi surprinde prin ambiguitate , comic si satira, nulitatea
pretentioasa , cat si gratia teatrala . Desi este presarat cu o multitudine de ”didascalii”,
discursul nu isi pierde functia tactica si nu lasa impresia de greutate in lectura , desele
intreruperi atragand si mai mult atentia asupra textului. Din punct de vedere stilistic se
remarca incipitul care contine atat abandonul cat si corectia ” Intr-o chestiune politica ... si
care , de la care atarna viitorul, prezentul si trecutul tarii” , isi face aparitia deasemenea
anacolutul ” care lovesc sotietatea , adica fiindca din cauza zguduirilor... si... idei subversive
”. Pus la adapostul falsei precizii , Farfuridi lanseaza enumeratii haioase :” la 48 , la 34 , la 45,
la 64, la 74 asemenea si la 84 si 94 si etetera ...” Prin replici tautologice precum ” ca sa fie
moderati... adica nu exageratiuni !” sau ”sa fie ori prea-prea , ori foarte-foarte!” , Caragiale
satirizeaza discursurile pompoase , dar fara esenta ale politicienilor romani din toate
timpurile. Farfuridi se solidarizeaza cu colegii sai de dezbatere , ca in final sa anunte
sec :”Din aceasta dilema nu puteti iesi”. Discursul se termina cu celebrul dictor dixet ,
Farfuridi convingandu-se ca , desi nu a spus mare lucru , crede cu tarie in misiunea sa de om
al cetatii.
Scena citirii ziarului este o situatie scenica frecventa in teatrul lui Caragiale , avand
rolul unui incipit de tip ”ex abrupto” ( caracteristic fiecarui act ). Prin indicatiile , ca si prin
replicile si jocul scenic al personajelor se evidentieaza relatiile dintre prefect si politistul
orasului . Dincolo de raportul dintre stapan si subordonatul lingusitor , care aproba fiecare
replica a lui Tipatescu , in ciuda nestiintei sale:”Curat caraghioz!...bampir...ce-i aia bampir?”,
se reliefeaza o anumita familiaritate complice (apeelativele ”Ghita”, ”coane Fanica” ,
tolerarea micilor ”afaceri” ale lui Pristanda) Lectura articolului incriminator pe care
Catavencu l-a publicat in ziarul sau ”Racnetul Carpatilor” , pune in evidenta lupta pentru
putere in care sunt antrenati cei care conduc judetul (gruparea lui Tipatescu si Trahanache )
si cei care ravnesc sa acceda in sfera puterii ( Catavencu , Ionescu , Popescu , ”dascalimea”).
Zoe Trahanache este singurul personaj feminin al comediei care reprezinta doamna
distinsa din societatea burgheza , nefacand parte, ca celalalte eroine , Zita , Veta , din lumea
mahalalei. Catavencu o caracterizeaza pe Zoe drept ”un inger”, in timp ce pentru alte
personaje reprezinta doar o ”dama bine” (Cetateanul turmentat).
Din punct de vedere social , Zoe este sotia unuia din cei mai respectati oameni din
judet , al ”venerabilului” Trahanache ( ” prezidentul mai multor comitete si comitii”). Zoe
tine la acest statut , nedorind sa il compromita . Moral , este o femeie adultera , fiind
amanta lui Tipatescu , reprezantand tipul cochetei . Marcheaza in comedie triunghiul
conjugal , prin care Caragiale satirizeaza problemele morale ale societatii burgheze
bucurestene. La nivel psihologic este inteligenta , autoritara , ambitioasa , impunandu-si
vointa. Se distinge prin capacitatea de manipulare , ea conduce din umbra jocul politic.
”Zoe este prin excelență reprezentanta aparentelor , a fatadei , a lustrului de onorabilitate
care acopera cu stralucire slabiciunea femeii”(Serban Cioculescu).
Are un caracter puternic , ceea ce reprezinta trasatura dominanta , ilustrand tipul
femeii voluntare.
O secventa reprezentativa are loc in scena VI-a a actului II , si consta in incercarea
Zoei de a-l convinge pe Stefan sa accepte candidatura lui Catavencu prin apelul la santajul
emotional . Femeia apelează la disimulare: ” Am fost o copila , am facut o nerozie fara
seaman” . In ciuda vaicarelilor , a lesinurilor, dar si a faptului ca e considerata ”o dama
simtitoare ” , este in realitate femeia volunatra , stapana pe sine , polul rational , puternic
care detine controlul asupra relatiei si care stie foarte bine ce vrea si care ii manipuleaza pe
toti in functie de propriile dorinte . Initial , recurge la rugaminti si lamentari : ” Fanica , daca
m-ai iubit , daca ai tinut la mine , macar un moment din viata ta , scapa-ma , scapa-ma de
rusine !”. Pe urma amentinta cu sinuciderea , iar in final se transforma intr-un combatant
imbatabil :” Am sa lupt cu tine , om ingrat si fara inima!”. Desi ” face parada de iubirea
pentru Tipatescu ” si de sacrificiile ei pentru el (”Omoara-ma pe mine care te-am iubit , care
am jertfit totul pentru tine...”), in fapt ea ”n-a jertfit nimic altceva decat o fidelitate
conjugala stanjenitoare , singurul sacrificiu notabil venind din partea lui Tipatescu”(Stefan
Caimir ,”Caragiale-universul comic ”).
Fiind ”un om caruia ii place sa joace pe fata”(autocaracterizare) , dupa cum el insusi
marturiseste , Tipatescu refuza initial compromisul politic si ii propune Zoei o solutie
disperata , aratandu-se gata sa renunte la tot de dragul ei :”Sa fugim impreuna ...”. Ea
intervine insa energic si refuza ”nebunia” , nevrand sa renunte cu nici un pret la pozitia de
prima doamna a orasului de provincie . De aceea ii raspunde ferm prefectului , printr-o
succesiune de interogatii retorice care ii tredeaza nelinistea:” Esti nebun? Dar Zaharia? Dar
pozitia ta? Dar scandalul si mai mare care s-ar aprinde pe urmele noastre?” . In final
cedeaza in fata Zoei , dezvaluindu-si caracterul slab:”In sfarsit , daca vrei tu ... fie!”.
O alta scena reprezentativa este cea in care cei doi amanti incearca deopotriva sa il
convinga pe Zaharia sa sustina candidatura lui Catavencu . Pentru manipularea
”incornoratului „, acestia recurg la gesturi surprinse in didascalii si la replici similare ,
completandu-se : (urmarindu-l) , (asemenea) , respectiv : ” Daca imi esti prietin...” – ”Daca ai
tinut vreodata la mine ...” . In aparenta usor de manipulat , Trahanache nu cedeaza ,
apeland la replica obsedanta ” Ai putintica rabdare!”, sporind tensiunea dramatica . La
dezvaluirea noului candidat trimis de la Centru , Agamita Dandanahe , reactiile amantilor
sunt diferite : Stefan manifesta o bucurie naturală , in timp ce Zoe ramane ciurcumspecta si
lucida ”Mi-e frica!”, recapatandu-si siguranta in sine doar in momentul in care reintra in
posesia scrisorii , redevenind generoasa , fermecatoare , aceeasi ”dama buna ” , spunandu-i
lui Catavencu : ” Eu sunt o femeie buna... am sa ti-o dovedesc . Acum sunt fericita ... Putin
imi pasa daca ai vrut sa-mi faci rau si n-ai putut. Nu ti-a ajutat Dumnezeu , pentru ca esti rau
si pentru ca eu voi sa-mi ajute todeauna , am sa fiu buna ca si pana acuma .”
 Deznodamantul fericit aduce rezolvarea conflictului si restaurarea echilibrului in
relatia celor doi . Zoe este din nou triumfatoare , facand promisiuni linistitore pentru
ceilalti , in special pentru Catavencu :” Du-te si ia loc in capul mesei ; fi zelos , asta nu-i cea
din urma Camera !”, in timp ce Tipatescu se retrage ca si mai inainte in umbra ei .
Didascaliile reprezinta adevarate fise de caracterizare directa facuta de autor . Un
exemplu ar fi prima intalnie a Zoei cu Trahanache , dupa ce afla ca a pierdut scrisoarea :
„ cazu apropae lesinata in bratele sale ” ceea ce sugereaza siretenia femeiii , disimularea ,
incercand de e aparea sensibila neajutorata . Traseul psihologic al personajului feminin este
surprins de autor : ” zdrobita ” ,-” revenindu-i parca toata energia”, -”cu energia crescanda”.
In concluzie Caragiale ne ofera prin aceasta opera o reprezentare comica a situatiei
politice romane , introducand personaje ilustrative populatiei burgheze bucurestene si
satirizand ridicolul luptei pentru putere si conflictului produs de o greseala insignificanta ,
pierderea unei scrisori. Caragiale prezinta o lume care incearca sa pastreza doar aparentele (
nici Trahanache nu pare strain de relatia Zoei ) , in esenta ilustrand vidul sufletesc si
caracteral de marionete al caror coordonator este interesul.