Sunteți pe pagina 1din 7

1

Acatistul părintelui Ilarion Argatu


Condacul 1

Părinte Ilarion Argatu te rog să primești această umilă rugăciune a mea,


ca pe o cântare de recunoștință pentru tot ajutorul ce mi-l dai când te
chem în ajutor. În aceste vremuri de grea încercare toți oamenii de pe
pământ au nevoie de voi, Sfinților Părinți, slujitorii de lumină ai Sfintei
Treimi. Părinte drept și bun Ilarion Argatu roagă-te neîncetat pentru
îndreptarea vieții noastre.

Icosul 1

Părinte sfânt cum de nu vedem în ce timpuri întunecate trăim, Sodoma și


Gomora au avut mai puține păcate decât avem noi acum. Ajută-ne cu
rugăciunile tale ca să nu pierim cu sufletele neîndreptate.
Bucură-te bunule sfânt a lui Dumnezeu.
Bucură-te Părinte sfânt smerit ucenic al Maicii Sfinte
Bucură-te Părinte sfânt că Domnul ți-a dat har și putere multă
Bucură-te Părinte sfânt că Domnul ți-a arătat din-nainte cele ce vor fi
Bucură-te Părinte sfânt soldat neînfricat al lui Hristos
Bucură-te Părinte sfânt că Domnul te-a binecuvântatcu izbândă în toate
Bucură-te Părinte sfânt Ilarion Argatu și roagă-te neîncetat pentru
îndreptarea vieții noastre.

Condacul 2

Părinte sfânt te chem în ajutor căci mi-e sufletul sfâșiat de păcate, mintea
întunecată de minciuna acestei lumi condusă de stăpânul întunericului
spre iad. Îmi doresc să ies din această lume, să mă curățesc de păcate, să
mă întorc la Hristos, să-I mărturisesc și să-i slujesc numai Lui, prin fapte
pline de iubire. Părinte drept și bun Ilarion Argatu roagă-te neîncetat
pentru îndreptarea vieții noastre .

Icosul 2

Părinte bun și duhovnic mare al neamului românesc, în acest ceas de


cumplită încercare îți cer ajutorul, am nevoie să fiu călăuzit în tot ceea ce
fac, să pot deosebi răul de bine în această lume nebună condusă de valori
greșite unde conștiința s-a pierdut și ne îndreptăm spre iad.
Bucură-te Părinte sfânt, sprijin tare al celor ce se roagă ție
Bucură-te Părinte sfânt, întăritor al celor neputincioși
Bucură-te Părinte sfânt, care ne luminezi cu sfaturile tale
2

Bucură-te Părinte sfânt, care ne ajuți să ieșim din păcate


Bucură-te Părinte sfânt că Domnul ți-a dat putere mare de dezlegare
Bucură-te Părinte sfânt că demonii fug când aud numele tău
Bucură-te Părinte sfânt Ilarion Argatu și roagă-te neîncetat pentru
îndreptarea vieții noastre.

Condacul 3

Părinte ce-L porți pe Hristos în tine, primește rugăciunea mea și ajută-mă


să pot curăța tot întunericul din mine, să pot de acum înainte să țin calea
dreaptă ce duce la mântuire. Părinte drept și bun Ilarion Argatu roagă-te
neîncetat pentru îndreptarea vieții noastre.

Icosul 3

Mulți sfinți s-au născut pe acest pământ românesc, tu ești unul dintre ei
care acum lângă tronul lui Dumnezeu stai și te rogi neîncetat pentru
mântuirea acestui neam.
Bucură-te Părinte sfânt plăcut slujitor al Tatălui Ceresc
Bucură-te Părinte sfânt soldat neobosit al Domnului Iisus Hristos
Bucură-te Părinte sfânt înțelepțit de Duhul Sfânt
Bucură-te Părinte sfânt slujitor al Preasfântei Născătoare de Dumnezeu
Bucură-te Părinte sfânt cântător împreună cu îngerii
Bucură-te Părinte sfânt luptător împreună cu Arhanghelii
Bucură-te Părinte sfânt Ilarion Argatu și roagă-te neîncetat pentru
îndreptarea vieții noastre.

Condacul 4

Preacuvioase Părinte Ilarion Argatu roagă-te pentru noi cei plini de


păcate și greșeli, avem inimile împietrite, sufletul pierdut în minciună,
mintea rătăcită și trupul în suferință, trăim în moarte și în această lume nu
găsim ajutor, ajutorul vine numai de la Domnul Dumnezeu, Treimea
Sfântă, singurul Dumnezeu. Părinte bun și drept Ilarion Argatu roagă-te
neîncetat pentru îndreptarea vieții noastre.

Icosul 4

Cât va mai putea suferi Dumnezeu rătăcirea noastră? Sminteala e în tot și


în toate și multă urâciune în faptele noastre, am distrus tot ce ne-a
încredințat Dumnezeu și singuri nu vom mai reuși să ieșim din negura
deasă a păcatelor noastre.
Bucură-te Părinte sfânt și ajută-ne împreună cu toți cei din cer
3

Bucură-te Părinte sfânt ocrotitor al celor ce merită


Bucură-te Părinte sfânt că îndrepți pe cei păcătoși
Bucură-te Părinte sfânt că veghezi să nu mai cădem în păcat
Bucură-te Părinte sfânt că ajuți la vindecarea sufletului
Bucură-te Părinte sfânt că și la vindecarea trupului ajuți
Bucură-te Părinte sfânt Ilarion Argatu și roagă-te neîncetat pentru
îndrepterea vieții noastre

Condacul 5

Părinte sfânt, înarmat cu arma cea preatare, cu Crucea lui Hristos mulți
demoni ai învins, acum strig din tot sufletul meu către tine, alungă și
demonii din mine, ca rămânând curat să las iubirea lui Hristos să mă
cuprindă și cu voia lui Dumnezeu să devin și eu slujitorul Lui. Părinte
bun și drept Ilarion Argatu roagă-te neîncetat pentru îndreptarea vieții
noastre.

Icosul 5

Blândețea inimii tale e blândețea Domnului Iisus Hristos, ești o rază de


iubire izvorâtă din El, vocea ta e tunetul puterii lui Dumnezeu care î-l
învinge pe cel rău, slavă lui Dumnezeu pentru toate și pentru toți sfinții
Lui.
Bucură-te Părinte sfânt și alungă din mine demonul mândriei
Bucură-te Părinte sfânt și alungă din mine demonul grijii de multe
Bucură-te Părinte sfînt și alungă din mine demonul fățărniciei
Bucură-te Părinte sfânt și alungă din mine demonul vorbirii deșarte
Bucură-te Părinte sfânt și alungă din mine demonul lăcomiei
Bucură-te Părinte sfânt Ilarion Argatu și roagă-te neîncetat pentru
îndreptarea vieții noastre.

Condacul 6

Părinte drept tu ști că viața mea a fost plină de greșeli, acum îmi doresc să
învăt știința curată cuprinsă în legile divine, să pot sluji și eu lui
Dumnezeu în veșnicie. Părinte bun și drept Ilarion Argatu roagă-te
neîncetat pentru îndreptarea noastră.

Icosul 6

Părinte, voi toți din cer vedeți tot ce e rău în noi și în viața noastră, de voi
4

uita neîndreptate vreo greșeală sau păcat făcute de mine, tu să mi le aduci


aminte, să pot să-mi cer iertare cu lacrimi de suflet smerit, din inimă
iesite.
Bucură-te Părinte sfânt și duhul răutații ia-l de la mine
Bucură-te Părinte sfânt și duhul zavistiei alungă-l de la mine
Bucură-te Părinte sfânt și duhul vorbirii de rău îndepărtează-l de la mine
Bucură-te Părinte sfânt și duhul beției gonește-l de la mine
Bucură-te Părinte sfânt și duhul curviei ia-l de la mine
Bucură-te Părinte sfânt și duhul rătăcitor de minte alungă-l de la mine
Bucură-te Părinte sfânt Ilarion Argatu și roagă-te neîncetat pentru
îndreptarea vieții noastre.

Condacul 7

Părinte drag să nu mă lași, până acum am rătăcit pe acest pământ risipind


toate mărgăritarele ce Domnul Iisus Hristos mi le-a dat, neînțelegând că
Hristos e Cuvantul lui Dumnezeu, iar eu ,,omul,, trebuie să fiu cuvântul
lui Hristos, fiu de Dumnezeu. Părinte bun și drept Ilarion Argatu roagă-te
neîncetat pentru îndreptarea vieții noastre.

Icosul 7

Preacuvioase Părinte Argatu ajută-mă să nu mai trăiesc după voia mea, să


nu mai trăiesc pentru poftele mele, ajută-mă să mă curăț de patimi și să
mor lumii asteia strâmbe ca să viețuiesc în Hristos.
Bucură-te Părinte sfânt și duhul neputinței ia-l de la mine
Bucură-te Părinte sfânt și duhul slăbiciunii alungă-l de la mine
Bucură-te Părinte sfânt și duhul încăpățânării gonește-l de la mine
Bucură-te Părinte sfânt și duhul nerăbdării îndepărtează-l de la mine
Bucură-te Părinte sfânt și duhul îngâmfării ia-l de la mine
Bucură-te Părinte sfânt Ilarion Argatu și roagă-te neîncetat pentru
îndreptarea vieții noastre.

Condacul 8

Sfânt și bun Părinte cât ai fost pe pământ te-ai luptat zi și noapte să ne


scoți din păcate, să alungi demonii stricători de suflete și să ne îndrepți pe
calea cea dreaptă ce duce la viața cea adevărată. Îți mulțumesc Părinte
bun și drept Ilarion Argatu și roagă-te neîncetat pentru îndreptarea vieții
noastre.
5

Icosul 8

Către voi slujitorii Lui Dumnezeu din cer strigăm noi cei păcătoși de pe
pământ ca să vă rugați pentru mântuirea sufletelor noastre. Toți știm că
am gresit, dar e timpul să cerem iertare și să reparăm cu ajutorul lui
Dumnezeu greșelile noastre.
Bucură-te Părinte sfânt și Duhul Sfânt cere-L și pentru mine
Bucură-te Părinte sfânt și iubirea de Hristos ajută-mă să o păstrez în
inima mea
Bucură-te Părinte sfânt și inima mea să fie izvor de fericire
Bucură-te Părinte sfânt și viața să mi-o trăiesc în bucuria lui Hristos
Bucură-te Părinte sfânt si pace sa domnească în sufletul meu
Bucură-te Părinte sfânt și armonia să mă echilibreze în fiecare clipă
Bucură-te Părinte sfânt Ilarion Argatu și roagă-te neîncetat pentru
îndreptarea vieții noastre

Condacul 9

Părinte blând și drept, cu rugăciunea ta cere de la Domnul Iisus Hristos


milă și iertare pentru toate păcatele mele și ca îngerii să mă călăuzească
pe calea de lumină, să-mi văd greșelile iar harul de la Tatăl Ceresc să mă
ajute să vărs lacrimi fierbinți din suflet ieșite pentru a curăța tot ce nu-i
bun în mine. Bucură-te Părinte Ilarion Argatu și roagă-te neîncetat pentru
îndreptarea vieții noastre.

Icosul 9

Părinte Argatu nu ne lăsa, rămâi mereu lângă noi, acum veselindu-te și


ștrăind cu îngerii și sfinții în Cer ai și mai multă putere pentru a ne
îndrepta pașii și sufletul către Dumnezeu.
Bucură-te Părinte sfânt și ajută-mă ca darul iubirii de semeni să fie în
inima mea
Bucură-te Părinte sfânt și darul de a fi atent la nevoile celorlalți să fie în
mintea mea
Bucură-te Părinte sfânt și darul de a iubii natura să fie cu mine
Bucură-te Părinte sfânt și darul de a iubii animalele să-l primesc și eu
Bucură-te Părinte sfânt și darul de a respecta toată Creația Lui Dumnezeu
să-l dobândesc și eu
Bucură-te Părinte sfânt și darul de a vedea și simți drept să fie în mine
Bucură-te Părinte sfânt Ilarion Argatu și roagă-te neîncetat pentru
îndreptarea vieții noastre.
6

Condacul 10

Părinte Argatu ajută-mă să văd adevărul, cer neîncetat lucruri de la


Domnul Iisus Hristos, de la Maica Preasfântă, de la voi toți din Cer și voi
mi le dați dar eu orb fiind nu le văd, nu le simt și toate se întorc de la
mine pentru că nu stiu să le primesc. Bunule Părinte Ilarion Argatu roagă-
te neîncetat pentru îndreptarea vieții noastră.

Icosul 10

Of Părinte tare în credință, tu vezi cât de slab sunt și cât de puțină


credință am, întărește-mă cu rugăciunile tale.
Bucură-te Părinte sfânt mare liturghisitor
Bucură-te Părinte sfânt luptător neobosit cu răul
Bucură-te Părinte sfânt sfătuitor bun
Bucură-te Părinte sfânt vindecător al oricărei boli
Bucură-te Părinte sfânt curățitor de patimi și duhuri rele
Bucură-te Părinte sfânt învățătorul neamului romanesc
Bucură-te Părinte sfânt Ilarion Argatu și roagă-te neîncetat pentru
indreptarea vieții noastre.

Condacul 11

Părinte drag nu știu cum de mai îndrăznesc să ridic ochii spre cer și să
mai cer ceva, în fiecare zi greșesc, sunt plin de răutate și judec după fața
omului, vorbesc mult și cu toate că știu cât de bună și ziditoare e tăcerea
nu mă folosesc de ea. Ajută neputinței mele și roagă-te pentru întelepțirea
minții mele. Bunule Părinte Ilarion Argatu roagă-te neîncetat pentru
îndreptarea vieții noastre.

Icosul 11

Fericiți sunt cei care te-au cunoscut cât ai trăit pe pământ, dar și cei care
te-au cunoscut după plecarea ta la Domnul, s-au luminat lângă moaștele
tale și au slăvit pe Dumnezeu, Unimea în Treime.
Bucură-te Părinte sfânt cu miros de Cer
Bucură-te Părinte sfânt cu sabie de arhanghel
Bucură-te Părinte sfânt cu putere izvorâtă din Cuvânt
Bucură-te Părinte sfânt sită Dumnezească
Bucură-te Părinte sfânt vas ales al iubirii de Hristos
Bucură-te Părinte sfânt cufăr plin de daruri
Bucură-te Părinte sfânt Ilarion Argatu și roagă-te neîncetat pentru
îndreptarea vieții noastre.
7

Condacul 12

Părinte recunosc că nu a fost păcătos din veac așa cum sunt eu, inima mea
se chinuie neîncetat pentru că știe că e departe de Dumnezeu și că nu face
ce ar trebui să facă, se complace în compromisuri în lume și uită ce e cu
adevărat important și bun, uită fericirea de a fi în iubirea divină. Bunule
Părinte Ilarion Argatu roagă-te neîncetat pentru îndreptarea noastră.

Icosul 12

Părinte bun ia-mă și pe mine la școala și învață-mă să-mi curăț și să-mi


repar mintea, trupul și sufletul îmbâcsite de păcatul amar. Îmbracă-mă cu
strălucirea iubirii de Hristos pentru a deveni și eu un slujitor cât de mic și
smerit al Mântuirorului meu.
Bucură-te Părinte sfânt și învață-mă să fiu smerit.
Bucură-te Părinte sfânt și învață-mă să dobândesc pacea sufletească.
Bucură-te Părinte sfânt și învață-mă să rabd necazuri și nevoi.
Bucură-te Părinte sfânt și învață-mă să iert ce nu am iertat.
Bucură-te Părinte sfânt și învață-mă să cer iertare.
Bucură-te Părinte sfânt și învață-mă să recunosc cât sunt de păcatos.
Bucură-te Părinte sfânt Iilarion Argatu și roagă-te neîncetat pentru
îndreptarea vieții noastre.

Condacul 13

Boroaia fericită este căci stâlp de lumina ești pentru ea. Moaștele tale
tămâiază neîncetat toate sufletele, vino și tămâiază și inima mea și cu
rugăciunile tale roagă-L pe Domnul Iisus Hristos să o curățească, să o
umple de iubire și să se sălășluiască în ea, ca inima mea să asculte mereu
chemarea Treimii Sfinte, Acum e ca un beci prăfuit plin de urmele groase
ale păcatelor trecutului și prezentului vieții mele și fără ajutorul tău, sfinte
va rămâne așa. Părinte Ilarion Argatu ajută neputinței mele și roagă-te
neîncetat pentru îndreptarea mea. Slavă lui Dumnezeu pentru toate
Amin!

S-ar putea să vă placă și