Pe mine războiul ăsta m-a terminat complet. Și fizic.

Mi-e rău îngrozitor de atâta

moarte și durere. Ipocriții îmi zic de Serbia, Siria. Iertați-mă, că n-am plâns
pentru ei, dar știam sporadic și filtrat de ororile de acolo. Aici ni s-a vărsat
toată copaia iadului în inimi. Îmi vine să caut o vizuină, să mă târăsc acolo și să
mor. Nu mai pot de atâta suferință. Și aici mă refer la bombardamente, ucideri,
distrugere, perversiune, scuturi umane, violența de a te ascunde în spatele
civililor, deci mă refer la toată mizeria. Și mai ales la înverșunarea tâmpă a
celor ce justifică eretic și ucigaș uciderea. Faptul că există pe lumea asta atâția
psihopați mă înfricoșează. Îmi dau seama de eșecul nostru de a încreștina adânc
lumea, de răul absolut ascuns în rărunchii umanității, de oroarea superstiției ca
negoț cu Dumnezeu fără iubire. De fațada aurită a unei hâde inadecvări obsedate de
materie. Când moartea dansează pe străzi, înțelegem că am eșuat.

Și încă un lucru: de acum voi petrece mult mai puțin timp cu rănile și greșelile
altora, și mai mult cu ale mele. Iertați-mă...