lui Dumnezeu şi Eutropiu striga către păgâni: "Fie ca Domnul să întoarcă faptele voastre împotriva

voastră!

Smoala a început să curgă pe lângă corpul sfinţilor ca apa, arzând corpurile torţionarilor. Martorii
văzând acestea, au fugit îngroziţi dar ighemonul în răutatea sa a poruncit să rănească corpurile
sfinţilor cu gheare de fier şi să presare rănile cu un amestec de muştar, sare şi oţet, chinuri pe care
sfinţii le-au îndurat cu deosebită tărie.

În noaptea dinaintea execuţiei lor, sfinţii au petrecut în rugăciune iar Domnul le-a apărut din nou şi i-a
îmbărbătat. În dimineaţa de 3 martie, Sf. Eutropiu şi Cleonic au fost crucificaţi dar Vasilisc a fost lăsat
în închisoare.

Sf. Vasilisc a fost executat în 22 mai în oraşul Komana. Mucenicului i s-a tăiat capul şi i-au aruncat
corpul în râu dar creştinii au găsit moaştele şi le-au îngropat într-un câmp arat. Mai târziu s-a
construit la Komana o biserică cu hramul Sf. Vasilisc.

Vezi ziua de 22 mai pentru detalii despre viaţa Sf. Mucenic Vasilisc.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Teodoret,

care a fost preot în Antiohia.

Sfântul sfinţitul mucenic Teodoret, preotul din Antiohia, a trăit pe vremea împăratului Iulian Apostatul.
Unchiul acestui împărat cu numele tot Iulian, fusese mai întâi creştin şi ajunsese chiar anagnost al
Bisericii din Antiohia. Înduplecat de nepotul său, care se găsea pe tronul împărăţiei, s-a lepădat de
credinţa în Hristos, a început să se închine idolilor şi a primit de la împărat toată bogăţia, şi sfintele
odoare, pe care marele Constantin le dăruise Bisericii Antiohiei şi pe deasupra a mai fost pus şi
prigonitor şi judecător al creştinilor din Antiohia. Deci, pornind prigoană împotriva creştinilor şi clerul
Bisericii împrăştiindu-se a rămas în Antiohia numai sfântul Teodoret singur cu credincioşii de acolo,
propovăduind cu îndrăzneală şi mărturisind credinţa în Hristos. Din porunca lui Iulian a fost însă prins
şi adus înaintea judecăţii, după ce mai întâi a fost ţinut câtva vreme în închisoare. La judecată, sfântul
Teodoret a fost supus la multe şi îngrozitoare chinuri, încât chiar cei care-l chinuiseră au încetat a mai
da ascultare poruncilor de chinuire. De aceea tiranul, înfuriindu-se, a poruncit ca aceştia să fie
aruncaţi în adâncul râului Oronte, iar pe când erau duşi la moarte, sfântul le zicea: duceţi-vă, fiii mei,
pe calea cea fericită, în pace, căci voi veni şi eu, urmându-vă vouă şi mă voi bucura cu voi de bucuria
cea veşnică întru împărăţia cerurilor. Astfel au primit aceştia sfârşitul lor mucenicesc. Iar sfântul
Teodoret, fiindcă Iulian Tiranul se năpustise asupra lui şi-l silea să aducă jertfă idolilor, a proorocit
sfârşitul cu care aveau să moară şi Iulian împăratul şi unchiul lui, Iulian prigonitorul. Atunci tiranul a
poruncit îndată să i se taie capul. Şi în vreme ce-l duceau spre tăiere, sfântul se ruga plin de veselie
sufletească, iar tăindu-i-se capul, s-a mutat către Domnul. Sfintele lui oseminte au fost îngropate, cu
multă evlavie de nişte creştini, care au pus la inimă cuvintele sfântului şi care au văzut, după câtva
vreme, că cei doi Iuliani, atât răucredinciosul unchi, cât şi preaînrăutăţitul nepot, şi-au primit sfârşitul
după cum spusese sfântul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Zenon şi Zoil, care în pace s-au
săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei Piamun fecioara, care în

pace s-a săvârşit.

Fecioara Piamun a trăit în sfinţenie nu departe de Alexandria, în casa mamei sale, ca şi în pustnicie.
Mânca doar la sfârşitul zilei iar după rugăciune torcea fuiorul de in.

Sfânta Piamun a dobândit darul clarviziunii. Oamenii unui sat foarte populat, orbiţi de lăcomie, au
hotărât să distrugă sătucul sfintei fecioarei ca să devieze apele Nilului către pământurile lor, atunci
când se revărsau. Sf. Piamun a ştiut de intenţia lor şi le-a spus şi bătrânilor satului despre ce aveau
aceia de gând să facă. Bătrânii miraţi au căzut în genunchi în faţa sfintei, implorând-o să se ducă la
acei oameni şi să-i convingă să renunţe la planul lor. Dar monahia nu s-a dus să-i întâlnească pentru
că a evitat contactul cu oamenii, în schimb a stat toată noaptea la rugăciune şi, în dimineaţa
următoare, când oamenii acelui sat s-au pornit înarmaţi spre distrugerea locaşului sfintei fecioare,
aceştia au încremenit pe drum, nemaiputându-se mişca.

Atunci Dumnezeu le-a descoperit necredincioşilor că rugăciunile Sfintei Piamun i-a oprit din drumul lor.
Oamenii şi-au revenit şi s-au căit pentru păcatul lor, trimiţând sol de pace în satul sfintei, cu mesajul
"Mulţumim lui Dumnezeu că prin rugăciunile Sfintei Piamun ne-a izbăvit pe noi."

Sfânta Piamun s-a înălţat în pace la Domnul în anul 337.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe

noi. Amin.

Sinaxar 4 Martie
În această lună, ziua a patra, pomenirea sfântului preacuviosului
părintelui nostru Gherasim, cel
de la Iordan.

Deprinzându-se, încă de copil, cu frica de

Dumnezeu, când s-a făcut mai mare sfântul
Gherasim a îmbrăcat schima monahală şi s-a
dus departe, în adâncul pustiului Tebaidei, pe
vremea împăratului Constantin Pogonatul,
nepotul lui Eraclie. Acolo a depus atâta luptă
pentru virtute şi s-a apropiat atât de mult de
Dumnezeu, încât i se supuneau lui şi fiarele
cele sălbatice. Astfel, el avea pe lângă sine un
leu care îi slujea şi care pe lângă toate celelalte
slujbe pe care i le făcea, mai făcea şi pe aceea
că ducea la păscut şi aducea înapoi catârul care
îi căra sfântului apă. Odată, pe când leul
dormea, nişte călători care treceau pe acolo cu
cămilele lor, văzând catârul păscând singur, l-
au luat şi l-au legat de cămilele lor, pornind
mai departe. Spre seară, monahul ce-şi făcea
ucenicia pe lângă sfântul Gherasim, văzând că
leul vine singur, s-a mâhnit, socotind că leul a
mâncat catârul. Şi ducându-se a spus acest
lucru sfântului. Iar sfântul Gherasim a poruncit
ca mai departe leul să îndeplinească şi slujba
catârului. Leul a primit aceasta şi tot timpul,
cât catârul a fost ţinut de neguţătorii care-l
luaseră, purta vasele cu apă pe spinarea lui şi
alergând cât putea de repede, se silea să aducă
apă. Dar, s-a întâmplat ca neguţătorii amintiţi,
la întoarcere, să apuce pe aceeaşi cale. Când s-au apropiat de râul unde se găsea leul ca să aducă
apă, leul văzând şi cunoscând catârul, care urma cămilelor fiind legat de ele, năpustindu-se cu o