I.

Evoluția contabilității și funcțiile ei

Apariţia și evoluţia contabilităţii ca știinţă, domeniu al practicii, sistem de informare
sau limbaj de comunicare în lumea afacerilor este strâns legată de dezvoltarea
omenirii și a progresului economic și social. Contabilitatea a apărut din nevoia de a
răspunde în plan informaţional și decizional la problematica gestiunii mișcărilor de
valori economice pentru persoane fizice sau juridice.
În prezent, datorită caracterului său practic, contabilitatea a devenit unul din
instrumentele importante de gestiune a afacerilor, fiind considerată o disciplină
știinţifică permanentă și universală, furnizând majoritatea informaţiilor necesare
procesului decizional.
Contabilitatea reprezintă o componentă importantă a sistemului informaţional al
entităţii. Prin maniera sa de prelucrare a datelor, contabilitatea oferă informaţii exacte
privind existenţa și mișcarea elementelor patrimoniale, prezentând, sub formă
sintetică, rezultatele activităţii desfășurate.
Contabilitatea este un sistem complex de colectare, identificare, grupare, prelucrare,
înregistrare, generalizare a elementelor contabile și de raportare financiară. Altfel
spus contabilitatea poate fi înţeleasă ca o activitate, realizată în cadrul ciclului
contabil, prin intermediul căreia se face legătura dintre activitatea entităţii și factorii
de decizie.
Cercetările în domeniu au demonstrat că contabilitatea reprezintă atât o știinţă, cât și
un domeniu al practicii racordat sistemului economic informaţional. În calitatea sa de
componentă a acestui sistem informaţional, ea oferă cea mai mare parte a
informaţiilor necesare luării deciziilor economice.
Obiectivul contabilităţii este de a consemna și a gestiona faptele și evenimentele
economice reale din viaţa entităţilor și de a furniza periodic informaţii complete și
pertinente asupra poziţiei financiare și a performanţelor financiare ale entităţilor
acelora care generic sunt denumiţi utilizatori ai informaţiei contabile.
Pentru a-și realiza obiectivul principal, contabilitatea are și o serie de atribuţii:
 Să furnizeze informaţii necesare elaborării planurilor și programelor de
activitate economică;
 Să asigure urmărirea și controlul valoric al activităţilor desfășurate, prin
înregistrarea cronologică și sistematică a operaţiilor economice, prelucrarea
informaţiilor cu privire la situaţia patrimoniului, informaţii necesare atât pentru
nevoile proprii ale întreprinderii, cât și în relaţiile cu acţionarii și asociaţii,
clienţii, furnizorii, băncile, cu organele fiscale și alte persoane fizice și juridice;

1
  Să asigure controlul integrităţii patrimoniului prin înregistrarea existenţelor și
mișcărilor elementelor patrimoniale, pe categorii, pe locuri de depozitare sau
păstrare, persoanele în responsabilitatea cărora se află etc.;
 Să furnizeze informaţiile necesare întocmirii situaţiilor financiare care reflectă
imaginea fidelă a patrimoniului, a situaţiei financiare și a rezultatelor obţinute,
astfel încât aceste informaţii să poată fi utilizate de toţi utilizatorii în luarea
deciziilor economice.
Sistemul informaţional economic reprezintă un ansamblu organizat de informaţii
economice complexe, care se obţin prin prelucrare de date furnizate din anumite surse
şi care sînt necesare pentru organizarea, conducerea şi desfăşurarea activităţii
economice.
În prezent, luarea deciziilor la nivelul agenţilor economici se bazează pe informaţia
privind situaţia financiară şi rezultatele activităţii întreprinderii, care este furnizată de
sistemul informaţional de culegere, prelucrare, generalizare şi transmitere a datelor
numit contabilitate. Contabilitatea culege informaţiile primare, le prelucrează
aplicînd metodele şi procedeele sale specifice şi le prezintă utilizatorilor sub formă de
rapoarte financiare.
În funcţie de gradul şi caracterul interesului financiar, utilizatorii informaţiei
financiare se clasifică în utilizatori interni şi externi.
Utilizatorii interni cuprind persoanele care participă la gestionarea întreprinderii la
toate nivelele şi poartă răspundere pentru realizarea obiectivelor propuse. Acest grup
cuprinde: managerii, contabilii, specialişti în domeniul planificării şi analizei
economico-financiare, şefii subdiviziunilor, membrii organelor de conducere
(Consiliul de directori sau alt organ), proprietarii întreprinderii. Informaţia financiară
are un impact direct asupra deciziilor pe care le adoptă utilizatorii interni.
Grupa utilizatorilor externi se divizează în două categorii:
 utilizatori cu interes financiar direct;
 utilizatori cu interes financiar indirect.
În categoria utilizatorilor externi cu interes financiar direct intră:
 Investitorii - care în baza informaţiei financiare iau decizia de a investi sau nu
mijloace în această întreprindere;
 Creditorii (instituţii financiar-bancare, furnizorii) - pe care îi interesează
capacitatea de plată a întreprinderii, probabilitatea rambursării la timp şi
integral creditele şi datoriile pentru mărfurile livrate, serviciile prestate;
 Cumpărătorii - care îşi doresc relaţii de durată cu furnizori stabili care sînt în
stare să le satisfacă necesităţile din punct de vedere cantitativ cît şi calitativ.

2
Categoria utilizatorilor cu interes financiar indirect se compune din:
 Organele fiscale şi de control – care urmăresc corectitudinea calculării şi
achitarea în termen la buget a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări
sociale şi medicale;
 Organele statistice – care generalizează dările de seamă statistice prezentate de
întreprinderi şi calculează indicatori macroeconomici la nivel de ramură şi ţară;
 Organele de reglementare cum sînt Comisia Naţională pentru Valori Mobiliare,
Agenţia Naţională de Reglementare în Energetică şi altele care reglementează
anumite domenii de activitate economică.
Totodată, există utilizatori interni cu interes financiar indirect cum ar fi salariaţii
întreprinderii şi organele sindicale – care nu au acces direct la informaţia financiară,
dar bunăstarea cărora depinde de situaţia economică a întreprinderii.
Datorită caracterului real, exact, complet şi operativ pe care îl are informaţia
contabilă, şi ţinînd cont de rolul de suport pentru deciziile care se iau la întreprindere
şi în afara acesteia, contabilităţii îi revine rolul de sistem informaţional principal al
întreprinderii.
Evoluţia evidenţei contabile
Momentul apariţiei contabilităţii ca ştiinţă se consideră sec. XV odată cu apariţia
primelor lucrări consacrate contabilităţii în care erau descrise regulile înregistrărilor
în registrele contabile şi principiul dublei înregistrări. Autorii acestor cărţi au fost
Benedict Cotrulli (lucrarea “Cu privire la comerţ şi comerciantul onest”) şi Luca
Paciolo (“Tratat de contabilitate în partidă dublă”). Unele procedee ale contabilităţii
datează încă din antichitate însă aceşti autori au fost primii care au sistematizat
cunoştinţele despre contabilitate. Contabilitatea nu a apărut din dorinţa cuiva, ci din
necesitatea de a cunoaşte în expresie cantitativă şi valorică operaţiile economice şi
rezultatul economic ce se obţine din aceste operaţii.
Iniţial contabilitatea s-a manifestat ca un instrument de informare doar a
proprietarului. La acea vreme nu exista o delimitare strictă dintre patrimoniul
întreprinderii şi patrimoniul proprietarului, nu existau standarte conform cărora să fie
organizată evidenţa contabilă şi nu exista noţiunea de perioadă de gestiune. Treptat,
odată cu dezvoltarea manufacturilor şi a industriei, s-a lărgit cercul de utilizatori, s-au
diversificat metodele şi procedeele contabile, iar contabilitatea a căpătat titlul de
ştiinţă cu obiect şi metodă proprie şi totodată a apărut o nouă profesie – profesia de
contabil.
În prezent activitatea întreprinderii nu poate fi concepută fără o evidenţă contabilă
bine organizată, iar rolul contabilul se extinde de la un simplu socotitor, registrator al
operaţiilor economice la persoana ce se ocupă de planificare, analiză, control intern şi
3
furnizează informaţii utile pentru luarea de decizii manageriale. Dacă anterior scopul
principal era asigurarea integrităţii patrimoniului, în prezent accentul se pune pe
aprecierea eficienţei operaţiunilor economice, iar contabilitatea devine un instrument
puternic de control şi gestiune.
Funcţiile evidenţei contabile
Contabilitatea , ca mijloc de culegere, sintetizare şi prezentare a informaţiei
financiare, în cadrul sistemului de gestiune a întreprinderii îndeplineşte următoarele
funcţii:
Funcţia de informare , reprezintă funcţia de bază a contabilităţii şi constă în
culegerea, prelucrarea şi furnizarea informaţiei privind fenomenele şi activităţile
economice ce au loc la întreprindere. Informaţia furnizată de contabilitate se
utilizează pe larg pentru planificarea, elaborarea de strategii şi tactici de acţionare în
viitor, analiza economico-financiară etc.
Pentru ca informaţia furnizată de contabilitate să fie utilă, ea trebuie să corespundă
anumitor cerinţe cum sînt:
 autenticitatea – informaţia prezentată trebuie să fie veridică, uşor controlabilă;
 neutralitatea – informaţia trebuie să reflectă obiectiv procesele şi fenomenele
ce au loc la întreprindere indiferent de interesele unor grupe de persoane;
 importanţa (esenţialitatea) – se manifestă prin posibilitatea influenţei
informaţiei asupra luării deciziilor;
 oportunitatea – informaţia trebuie prezentată la momentul potrivit, fără
întîrzieri;
 verificabilitatea – posibilitatea verificării informaţiei;
 comparabilitatea – posibilitatea comparării informaţiei în timp (în raport cu alte
perioade de gestiune) şi spaţiu (în raport cu indicatorii altor întreprinderi);
 claritatea – informaţia trebuie să fie uşor de înţeles, utilizatorii nu trebuie se
depună eforturi mari pentru înţelegerea informaţiei furnizate de contabilitate.
Funcţia de control – este legată de prima funcţie şi constă în verificarea modului de
păstrare şi utilizare a resurselor întreprinderii. Funcţia dată poate fi realizată în cazul
în care sînt stabilite anumite norme şi normative, bugete de care trebuie să se conducă
personalul întreprinderii în activitatea sa. Prin compararea indicatorilor efectivi cu cei
planificaţi se determină abaterile şi cauzele acestora.
Funcţia analitică – se manifestă prin faptul că în baza informaţiei furnizate de
contabilitate se calculează un şir de indicatori care caracterizează situaţia financiară a
întreprinderii şi în baza cărora conducerea întreprinderii adoptă deciziile respective
sau întreprinde anumite măsuri referitoare la politica de investire, politica de
dividende, politica de creditare a cumpărătorilor etc.
4
În condiţiile economiei de piaţă şi a concurenţei aspre această funcţie capătă o
importanţă deosebită în lupta concurenţială şi contribuie la sporirea eficienţei afacerii.
Totodată cunoaşterea operaţiilor economice ce au avut loc permit efectuarea de
prognoze şi evaluări privind tendinţele de dezvoltare în viitor a proceselor şi
fenomenelor economice.
Funcţia juridică – reiese din funcţia de informare, deoarece în procesul de evidenţă
operaţiile economice se înregistrează în anumite documente, care mai apoi, în caz de
litigiu, servesc ca probă ce confirmă realitatea înfăptuirii operaţiilor economice şi
stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor.