de ei, a surpat altarul demonilor care era acolo, şi a ridicat o sfântă şi măreaţă biserică în cinstea

bunilor biruitori mucenici. Şi astfel sihăstreşte nevoindu-se fericitul Talaleu, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Ştefan, cel ce a întemeiat

gherocomia Armatiului, adică bolniţa de bătrâni, care în pace s-a
săvârşit.

Sfântul Ştefan, un fost curtean sub împăratul Mauricius (582-602), şi-a părăsit serviciul şi a înfiinţat
un azil de bătrâni în Armatia (Constantinopol), dedicându-se în întregime ajutorării străinilor pe care îi
primea în azil. S-a săvârşit în pace în anul 614.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Nisiu, care, cu vine de

bou fiind bătut, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuvioşilor părinţilor noştri Asclipiu şi

Iacob, care în pace s-au săvârşit.

Sfinţii Asclipiu şi Iacob erau asceţi sirieni care au trăit în secolul al V-lea. Informaţii despre aceştia
avem de la Teodoret din Cyr. Sfântul Asclipiu a dus o viaţă de înfrânare în satul său natal şi nu-l
deranjau vizitele oamenilor. Mulţi dintre ei îl imitau şi îi urmau exemplul, printre care era şi sfântul
Iacob. Acesta s-a închis într-o căsuţă lângă satul Nimuza, pe care n-a părăsit-o niciodată şi vorbea cu
oamenii printr-o deschizătură în perete, tăiată astfel ca nimeni să nu-l poată vedea. El n-a aprins
niciodată vreo lumină sau un foc în căsuţa lui.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Timotei cel din Cezareea,

care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Rafael (Rafail), episcop de

Brooklyn (+ 1915).

Sfântul nostru părinte Rafail s-a născut în Siria în

anul 1860 din părinţi ortodocşi evlavioşi, Michael
Hawaweeny şi cea de-a doua soţie a lui, Mariam,
fiica unui preot din Damasc. Nu se ştie data
exactă a naşterii sale dar este undeva în jurul zilei
lui onomastice, Sinaxarul Sf. Arhangheli Mihail şi
Gavriil împreună cu toate Puterile cele fără de
trup ale cerului (prăznuiţi în 8 noiembrie).
Datorită persecuţiilor violente împotriva
creştinilor, în care au pierit martirizaţi şi preotul
de parohie, Sf. Iosif al Damascului împreună cu
tovarăşii săi, familia Hawaweeny a fost obligată
să fugă în Beirut ca să se salveze. Acolo a văzut
viitorul sfânt lumina zilei şi nu în oraşul părinţilor
săi. Într-adevăr, după cum decurgea copilăria
sfântului, el nu avea să-şi găsească locul lui în
lume, căutând permanent un loc ce avea să-i fie
hărăzit. (Evrei 13:14).

De Bobotează, în 1861, a fost botezat cu numele

de Rafla, iar mai târziu în acea primăvară familia
s-a putut reîntoarce în Damasc. Copilul a făcut
clasele primare şi a învăţat bine, dar în 1874
Michael Hawaweeny nu a mai putut asigura financiar educaţia sa. Din fericire situaţia a fost salvată de
diaconul Atanasie Atallah (mai târziu Mitropolit al Homsului), care l-a recomandat pe Rafla Patriarhului
Hieroteus (Ierotei) al Antiohiei, să fie acceptat ca student la seminar din partea Patriarhiei, ca să
devină preot.

El a fost un student atât de bun încât a fost selectat ca profesor-asistent în 1877, iar în următorul an a
fost numit profesor de arabă şi turcă. În 28 martie, 1879 a fost tuns călugăr de către Patriarhul
Hieroteus, fiind asistentul personal al Preasfinţitului.

Deoarece Seminarul Balamand a fost închis în anul 1840, Patriarhul Ioachim al III-lea al
Constantinopolului l-a invitat pe Patriarhul Antiohiei să-i propună cel puţin un student merituos pe care
să-l trimită cu bursă de studiu la Şcoala de Teologie din Halki. Cel selectat a fost chiar Sf. Rafail. În 8
decembrie a fost numit diacon la capela şcolii şi în iulie 1886 tânărul diacon a primit Certificatul de
Teologie, întorcându-se acasă cu speranţa că va putea sluji în biserica de-acolo.

Patriarhul Gherasim al Antiohiei a fost impresionat de Diaconul Rafail şi deseori îl lua cu el în vizitele
sale pastorale pe la parohii. Când Preasfinţitul lipsea, Diaconul Rafail ţinea predicile în faţa
credincioşilor.

Diaconul Rafail nu era mulţumit de cunoştinţele acumulate, dorind să înveţe tot mai mult, dar nu din
mândrie sau ambiţie ci din dorinţa de a-i ajuta pe alţii. Pe bună dreptate, am putea atribui cuvintele
Regelui Solomon, Sfântului Rafail: "Dă o şansă omului înţelept şi acesta va deveni şi mai înţelept,
sfătuieşte un om drept şi va sfătui şi el la rândul lui" (Proverbe 9:9). De aceea, l-a rugat pe Patriarhul
Gherasim să-i îngăduie să continue studiile la o scoală în Rusia, promiţând că se va întoarce şi va fi
secretarul de limbă rusă al Patriarhului. Preasfinţitul i-a dat binecuvântarea şi Diaconul Rafail a fost
acceptat ca student la Academia de Teologie din Kiev.

În 1889 Patriarhul Gherasim i-a cerut tânărului diacon să preia conducerea bisericii din Moscova,
reprezentantă a Antiohiei, fiind hirotonit preot de către Episcopul Silvestru, rectorul Academiei. La o
lună, a fost ridicat la rang de arhimandrit de către Mitropolitul Ioanichie al Moscovei, fiind acceptat ca
şi conducător al bisericii din Moscova. După doi ani, Arhimandritul Rafail a redus datoria
reprezentanţei bisericii din Antiohia de la 65.000 de ruble la 15.000 de ruble şi a adus 24 de studenţi
din Siria să-şi continue studiile în Rusia, în speranţa că se vor întoarce în ţara lor şi-i vor învăţa la
rândul lor pe ceilalţi.

Când Patriarhul Gherasim a demisionat acceptând Scaunul din Ierusalim, Arhimandritul Rafail a
considerat că ar fi momentul oportun de a scoate Biserica din Antiohia de sub dominaţia ierarhilor
străini. Arzând de dragoste pentru Biserica din Antiohia şi dorind restabilirea administraţiei bisericii în
mâinile clerului şi poporului băştinaş, Arhimandritul Rafail a început să trimită scrisori unor episcopi
din Antiohia şi unor mireni influenţi. A mai scris şi articole în presă, atrăgând atenţia asupra soartei
Antiohiei, însă eforturile sale îndrăzneţe nu au avut ecoul scontat şi arhimandritul avea să plătească un
preţ pentru mediatizarea criticilor sale.

În luna noiembrie a anului 1891, Mitropolitul Spiridon, un grec din Cipru, a fost ales Patriarh al
Antiohiei. Mulţi dintre arabi au crezut că a cumpărat alegerile prin împărţirea sumei de 10.000 de lire
între mai mulţi oameni influenţi din Damasc. Arhimandritul Rafail refuza să-l pomenească pe noul
Patriarh la sfintele slujbe în biserica reprezentantă, drept urmare Patriarhul Spiridon l-a suspendat din
funcţiile sale preoţeşti. Sf. Rafail a acceptat suspendarea dar a continuat să scrie în presa rusă articole
în care cerea apărarea cauzei Antiohiei. Ierusalimul, împreună cu Patriarhii Antiohiei,
Constantinopolului şi Alexandriei au trimis o petiţie Ţarului de a interzice ziarelor ruse să mai publice
articolele sale, lucru care a fost acceptat. Văzând acest drum închis, Sf. Rafail a început a-şi publica
ideile în forma de cărţi.

În cele din urmă, Patriarhul Spiridon i-a scris unui Procurator asistent din Rusia, un prieten al Sf.
Rafail, rugându-l să încerce să-l convingă să ceară iertare Patriarhului. Făcând acest lucru, i s-a ridicat
suspendarea Sfântului Rafail, fiind lăsat să se transfere de la jurisdicţia Antiohiei la Biserica Rusă şi să
se stabilească acolo. Sf. Rafail s-a angajat ca profesor de studii arabice la Academia Teologică unde a