DESPRE GRADUL DE PREJUDICIABILITATE AL INFRACȚIUNII

Mariana GRAMA

Actualul cod penal în articolul 14 atunci când definește infracțiunea utilizează termenul
“faptă prejudiciabilă”. Respectivul termen al legiuitorului a dat naștere unor discuții
controversate printre doctrinari, discuții ce țin de corectitudinea utilizării termenului
„prejudiciabil” în raport cu infracțiunea. Acest termen îl regăsim și în art. 15 și 16 din Codul
penal atunci când legiuitorul ne vorbește despre caracterul și gradul prejudiciabil al
infracțiunilor, în art.17-20 al Codului penal raportat la caracterul prejudiciabil al acțiunii sau
inacțiunii, dar și la urmări. Același lucru este de remarcat și în art. 22-23/1, art.51 alin.1, art.52.
alin.1, art.76 alin.1 lit.e). În art. 58 din Codul penal legiuitorul utilizează expresia „ faptă care nu
pezintă periol social”. „ Pericolul social” este atribuit și persoanei în norma de la art.59 din
Codul penal.

Autorii Comentariului la Codul penal al Republicii Moldova în acest sens se expun pe poziția
că termenii „ prejudiciabil ” și „ social periculos ” au același sens și fac parte din același câmp
semantic [1; p.43-44]. Înseamnă oare aceasta că termenii „ faptă prejudiciabilă” și „ faptă social
periculoasă” sunt identici sau poate legiuitorul a avut alt motiv să înlocuiască termenul „ faptă
social periculoasă” folosit în art. 7 din Codul penal din 24 martie 1961 cu termenul „ faptă
prejudiciabilă”. A fost sau nu, oare, necesar să modificăm termenul din Codul penal? De unde a
apărut termenul „ prejudiciabilă” și de ce legiuitorul a decis să-l raporteze la infracțiune? Se pare
că rămâne a fi o enigmă.

Termenul „ prejudiciabil” este definit ca ceva care poate aduce prejudicii, păgubitor,
vătămător, dăunător [2; p.291; 3; p.547]. Termenul „ social periculos” semnifică fapta care aduce
atingere valorilor sociale apărate și sancționate cu pedeapsă penală [3; p.460].

În literatura juidică, noțiunea de pericol social este conturată în modalitărți și formulări diferite.
G.Stefani și G.Levasseur [5; p.111] apreciază că periculozitatea socială are semnificația de faptă
contrară ordinii sociale, prin aptitudinea sa de a tulbura această ordine. Bettiol G. se referă la
aptitudinea oricărei infracțiuni de ” a compromite condițiile de existență, de conservare și de
dezvoltare ale societății”[5; p.111].

Legiuitorul definind contravenția în art.10 din Codul contravențional folosește expresia „ faptă
cu grad de pericol social redus”, deci utilizează sintagma „pericol social”. Codul civil și Codul
muncii operează cu termenul prejudiciu.
 Dacă încălcările disciplinare, abaterile civile sunt prejudiciabile, iar contravenția – cu pericol
social redus, atunci infracțiunea este prejudiciabilă sau totuși social periculoasă? Anume
infracțiunea este acea faptă care în cel mai semnificativ mod periclitează cele mai importante
valori sociale. Și încălcările disciplinare, și abaterile civile și contravențiile, toate dăunează , și
toate aduc prejudiciu valorilor sociale, însă infracțiunile anume prin pericol social sporit se
deosebesc de alte încălcări de lege.

Unii autori [6; p. 159-160] clar specifică că infracțiunile se deosebesc de alte încălcări de lege
prin pericolul social. Pericolul social este o trăsătură caracteristică anume a infracțiunilor. Cu
toate că și alte încălcări de lege sunt într-o anumită masură dăunătoare, prejudiciabile caracterul
și gradul pericolului pe care ele îl prezintă niciodată nu v-a atinge acel grad de pericol, numit de
legiuitor pericol social.

Deosebirea dintre gradul de pericol pe care-l prezintă o infracțiune și gradul de pericol al unei
abateri disciplinare sau administrative- deși este de ordin cantitativ- se transformă, juridic, într-o
deosebire calitativă atunci când faptele care prezintă un grad mai mare de pericol primesc o altă
caracterizare juridică, adică sunt considerate infracțiuni. O faptă de un anumit pericol social este
socotită infracțiune atunci când legiuitorul, evaluând generic complexul condițiilor și
circumstanțelor în care se săvârșește, consideră că nu ar putea fi combătută decât prin
constrângere penală, prin aplicarea de sancțiuni penale[ 7; p.91].

Profesorul G. Antoniu în lucrările sale[4; p.150-157 ] ne vorbește despre pericolul social

abstract și pericolul social concret. Pericolul social abstract este evaluat de legiuitor, iar pericolul
social concret are menirea să definească pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii,
adică a faptei concrete. Pericolul social abstract este evaluat de legiuitor și consacrat în norma de
incriminare, în timp ce pericolul social concret este evaluat de organul judiciar în cadrul și pe
baza pericolului social abstract și este exprimat în soluția concretă pe care o pronunță instanța
pe baza acestei evaluări.

Dacă vom analiza legislația altor state ne vom convinge, că în funcție de definiția cuprinsă în
lege, în funcție de trăsăturile cu care legiuitorul înzestrează infracțiunea, peste tot legile penale,
de exemplu, Ucraina ( art.11CP) , Federația Rusă ( art.14 CP), Belarusi ( art. 11CP), Armenia
( art.18 CP), Cazahstan (art.10 CP), Kirghizia ( art.8 CP), Turcmenistan ( art. 10 CP), Lituania
( art.11 CP) ș.a., atunci când definesc infracțiunea, utilizează termenul „ faptă social
periculoasa”, care după părerea noastră, semnifică altceva decât doar „ prejudiciabil ” și acești
doi termeni nu pot fi considerați identici. Nicio lege penală nu conține termenul „ faptă
prejudiciabilă” atunci când definește infracțiunea. Fapta social periculoasă este prejudiciabilă,
iar fapta prejudiciabilă nu întotdeauna este social periculoasă. Raportat la infracțiune poate fi
doar termenul „ fapta social periculoasă”.

În acest context, legiuitorul trebuie să modifice norma din art.14 ( și celelalte) din Codul penal
al Republicii Moldova și să substituie termenul „ faptă prejuduciabilă” cu termenul „ faptă social
periculoasă”.

Mai există însă și o altă opțiune pe care a acceptat-o un șir de alte legi penale și anume de a
exclude în general acest termen. Pe această cale a mers și legiuitorul român odată cu adoptarea
noului Cod penal.

Toate contradicțiile conceptului de ” pericol social” au determinat doctrina să propună

renunțarea la o definiție substanțială a infracțiunii și să adopte o definiție formală a infracțiunii,
pe care a și adoptat-o noul Cod penal român [ 4; p.157]. În unele state cum sunt, de exemplu,
Letonia( art.6 CP), Estonia( art.7 CP),Georgia( art.7 CP), România( art.15 CP), Germania ( & 12
CP), Elveția ( art.1 CP) ş.a. nu se pune accentul pe pericolul social al infracțiunii, dar, în special,
pe ilegalitatea faptei și pasibilitatea de pedeapsă penală.

Referințe:

1. BARBĂNEAGRĂ, A., ALECU, Gh., BERLIBA, V., BUDECI, V. ș.a. Codul penal al
Republicii Moldova. Comentariu. Chișinău: Editura Sarmis, 2009.
2. OPREA, I., PAMFIL, C.-G., RADU., R., ZĂSTROIU, V. Dicționar universal ilustrat al
limbii române. Volumul 8. București: Editura Litera Internațional, 2011.
3. Dicționarul limbii române literare contemporane. Volumul al III-lea. București: Editura
Academiei Republicii Populare Române, 1957.
4. ANTONIU, G., BULAI, C., BULAI, B.N., DUVAC, C. ș.a. Explicațiile Noului Cod
Penal. Volumul I. București: Universul Juridic, 2015.
5. GIURGIU, N. Legea penală și infracțiunea. Iași: Editura GAMA,1994.
6. Курс уголовного права. Общая часть. Том 1: Учение о преступлении. Под ред.
Кузнецовой Н. Ф., Тяжковой И. М. Москва: ЗЕРЦАЛО, 1999.
7. VASILIU, T., ANTONIU, G.,DANEȘ, Ș., PAPADOPOL, V. ș.a. CODUL PENAL al
Republicii Socialiste România. Comentat și adnotat. Partea generală. București: Editura
Științifică, 1972.