În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea preacuviosului

părintelui nostru Pavel Tebeul.

Acest cuvios părinte a trăit pe vremea lui Deciu şi a lui Valerian,

prigonitorii creştinilor. El era de neam din Egipt, din Teba de jos,
şi înţelegând că cumnatul său vrea să-l vândă ca să-i poată opri
partea cuvenită din averea părintească, a fugit în munţi. Aici şi-a
schimbat teama de prigonitori în dor de călugărie. Şi intrând
într-o peşteră, din adâncul pustiului, şi-a petrecut toată viaţa în
pace şi în înlăturarea tuturor dorinţelor, şi a trecut către Domnul,
la adânci bătrâneţi. Auzind de viaţa lui cea îmbunătăţită, marele
Antonie (17 Ianuarie) l-a căutat şi găsindu-l s-a minunat şi de
locul cel anevoios în care trăise şi de lungimea vieţii lui şi de
depărtarea de orice aşezare omenească. Căci Pavel a fost cel
dintâi care a cutezat să meargă până în adâncul pustiului, unde
şi-a îndelungat nevoinţele până la o sută treisprezece ani, după
ce părăsise de tânăr grijile lumeşti.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului

părintelui nostru Ioan cel sărac pentru
Hristos, care s-a mai numit
şi Colibaşul.

Acesta era de fel din Constantinopol şi era

fiul lui Eutropie senatorul şi al Teodorei.
De mic copil a plecat din şcoala unde
învăţa carte, fără ştirea părinţilor şi a
învăţătorilor, în tovărăşia unui călugăr, şi
s-a dus în Mănăstirea Achimiţilor, adică a
neadormiţilor, unde s-a făcut călugăr,
petrecând întru multe nevoinţe. Dar
vicleanul diavol l-a îmboldit cu dorul
părinţilor şi atunci, cu voia egumenului mănăstirii şi a fraţilor, s-a dus la casa
părintească îmbrăcat în rasă. Dar nu s-a făcut cunoscut cine este, ci locuia în
rugăciune şi în lipsuri, într-o colibă mică lângă poarta casei părinteşti, batjocorit
de slugi şi uitându-se la părinţii săi, care treceau pe lângă el îmbrăcaţi în
podoabe lumeşti, fără să ştie că el este fiul lor. Când a fost să moară, a chemat
pe maica sa, care l-a cunoscut după Evanghelia ferecată în aur, dată lui de
părinţi pe când era în şcoală. Şi aşa şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic

Pansofie.

Acesta era din Alexandria şi avea ca tată pe Nil proconsulul, care era un mare
dregător. Fiind isteţ din fire şi bogat, şi văzând în casa părintească apucături
bune, a sporit până la culmea învăţăturii atât a celei elineşti, cât şi a celei
creştineşti. Iar după moartea tatălui său, împărţindu-şi bogăţia la cei săraci, s-a
dus în pustiu, căutând pe Domnul. Douăzeci şi şapte de ani a locuit în
singurătate, înălţându-şi mintea de la cele de jos la cele de sus şi vorbind cu Dumnezeu. Pentru că nu
se poate ascunde lumina sub obroc, a fost pârât lui Augustalie, ighemonul Alexandriei, căruia i se
încredinţase, de către Deciu, prigoana împotriva creştinilor. Deci, stând înaintea lui, i-a înfruntat
înşelăciunea credinţei şi i-a ruşinat trufia. Pentru aceasta a fost bătut cumplit, şi aşa a dobândit
cununa muceniciei.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor şase părinţi din pustiu, care în
pace s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe

noi. Amin.

Sinaxar 16 Ianuarie
În această lună, ziua a şaisprezecea, amintirea cinstitului lanţ al
sfântului apostol Petru.

În această zi ne amintim de cinstitul lanţ al sfântului apostol Petru, cu

care l-a legat Irod Agrippa, către anul 42, precum spune evanghelistul
Luca, în faptele Apostolilor (FA 12, 1-11). Îngerul care s-a arătat a
dezlegat pe Petru.

Iar lanţul a fost păstrat de credincioşii din Ierusalim cu grijă, trecând de

la unii la alţii, până când Patriarhul Iuvenalie (2 Iulie) l-a arătat
Evdochiei, soţia împăratului Teodosie cel Tânăr, iar împărăteasa l-a adus
de la Ierusalim la Constantinopol în anul 437 sau 439. Apoi Evdochia a
trimis lanţul la Roma, la fiica ei Eudoxia (soţia lui Valentinian, împăratul
Occidentului), care a zidit la Roma o biserică dedicată Sfântului Petru şi în
care a pus lanţul.

La Roma mai existau la acea vreme şi lanţurile cu care a fost bătut

sfântul Apostol Petru înaintea muceniciei sale, pe vremea împăratului
Nero. Şi aceste lanţuri au fost aşezate tot în această biserică, şi cinstirea
lor a început a se face în această zi de 16 Ianuarie.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici şi

fraţi buni: Pevsip, Elasip şi Mesip şi a bunicii lor
Neonila.

Aceşti sfinţi mucenici erau toţi trei din Capadochia, foarte iscusiţi la
îmblânzirea cailor tineri sălbatici şi la întrecerile în alergările de cai.
Odată, la o serbare, dată în cinstea zeiţei Nemesis, în patria lor, au
chemat la ospăţ şi pe Neonila, bunica lor. Aceasta fiind creştină îşi bătea
joc de idoli şi le vorbea despre iconomia lui Dumnezeu pentru mântuirea
noastră. Iar ei şi-au adus aminte de vedeniile avute în vis, când au fost
sfătuiţi să creadă în Hristos. Deci, crezând, au surpat idolii şi au
mărturisit pe Hristos în mijlocul adunării de oameni. Pentru aceasta au fost aruncaţi în foc de elini,
stăpânii lor. Şi aşa au luat cununa muceniciei toţi trei, împreună cu bătrâna Neonila.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Danact, citeţul.

Acest sfânt mucenic era din Iliric, din locul numit Avlovna, fiind citeţ al bisericii de acolo. Năvălind
păgânii, el a luat veşmintele bisericii ca să le scape şi a fugit cu ele; dar într-un sat a fost prins de
păgâni şi silit să jertfească idolului Dionis. Şi neplecându-se la aceasta, a fost omorât cu sabia.