PEDAGOGIE

CURS NR.2

Obiective educationale si operationalizarea lor

Definitie-obiectivul educatinal = categoria pedagogica ce exprima anticipat rezultatele

dezirabile ale educatiei.
Functia obiectivului educational = reper permanent al prosesului de educatie.
Multe referiri la problema obiectivelor reliefeaza , intre altele , grija de a le grupa si ierarhiza ,
dupa diferite criterii.
A. Dupa criteriul generalitatii , au fost delimitate 3 nivele:
1.Obiective generale (finalitati, scopuri), cum ar fi;
-formarea personalitatii complete, formarea moralitatii;
-formarea capacitatii de a intampina viitorul ;
-insusirea metodelor de explorare a stiintelor
Caracterul cuprinzator al nivelului obiectivelor generale se insoteste si de imposibilitate de
transpunere directa a lor in actiunea educationala .Este necesara o punte catre concretetea care ar
face posibila implementarea lor in plan practic.
2. Obiective intermediare –sunt cele care realizeaza aceasta punte intre obiectivele generale si
cele speciale , deci catre aplicarea in procesul educatiei. Aici se inscriu obiectivele urmarite pe
ansamblu fiecarei materii de invatamant , ale fiacarui capitol.
3. Obiectivele specifice- sau concrete sunt cele invocate in fiecare lectie , de exemplu:
-compunerea problemelor matematice dupa o formula data
-insusirea algoritmului analizei gramaticale.
Utilizarea ierarhiei de mai sus reiese din necesitatea uni viziuni sistematice permanente , din
partea educatorului –fiecare treapta de obiective este derivata logic din treptele superioare , pe
ansamblu realizandu-se o determinare cumulativa.

B. Potrivit domeniilor comportamentale sau dupa laturile vietii psihice rezulta trei categorii de
obiective :
-obiective cognitive-semnifica insusirea de cunostinte , de deprinderi si capacitati intelectuale;
-obiective afective-formarea de sentimente , interese, atutudini;
-obiective psihomotorii- insusirea comportamentelor bazate pe actiunea manifesta , vizibila,
fizica, spre exemplu , feluritele indemanari si abilitati corporale.

Operationalizarea obiectivelor educationale

Obiective operationale = obiective exprimate in comportamente observabile si masurabile in
termen limitat.
R.F.Mager (1962) propune o tehnica de operationalizare concretizata prin stabilirea a trei
parametri ai obiectivului de realizat:
(1) descrierea comportamentului final;- se face printr-un verb concret (nu verbe
“intelectualiste”) , cum ar fi:a aminti, a recunoaste ,a traduce, a descrie, a transforma, a exprima,
a diferentia, a aplica, a identifica, a comparaetc.- verbul trebuie pus la conjunctiv ; (elevul) sa
compuna, , sa transforme, sa calculeze, etc.
(2)conditiile in care se va realiza comportamentul ;-inseamna pe de o parte , conditiile materiale
ce i se pun elevului la indemana ca sprijin (materiale ilustrative sau documente, laborator, cab. de
specialitate, etc),pe de alta parte , conditii psihologice (grad de pregatire, deprinderi, ce
cunostinte sa fi posedat)-acestea se prezinta printr-o introducere pe baza unui verb la gerunziu
(punandu-i-se la dispozitie, fiindu-i ingaduit sa foloseasca etc,, sau sub aspect psihologic ,
cunoscand situatia X sau avand formata deprinderea Y ,etc.)
1
 (3) nivelul performantei acceptabile ;- inseamna fie un aspect calitativ al performantei , tradus
de regula prin totul sau nimic, fie un aspect cantitativ ,respectiv puncte acumulate sau procentaj
admisibil al reusitei; mai poate insemna , de asemenea , o anumita determinare temporala (in cat
timpsa rezolve o anumita cantitate de sarcini didactice)
Exemplu : Punandu-i-se la dispozitie plansele –care reprezintarombul inscris intr-un dreptunghi
si rombul inscris intr-un patrat (conditia materiala) si avand deja insusita formula ariei
dreptunghiului sau patratului (conditie psihologica) ; elevul sa explice formula rombului
(comportament final concret) prin surprinderea relatiei intre suprafata acoperita de romb si cea
ramasa neacoperita in cadrul dreptunghiului sau patratului (performanta acceptabila exprimata
calitativ).
Impedimentele operationalizarii raman in principiu doua: (1) facrorul temporal si (2) caracterul
greu de concretizat sau neexteriorizabilal unor achizitii.

Principiile didactice
Prezentăm, în continuare 12 principii ale didacticii moderne, menite să faciliteze
dirijarea învăţării eficiente în diverse situaţii şcolare concrete. Aceste principii sunt subsumate
celor mai importanţi factori ai reuşitei şcolare, decantaţi în cercetările contemporane.

Factori cognitivi şi metacognitivi

Principiul 1: Învăţarea este un proces activ, voluntar, personal şi mijlocit social.

Prin învăţare sunt descoperite şi elaborate semnificaţii, graţie prelucrării informaţiilor şi a datelor
oferite de experienţa personală şi de confruntările inter-personale.

Subiectul uman este înzestrat în chip natural să recepteze şi să prelucreze informaţia dobândită pe
diverse canale. Această capacitate cunoaşte o dinamică continuă, achiziţiile acumulate în timp se
organizează în structuri cognitive tot mai cuprinzătoare.

Pe durata procesului de învăţare, subiectul creează şi dezvoltă semnificaţii şi interpretări

personale, adeseori prin interacţiune cu alţii.

Principul 2: Subiectul angajat în actul învăţării ţinteşte să creeze interpretări şi configuraţii

coerente în zona cunoştinţelor dobândite, indiferent de cantitatea şi calitatea datelor disponibile.

Cei care învaţă elaborează structuri integrate, reprezentări comune şi sensuri condensate, chiar şi
în condiţiile pătrunderii de suprafaţă, cuprinderii superficiale a faptelor, conceptelor, legităţilor şi
teoriilor prezentate. Procesul de învăţare operează holistic, pe structuri relativ închegate. Drept
urmare, înţelegerea ca proces cognitiv intern precede orice validare obiectivă externă. Dar
lucrurile nu se încheie cu elaborarea semnificaţiilor şi interpretărilor personale. Pe măsură ce
subiectul îşi confruntă achiziţiile învăţării cu alte persoane, semnificaţiile şi interpretările se
ajustează, sunt înlăturate zonele de inconsistenţă şi sânt revizuite concepţiile anterioare.

Principiul 3: Construcţia cunoştinţelor, structurile cognitive noi se realizează prin integrarea

cunoştinţelor anterioare.

Deoarece background-ul şi experienţa diferă semnificativ de la persoană la persoană şi pentru că

intelectul prelucrează informaţia holistic şi în baza unor semnificaţii, indivizii interpretează şi
organizează informaţia in manieră personală.
2
Unul din obiectivele învăţământului este de a crea la toţi elevii aceleaşi semnificaţii şi concepţii
referitoare la o anume realitate, de exemplu de a conduce elevii la produse cognitive validate
ştiinţific. Când se însuşeşte un concept nou, este important ca toţi elevii să reţină caracteristicile
comune, care definesc conceptul. Acest lucru nu se produce de la sine, profesorul trebuie să ofere
elevilor diverşi organizatori cognitivi, care să sprijine şi să orienteze prelucrările mintale
personale

Principiul 4: Învăţarea este semnificativ facilitată de utilizarea strategiilor puternic structurate.

Între acestea se disting strategiile meta-cognitive, cele care exersează subiectul să-şi orienteze
gândirea asupra propriei gândiri, să aibă acces la introspecţia propriilor operaţii mintale în
timpul efectuării unei sarcini.

Cercetările contemporane scot în evidenţă că, de-a lungul copilăriei timpurii şi

mijlocii, elevii devin deja capabili de metacogniţie la nivelul operaţional al gândirii. Aceste
elemente ale metacogniţiei primare se exprimă în conştiinţa de sine, chestionarea sau interogaţia
de sine, autoreglarea proceselor şi conţinuturilor gândirii şi memoriei etc.

Componentele metacogniţiei cu efecte facilitatoare asupra învăţării ar acoperii fenomene

structurate în trei planuri:

* Stăpânirea de către elev a unor cunoştinţe despre sine, ca subiect angajat în procesul de
învăţare. Îi sunt utile elevului date referitoare la cantitatea de efort intelectual de care este
capabil, volumul şi complexitatea sarcinilor pe care le poate cuprinde într-un timp dat, ce
program orar îi asigură productivitate optimă etc.

* Cunoaşterea caracteristicilor specifice diferitelor experienţe (teme) de învăţare, cum ar fi

memorarea unei poezii, lectura şi asimilarea unui lecţii de istorie sau matematică, aplicarea unor
algoritmi în rezolvarea de probleme etc.

* Uşurinţă în adecvarea metodelor de învăţare la capacităţile proprii şi la natura sarcinii şcolare;

este vorba în acest plan de stăpânirea unor metode de învăţare flexibile şi oportune situaţiilor
concrete de studiu. De exemplu, productivitatea muncii şcolare este influenţată de studierea pe
părţi ori întreguri, de succesiunea momentelor de învăţare şi autoevaluare, de eşalonarea efortului
intelectual în timp etc.

Datele de cercetare consemnează diferenţe semnificative între elevii buni şi elevii slabi în
ceea ce priveşte capacitatea lor de introspecţie asupra prestaţiilor şcolare. Elevii buni sunt
capabili de relatarea chiar în detaliu a strategiilor de învăţare utilizate, în timp ce evocările
elevilor slabi nu depăşesc aspecte de suprafaţă cum sunt repetiţiile, efortul de memorare adeseori
supradimensionat, prezenţa dificultăţilor de reţinere sau înţelegere.

Dezvoltarea metacognitivă asigură elevului mecanismele de autocontrol şi autoreglare

necesare în învăţare, un tonus crescut, încredere în sine şi angajare optimă.

Factori afectivi-motivaţionali

Principiul 5: Influenţa motivaţiei asupra învăţării.

Profunzimea şi complexitatea achiziţiilor învăţării, ce şi cât anume se învaţă şi poate fi
evocat sunt capacităţi ce depind de o serie de factori:
3
a) încrederea în propriile mecanisme de autocontrol şi în posibilităţile de reuşită;

b) claritatea şi consistenţa valorilor personale şi sociale, a intereselor şi scopurilor asumate;

c) expectaţiile personale privitoare la succesul sau eşecul acţiunilor;

d) motivele activităţii de învăţare.

Lumea interioară a elevului este foarte bogată; ea cuprinde credinţe, scopuri, aşteptări şi trăiri ce
pot susţine sau slăbi funcţionarea intelectului. Relaţia dinamică între intelect, afectivitate şi
comportament determină sănătatea psihică a indivizilor şi capacităţile lor de învăţare. De
asemenea, interpretările sau constructele elevilor asupra realităţii pot, după natura lor, facilita ori
obstacola o motivaţie pozitivă şi performanţa în învăţare. Experienţa succesului în învăţare este
un bun remediu pentru trăirile negative şi pentru activarea motivaţiei pozitive.

Principiul 6: Rolul motivaţiei intrinseci în învăţare.

Copiii se nasc cu o curiozitate naturală, care se manifestă în comportamentul lor

interogativ şi explorator. Curând, cogniţiile şi emoţiile intens negative din şcoală, insecuritatea,
teama de eşec, de pedeapsă, ridiculizare sau stigmatizare temperează în mare măsură
entuziasmul iniţial.

Şcoala este încă destul de ezitantă în a utiliza căile de susţinere şi dezvoltare a

comportamentului explorator al copiilor. Odată cu intrarea în şcoală, comportamentul elevilor
este condiţionat prin pedeapsă şi recompensă, iar motivaţia intrinsecă este substituită de motive
externe.

Principiul 7: Principala funcţie a motivaţiei este de a susţine efortul de învăţare. Efortul însă nu
poate fi prelungit peste anumite limite, deoarece curiozitatea, creativitatea, gândirea puternic
structurată sunt stimulate numai în sarcini de învăţare accesibile, de dificultate optimă, cu
elemente de noutate şi provocatoare.

Învăţarea se produce la acele teme la care elevul este capabil să pătrundă elementele
sarcinii şi să sesizeze o anumită relevanţă sau utilitate personală. De exemplu, elevii revendică
oportunitatea de a opta pentru anumite teme de studiu, în acord cu interesele lor.

Factori ai dezvoltării personalităţii

Principiul 8: Oportunităţi şi constrângeri în dezvoltare.

Dezvoltarea fizică, intelectuală, emoţională şi socială a indivizilor se desfăşoară după o

progresie stadială, iar această dezvoltare este o funcţie a interacţiunii factorilor genetici şi de
mediu.

Un factor important al dezvoltării îl constituie oportunităţile oferite prin experienţele de

învăţare formală. Se ştie că elevii învaţă mai bine când materialul de studiu se înscrie în ţesătura
de operaţii mintale de care ei sânt capabili (I. Radu) sau când sarcina şcolară este situată în zona
proximei dezvoltări (Vîgotski). La acestea se adaugă cerinţa ca materia de studiu să fie prezentată
interesant, atractiv, să antreneze procesele intelectuale şi emoţionale.
4
 Factori personali şi sociali

Principiul 9: Diversitatea socială şi culturală.

Învăţarea este facilitată când elevul are posibilitatea să interacţioneze cu colegi diferiţi
sub aspect cultural, al mediului socio-familial. Şcolile care stimulează interacţiunile sociale şi
cultivă diversitatea, încurajează gândirea flexibilă, competenţa socială şi dezvoltarea morală.

Principiul 10: Acceptare socială, imaginea de sine şi învăţarea

Învăţarea şi imaginea de sine se susţin reciproc atunci când elevii se acceptă unii pe alţii
ca individualităţi, în contextul unor relaţii de respect şi apreciere reciprocă.

Calitatea relaţiilor interpersonale oferă indivizilor acces la evaluarea corectă a situaţiilor,

la trăiri şi comportamente pozitive. Modul de manifestare al profesorilor, stabilitatea, încrederea
şi grija pentru elevi sânt premise ale dezvoltării sentimentului de apartanenţă la grup, de respect
şi acceptare, de instaurare a unui climat pozitiv pentru învăţare.

Diferenţe individuale

Principiul 11: Învăţarea devine mai productivă dacă sânt respectate diferenţele individuale şi
culturale.

Principiile de bază ale învăţării, motivaţiei, evaluării etc., sânt aplicabile la toţi elevii, indiferent
de etnie, limbaj, vârstă, abilităţi sau statut socioeconomoc. Cu toate acestea, învăţarea întâlneşte
numeroase obstacole dacă diferenţele individuale lingvistice, culturale sociale nu sânt luate în
considerare. Diferenţele individuale reclamă diferenţierea curriculară, precum şi a tuturor
condiţiilor în care învăţarea se produce.

Principiul 12: Învăţarea este însoţită de anumite filtre cognitive şi sociale.

Structurile cognitive şi afective, atitudinile şi convingerile existente la un moment dat,

devin repere individuale în construirea realităţii şi interpretarea experienţelor de viaţă.
În baza unor structuri cognitive şi atitudinale personale, indivizii adoptă decizii şi
comportamente ca şi cum ar fi dezirabile pentru ceilalţi, ceea ce adeseori determină neînţelegeri
ori conflicte.
Principiile prezentate anterior au implicaţii în practică, în procesul predării, al curriculum-ului,
evaluării, managementului didactic, precum şi în formarea cadrelor didactice. Întâi, principiile
oferă dascălilor sugestii metodologice privind proiectarea didactică, elaborarea curriculumul-ui,
managementul clasei etc. În al doilea plan, principiile oferă o arie problematică largă ce trebuie
incorporată în programele de formare iniţială şi continuă a profesorilor.

http://www.scritube.com/sociologie/Factori-si-principii-fundament133231182.ph

5
 Omul ca obiect de studiu al educatiei

Educabilitatea reprezinta capacitatea individului uman de a fi educat, de a fi deschis spre…, a

se lasa supus actiunilor educationale , a beneficia de acestea in formarea si dezvoltarea sa fizica,
psihica, comportamentala.
Se considera demult un fapt cert , ca omul este rezultatul interactiunii a trei factori: ereditate,
mediu si educatie.

1. Ereditatea consta din anumite particularitati anatomo-morfologice, precum si unele

particularitati ale sistemului nervos si ale organelor de simt , pe care copilul le mosteneste de la
inaintasii sai .Particularitatile anatomo-morfologice fac ca urmasii sa semene cu parintii si bunicii
lor , fie dupa forma fetei, culoarea parului , inaltime , proportii corporale etc.Aceste particularitati
nu indeplinesc nici un rol in dezvoltarea morala si intelectuala a individului.De exemplu , nimeni
nu este constrans in dezvoltarea sa morala , fisica sau intelectuala de culoarea ochilor
sai .Trasaturile anatomo-morfologice particolare pot avea insa , o oarecare insemnatate in unele
profesii (in sport, in arta scenica, in aria profesiunilor legate de cupola circului etc.). In rest
nimeni nu este impiedicat sa devina bun chimist , actor sau fizician, datorita inaltimii sau
infatisarii sale.
O importanta deosebita pentru formarea si dezvoltarea copilului o reprezinta insa
particularitatile sistemului nervos si cele ale organelor de simt .Caracteristicile innascute ale
sistemului nervos influenteaza viteza de formare si stingere a legaturilor temporare din cortex,
fiind concretizate in forma , echilibrul si mobilitatea acestui sistem.Ele stau la baza actului de
invatare si totodata constituie premisa fiziologica a temperamentului.
Particularitatile innascute ale organelor de simt , la randul lor , se obiectiveaza in sensibilitatea
sau acuitatela analizatorilor si reprezinta punctul de plecare al multora dintre aptitudinile si
talentale , nu doar artistice ale omului. Insa despre toate acestea trebuie mentionat can u
constituie niste structuri definitive, ci doar un fond predispozitional. El contine numai anumite
posibilitati , care devin realitati numai in anumite conditii favorabile de mediu si educatie , ceea
ce implica exercitiu si efort personal. Mai trebuie mentionat ca acest fond predispozant are un
caracter polivalent, nefiind determinativ in alegerea unei profesii. Un om se poate realizza in mai
multe profesii , insa realizarea unor performante maxime este dependenta de existenta unor
anumite predispozitii innascute: nu putem face din fiecare copil un mare poet , matematiciansau
arhitect; un copil lipsit de predispozitiile respective poate ajunge la un nivel oarecare, dar nu la
creatie sau genialitate .La ea ajung doar cei care au avut initial si anumite inclinatii speciale. De
aceea scoala, in orientarea actuala a curricum-ului nationalisi propune sa dezvolte copii in
concordanta striata cu inclinatile lor si in acord cu intesesele societatii.
Majoritatea ocupatiilor umane nu pretind anumite inclinatii speciale, ceea ce ofera un camp larg
de dezvoltare profesionala. Drept urmare , pe baza dispozitiilor comune de a invata , orice copil
isi poate insusi o profesie sau alta.Aceasta conduce , de regula , la asezarea pe primul plan a
intereselor sociale in actul de orientare scolara si profesionala.
Trebuie sa precizam limitele zestrei ereditare , respectiv injustetea tezei ca ereditatea este
hotaritoare. Concret sa- putut dovedi ca, izolat de influentele specific umane, copilul inarmat doar
cu zestrea sa innascuta nu poate depasi nivelul dezvoltarii unui mamifer oarecare.Se citeaza
cazuri de copii care, intamplator perduti si crescuti intre animale , nu s-au putut dezvolta nici
pana la nivelul mersului biped. Ne dam seama astfel ca ereditatea , desi are importanta sa , nu
joaca decat rolul de conditie interna iniziala, fiind necesara interventia mediului specific uman si
a educatiei, pentru dezvoltarea la cel mai bun nivel posibil. Admitem totusi obligatia ca fiecare
educator sa cunoasca temeinic particularitatile native ale elevilor , deoarece , asa cum vom
vedea , influentele externe actioneaza prin intermediul conditiei interne.
6
 Ereditatea cuprinde elementele biologice si psihologice , care servesc ca puncte de plecare
pentru adaptare, pentru activitate, pentru dezvoltare intelectuala, dar nu contine in nici un caz
predeterminari de ordin moral sau social.
Moralitatea se invata , se deprinde in timpul vietii. Pe acest plan, orice copi leste capabil de
perfectionare delimitata. Eventualele teorii dupa care ar exista criminali innascuti , sunt cu totul
nestiintifice si demobilizatoare pentru procesul educativ.

2.Mediul , la randul lui, are un rol bine definit in procesul formarii personalitatii .Caci , daca
ereditatea reprezinta conditia interna a dezvoltarii , el reprezinta conditia externa.
Din punct de vedere pedagogic, prin mediu intelegem totalitatea imprejurarilor si influentelor pe
care natura si societatea le exercita in mod spontan asupra omului in devenire. In absenta totala a
acestor conditii , nici un copil nu poate deveni fiinta umana.
Medium ofera conditia materiala a existentei copilului , ofera lucruri sau obiecte , activitati, o
anumita psicologie sociala , limbajul, o anumita ambienta culturala etc. Prin mediu intelegem
asadar, toate influentele spontane, deci neorganizate sub aspect psihi-pedagogic, pe care natura si
societatea le esercita aspra copilului si fara care el nu ar putea sa se dezvolte in mod specific
uman. Dar, asa cum ereditatea nu are un rol fatal, implacabil, in viata copilului, la fel nici mediul
nu are un asemenea rol.Teza iluminista ,ca imprejurarile creeaza omul, este adevarata , dar nu
completa. Istoria a demonstrat ca imprejurarile creeaza omul dar in acceasi masura omul ceeaza
imprajurarile ; untori omul se poate sustrage influentalor mediului, fie ca individ singular , fie ca
membru al unui grup social.
Concluzia care ar incheia consideratile legate de ambii factori anteriori prezentati ar fi
urmatoarea: ereditatea constituie conditia interna initiala , baza de plecare mai bogata sau mai
redusa, care va conditiona directia devenirii , iar medium reprezinta conditia externa, favorizanta
sau defavorizanta pentru formarea personalitatii.
Nici una dintre ele nu are , insa ultimul cuvant de spus, ele jucand doar rol diferentiator si
respectiv de amplificare sau limitare a influentelor educative.

3.Educatia ca factor al formarii si dezvoltarii personalitatii a avut dintotdeauna un rol

conducator. Educatia este actul de dirijare a intalnirii dintre ereditate si mediu. Si tocmai de
aceea ea poate sa aiba rolul de factor conducator. Rolul sau conducator rezida in aceea ca
reprezinta actul de dirijare constienta atat a zestrei ereditare cat si a conditiilor de mediu.
Educatia vine cu un scop, cu un plan de actiune , cu o anumita dozare si gradare a actului de
intalnire dintre cele doua entitati.
Ca o componenta a existentei socilale , educatia este de fapt , o intalnire intre individ si
societate; o intalnire informationala , de transferare a stocului de valori culturale , acumulat in
timp, dinspre generatiile adulte catre generatiile tinere.
Dovezile in favoarea puterii educatiei sunt numeroase si pot fi facute convingatoare prin simpla
comparare a rezultatelor posibile ale influentarii omului , cand acesta se produce pe baza de
program riguros sau ,dimpotriva , se realizeaza in mod spontan, intamplator.Aria lor cuprinde
toate laturile fiintei umane, putandu-se usor demonstra ca si achizitiile in planul dezvoltarii
fizice , si cele intelectuale , si cele ce apartin domeniului afectiv sau volitiv, si insusirea
deprinderilor si capacitatilor de actiune se pot realiza la unnivel superior numai prin influentare
sistematica si constienta , adica prin educatie.
Dezvoltarea persoanei umane cuprinde doua aspecte principale : dezvoltarea fizica si
dezvoltarea psihica. Dezvoltarea fizica este intradevar in mare masura un proces de tipul cresterii
sau maturizarii, dar interventia exterioara prin regimul alimentar , cel de munca si odihna , prin
activitati de cultura fizica , are ottusi un rol important in acest proces, iar acestea din urma nu mai
apartin procesului maturizarii.Dezvoltarea psihica presupune , la randul ei, acumularea unor

7
cunostinte , insolite de transformari calitative care intervin in activitatea intelectuala a copiilor ,
precum si achizitiile caracteristice de felul celor afective, volitive, motivationale ,atitudinale etc.
Toate aceste transformari se realizeaza pe baza fondului ereditar al copilului , dar nu de la sine ,
ci in acest caz este un produs al interactiunii conditiilor interne cu influentele externe. Influentele
externe actioneaza sau se rasfrang prin intermediul conditiilor interne.Aceasta se poate dovedi
prin constatare simpla –copilul nu raspunde direct solicitarilor din afara , ci aceste solicitari se
rasfrang prin totalitatea conditiilor interne.Asa se explica de ce aceeasi lectie sau aceeasi
interventie a educatorului au efecte diferite , in cadrul aceleasi clase , asupra individualitatilor
diferite.
Este de mare importanta sa precizam din ce se alcatuiesc aceste conditii interne.
Astfel , vom considera ca initial ele constau numai din fondul ereditar al copilului . Treptat ,
acestuia i se vor adauga , fie prin influenta spontana de mediu, fie prin educatie , alte elemente ,
adica: o anumita motivatie , o experienta afectiva, anumite deprinderi , capacitati, aptitudini,
devenind insusiri si manifestari stabile ale individului uman, transformandu-se in conditie interna.
Toate la un loc vor alcatui fie particularitatile de varsta, desemnand stadiul de dezvoltare generala
a omului , fie particularitatile individuale ale acestuia , deosebindu-l pe fiecare de toti ceilalti.
Cunoasterea fiecareia dintre aceste categorii de particularitati reprezinta un imperativ pentru
orice tip de educator , fie el professor sau invatator, fie parinte , bunic, fie mentor sau indrumator
in formarea profesionala..