Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Fizică și Inginerie

Departamentul Fizică Aplicată și Informatică
Curs: Logica și Sisteme Digitale

Referat
Tema: Principiul de funcționare a
microprocesoarelor

A efectuat: A controlat:

Chișinău,2018
Microprocesorul este o unitate centrală de prelucrare (CPU) a unui calculator
realizată adesea pe o singură plăcuță de siliciu sau alt material semiconductor
(chip), care în prezent poate avea peste un milion de tranzistoare. Microprocesorul
efectuează operațiile esențiale de prelucrare și controlează celelalte elemente ale
sistemului de calcul. Microprocesorul constituie „creierul calculatorului”.

Computerul pe care îl utilizati pentru a citi aceast articol utilizeaza

un microprocesor care face posibil acest lucru. Microprocesorul este inima
oricarui calculator normal, indiferent daca este vorba de un PC, un server sau un
laptop. Microprocesorul pe care il utilizati ar putea fi un Pentium, un K6, un
PowerPC, un Sparc sau oricare dintre multe alte marci si tipuri de
microprocesoare, dar toate fac aproximativ acelasi lucru in aproximativ acelasi
mod.

Un microprocesor – cunoscut ca CPU sau unitate centrala de procesare – este un

motor de calcul complet, fabricat pe un singur cip. Primul microprocesor a
fost Intel 4004, introdus in anul 1971. 4004 nu a fost foarte puternic – tot ce
puteam face era o adunare sau o scadere si putea face numai 4 biti la un moment
dat. Dar a fost uimitor faptul ca totul era facut de un singur cip. Inainte de 4004,
inginerii construiau calculatoarele fie din colectii de chip-uri sau de la componente
discrete (tranzistori cu fir la un moment dat). Un 4004 a fost
primul procesor pentru calculatoarele portabile.
Daca v-ati intrebat vreodata ce face microprocesorul in calculatorul
dumneavoastra, sau daca v-ati intrebat vreodata despre diferentele dintre tipurile de
microprocesoare, ar fi bine sa cititi mai departe. In acest articol, veti invata cat de
simplu, tehnica logica digitala permite unui computer sa-si faca treaba, indiferent
daca joci vreun joc sau verificati ortografia intr-un document!
Pentru a intelege cum functioneaza un microprocesor, este util sa va uitati in
interior si sa invatati despre logica folosita pentru a crea unul. In proces puteti
invata, de asemenea, despre limbajul de asamblare – limba materna a unui
microprocesor – si multe dintre lucrurile pe care inginerii le pot face pentru a spori
viteza unui procesor.

Un microprocesor
executa o colectie
de instructiuni de la
sistem care spune
procesorului ce sa faca. Pe baza instructiunilor, un microprocesor face trei lucruri
de baza:
 Utilizand ALU(Unitatea Aritmetica/Logica) un microprocesor poate efectua
operatii matematice precum adunare, scadere, inmultire si impartire.
 Un microprocesor poate muta date dintr-o locatie a memoriei intr-alta.
 Un microprocesor poate lua decizii si poate sari la un nou set de instructiuni pe
baza acestor decizii.
S-ar putea fie lucruri foarte sofisticate pe care un microprocesor le face, dar acestea
sunt cele trei activitati de baza. Urmatoarea diagrama arata un microprocesor
extrem de simplu capabil de a face aceste trei lucruri:
Un microprocesor are:

 O adresa bus (care ar putea fi de 8, 16 sau 32 biti), care permite trimiterea unei
adresese in memorie;
 Un bus de date (care pot fi de 8, 16 sau 32 biti), care poate trimite date la
memorie sau poate primi date din memorie;
 O linie RD (citi) si WR (scrie) pentru a spune memoriei daca acesta doreste sa
stabileasca sau sa obtina locatia adresei;
 O linie clock, care permite impulsurile ceasului procesorului;
 O linie care reseteaza contorul unui program la zero (sau orice altceva) si
executia reporneste.
Acestea sunt componentele acestui microprocesor simplu:
 Registre A, B, si C sunt realizate din flip-flops.
 Adresa latch este la fel ca si registrele A, B si C.
 Un program cu rol de contor cu capacitatea de a atribui valoarea 1 atunci când a
spus sa faca acest lucru, si, de asemenea, 0 pentru a reseta la zero.
 ALU ar putea fi la fel de simplu ca un sumator de 8 biti, sau ar putea fi capabil
de a adauga, scadea, inmulti si imparti valori de 8-biti.
Exista sase cutii marcate „3-state” în diagrama. Acestea sunt buffere tri-state. Un
buffer tri-stat nu poate trece un 1, un 0 sau sa-l deconecteze de tot. Un buffer tri-
state permite iesiri multiple pentru a va conecta la un fir, dar numai unul dintre ei
poate avea un 1 sau un 0 pe linie.
Registrul de instructiuni si un decodor de instructiuni sunt responsabile pentru
controlul tuturor celorlalte componente.
In Sectiunea anterioara am vorbit despre bus-uri de adresa si de date, precum si
liniile RD si WR. Aceste bus-uri si linii conecteaza fie la RAM sau ROM – în
general, ambele. ROM inseamna memorie read-only. Un cip ROM-ul contine un
anumit numar de biti. Bus-ul adresa spune cip-ului ROM care octet sa-l aceseze
locul pe magistrala de date.
RAM inseamna memoria cu acces aleator. RAM contine bytes informatii,
si microprocesorulpoate citi sau scrie la aicei octeti, în functie de ce a semnalat
linia RD sau WR. O problema cu cipurile RAM de astazi este faptul ca pierd toate
datele dupa ce este intrerupta energia. Acesta este motivul pentru care computerul
are nevoie de ROM.
Pe un PC, ROM-ul este numit BIOS (Basic Input/Output System). Când este pornit
microprocesorul, începe sa execute instructiunile din BIOS. Instructiunile BIOS-
ului fac lucruri cum ar fi testarea hardware-lor din sistem si apoi se duce la hard
disk pentru a cauta sectorul de boot. Acest sector de boot este un alt program mic,
iar BIOS-ul il stocheaza în memoria RAM, dupa citirea lui de pe disc. Apoi,
microprocesorul începe sa execute instructiuni de pe sectorul de boot din memoria
RAM. Sectorul de boot va spune microprocesorului sa preia altceva de pe hard disc
în memoria RAM, dupa care microprocesorul executa, si asa mai departe. Acesta
este modul în care microprocesorul se incarca si executa întregul sistem de operare.
Numarul de tranzistori disponibili au un efect enorm asupra performantei unui
procesor. Dupa cum ati putut vedea mai devreme, o instructiune tipica într-un
procesor ca 8088 a avut nevoie de 15 cicluri de clock pentru a se executa. Datorita
design-ului de multiplicare, acesta a avut nevoie de aproximativ 80 de cicluri doar
pentru a face o multiplicare de 16-bit pe un CPU 8088.
Procesoarele de 64 de biti au fost disponibile din 1992, si în secolul 21 au inceput
sa devina mainstream. Atât Intel cat si AMD au introdus procesoare pe 64 de biti si
Mac G5 a echipat un procesor cu 64 de biti. Procesoarele cu saizeci si patru de biti-
au 64 de biti pe ALU, registre de 64-biti, busuri de 64 de biti si asa mai departe.
Un motiv pentru care lumea are nevoie de procesoare pe 64 de biti este din cauza
spatiillor de adrese extinse. Procesoarele de 32 biti sunt adesea constranse la un
maxim de 2 GB sau 4 GB de RAM. Asta suna cam mult, dat fiind faptul ca
majoritatea computerelor utilizeaza in prezent numai de la 256 MB la 512 MB de
RAM. Cu toate acestea, o limita de 4 GB poate fi o problema grava pentru
masinile de tip server si calculatoarele care ruleaza baze de date mari. Si chiar
sistemele standard vor începe sa treaca limita de 2 GB sau 4 GB destul de repede
daca tendintele actuale continua. Un cip de 64-biti nu are nici una din aceste
constrangeri, deoarece un spatiu de 64-biti de adrese RAM este în esenta infinit
pentru viitorul apropiat.

Cu un bus de adresa pe 64 de biti, cu busuri de mare viteza pe placa de baza,

sistemele pe 64 de biti ofera viteze mai mari de I/O (intrare / iesire) a unor
componente cum ar fi unitati hard disk si placile video. Aceste caracteristici pot
creste foarte mult performanta sistemului.
Serverele pot beneficia cu siguranta de 64 de biti, dar ce putem spune despre
utilizatorii normali? Dincolo de o solutie de RAM, nu este clar faptul ca un chip pe
64 de biti ofera „utilizatorilor normali” orice beneficii reale, tangibile in acest
moment. Ele pot prelucra datele mai repede. Oameni care fac editare video si
oamenii care fac editari fotografice cu imagini foarte mari au nevoie de acest tip de
putere de calcul. Jocurile high-end vor putea fi folosite odata ce acestea sunt re-
codate pentru a profita de caracteristici 64 de biti. Dar utilizatorul mediu care
citeste e-mailul, navigheaza pe Internet si editeaza documente Word nu va avea
nevoie de un astfel de procesor.

Prezentrea funcțională

La întrebarea “Ce este un microprocesor? ” , se poate răspunde, în esență, cu, un

circuit integrat LSI, reprezentând elementul central (CPU - Central Processing Unit
= unitate centrala de prelucrare ), ca importanță şi posibilități, în efectuarea sau
coordonarea tuturor operațiilor ce au loc în funcționarea unui microcalculator.
Într-un mod oarecum figurat, el reprezintă un circuit logic complex, reprezentabil,
din punct de vedere funcțional, printr-o structură formată din elemente de logică
combinațională şi secvențială. Elementul specific, care diferențiază
microprocesorul de o astfel de configurație clasică, şi care îi conferă totodată
excepționala gamă de posibilități de utilizare, practic într-un număr nelimitat de
aplicații, îl reprezintă flexibilitatea sa dată de structura software a sistemului.
Aceasta face ca, implementarea acelei structuri logice echivalente, pentru o
aplicație dată, să nu reprezinte o intervenție la nivelul structurii constructive,
hardware, a sistemului microprocesor, ci să se obțină prin implementarea unui
program specific. Modificarea aplicației nu reprezintă altceva decât modificarea
programului microprocesorului.
Dezvoltarea de noi programe consumă un timp ce poate fi apreciabil, şi uneori
modificările să nu fie aşa de simple pe cât par a fi. Proiectarea cu microprocesoare
implică trecerea de la proiectarea cu circuite logice combinaționale şi secvențiale,
la combinația hardware-software optimă oferind performanțe maxime pentru un
cost al instalației dat. Proiectantul sistemului microprocesor trebuie să stăpânească
atât proiectarea circuitelor logice, cât şi tehnica programării. Calitățile cerute unui
bun programator sunt însă similare, în esență, celor cerute proiectantului de
structuri logice. Ceea ce trebuie remarcat este faptul că, microprocesorul are
posibilitatea de a executa acțiuni proprii unui anumit număr de instrucțiuni (uzual
câteva zeci), care alcătuiesc setul său de instrucțiuni (şi care este specific fiecărui
tip de procesor în parte). Pe baza acestor instrucțiuni se elaborează programul (de
către programator) pe care îl va executa microprocesorul. Memorat într-o memorie,
programul este "citit" (adus din memorie în microprocesor), instrucțiune cu
instrucțiune, care, odată decodificate, determină acțiunea dorită. O modificare în
comportarea sistemului se obține printr-o modificare (sau mai multe) în program.
Evident, programul trebuie să conțină doar instrucțiuni al căror cod este "înțeles"
de către microprocesor (aparțin setului lui de instrucțiuni). Orice eroare de program
poate determina funcționarea parțial sau complet defectuoasă a sistemului.
(Aceasta va determina şi particularitatea depanării unui sistem microprocesor. Este
necesară o depanare hardware a schemei de conexiuni, a bunei funcționari a
circuitelor, cât şi una software, a programului).

Funcțiile de bază ale microprocesorului

În prezent, există disponibil un număr foarte mare de microprocesoare, produse de
diferite firme. Deşi există multe deosebiri în structura şi tehnologia lor de
fabricație, toate microprocesoarele sunt proiectate pentru a efectua un număr de
operații de bază. Caracteristicile funcționale comune provin din ideea creării
microprocesoarelor, ca instrumente complexe utilizate la implementarea unor
sisteme numerice flexibile, puternice, şi la un preț deosebit de avantajos.
Structura de bază a unui sistem microcalculator este prezentată în figura 3.1.

Se subliniază faptul că, în zona de memorie sunt memorate atât secvențele de

instrucțiuni ce alcătuiesc programul, cât şi datele numerice (de intrare, sau rezultate
intermediare sau finale). Prin interfețe de intrare sau ieşire calculatorul comunică
cu perifericele exterioare, care pot fi atât echipamente standard (tastatură, afişaj,
etc.), cât şi interfețe specifice de conectare la un proces fizic controlat (traductoare,
elemente de execuție, etc.).
Figura 3.2 prezintă structura funcțională a unui microprocesor corelat cu accesarea
memoriei şi a perifericelor sistemului.
Se pot observa următoarele grupe funcționale: - manipularea informațiilor
(instrucțiuni pentru microprocesor, cât şi date transmise sau primite de la diferite
componente ale sistemului); - execuția diferitelor operații de calcul; - controlul şi
supervizarea tuturor componentelor din sistem, precum şi a operațiilor efectuate în
diferitele secțiuni ale acestuia.

Funcțional, un sistem microprocesor (ca de altfel orice calculator numeric),

prezintă cinci funcții de bază:
1. Funcția de intrare (INPUT), care permite legătura între lumea exterioara şi
sistem;
2. Funcția de ieşire (OUTPUT), care permite legătura între sistem şi lumea
exterioară;
3. Funcția de memorare (MEMORY), care permite păstrarea informațiilor (date,
rezultate), şi (uneori) a instrucŃiunilor programului;
4. Funcția aritmetico-logică, (implementată prin ALU -Arithmetic Logic Unit =
unitate aritmetico - logică), care permite efectuarea operațiilor aritmetice şi logice
în sistem;
5. Funcția de control, care cuprinde totalitatea acțiunilor de coordonare şi control
ale activităŃii sistemului.
Figura 3.3 prezintă fluxul de informație între cele cinci componente funcționale în
sistemul microprocesor. Uzual, informația este adusă, prin funcția de intrare,
(INPUT), sub coordonarea funcției de control, în memoria sistemului. Informația
poate fi utilizată ori pentru a "spune" microprocesorului ce are de făcut
(instrucțiuni), ori ca dată în operații aritmetice sau logice.

Din memorie, tot sub supravegherea funcției de CONTROL, informația este citită
şi decodificată de către microprocesor, executându-se în mod secvențial
instrucțiunile programului. Datele şi rezultatele sunt vehiculate între procesor şi
memorie, tot sub comanda funcției de CONTROL, conform programului. După
caz, coordonat de către funcția de CONTROL, se activează, pentru transfer de
informație spre ieşirea sistemului, funcția de ieşire (OUTPUT).
Se remarca delimitarea, in figura 3.3, a funcțiilor sistemului, înglobate de către
microprocesor.
Două dintre secțiunile sistemului sunt conținute totdeauna integral de către
microprocesor:
• Blocul ALU , care reprezintă o colecție de circuite logice complexe,
programabile, capabile să proceseze date numerice, pe baza unui set de instrucțiuni
ale utilizatorului şi bazate pe trei operatii fundamentale: adunare, scădere şi
operații logice.
• Secțiunea de CONTROL, care generează şi coordonează toate semnalele de
control necesare pentru a executa operațiile de calcul din ALU şi a sincroniza
transferul datelor în sistem. O funcție esențială a secțiunii de CONTROL este
aceea de a decodifica şi executa instrucțiunile programului pe baza căruia
funcționează întregul sistem.