Capitolul 1 Inovaţiile teatrale ale lui Peter Brook

§1Concepţiile teoretice ale lui Peter Brook elaborate în lucrarea sa Spaţiul gol

Capitolul 1
Inovaţiile teatrale ale lui Peter Brook

§1Concepţiile teoretice ale lui Peter Brook elaborate

în lucrarea sa Spaţiul gol

Peter Brook îşi fundamentează concepţia unor forme de

teatru specifice epocii noastre şi adaptează o analiză asupra

11
relaţiilor complexe dintre autor - regizor - actor - public în
lucrarea sa Spaţiu gol. Aici el ne relatează teatrul în patru mari
capitole:
1. Teatrul mort
2. Teatrul sacru
3. Teatrul brut
4. Teatrul imediat
Fiecare având trăsăturile sale.
El susţine că uneori aceste moduri ale teatrului există cu
adevărat, unul lângă altul, şi alteori sunt metaforice: două
dintre ele îmbinându-se într-o singură seară, într-un singur
act. Uneori, într-un singur moment, sunt îmbinate toate patru.
Prin Teatrul mort Peter Brook înţelege montări fastuoase
exterioare, captări artificiale de atenţie, referindu-se concret la
piesele bulevardiere, la bună parte din spectacolele
Shakespeariene, la cele de la Comedia Franceză, la spectacolele
de operă, unde joacă adeseori actori excelenţi, dând impresia că
totul este viu, însufleţit, încălzit cu sentimente adevărate, fără
 Capitolul 1 Inovaţiile teatrale ale lui Peter Brook
§1Concepţiile teoretice ale lui Peter Brook elaborate în lucrarea sa Spaţiul gol

însă ca în spatele desăvârșirii formale, să existe un gând nou

sau o inspiraţie autentică.
Condiția Teatrului mort este de natura evidenţei, el nu
numai că nu reuşeşte să educe sau să instruiască, dar abia
dacă mai distrează, ceea ce duce la reducerea interesului
spectatorului pentru teatru.
După cum observă Peter Brook, în multe locuri din lume
teatrul nu are un loc exact în societate, nici un scop clar, el
există fragmentar: un teatru aleargă după bani, altul - după

11
glorie, altul - după emoţie, altul - după politică, altul - după
distracţie şi actorul este zorit încolo şi încoace, confuz şi
macerat de condiţii exterioare pe care nu le poate controla.
Actorii par, uneori, geloşi sau vulgari, totuşi nu am întâlnit vre-
un actor care să nu vrea să lucreze, spune Brook. Observăm, că
aceasta dorinţă a actorului de a lucra este tăria lui, dar el însă
nu poate reforma de unul singur profesia lui. Peter Brook
menţionează că: Într-un teatru cu puţine şcoli şi fără scopuri, el
este de obicei unealta, nu instrumentul. Şi totuşi, când teatru se
întoarce la actor, problema nu este încă rezolvată, dimpotrivă,
interpretarea mortală devine centrul crizei. De aceea,
preocuparea principală este să nu încremenească ca actor, să
nu încremenească ca fiinţa umană, adică să lucreze pentru
dezvoltarea sa artistică. Brook este ferm convins, că arta
actorului e, într-un fel, cea mai exactă dintre toate şi, fără o
şcoală constantă, actor se va opri la jumătatea drumului.
Peter Brook spune că un critic, când merge să vadă o
piesă, are un rol esențial, pentru că o artă fără critici ar fi
mereu ameninţată de pericole mult mai mari. Criticul mort este
 Capitolul 1 Inovaţiile teatrale ale lui Peter Brook
§1Concepţiile teoretice ale lui Peter Brook elaborate în lucrarea sa Spaţiul gol

acel critic căruia nu-i mai place teatru sau criticul care iubeşte
teatrul, dar nu are o perspectivă clară aceea ce înseamnă
teatru.
Peter Brook afirmă cu fermitate că un rol ciudat este acel
al regizorului: el nu cere să fie Dumnezeu, însă rolul său
implică acest lucru. El vrea să fie cineva supus greșelii, şi
totuşi, o conspiraţie instinctivă a actorilor îl face arbitru, pentru
că tot timpul e nevoie disperată de un arbitru. Într-un fel, un
regizor e întotdeauna o călăuză de noapte care nu cunoaşte

11
zona, dar nu are de ales: trebuie să călăuzească învățând
drumul pe măsura ce merge.
Pornind de aici Brook ne propune teoria că: A fi mort,
înseamnă să revenim la ideea de repetare: regizorul mort
foloseşte formule, metode, glume, efecte vechi, începuturi şi
sfârșituri din propriul stoc.
Teatru mort, susţine Brook, seamănă cu cineva care te
plictisește de moarte. Când spunem mort, asta nu înseamnă
niciodată murit, înseamnă ceva deprimant de activ, apt de
schimbare.
Despre Teatrul Sacru Brook ne vorbeşte că ar putea fi
numit Teatrul Invizibilului - Făcut vizibil. Ideea că scene este
un loc unde apare invizibilul, e adânc înrădăcinată în mintea
noastră, toţi suntem conştienţi că o mare parte din viaţă scapă
judecăţii noastre.
Noi am pierdut orice sens al ritualului şi ceremoniei.
După ani şi ani ne vedem acum refuzând chiar ideea de teatru
sacru, pentru că nu știm să celebrăm, pentru că nu ştim ce să
celebrăm. De aceia - spune Brook - noi avem nevoie de teatru
 Capitolul 1 Inovaţiile teatrale ale lui Peter Brook
§1Concepţiile teoretice ale lui Peter Brook elaborate în lucrarea sa Spaţiul gol

sacru - un teatru funcţionând precum ciuma, prin intoxicare,

prin infectare, prin analogie, prin magie, un teatru unde în
piesă, însuşi evenimentul stă în loc de text.
Peter Brook susţine cu înflăcărare necesitatea unui nou
limbaj teatral bazat pe gesturi şi comunicare, prin mişcare,
sunete şi impulsuri nervoase, limbajul unui public capabil să
simtă noile raporturi între durata liniştii şi corelarea ei cu
zgomotul. Despre Jerzy Grotovschi, Brook ne spune că are de
asemenea o ţintă sacră. Teatrul, crede el, nu poate fi un scop în

11
sine.
În termenii lui Grotovschi, actorul lasă"rolul"să-l
pătrundă. La început i se opune, dar printr-o muncă constantă,
el dobândeşte controlul tehnic al mijloacelor sale psihice şi
fizice prin care obstacolele sunt îndepărtate.
Actorii lui Grotovschi au renunţat la tot în afara corpului,
ei au instrumentul uman şi timp fără limită, nu-i de mirare că
se simt cel mai bogat teatru din lume (spre un teatru sărac) -
Teatrul acesta este sacru pentru că scopul său este sacru:el are
un loc clar definit în comunitate.
În capitolul intitulat Teatru Brut, Peter Brook vorbeşte
despre mijloacele violente prin intermediul cărora se
concretizează uneori mai clar ideile, gândurile, mesajele decât
în formule obişnuite.
Teatrul Brut, spune Brook, pare să nu aibă stil, convenții,
limite, dar în practică le are pe toate. Tot astfel teatrul brut
poate deveni un scop în sine.
La finalul primului act Brook îşi aminteşte că: la finalul
primului act din "Regele Lear" , când lui Gloucester i se scot
 Capitolul 1 Inovaţiile teatrale ale lui Peter Brook
§1Concepţiile teoretice ale lui Peter Brook elaborate în lucrarea sa Spaţiul gol

ochii, am prins luminile în toată puterea în sală, înainte ca

această cruzime să fie îndeplinită, pentru ca spectatorii să fie
pătrunşi, înainte să aplaude automat.
În piesa Măsură pentru măsură există o lume vulgară, o
lume foarte reală unde acţiunea este adânc înrădăcinată.
Aceasta este lumea dezgustătoare, mirositoare a Vienei
medievale. Obscuritatea acestei lumi este absolut necesară
pentru a înţelege piesa, o piesa despre dreptate, milă, cinste,
iertate, virtute, virginitate, sex şi moarte, afirmă maestrul. Dacă

11
limbajul nostru trebuie să corespundă timpului nostru atunci
va trebui să acceptăm şi faptul că ceea ce e Brut e mai viu şi că
ceea ce e sacru e mai mort decât în alte epoci. Odinioară teatrul
putea începe ca printr-un act magic: magia sărbătorii sacre,
magia scenei când se aprind luminile. Astăzi este invers.
Teatrul abia dacă e dorit, iar cei care lucrează în el abia dacă
sânt crezuţi. Aşa că nu putem presupune că publicul se va
aduna devotat şi atent. Depinde de noi să-i căpătăm atenţia şi
să-l facem să creadă. Pentru asta trebuie să dovedim că nu
există nici un truc. Trebuie să ne deschidem palmele şi să
arătăm că n-avem nimic ascuns în mânecă. Numai atunci
putem să începem - spune Peter Brook.
Teatrul Sacru priveşte invizibilul iar acest invizibil
conţine toate impulsurile ascunse din om. Teatrul brut priveşte
faptele oamenilor şi pentru că e prozaic şi direct, pentru că
acceptă ticăloşia şi râsul, pare mai bun decât un sacru vag.
Contrastele puternice, ofensive, directe au contribuit
întotdeauna în teatru la sublinierea ideilor. Teatrul elisabetan
 Capitolul 1 Inovaţiile teatrale ale lui Peter Brook
§1Concepţiile teoretice ale lui Peter Brook elaborate în lucrarea sa Spaţiul gol

le-a întrebuinţat cu un succes surprinzător, punând în valoare

un gând sau o idee prin contrariul ei.
Vorbind despre Teatrul Imediat , regizorul subliniază din
nou obligaţiile artei scenice de a răspunde necesităţilor
spirituale ale prezentului, teatrul funcţionând ca o lupă,
mărind sau micșorând imaginea vieții. Unicitatea funcţiei
teatrului constă în faptul că el oferă ceva ce nu poate fi găsit nici
acasă, nici la restaurant, nici la medicul psihiatru…Teatrul este
totdeauna prezent. El transformă in realitate şi cele mai

11
ascunse forme ale conştiinţei - spune Brook. În teatru,
raporturile dintre factorii creatori se modifică de la o etapă la
alta. În timpul repetiţiilor, relaţiile stabilite sunt între actori,
subiect, regizor, în spectacol, între actori, subiect şi public.
Însă-și munca regizorului cu actorii e chinuitoare, la fel de
torturantă după ani de experienţă ca şi la începutul carierei.
Oricât de mult se pregăteşte acasă - spune Brook - el nu va
putea să înţeleagă pe deplin piesa de unul singur. Orice idei va
produce în prima zi, trebuie să schimbe în continuu, datorită
procesului pe care îl parcurge împreună cu actorii, astfel încât,
în a treia săptămână va realiza că înţelege cu totul într-un mod
diferit. De fapt, regizorul care vine la prima repetiţie cu textul
pregătit, cu mişcările şi tot restul puse pe hârtie, e un adevărat
om de teatru mort. Orice operă presupune gândire.
Sunt trei cuvinte care exprimă problemele şi posibilităţile
evenimentului teatral. Repetiția, Reprezentarea şi Asistenţa.
Repetarea aduce în cele din urmă schimbarea:când ai un
scop precis şi eşti mânat de voinţă, "repetiţia" este creatoare.
Actorul - spune Brook - trebuie să-şi repete singur textul.
 Capitolul 1 Inovaţiile teatrale ale lui Peter Brook
§1Concepţiile teoretice ale lui Peter Brook elaborate în lucrarea sa Spaţiul gol

Pentru a evolua, ceva trebuie pregătit şi pregătirea implică să

revii la nesfârșit. Odată terminat, acest ceva trebuie să fie
văzut, fapt care reclamă din nou să repeți. Reprezentația e
momentul în care ceva este reprezentat, când ceva din trecut e
arătat din nou, când ceva care a existat odată, este acum.
Actorii la repetiţie trudesc şi o iau mereu de la început, însă
munca lor ar fi fără sens dacă e în vid. Aici Brook a găsit o
cheie care duce firesc spre ideea de public, fără un public nu
există o ţintă, un sens. Acest public "asistă". Datorită acestei

11
"asistenţe", prin priviri, dorinţă, concentrare, plăcere, repetarea
devine reprezentare. Sala asistă actorul, şi invers. Teoria la care
a ajuns Peter Brook, este:repetiţie, reprezentare, asistență.
Aceste cuvinte rezumă cele trei elemente, fiecare necesară
pentru ca un eveniment să prindă viaţă. Dar esenţialul lipseşte
totuşi, pentru că aceste cuvinte sânt statice, orice formulă este
inevitabil o încercare de a prinde adevărul vieţii odată pentru
totdeauna. Adevărul în teatru e mereu în mişcare, menţionează
Brook.