MODA ÎN COMUNISM

Pe timpul comunismului, în România, industria modei – ca și celelalte

industrii – era condusă de către stat. În loc de case de modă, existau uniuni
ale meșteșugarilor:Uniunea Națională a Cooperației Meșteșugărești și
Uniunea din București a Cooperației Meșteșugărești, unde lucrau designerii
de astăzi- adică meșteșugarii, așa cum erau ei numiţi pe atunci. Singurul loc
de unde îţi puteai cumpăra îmbrăcăminte era lanțul de magazine deținut de
stat, Romarta. Aici erau doar haine făcute de uniunile meșteșugarilor care, la
rândul lor, luau materialele de la Ministerul de Industrii Ușoare (care guverna
industriile ușoare precum fabricile de croitorie, tricotaje și stocare). Totuși,
exista un sector care arăta oamenilor că moda poate fi altfel într-o societate
comunistă. El conținea 25 de modele angajate de guvern care, împreună cu
cei câțiva designeri selectați, participau la spectacolele bianuale de modă care
dictau ultimele curente. Uniunea meșteșugarilor avea o bibliotecă pentru
documentare. Avea abonament la 50 de reviste de fashion din țări non-
comuniste și 70 din țări comuniste. Se afla aici multă informație care nu se
găsea nicăieri altundeva. Programul săptămânal pentru designeri și modele
includea o zi de documentare la bibliotecă. Costumele unisex sunt piese de
rezistenţă ale anilor 1970 şi 1980 în întreaga lume. Ele devin singurul trend
nou acceptat în România într-o perioadă în care mişcarea punk aducea
Europei un suflu nou şi în modă. Nivelul de trăi al oamenilor în ţara scade şi
astfel şi preocupările lor vestimentare pierd din pasiune. La sfârşitul anilor
80, artiştii plastici au început să facă design vestimentar. „Fondul Plastic” şi
magazinele „Uniunii Artiştilor Plastici” sunt pline de piese unicat: rochii,
genţi, curele şi încălţăminte pentru cei care doreau să se exprime vestimentar
liber. Intrarea în Europa pe care toată lumea a dorit-o după 1989 a eliminat
decalajul între România şi occident-decalaj care a fost în cei 50 de ani de
comunism.