Gujba Mirela Amelia (Man)

Catalog 2E

SIDA

SIDA (sindromul imunodeficienţei dobândite) este o boală cronică ameninţătoare de viaţă,

cauzată de infecţia cu virusul HIV (virusul imunodeficienţei umane).
Virusul HIV face parte din familia retrovirusurilor – un virus cu ARN, capabil să-l copieze în
ADN proviral datorită unei enzime numite reverstranscriptaza
Virusul HIV distruge unele globule albe – limfocitele T4 sau CD4 – care constituie baza
imunității antiinfecțioase. Celulele infectate devin producătoare ale virusului și după o vreme mor.
Virusurile nou produse circulă în sânge, căutând noi celule pe care să le infecteze. În felul acesta
numărul de celule albe din organism scade treptat și, împreună cu acestea, scade și imunitatea. În
timp, organismul pierde capacitacitea de rezistență chiar și în fața unei boli obișnuite. [
Căi de transmitere
Transmiterea virusului HIV se face în patru modalități principale:
1.Pe cale sexuală (la nivelul mucoaselor genitale, fie că este vorba de spermă, de lichid prostatic sau
de specreții vaginale),
2.Pe cale sangvină (transfuzia sângelui sau a produselor sangvine contaminate, utilizarea de seringi
infectate),
3.e cale transplacentară (de la mamă seropozitivă la copil, în timpul sarcinii)
4.In cursul alăptării materne.
Virusul fiind, de asemenea, prezent în lacrimi și în salivă, este deci posibilă o contaminare prin
mușcătură, precum și o contaminare în cazul unui sărut profund, în caz de leziuni ale mucoaselor
bucale
Simptomele SIDA diferă în funcţie de stadiul bolii. De exemplu, o persoană infectată cu HIV nu
prezintă întotdeauna simptome în stadii incipiente ale infecţiei.
Simptomele în stadiul acut al infecției cu HIV
În stadiul acut al infecţiei, deci în intervalul imediat de după infecţie, ceea ce poate însemna
câteva zile sau 1-2 săptămâni, o persoană infectată poate prezenta simptome similare unei răceli sau
gripe, precum:
- Dureri de cap
- Febră
- Dureri în gât
- Oboseală
- Inflamarea nodulilor limfatici, de regulă cei din zona gâtului
- Iritaţii pe piele
- Apariţia unor afte bucale
- Dureri musculare sau articulare
Astfel de simptome pot trece neobservate sau pot fi puse pe seama unei alte afecţiuni, dar acesta
este intervalul în care virusul HIV prezintă cea mai înaltă rată de contagiozitate.
Simptomele infecției HIV în stadiul latent
În stadiul latent al infecţiei cu virusul HIV apar rareori simptome, principala manifestare constând în
inflamarea ganglionilor de la nivelul gâtului. Această etapă a infecţiei poate dura chiar şi 10 ani în
lipsa unui tratament corespunzător, timp în care virusul continuă să afecteaze celulele albe
(leucocitele), care asigură protecţia organismului în faţa infecţiilor de orice natură.
Următorul stadiu al infecţiei cu HIV este cel simptomatic, când efectele virusului se fac simţite în
organism. În acest interval există susceptibilitate ridicată de a dezvolta infecţii şi afecţiuni ce se pot
manifesta prin:
- Febră
- Oboseală
- Inflamarea ganglionilor limfatici
- Diaree
- Scădere în greutate
- Zona zoster
- Candidioză bucală
Simptomele HIV în ultimul stadiu al infecției: instalarea SIDA
Ultimul stadiu al infecţiei cu HIV netratate îl constituie instalarea SIDA, care survine de regulă
la 10-15 ani de la debutul infecţiei. În această etapă, sistemul imunitar este sever afectat şi există un
risc foarte crescut de dezvoltare a anumitor forme de cancer sau infecţii ce se pot manifesta prin:
- Transpiraţii nocturne
- Febră recurentă
- Diaree cronică
- Oboseală persistentă, nejustificată
- Scădere neintenţionată în greutate
- Iritaţii pe piele
- Apariţia unor pete albe sau leziuni neobişnuite pe limbă ori în cavitatea bucală

Stabilire diagnostic
Infecţia cu HIV este uşor de diagnosticat, pe baza unui simplu test de sânge sau de salivă care
identifică anticorpii pe care organismul îi produce ca reacţia la prezenţa virusului. Din păcate, aceşti
anticorpi pot fi depistaţi în organism abia la 10-12 săptămâni de la infecţie. Testarea antigenului HIV
este o metodă mai rapidă de identificare a prezenţei virusului în organism. Acest test identifică o
proteină  pe care virusul HIV o activează imediat după infecţie şi, astfel, diagnosticul poate fi stabilit
mai rapid, persoana respectivă putând să ia măsuri pentru a preveni răspândirea virusului.Odată
obţinut un rezultat pozitiv la astfel de teste, pacientul trebuie să efectueze şi alte investigaţii pentru a
descoperi în ce stadiu este infecţia şi care este cel mai bun tratament.
Aceste teste includ: măsurarea nivelului celulelor CD4 T (dacă valoarea acestora este sub 200
mg/dL, infecţia cu HIV a progresat în SIDA), testul ARN HIV (detectează materialul genetic viral HIV
şi măsoară câte copii ale virusului HIV sunt prezente în sânge), testul de rezistenţă a medicamentelor
la virusul HIV (rezultatul obţinut îl ajută pe medic să excludă medicamentele care nu au efect în
tratamentul HIV).
De asemenea, pot fi necesare analize de laborator pentru depistarea anumitor complicaţii produse de
infecţia cu HIV, cum ar fi: tuberculoza, hepatita, toxoplasmoza, bolile cu transmitere sexuală, bolile
hepatice sau renale, infecţiile de tract urinar.
Tratament

Nu există însă un tratament care să vindece infecţia cu HIV sau SIDA, însă medicamentele
antiretrovirale pot ameliora starea de sănătate a celor infectaţi cu HIV/SIDA, pot preveni apariţia
complicaţiilor şi reduc aproape la jumătate viteza de evoluţie a bolii. În prezent se recomandă terapia
antiretrovirală tuturor pacienţilor infectaţi cu HIV, indiferent de nivelul celulelor CD4 T, dar cu
precădere celor cu simptome severe, infecţii recurente, gravidelor, celor cu afecţiuni renale sau
hepatice (hepatita B sau C).
Tratamentul împotriva virusului se bazează pe mecanismele care inhibă replicarea virală, ca
zidovudina (AZT) sau didanozina. Se folosesc, de asemenea, antiproteazele, proteazele fiind
enzimele care permit virusului să fabrice proteine necesare supraviețuirii sale. Uneori, este util să fie
asociate unele cu altele până la trei astfel de medicamente (triterapie), cu scopul de a-i creste
eficacitatea globală. Aceste diferite metode de tratament antrenează o ameliorare provizorie a stării
bolnavului.
Pacientul trebuie să ia aceste medicamente recomandate de medic la o anumită oră din zi, pentru tot
restul vieţi şi să se prezinte periodic la control (o dată la 3 sau la 6 luni) pentru monitorizarea evoluţiei
bolii şi, eventual, schimbarea planului de tratament. Din păcate, aceste medicamente prezintă şi
anumite reacţii adverse, precum: greaţă, vărsături, diaree, aritmie cardiac, fragilizarea oaselor şi a
musculaturii, creşterea nivelului de colesterol şi a glicemiei.
Stilul de viață recomandat unei persoane cu SIDA
Pe lângă tratamentul medical, se recomandă respectarea unor reguli care vizează stilul de viaţă şi
care pot ameliora simptomele, cum ar fi:
- Dieta sănătoasă (fructe, legume, cereal integrale, carne slabă)
- Evitarea lactatelor nepasteurizate, a ouălor crude şi a fructelor de mare crude (sushi,
sashimi, stridii)
- Efectuarea vaccinului gripal
- Igiena corporală strictă
- Evitarea contactului cu materiile fecale ale animalelor (acestea pot conţine paraziţi ce
determină complicaţii severe odată ajunşi în organismal uman)
- Administrarea anumitor suplimente alimentare, precum acetil-L-carnitina sau proteina din
zer – acestea pot ameliora durerea, previn diareea, cresc nivelul celuelor CD4 T şi sprijină
creşterea sănătoasă în greutate.
- Evitarea anumitor suplimente – în special cele cu sunătoare şi cu usturoi (acestea pot
reduce la jumătate eficienţa medicamentelor antiretrovirale)
Sida: prevenţie
Cea mai eficientă metodă de prevenţie a infecţiei cu HIV/SIDA este evitarea contactului sexual, fie că
vorbim de sex vaginal, anal sau oral, cu o persoană infectată. De asemenea, se recomandă evitarea
actelor sexuale dure, care pot cauza sângerare în zona intimă, sau în timpul mentruaţiei.

Bibliografie: https://www.csid.ro/boli-afectiuni/sida-cauze-simptome-tratament-18545497/
https://ro.wikipedia.org/wiki/SIDA