SOCIOLOGIE JURIDICĂ

Conformitate și Devianță

Comportamentul oamenilor în societate poate fi împărțit în două mari categorii

- Comportament de conformitate
- Comportament deviant

Tendința comportamentului de a se desfășura în concordanță cu valorile sociale unanim

recunoscute în societate se numește conformitate

Hipertrofierea conformității duce la conformism, care se deosebește de conformitate prin

acceptarea mecanică fără motivații interioare a normelor și valorilor unei societăți chiar
împotriva convingerilor persoanei

Conformitate – Conformism – Conformitate totală/totalitară

Conformitatea totalitară se caracterizează prin supunerea necondiționată a persoanelor la

normele societății. Ea este asigurată prin constrângere strictă și este prezentă în instituțiile
totale/totalitare (Închisori, Lagăre de concentrare, Spitale de psihiatrie)

Sociologii au analizat 5 instituții totale

1. Instituții create cu scopul de a avea grijă de persoanele neputincioase

dar inofensive (Cămine pentru bătrâni)
2. Instituții create cu scopul de a avea grijă de persoanele incapabile să-
și poarte singure de grijă dar care în mod involuntar constituie o
amenințare la adresa societății (Centrele de psihiatrie)
3. Instituții organizate pentru a apăra comunitatea împotriva
persoanelor ce reprezintă o amenințare intenționată la adresa
societății (Închisori)
4. Instituții create pentru a permite desfășurarea optimă a anumitor
activități (Cazărmile militare, Lagărele de muncă, Școlile cu internat)
5. Instituții create cu scopul de a asigura izolarea de lume și care
servesc ca locuri de instruire pentru cei ce se dedică religiei
(Mănăstiri)

Recluziunea – REPREZINTĂ RUPTURA TOTALĂ DINTRE INDIVID ȘI MEDIUL SOCIAL

 Mortificarea – Conceptul de moarte civilă (individul își pierde toate

caracteristicile statutului pe care l-a avut înainte, fiind egal cu
ceilalți)
 Depersonalizarea – Identitatea persoanei este anulată
 Comportamentul deviant

Se manifestă prin lipsă de adeziune la normele sociale unanim recunoscute

Definirea comportamentelor deviante ține de mai mulți factori:

1. Natura normelor sociale încălcate

2. Gradul de toleranță a societății
3. Pericolul abaterii respective

Devianța include orice abatere care este o deviere de la normele general acceptate în
societate

Formele devianței

1. Devianță primară – Reprezintă orice act care se abate de la normele general

acceptate în societate, abatere care nu a fost sesizată și sancționată de factorii de
control social
2. Devianță secundară – Reprezintă comportamentul ce se abate de la normele general
acceptate în societate care a fost descoperit sancționat și etichetat ca atare de către
factorii de control social

În acest proces de descoperire, evaluare, sancționare și etichetare a

factoriilor social are loc ”Ceremonia de degradare” = Cel etichetat își acceptă
statutul. Această etichetă devine principala caracteristică a individului
(STATUTUL DEVIANT DEVINE STATUT DOMINANT)

Sociologii disting 7 categorii de manifestări deviante:

1. Infracțiuni și delicte (omucidere, furt)

2. Sinuciderea
3. Consumul de droguri
4. Transgresiuni sexuale
5. Devianțe religioase (Vrăjitorii)
6. Boli mintale
7. Handicapurile fizice

Se disting 4 categorii de devianți:

1. Devianți subculturali – își asumă devianța, îi revendică legitimitatea și militează în

acest sens iar acțiunile lor au în întregime caracter voluntar (Teroriștii, dizidenții)
2. Transgresorii – Încalcă în mod deliberat o normă socială a cărei valabilitate o
recunosc. Acționează din interes, oportunism, lăsându-se pradă pasiunilor sau
instinctelor încălcând norme cărora nu le neagă legitimitatea iar acțiunile lor au în
întregime caracter voluntar
 3. Indivizii cu tulburări de comportament – Caracterul voluntar al actului nu este nici
clar acceptat dar nici exclus (alcoolicii, cei cu tulburări mintale, cei cu tulburări de
personalitate)
4. Handicapații – Caracterul voit al devianței lipsește

Trăsături ale devianței

 Universalitatea – Poate fi pusă în evidențe sub diferite aspecte:

- În orice tip de societate există manifestări deviante
- Anumite acte sau comportamente au fost cu rare
excepții condamnate (incestul, răpirea și violul unei
femei căsătorite, omorul, furtul)

 Relativitatea – Poate fi luată în considerare în funcție de statutul subiectului,

situație, contextul normativ a societății (Consumul de droguri, homosexualitatea)

Raportul dintre devianță și delincvență

Delincvența este forma cea mai gravă de manifestare a devianței, care încalcă legile juridice
și morale ale societății atrăgând după sine intervenția forței coercitive a statului

Din punct de vedere juridic, un comportament delincvent este definit prin câteva trăsături
specifice:

- Reprezintă o faptă cu caracter ilicit, imoral, ilegal prin care sunt încălcate anumite
valori și relații sociale
- Persoana acționează în mod deliberat, conștient și responsabil
- Fapta este incriminată și sancționată de legea penală

În funcție de mai multe criterii se disting mai multe forme ale delincvenței

 Modalitățile de evaluare
- Delincvența reală – Cuprinde totalitatea actelor si faptelor
antisociale cu caracter penal săvârșite în realitate indiferent
dacă au fost descoperite sau judecate
- Delincvență descoperită – Cuprinde actele săvârșite care au
fost descoperite de organele de control social
- Delincvența judecată – Cuprinde delincvența descoperită care
a fost înregistrată de organele de poliție și este judecată și
sancționată de instanțele penale

Reacția societății față de delincvență

Este determinată de gravitatea faptelor și de consecințele acestora pentru subiect

Această reacție poate merge de la pasivitate și toleranță până la reclamarea acestor acte la
poliție și aplicarea sancțiunilor penale

Combaterea și diminuarea delincvenței

Se referă la modalitățile de apărare față de acțiunile delincvenților și cuprinde o gamă largă

de mijloace, de la cele cu caracter preventiv (descoperirea în timp util a surselor potențiale
de criminalitate), la măsuri de intervenție (neutralizarea delincvenților și limitarea efectelor
negative ale crimei) și măsuri coercitive (internarea delincvenților în instituții speciale)

În funcție de instituțiile care participă la realizarea activităților de prevenire se distinge:

1. Prevenirea primară – Antrenează toate instituțiile de socializare, de control social, la

acțiuni de combatere a surselor de criminalitate (Măsuri economice, sociale,
culturale, educative) care încearcă să stopeze situațiile criminogene
2. Prevenirea secundară – Urmărește identificarea și neutralizarea factorilor
criminogeni din diferite zone sau medii sociale, diminuarea prejudiciilor sociale ale
actelor, precum și restabilirea ordinii sociale și sancționarea delincvenților
3. Prevenirea situațională – Se bazează pe măsuri de atragere a comunității la acțiunile
de prevenire și neutralizare a delictelor

Există 3 tipuri de teorii explicative cu privire la devianță și criminalitate

 Teorii biologice
 Teorii psihologice
 Teorii sociologice

Teorii biologice

1. Cesare Lombroso – „Omul delincvent” (1876) – Prezintă teoria Criminalului înnăscut

- Susține că caracteristicile fizice ale individului sunt indicatori ai degradării
și inadaptării sale
- A încercat să explice comportamentul criminal pe baze raționale și
științifice – Prin instrumentalizare, măsurare a fenomenului – A examinat
deținuți din închisorile italiene

2. Teoria eredității
- Comportamentul este moștenit

Teorii psihologice

1. Teoria psihanalitică - Sigmund Freud

- Pune în evidență inconștientul în producerea actelor delincvente
 - Explică comportamentul persoanei printr-o schemă a personalității umane pe
3 nivele :
- Subconștientul(Idul), care reprezintă polul pulsional al
psihicului uman cuprinde o seamă de instincte primare care
se impun în mod imperios a fi satisfăcute(Foamea)
- Eul, zona rațională înzestrată cu posibilitate de judecată și
rațiune care încearcă să dea un curs satisfacerii trebuințelor
- Supraeul, care cuprinde ansamblul valorilor societății în care
individul trăiește pe care acesta le absoarbe din mediul social
și care reprezintă un cenzor al psihicului pentru eu, eul
mediind între subconștient și supraeu

Teorii sociologice

1. Teoria Anomiei
 Emile Durkheim
- Intervine când societatea nu are capacitatea de a impune respectarea
normelor sociale
 Robert Merton
- Structura socială – Ansamblul de relații sociale în care sunt implicați indivizii
- Structura culturală – Ansamblul de valori pe care societatea le propune
membrilor săi

Există 5 moduri de adaptare a individului la mediul social în care trăiește

1. Conformismul – Constă în acceptarea în același timp a scopurilor și a

mijloacelor chiar dacă idealul nu este atins niciodată
2. Inovația – Scopul cultural este acceptat de individ dar procedeele legitime
pentru atingerea lui sunt respinse
3. Ritualismul – Constă în restrângerea aspiraților până la nivelul
mijloacelor de care individul dispune
4. Evaziunea – Se caracterizează prin renunțarea simultană și la scopuri și la
mijloace
5. Rebeliunea – Constă în respingerea în egală măsură a scopurilor și
mijloacelor și militarea pentru a le înlocui cu altele

2. Teoria etichetării

- Pornește de la reacția indivizilor față de act și față de cei care încalcă legea

PENTRU EXAMEN

 Apariția sociologiei (5–6)

1. Părintele sociologiei
 2. Definiție
 Contribuția lui Durkheim
1. Solidaritate socială (6-7)
2. Anomia
3. Elaborarea metodologiei:
- Trăsăturile faptelor sociale
- Abordarea cantitativă (7-9)
 Contribuția lui Max Weber
1. Neutralitate psihologică (10)
2. Conceptul de tip ideal (10-11)
3. Tip ideal de birocrație (12-13)
4. Conceptul de tip ideal de legitimitate a autorității (forme și trăsături)
(13; 59-60)
5. Deosebiri între cunoașterea sociologică și cunoașterea comună (20-
21)
 Sociologia juridică
1. Părintele sociologiei juridice
2. Concepția lui Ehrlith și tipurile de drept (25-26)
3. Problemele majore ale sociologiei juridice (28-29)
4. Rolul și funcțiile dreptului în cadrul sistemului social (29-30)
5. Modele privind locul și rolul dreptului în cadrul sistemului social:
- Modelul determinismului economic (30-31)
- Modelul Pilov (33-34)
6. Precursori ai sociologiei juridice
 Platon
- Concepția despre justiție și formele de stat(de
cetate) (35-36)
 Aristotel
- Tipurile de drept (37-38)
- Formele de egalitate și formele de
justiție (38-39)
 Toma Daquino
- Tipurile de legi, criteriul clasificării legilor (41-
42)
 Machiaveli
- Separarea dreptului de morală (42-43)
- Teorii contractualiste:
7. Teorii contractualiste
- Tomas Hobbes – Diferența între starea naturală și
starea socială (43-44)
- John Lock – Drepturile naturale și dreptul de
sancționare. Ideea separației puterilor în stat (44-45)
- Jean Jacques Rousseau – Contractul social și
finalitățile lui (45-46)
 - Emile Durkheil – Tipurile de drept în funcție de
tipurile de solidaritate socială (53-56)
- Max Weber – Tipurile ideale de drept (58-62)
- Roscoe Pound – Știința juridică în calitate de știință
intereselor. Clasificarea intereselor (63-65)
- Jean Carbonniere – Raportul dintre drept și non drept
(74-77)
8. Ordine socială și ordine juridică
- Elementele ce asigură stabilitatea sistemelor sociale
(85)
- Trăsăturile normelor juridice (87-89)
- Ordine socială și sancțiuni. Clasificarea sancțiunilor
juridice (90-93)
- Ordine socială și control social (93-99):
- Definiție
- Forme
- Mijloace
- Agenți
9. Conformitate și devianță (118-120)
- Conformitate
- Conformism
- Conformitate totalitară
- Instituții totale
- Comportament deviant
- Factorii care definesc comportamentele deviante
(123-124)
- Formele devianței:
- Devianță primară
- Devianță secundară
- Categoriile de manifestări deviante și categoriile de
devianți (126-127)
- Relativitatea și universalitatea devianței (133-135)
10. Devianță și delincvență
- Trăsăturile specifice actului delincvent (135-136)
- Tipurile delincvenței (139-140)
- Reacția socială față de delincvență (140-141)
- Combaterea și diminuarea criminalității (152-153)
11. Teorii cu privire la devianță și criminalitate
- Biologice (211-213)
 Eredității
 Arborelui genealogic (213-214)
- Psihologice
 Psihanaliza (219-220)
- Sociologice
 Anomia (228-229)
 Modelul Anomiei și modurile de adaptare
a individului la mediul social (229-231)
 Teoria etichetării (240-244)