„RONDELUL ROZELOR DE AUGUST”-de Alexandru

Macedonski

Alexandru M. Macedonski (n. 14 martie 1854 — d. 24 noiembrie 1920) a fost un poet și

prozator; dramaturg; șef de cenaclu literar, publicist român.
In literatura romana, simbolismul pătrunde prin poemele și textele teoretice ale lui
Alexandru Macedonski. Primele idei care prefigurează simbolismul la români și care încearcă
să-l teoretizeze apar odată cu Macedonski și sunt puse în circulație prin revista poetului,
“Literatorul”. Chiar înainte de reconstituirea simbolismului ca scoală, în Franța, apar în
aceasta revista, încă din primul ei au de existenta, 1880, articole de directiva, în care sunt
expuse puncte de vedere simboliste. Macedonski avea sa-si revendice mai târziu, în 1889,
printr-un articol intitulat "În pragul secolului", merite de pionier al simbolismului pe plan
european.
Un adevărat manifest pre simbolist, apărut în "Literatorul" din 15 iunie 1892, este
articolul lui Macedonski - Poezia viitorului. Prin simbolism - se spune în articol - ca si prin
ins-trumentalism care e "tot un simbolism, cu deosebire ca sunetele joaca în instrumentalism
locul imaginilor", poezia "si-a creat un limbaj al ei propriu, limbaj în care se simte în largul ei.
Puncte de vedere pre simboliste conțin si alte articole publicate de Macedonski în
"Literatorul", ca Despre poezie sau Despre poema 1881, în care poetul pledează pentru
concentrare si sinteza lirica, pentru poezia care sa adune în ea, imprevizibil, mișcări sufletești
contrastante.
Teoretizând simbolismul, Macedonski a înțeles sa-l si promoveze stăruitor în
literatura româna. În numele acestui curent, directorul "Literatorului" a încurajat de fapt tot ce
se deosebea de poezia româneasca de până atunci: parnasianism, naturalism, decadentism,
simbolism tot ce putea impresiona prin neobișnuit si bizar. El însuși s-a exersat în compuneri
alcătuite după ultima moda parisiană, menite sa revoluționeze lirica. După modelul lui
Rollinat, din care a si tradus, Macedonski a afișat uneori preferințe morbide pentru macabru
ca în Vaporul morții de exemplu. Dar pasiunea lui cea mare a fost instrumentalismul, poetul
propunând-si să creeze efecte lirice prin pure combinații de imagini si sunete ca în Rimele
cânta pe harpa si Guzla; unele dintre aceste poezii ca: "Înmormântarea si toate sunetele
clopotului" sau "Lupta si toate sunetele ei", apărând în volumul Poezii din 1881, chiar înainte
de întemeierea, la Paris, a scolii lui René Ghil.
Macedonski este primul poet român care a publicat, în 1890, creații în versuri libere,
fără rima și fără ritm. Ulterior, el a renunțat la această formula prozodica, considerând că
poezia neversificată se apropie prea mult de proza ritmată. Alți poeți simboliști au continuat
sa cultive versul alb, precum Ovid Densusianu sau Ion Minulescu, acesta din urmă cazând în
exces și într-un retorism prețios și grandilocvent.
Poezia lui Macedonski este eclectică, are elemente împrumutate de la
parnasianism, simbolism, sau romantism. A publicat Prima verba (1872); Poesii (1882);
Excelsior (1895); Flori sacre (1912); Poema rondelurilor (1927), Drama banala (1896); Cartea
de aur (1902); Le calvaire de feu (1906); Thalassa (1915); Nuvele (1923), Moartea lui Dante
Alighieri (1916).
 Rondelul rozelor de august“ face parte din volumul postum, intitulat „Poema
rondelurilor”, apărut în anul 1927.
Rondelurile sunt poezii cu formă fixă, de treisprezece-paisprezece versuri, repartizate de
obicei în trei strofe cu doar doua rime. Primele doua versuri, care enunță tema sau motivul
literar, se reiau din strofele următoare, ambele în strofa a doua și în strofa finală, la Alexandru
Macedonski acest vers fiind al treisprezecelea al poeziei.
Denumirea acestei specii literate provine din francezul „rondel” ce a fost preluat din
italianul „rondello” acest lucru sugerând noțiunea de „rotund”, expresie a unei perfecțiuni
formale cultivate cu atenție sporită. Încă de la apariția sa în Franța rondelul a avut două
perioade de glorie.
Promotor al parnasianismului și al simbolismului în literatura română, Macedonski scrie
rondeluri asemănătoare cu cele ale lui Mallarmé, Laforgue, Théodore de Banville și
Rodenbach, mergând până la capăt, până în preluarea exactă a distribuției rimelor, prima
strofă având modelul „A-B-B-A, a doua cu modelul „B-A-A-B” , iar ultima având model „B-
A-A-B-A” acest lucru fiind sesizabil și în „Rondelul rozelor de august”, unde sintetizează și
stilizează temele majore ale creației macedonskiene, precum evadarea din real, prin ideea de
sugestie tipic simbolistă.
Astfel, „Rondelul rozelor de august” exprimă o meditație pe tema treceri ireversibile a
timpului, plină de melancolie, lucru relevat din titlu, astfel se observă motivul rozei ce se
fanează ușor și de sensul cuvântului „august“, lună târzie de vară, simbol al declinului și al
târziului ce se răsfrânge inevitabil asupra condiției umane.
Tema poeziei o constituie destinul nefericit al unui geniu, a creatorului aflat în conflict
ideatic cu lumea înconjurătoare prin urmare fiind incapabil la a se regăsi în lume, o lume
superficială și meschină, care nu poate și nici nu vrea să-i înțeleagă superioritatea spirituală și
aspirația spre idealul absolut.

Redundanța adverbului ,,mai“: ,,Mai sunt încă roze - mai sunt“, semnifică faptul că
perfecțiunea poate fi încă atinsă. Roza este un simbol al vieții, prin culoarea roșie, al pasiunii.
Roza este floarea cel mai des invocată ca simbol în Occident, comparabilă cu lotusul din
India. În poezia lui Macedonski, sensul „rozelor de august“ este strict legat de faptul că viața
este numai de natură organică, deci perisabilă, pândită de inconsistență.
Particula „mai“ arată, pe lângă iluzia conservării stării primordiale, și asaltul repetat al
timpului ce distruge formele organice. Prin aspirațiile sale și prin vocația genialității, poetul se
identifică momentelor originare, forței creației, suprapuse celei divine: „Pe-atunci eram falnic
avânt.../ Priveam, dintre oameni, spre stele.".
Contingența celor două spații, pământul și cerul, unul catonic, celălalt uranic, păstrează
amintirea nostalgică a începuturilor: apoi, omul izgonit din Paradis a decăzut, s-a lăsat supus
trecerii timpului, tentativele de înălțare, de excelsior, temă spații acum distincte, teluricul și
uranicul, au existat împreună în timpul primordial, ulterior separate prin distanțe astrale, arată
trecerea ireversibilă a trecerii timpului.
„Parfumul" rozelor, contingent cu un parfum al aștrilor, al stelelor: „Priveam, dintre pomeni,
spre stele; - Mai sunt încă roze, mai sunt, și tot parfumate și ele.“, semnifică refugierea din
fața neantului, într-o lume unde culorile și aromele sunt de o nemaiîntâlnită perfecțiune.
Încercarea de refugiu în paradisul floral, anesteziant, care îmbată simțurile, este tipic
simbolistă.
 Omul nu își poate depăși condiția în lumea reală, regăsirea esențelor putându-se
împlini numai prin transcendere iar „rozele de august“ oferă acest spațiu de extensiune a
simțirii divine. În fața acestei perspective melancolice, omul se refugiază pe tărâmul vag al
fanteziei, al visării, al creației: „Zadarnic al vieței cuvânt/ A stins bucuriile mele, Mereu când
zâmbesc, uit, și cânt,/ În ciuda cercărilor grele, Mai sunt încă roze,- mai sunt.“
Necazurile, îmbătrânirea, limita fizicului etc sunt „încercări“ ale destinului cum se
resimte și din poezia macedonskiană, dar există și o speranță, rozele mai există încă, în pofida
oricărei evidențe.
Macedonski apelează la arta poetică simbolistă și nu la textul descriptiv natural, prin
urmare nu se folosește de crearea de imagini, ci se sugerează stări de spirit. Simbolurile sunt
mijloace de sugestie a stărilor metafizice, devenind căi de cunoaștere. În acest rondel se
dizolvă ideile simboliste ale lui Macedonski, susținute și în studiile sale teoretice, „Poezia
viitorului“, ,,În pragul secolului“, „Simțurile în poezie“. Simbolurile se interferează, devenind
elemente ale unui spațiu imaginar, adevărate „păduri de simboluri", percepute, traversate de
om prin sugestie.
Rondelul emană o tentă de speranță; parfumul vieții nu a pierit, chiar dacă timpul trece
ireversibil. Speranța însuflețește încă spiritele vii. Rozele, prin culoare și parfumuri,
simbolizează chiar viața, îndeamnă la neliniște creatoare, iar poetul încearcă să retrezească la
viață spațiul amorf, introducând în câmpul vizual roșul aprins.
Prin folosirea modurilor și timpurilor la perfect compus „au fost” și la imperfect
„credeam”, oferă o stare de spirit a trecutului clasic, o stare de melancolie, însă imperfectul
oferă și sentimentul de continuitate al acestor stări impusă prin utilizarea timpului prezent cu
ajutorul unor verbe precum „uit” , „zâmbesc” , „cânt” etc
Din punct de vedere al compoziției, se remarcă faptul ca poemul respectă structura
standard al rondelului cu 13 versuri distribuite in trei strofe. Cele două planuri ale poeziei
(interior și exterior) se întrepătrund permanent și din punct de vedere temporal, se identifică
două momente esențiale: un trecut mitic și atemporal un timp ce nu cunoaște limită, și timpul
prezent, fără detalii temporale concrete, care, în pofida destinului tot mai neprielnic dorește
păstrarea farmecului trecutului, totodată și a speranței.
Muzicalitatea operei este redată de rima îmbrațișată în prima strofă și în celelalte două stofe,
rima este încrucișată, măsura versurilor este variabilă, alterând între opt și nouă silabe iar
ritmul poeziei este iambic.