Metode juridice de cercetare în administraţie

Metode juridice de cercetare în administraţie

Drd. Robert-Adrian DELIU
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative
Specializarea, Administraţie Publică

ABSTRACT

Applied research and the use of legal research methods in the field of public
administration is particularly valuable, even if it is and represents the attribute of
bodies with jurisdictional activity.

The analysis of public policies and the evaluation of programs and projects in
the field of public administration are still new issues, and the reluctance and
lack of interest of those in charge of administration, lead as we have noticed to a
misapplication of general principles of public administration, misapplication and
misinterpretation of norms in the field, as well as the appearance of problems
arising during the exercise of the prerogatives of the administration itself.

Thus, even if the public administration tries to separate itself from the main branch
- law - we must not omit the fact that these two areas are and remain inextricably
linked with public policies.

Therefore, both public administration staff and policy analysts should have a
general understanding of legal research techniques and tools to understand their
responsibilities and understand how to change policies.

Thus, in our paper we aim to present the importance of legal research techniques
in the field of public management and public policy analysis.

Keywords: legal, administration, research, quantitative, qualitative, analysis.

REZUMAT

Cercetarea aplicată şi utilizarea metodelor juridice de cercetare în domeniul

administraţiei publice este deosebit de valoaroasă, chiar dacă aceasta este şi
reprezintă atributul organelor cu activitate jurisdicţională.

Analiza politicilor publice şi evaluarea programelor şi proiectelor din domeniul

administraţiei publice sunt încă aspecte noi, iar reticenţa şi lipsa de interes a
celor însărcinaţi cu administraţia, conduc după cum am observat la o defectuoasă
aplicare a principiilor generale ale administraţiei pubice, aplicarea şi interpretarea

DOCTRINĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 4/2020 | 65

 Robert-Adrian DELIU

greşită a normelor în domeniu, precum şi la apariţia problemelor ivite în cursul

exercitării prerogativelor de administrare propriu-zisă.
DOCTRINĂ

Astfel, chiar dacă administraţia publică încearcă să se separe de ramura principală –

dreptul – trebuie să nu omitem faptul că aceste două domenii sunt şi rămân
indisolubil legate alături de politicile publice.

Prin urmare, atât întreg personalul din domemiul administraţiei publice, cât şi
analiştii politici ar trebui să aibă o înţelegere generală a tehnicilor şi instrumentelor
de cercetare legale pentru a înţelege atribuţiile şi pentru a înţelege modul în care
schimbă politicile.

Ne propunem astfel, ca în cadrul lucrării noastre să prezentăm importanţa

tehnicilor de cercetare juridică în domeniul managementului public şi al analizei
politicilor publice.

Cuvinte-cheie: juridic, administraţie, cercetare, cantitativ, calitativ, analiză.

1. Noţiuni de bază în cercetarea ştiinţifică a administraţiei publice

În Statele Unite ale Americii, primul autor care militează pentru autonomia administraţiei
publice ca domeniu de studiu este Woodrow Wilson. În studiul său The Study of Administration
din Political Science Quarterly (1887), acesta consideră că administraţia publică este „cel mai
nou fruct al ştiinţelor politice” şi subliniază două aspecte fundamentale: administraţia trebuie
separată de politică, respectiv administraţia trebuie bazată pe management.

Ideea lui Woodrow Wilson a fost punctul de început în cercetarea şi dezvoltarea domeniului
administraţiei publice, astfel că doctrina de specialitate a adoptat rapid clasificarea oferită de
acesta.

Putem afirma că, administraţia publică este o ştiinţă de sine stătătoare, chiar dacă rădăcinile
acestea sunt bine antamate în ştiinţa dreptului şi a ştiinţelor politice, aceste ştiinţe fiind cumva
subsecvente una alteia şi tributare în aceeaşi raţiune şi interdependende mutatis mutandis.

Din punct de vedere al istoriei disciplinei putem spune că am pornit de la conceptul birocratic al
lui Weber, în ultimii douăzeci de ani ne-am situat sub dominaţia Noului Management Public şi
acum se caută noi dezvoltări, fie într-o direcţie neo-weberiană sau a guvernanţei[1].

Reţinem astfel, alături de un alt autor[2], împrejuarea că ştiinţa administraţiei publice se

construieşte şi activează alături de drept, ştiinţele politice, sociologice şi economice şi
management.

[1]
S.D. Şandor, Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele sociale, p. 6, https://www.slideshare.net/lginju_1/metode-si-
tehnici-de-cercetare-in-stiintele-sociale , filă accesată la 20 martie 2020.
[2]
S. Van. Theil, Research methos in public administration and public management, An introduction, ed. Routledge, London,
2014, p. 1.

66 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 4/2020 | DOCTRINĂ

 Metode juridice de cercetare în administraţie

Principala ştiinţă care influenţează administraţia publică este dreptul, în special dreptul
administrativ, dreptul constituţional, dreptul unional, care au meritul de a explica o serie întreagă
de procese, proceduri şi tehnici legislative prin intermediul cărora se pune în aplicare de actorii
administraţiei publice a preceptelor juridice, dar şi cadrul legislativ în care administraţia publică
îşi desfăşoară exerciţiul funcţiei sale.

Ştiinţele politice sunt şi acestea intim legale de ştiinţa administraţiei, chiar dacă aceasta din urmă
aplică „legea” şi execută din punct de vedere funcţional preceptele astfel cum sunt edictate. Însă
trebuie să privim mai sus, deasupra a ceea ce înseamnă administraţia publică fie ea centrală, fie
locală, întrucât politicile publice sunt dictate în regulă, de legislativ, fie prin excepţie, de executiv.
În acest sens cele două puteri au, vremelnic o coloratură politică, iar legea – lato sensu – capătă
la rândul său aceeaşi concepţie pe care o are politicul, iar politicile publice vor avea, evident
acelaşi sens, direcţie.

Cu sociologia, administraţia publică are anumite interferenţe care nu sunt de neglijat. Pentru că
administraţia publică, care este în definitiv expresia voinţei unei majorităţi populare sau a unei
comunităţi să îşi ducă la bun sfârşit proiectele de gurvernare, cât şi pentru a afla dorinţele şi
voinţa cetăţenilor, beneficiari ai actului de administrare, se vor folosi tehnici şi procedee specifice
sociologiei.

În ceea ce priveşte managementul şi relaţia acestuia cu administraţia publică, constatăm din

ce în ce mai des, necesitatea şi interesul acesteia din urmă cu privire la principiile şi tehnicile
oferite pentru crearea unei administraţii funcţionale, cu grad ridicat de eficienţă, gestionarea
problemelor, solicitărilor şi nevoilor publicului, dar şi ale propriilor organe cu celeritate, în scopul
reducerii birocraţiei, timpilor de aşteptare, reducerea poverilor administrative.

În definitiv, reţinem că ştiinţa administraţiei publice rămâne una dintre cele mai multidisciplinare
şi interdisciplinare ramuri ale ştiinţelor sociale, cu o natură schimbătoare datorită schimbărilor
produse în relaţiile dintre guverne şi societate.

2. Strategie de cercetare
Dinamica vieţii sociale are efecte şi asupra dinamicii legilor edictate într-un stat, sau chiar a
deciziilor adoptate la nivel instituţiilor Uniunii Europene, iar acest fapt este de natură să aducă
modificări şi să afecteze strategia de cercetare.

Nu trebuie să omitem faptul că, pe lângă legi – lato sensu – avem decrete, ordine, ordonanţe,
regulamente, decizii cu aplicabilitate generală şi obligatorie ale unor instanţe de judecată, toate
acestea având o înrâurire directă şi efectivă asupra administraţiei şi cercetării.

Aspectele esenţiale ale unei strategii de cercetare se bazează pe ceea ce se doreşte a şti, tipul de
date disponibile, în ce măsură sunt aplicabile anumite criterii de cercetare, rezultatele obţinute,
aplicarea rezultatelor în viitoarele decizii adoptate.

Unele consideraţii includ: Cum vor fi utilizate informaţiile? Este subiectul cercetării pentru o
evaluare de program sau pentru o lucrare de cercetare? În cercetarea ştiinţelor sociale, cele două

DOCTRINĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 4/2020 | 67

 Robert-Adrian DELIU

tipuri majore de cercetare sunt cercetarea cantitativă folosind analize statistice şi de cercetare
calitativă[3].
DOCTRINĂ

Cercetarea judiciară poate fi considerată mai mult de tip cantitativ.

Există unele aspecte distincte ale cercetării juridice, inclusiv resursele, modul de analiză, precum
şi limbajul tehnic al documentelor juridice. Tehnicile de cercetare juridice şi resursele sunt
utilizate pentru practica dreptului de a localiza o autoritate legală, iar acestea sunt utilizate în
administraţia publică şi de cercetare de politici[4].

Cercetarea şi analiza juridică sunt procedee utilizate în special de profesionişti ai domeniului

justiţiei, judecători, procurori, avocaţi, care au sarcina de a interpreta şi aplica norma.

Însă cercetarea juridică a unui anumit domeniu apaţine şi altor categorii de profesionişti, care
în exerciţiul funcţiei lor aplică legea, o execută ori au îndatorirea de a cerceta şi evidenţia
lacunele, identifica modalităţile de evoluţie a fondului activ normativ şi găsirea celor mai
novatoare şi apte concepte pentru domeniul administraţiei. Sunt astfel de profesionişti, profesorii
universitari, cercetătorii în domeniul administraţiei şi dreptului, înalţii funcţionari din ministere
sau parlamente.

Cercetarea academică în domeniul ştiinţelor sociale rămâne cea mai larg răspândită, având
totodată cea mai legală formă cu consecinţe reale pentru cercetarea practică. Astfel, soluţiile
obţinute ca urmare a cercetării juridice academice sunt cuprinse în tratate, cursuri, monografii,
reviste de specialitate şi concluzii ale diferitelor conferinţe, soluţii care îşi vor găsi aplicarea
practică în deciziile instanţelor, noile legi adoptate, modalitatea în care administraţia publică
pune în aplicare legile, regulamentele, deciziile şi hotărârile din domeniul lor de activitate.

Cercetarea juridică este utilizată de către oamenii de ştiinţă pentru a analiza dezvoltarea regulilor
şi a normelor sociale, sau de a critica deciziile juridice sau politica de schimbare a acestora[5].

Ca o modalitate de cercetare juridică putem aprecia, analiza hotărârilor instanţelor supreme

dintr-un stat ori ale instanţelor de contencios constituţional în ceea ce privesc drepturile şi
obligaţiile rezultate din hotărâri în care, pe de o parte statul are calitate procesuală, iar pe de
altă parte privaţii. Tot astfel, obligaţiile fiscale constituţionale ale statului şi modalitatea în care
acesta răspunde pentru această formă de obligaţie, pentru societăţile în care are capital social,
ori sunt în integralitate ale statului.

Cercetătorii, oamenii de ştiinţă, juriştii, sociologii, politologii, istoricii şi lingviştii folosesc tehnicile
şi metodele diverse ale cercetării juridice pentru identificarea celor mai moderne soluţii în
administraţie. Se are în vedere cu precădere legătura indisolubilă între dreptul administrativ şi
constituţional cu procesele administrative şi administraţia de sine stătătoare.

Trebuie să ne raportăm, pe de o parte la comportamentul legalist şi preocupările de această

natură, care au în vedere o aplicare a legii şi regulamentelor în spiritul acesteia, fără a interesa

J. Beckett, Legal Research Methods, în Handbook of research methods in public administration / editors: Gerald J. Miller
[3]

and Kaifeng Yang., 2nd ed., Ed. Taylor & Francis Group, 2008, New York, p. 190.
[4]
J. Beckett, op. cit., 2008, New York, p. 190.
[5]
J. Beckett, op. cit., 2008, New York, p. 190.

68 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 4/2020 | DOCTRINĂ

 Metode juridice de cercetare în administraţie

prea mult forma şi rigoarea de tehnică legislativă folosită. Aşa fiind, atâta vreme cât procesele
de administraţie curg de la sine şi nimic nu împiedică buna administrare nu se impun cercetării
aprofundate pentru schimbarea modalităţii de acţiune.

Pe de altă parte, avem în vedere aderarea rigidă la reguli, în sensul că administraţia se axează
mai mult pe aplicarea literară şi strictă a regulilor prescrise, urmând cu rigoare preceptele, chiar
dacă acestea sunt de natură să producă întârzieri în actul de administrare ori nu sunt compatibile
cu acea procedură.

Compararea şi analiza legislaţiei poate fi parte a proiectului de cercetare în evaluarea dezvoltării

unei politici[6].

Metoda comparativă este extrem de utilă în cercetarea şi constatarea actelor normative identice
sau divergente cu privire la un anumit aspect reglementat, fie pentru actele normative interne,
fie pentru cele interne în raport de cele internaţionale. Este de dorit să nu reglementăm excesiv
într-un anumit domeniu ori a contrario să dereglementăm, iar analiza comparativă este cea mai
în măsură să producă rezultatele cele mai favorabile.

Metoda comparativă nu se limitează numai cu privire la cuprinsul actului normativ, respectiv

identitatea sau divergenţa tezei de reglementare, aceasta se referă şi la compararea trăsăturilor
normelor legislative.

Şi în acest caz utilizarea metodei cercetării comparative a avut rezultate fructuoase, mai cu seamă
în ceea ce priveşte transpunerea legislaţiei internaţionale în legislaţia internă, dar şi în ceea ce
priveşte armonizarea legislaţiei interne cu legislaţia internaţională. S-a avut astfel în vedere,
rangul actelor normative, cât şi verificarea domeniilor de exclusivitate în reglementare pentru
organele Uniunii Europene ori posibilitatea statelor de a legifera unde competenţa era partajată.

În fine, prin utilizarea metodei comparative se pot stabili definiţii unitare pentru unul şi acelaşi
concept, în armonie juridică şi de tehnică legislativă, atât la nivel naţional, cât şi internaţional.

Analiza legislaţiei prin utilizarea metodei comparative este una dintre cele mai adecvate în măsura
în care se doreşte fie reglementarea unui anumit domeniu pentru prima dată, fie atunci când se
doreşte armonizarea legislaţiei existente şi extinse în numeroase acte normative, regulamente,
decizii sau hotărâri judecătoreşti.

Ca urmare a studiilor de cercetare s-a avut în vedere şi situaţia în care, grupuri de interese sau
indivizi, prin litigiile generate în care guvernul este parte în acestea, deciziile instanţelor au condus
la schimbarea politicilor.

Schimbarea politicilor guvernamentale poate apărea în diferite domenii, bunăoară în domeniul

dreptului penal şi execuţional penal, al dreptului administrativ, al dreptului de proprietate, al
dreptului fiscal etc.

Nu putem trece cu vederea peste situaţiile în care legislaţia naţională a fost interpretată extensiv
de instanţa de la Strasbourg în ceea ce priveşte drepturile persoanelor încarcerate, care a
concluzionat deseori că statul Român încalcă flagrant drepturile acestora. Pe cale de consecinţă

[6]
J. Beckett, op. cit., 2008, New York, p. 190.

DOCTRINĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 4/2020 | 69

 Robert-Adrian DELIU

statul şi guvernarea de la un anumit moment politic s-a văzut nevoit să schimbe politica penală
în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie.
DOCTRINĂ

Tot o astfel de situaţie, în care schimbarea politicilor a venit ca urmare a pandemiei din anul 2020,
care a dus la o abordare nouă din partea statului prin guvern, preşedinţie şi parlament. Măsurile
adoptate au fost cauzate de starea de urgenţă şi atitudinea indivizilor.

Resursa juridică poate oferi material pentru o cercetare care implică acţiunile guvernamentale,
în ceea ce priveşte înţelegerea şi elaborarea unor noi politici publice.

Astfel, legislaţia primară, jurisprudenţa, rezultatele de cercetare deja publicate, legislaţia altor
state, măsurile adoptate la nivelul Uniunii Europene, cât şi altele asemenea, pot servi ca date
pentru cercetarea calitativă.

Utilizarea materialelor din cercetarea juridică reprezintă o abordare directă şi discretă pentru
colectarea corectă şi completă a datelor. Înainte de utilizarea acestor date şi a metodei calitative,
cercetătorul trebuie să se asigure cu privire la corectitudinea, coerenţa şi completitudinea datelor
adunate, cât şi cu privire la modul de înţelegere a acestora de către autorităţile emitente.

Astfel că, buna cunoaştere şi alegerea metodei corespunzătoare de cercetare trebuie să conducă
la o analiză efectivă şi eficientă a cadrului legal intern şi internaţional pentru ca rezultatul scontat
să fie unul favorabil.

Se impune să ne referim şi la distincţia cu privire la forma cercetării făcută de Kubr care identifică
anumite diferenţe fundamentale între cercetare şi consultanţă.

Cercetarea este rezultatul unor studii de înalt nivel, scrise cu rigiditate, care capătă o anumită
formă cerută special, datele cuprinse sunt de maximă exactitate, cu scopul de a aduce noi teorii
ori de a le îmbunătăţi pe cele existente, modalitatea de cercetare aleasă este cea cantitativă,
analiza fiind sistematică şi riguros aşezată, publicarea rezultatelor cercetării se face de regulă în
materiale de specialitate de înalt prestigiu, iar publicul căruia îi sunt adresate aceste lucrări este
unul de specialitate.

Consultanţa pe de altă parte, reprezintă opinia exprimată la o cerere anume provenită de la un

privat, fără respectarea întru totul a rigorii scrierii, este accesibilă publicului larg prin modalitatea
de concepere şi destinată unui anumit individ sau grup de interese.

Metodele de cercetare folosite în administraţia publică sunt cele care au fost impuse de sociologie
şi se regăsesc în marea majoritate a ştiinţelor sociale, în ultimele decenii ştiinţa administraţiei
publice încercând să împrumute metode şi din alte ştiinţe sociale[7].

Această concepţie rezultă din însuşi modul de concepere a administraţiei, ca instrument de

aplicare a legii, executant al deciziilor politice şi, în cele din urmă, furnizor de servicii publice.

În definitiv, metodele de cercetare legale sau juridice în orice domeniu, sunt supuse tradiţiei
cercetării în bibliotecă.

[7]
S.D. Şandor, Metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele sociale, p. 14, https://www.slideshare.net/lginju_1/metode-si-
tehnici-de-cercetare-in-stiintele-sociale , filă accesată la 20 martie 2020.

70 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 4/2020 | DOCTRINĂ

 Metode juridice de cercetare în administraţie

Dreptul şi normele sale sunt scrise, iar o altă modalitate decât aceea a studiului legilor
(lato sensu), opiniilor doctrinare şi expunerilor din diferite conferinţe, nu este posibilă.

Observăm limpede, publicarea tuturor constituţiilor, legilor, hotărârilor, decretelor,

regulamentelor, în format clasic pe suport de hârtie ori, mai nou, în format electronic.

Văzând acestea, cercetătorul este obligat (obligaţie pozitivă şi necesară) să cunoască şi să

înţeleagă modul de catalogare, citare şi instrumentele de referinţă utilizate în scrierile de orice
natură.

Este limpede şi faptul că atenţia cercetătorului trebuie să fie prezentă în orice moment al actului
de cercetare, a fortiori cu cât editurile şi-au schimbat oarecum concepţia asupra a aceea ce
cuprinde o revistă de specialitate, o broşură, sau chiar un curs sau tratat, astfel că între coperţile
acestora se poate afla un compendiu de informaţii din domenii conexe şi vecine ale altei ştiinţe.

Sigur, pentru aceste situaţii, cât şi pentru identificarea unui anumit domeniu de cercetare sau
chiar mai profund, a unei teme de cercetare, există şi se pot folosi mai multe şi diferite strategii
de căutare şi localizare a materialelor necesare studiului.

Pe de o parte, cunoaşterea corectă a titlului lucrării, autorului, denumirea editurii şi data apariţiei
acesteia, face facilă identificarea la raft, în cadrul bibliotecii a materialului căutat, însă situaţia
se schimbă în măsura în care informaţia legată de o anumită lucrare, lege, hotărâre, regulament
sau opinie doctrinară expusă într-o revistă de specialitate, fie nu întruneşte condiţiile sine qua
non de citare, fie acestea conţin erori, aspect faţă de care identificarea lucrării va fi dificilă sau
chiar imposibilă.

Sistemele de citare oferă modalităţi concise şi consecvente de referire şi localizare a

materialelor[8].

În cercetarea juridică şi materialele editate în domeniul juridic, editorii folosesc, de regulă la

începutul volumului elemente explicative şi ajutoare de cercetare, precum denumirea editorului,
tabelul cu prescurtări, cuprins, indexuri, adnotări şi actualizări.

Pe cale de consecinţă, existenţa, enumerarea şi explicarea acestor elemente sunt apte să conducă
cercetătorul la identificarea rapidă a lucrărilor de interes în cadrul bibliotecii.

Cercetarea juridică porneşte dintru început, de la identificarea legii – lato sensu – relevantă pentru
situaţia care se cere a fi cercetată, aplicabilitatea acesteia şi controlul formei acesteia (în vigoare,
modificată, republicată sau, după caz, abrogată).

În acest caz, se foloseşte procesul care include repetarea sondei de cercetare într-o serie de
surse. Apreciem că această opţiune apare ca fiind desuetă, de vreme ce majoritatea bibliotecilor,
cercetătorilor şi în general a profesioniştilor dreptului beneficiază de un abonament oferit de
un furnizor de material normativ actualizat la zi în format electronic, însă nu eliminăm ab initio
metoda clasică de verificare repetată într-o serie de surse.

Un proiect de cercetarea juridică, chiar în domeniul administraţiei publice şi a spaţiului

administrativ, este obligatoriu să se pornească de la câteva întrebări preliminare, fundamentale
[8]
J. Beckett, op. cit., 2008, New York, p. 191.

DOCTRINĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 4/2020 | 71

 Robert-Adrian DELIU

pentru ceea ce se doreşte a clarifica în urma cercetării, sau ce se doreşte a releva nou ca urmare
a studiului.
DOCTRINĂ

Astfel, cercetarea trebuie să ia în considerare toate preceptele care fie şi tangenţial ating sfera
de interes a cercetării, pornind de la regulamentul cel mai inferior ca rang, până la constituţii,
directive şi regulamente, sau recomandările adoptate de organismele europene cu privire la
domeniul de cercetare.

Există o serie de locuri pentru a începe localizarea legii autoritare, iar jurisdicţia este un bun
punct de plecare[9].

Jurisdicţia este extrem de importantă în domeliul cercetării juridice. Soluţiile pronunţate de

acestea, deşi aplicabile numai la nivelul statului în care au fost pronunţate (cu anumite excepţii,
acolo unde litigiul a avut şi elemente de extraneitate) sunt şi ar trebui să reprezinte teme pentru
cercetarea juridică în toate domeniile.

Astfel, în domeniul administraţiei publice centrale sau locale, precum şi în privinţa actelor de
guvernare şi chiar a legilor şi decretelor prezindenţiale, hotărârile instanţelor de contencios
constituţional sau contencios administrativ prin care acestea sunt cenzurate ori sancţionate
încălcări ale acestora de către autorităţiile publice în raporturile lor cu cetăţenii, pot face şi
trebuie să facă obiectul unor studii de cercetare.

Nu trebuie omis faptul că, reglementarea, mai cu seamă în România a devenit excesivă, astfel că
există numeroase situaţii în care reglementările se suprapun şi conduc la o aplicare neunitară a
acestora, la exces de putere din partea autorităţilor publice, sau chiar la inaplicarea acestora dat
fiind conflictul de reglementare.

Aceste aspecte creează complexitate şi merită aprofundarea lor în cercetare şi aplicare.

Or, determinarea problemei juridice reprezintă obiectivul central şi principal în cercetarea juridică.
Se porneşte astfel în cercetarea ştiinţifică de la identificarea unei probleme de tipul vidului
legislativ într-o anumită ipoteză, dereglementarea, reglementarea excesivă ori înţelegerea şi
interpretarea greşită a legii.

Cercetătorul trebuie să constate care este situaţia generatoare a sincopei, care sunt autorităţile
sau agenţiile responsabile de efectele negative create, dacă sfera lor de acţiune a fost depăşită
sau, din contră aceasta nu a fost atinsă, găsirea şi identificarea autorităţii responsabile de crearea
situaţiei.

În concluzie, se poate spune că cercetarea juridică face aplicare a principiului roman „Sublata
causa tollitur effectus”. Astfel că trebuie identificată cauza, pentru a suprima efectele.

Există situaţii în care domeniul de cercetare nu este unul cunoscut cercetătorului, astfel că
punctul de pornire în cercetare trebuie să fie reprezentat de o imagine generală de ansamblu
asupra problemei.

Aşadar, un anumit aspect ce se doreşte a fi cercetat poate, pe de o parte, să implice atât

autorităţile locale cât şi autorităţile centrale, iar pe de altă parte, pot fi implicate atât
[9]
J. Beckett, op. cit., 2008, New York, p. 192.

72 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 4/2020 | DOCTRINĂ

 Metode juridice de cercetare în administraţie

reglementări locale, cât şi norme ale dreptului statului – de drept constituţional, drept financiar
şi fiscal – ori decizii ale unor instanţe.

În acest sens, folosirea instrumentelor cheie oferite în lucrări este extrem de utilă în cercetarea
ştiinţifică juridică. Pornind de la simple note de căutare, bunăoară administraţie publică, bună
guvernare, exces de putere, sau după numele unor autori cunoscuţi, se ajunge la identificarea
celor mai relevante materiale cu legătură în domeniul de cercetare.

La fel ca multe profesii, dreptul are un limbaj şi termeni distinşi; deoarece cercetarea juridică
implică atât de mulţi termeni tehnici, un instrument esenţial de referinţă este un dicţionar
juridic[10].

Sursele de căutare constituite din tratate, cursuri, monografii sau reviste de specialitate pot fi
concepute pe un anumit domeniu – administraţie publică, drept administrativ, managementul
politicilor publice – însă acestea pot conţine şi informaţii relevante din domenii conexe dar care
au o îndriduire hotărâtoare într-o altă ramură.

Cărţile de doctrină şi cursurile de an sunt o sursă esenţială de cercetare în facutăţi, având în

vedere că acestea conţin un rezumat doctrinar extrem de vast şi opinii concurente ale mai multor
autori cu privire la unul şi acelaşi aspect.

Politica reprezintă o altă sursă de informaţie cu privire la cercetarea juridică a unui anumit
domeniu al vieţii sociale. Politica are meritul de a oferi legi, reguli şi viziunea unei clase politice
de la o anumită epocă.

Astfel, fiecare partid politic aflat la putere imprimă societăţii o anumită direcţie şi o anumită
politică publică, iar cercetarea acesteia poate face obiectul unui studiu ştiinţific. Chiar dacă, de
cele mai multe ori legile sunt codificate sau, mai cu seamă un anumit domeniu, acesta poate
conţine informaţii şi reglementări în alte surse.

Un punct de plecare este localizarea informaţiei online, din portalurile parlamentelor, guvernelor,
administraţiilor publice locale, ale organizaţiilor internaţionale ş.a. O trecere rapidă în revistă cu
privire la un anumit aspect poate reliefa o variabilitate enormă a ceea ce este disponibil.

Or, o astfel de căutare nu poate fi în toate cazurile cea mai eficientă şi utilă pentru cercetător, din
moment ce, pentru acelaşi termen principal de căutare, poate exista şi o expresie comună în alte
domenii. Astfel, rezultatul poate fi înşelător, în măsura în care cercetătorul nu ia în considerare
substanţa lucrului de analizat şi elementele specifice.

O altă problemă se referă la integralitatea textului căutat în paginile Web, care nu sunt
întotdeauna complete, ori sunt accesibile numai anumite secţiuni ori nu sunt construite pentru
a răsfoi secţiunile şi subsecţiunile precedente sau succesive ale capitolului de interes.

În sistemul american, interpretarea unui statut nu se limitează doar la citirea unei secţiuni a unui
statut, ci include luarea în considerare a altor secţiuni din titlu sau capitol. Deprimarea secţiunilor
vecine ale statutului poate dezvălui alte părţi relevante ale legii[11].

[10]
J. Beckett, op. cit., 2008, New York, p. 193.
[11]
J. Beckett, op. cit., 2008, New York, p. 194.

DOCTRINĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 4/2020 | 73

 Robert-Adrian DELIU

Cercetarea în blibliotecă a scrierii în format tradiţional apare ca fiind cea mai eficientă, cu atât mai
mult cu cât, informaţia este adnotată, cuprinde referinţe încrucişate, istoricul legislativ cu privire
la data adoptării sau modificării legii şi adesea o trimitere la pagina din volumul legii sesiunii,
DOCTRINĂ

trimiteri la articole autorizate de revizuire a legii, rezumate ale cazurilor care au considerat
statutul.

Susţinem acest punct de vedere, observând practica editorilor şi editurilor, care revizuiesc şi
adnotează anual sau chiar trimestrial publicaţiile, în raport de evoluţia schimărilor de optică ale
statului.

Este limpede că în situaţia în care cercetătorul cunoaşte domeniul de studiu şi citarea completă a
subiectului de lucru, îi va fi facil să identifice şi localizeze normele adoptate în format electronic,
online, având în vedere că atât parlamentele, guvernele, cât şi administraţiile publice locale
publică materialele adoptate în format electronic. Consultarea acestora se poate face şi în
portalurile online ale unor edituri sau privaţi, la care accesul public este liber deschis.

În ceea ce priveşte hotărârile administraţiei publice locale, este mai greu de identificat un text
publicat în format tradiţional pe suport de hârtie în cadrul unei biblioteci, acesta nefăcând parte
din interesul unui editor de a publica astfel de lucrări, motiv pentru care, accesul la pagina Web
a emitentului este cea mai facilă şi la îndemână cale de a cunoaşte reglementarea căutată.

În ceea ce priveşte găsirea cazului specific, cercetarea se poate focusa asupra reglementărilor
specifice ale administraţiei, pe deciziile pronunţate de instanţele de judecată cu privire la speţe
asemănătoare, opiniile exprimate în revistele de specialitate.

Toate aceste informaţii pot fi accesate fie prin intermediul tratatelor, monografiilor şi revistelor
în cadrul unei biblioteci, fie prin cercetarea făcută în mediul online, prin site-urile administraţiilor
publice, ale instanţelor de judecată sau ale unor publicaţii de specialitate.

Suntem de părere că o accesare şi localizare online a unei teme, bunăoară excesul de putere, nu
va produce efectele şi eficienţa aşteptată. În această raţiune, introducerea sintagmei „exces de
putere” va genera un număr semnificativ de accesări, putem spune chiar enorm, al căror conţinut
nu va fi cel mai relevant pentru cercetător.

Rezultatul se va materializa fie în informaţii desuete, ori, dimpotrivă numai cazuri foarte actuale
fără a se prezenta şi precedente, redundanţa aceluiaşi conţinut sau speţe.

Cercetarea juridică se fundamentează temeinic pe identificarea legii, deciziei sau textului relevant
pornind de la prima publicare, modificările ulterioare, republicări, dacă în privinţa acestora au
fost pronunţate hotărâri de legalitate şi oportunitate.

Cercetarea juridică analizează de cele mai multe ori dacă un eveniment faptic materializat, este
supus unei legi, sau dacă există o lege care să îi corespundă fie şi numai parţial, tangenţial. Astfel,
cercetarea porneşte de la stabilirea premiselor, condiţiilor şi consecinţelor produse de starea de
fapt, analizând legea generală a domeniului de aplicare celui mai conex şi vecin, localizând în final
cea mai specifică lege care reglementează sau ar putea să reglementeze cu privire la faptul produs.

Căutarea legii celei mai relevante porneşte de la identificarea acesteia în raport de situaţia de
fapt, astfel cum am arătat şi mai sus, urmând ca mai apoi cercetarea să se focuseze asupra

74 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 4/2020 | DOCTRINĂ

 Metode juridice de cercetare în administraţie

mediului juridic extrem de dinamic, în sesnul de a se stabili dacă s-a adus sau nu vreo modificare
textului, există vreo interpretare a acestuia de către instanţele de judecată, precum şi interpretări
doctrinare relevante dacă există.

În cercetarea juridică, evaluarea cazurilor publicate - în mod normal, apelul la decizii legale -
implică, separarea situaţiei de fapt şi discuţiile juridice[12].

Se impune astfel ca necesară cunoaştere situaţiei de fapt, iar mai apoi a cadrului legal general.
Procesul este astfel unul literar şi interpretativ, analizând opinia juridică şi consecinţele avute în
vedere de legiuitor (lato sensu).

Trebuie reţinut dintru început, că fiecare situaţie juridică, atât cât pare de asemănătoare cu o
alta, are specificitatea şi tipicitatea ei, astfel că soluţiile atât cele judiciare, cât şi doctrinare pot
fi diferite, procesul de analiză şi gândire fiind analitice şi logice şi, tot odată personale.

Însă trebuie să fie reţinute de către cercetător, cele mai persuasive şi redundante susţinute de
doctrină şi jurisprudenţă.

Limpede că o astfel de opinie la un moment dat unitară, poate cunoaşte o schimbare de optică,
date fiind schimbările ce se produc în viaţa socială şi juridică a unui stat sau a unei societăţi.

Astfel, strategiile de cercetare juridică utilizate în drept implică cel mai adesea un proces literativ-
intelectiv de analiză, prin cercetarea mai multor surse pentru a determina cea mai optimă opinie
de la un anumit moment dat şi în raport de situaţia de fapt supusă cercetării.

Ar trebui avute în vedere şi avizele juridice emise de comisiile legislative cu ocazia controlului
prealabil al legilor, în care specialiştii îşi expun punctele de vedere cu privire la legalitatea,
oportunitate şi raţiunea adoptării unui act normativ sau administrativ.

Cercetarea juridică trebuie să aibă în vedere şi raţiunea unui judecător ca urmare a analizei acestuia
care a fost esenţială pentru soluţionarea unui caz pendinte, având în vedere că acesta a analizat
textul normativ sau administrativ pentru a pronunţa soluţia, atât în litera lui cât şi în spiritul său.
Astfel că el nu s-a rezumat numai la preceptul şi cerinţa legii, aplicând-o strict situaţiei de fapt, ci şi
la ceea ce a dorit şi urmărit cel care a edictat-o şi efectele produse de aplicare acesteia.

În cercetarea ştiinţelor sociale, utilizarea studiului de caz este adesea folosită pentru a înţelege
o situaţie sau o construcţie socială[13].

Analizarea în cadrul cercetării juridice a unui studiu de caz, cu privire la o anumită speţă, modul în
care aceasta a fost soluţionată de mai multe instanţe ale unui stat, ori cu privire la opinia oferită
în doctrină de diferiţi profesori, este utilă şi poate oferi o serie întreagă de informaţii.

În ceea ce priveşte administraţia publică, utilizarea opiniei publice pentru analiza luării deciziilor
care îi privesc direct pe cetăţenii unui areal, poate oferi o perspectivă alternativă a practicilor şi
priorităţilor de politică şi administraţie publică.

Această cercetare poate avea atât valenţe cantitative, cât şi calitative în cadrul unui studiu.
[12]
J. Beckett, op. cit., 2008, New York, p. 197.
[13]
J. Beckett, op. cit., 2008, New York, p. 198.

DOCTRINĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 4/2020 | 75

 Robert-Adrian DELIU

Însă, pentru ştiinţele juridice şi în general cele sociale, cea mai comună formă de studiu este cea
calitativă.
DOCTRINĂ

Analiza calitativă poate avea izvorul în statisticile oferite din practica şi exerciţiul guvernării, bunei
administrări sau, dimpotrivă, a unei proaste administrări, precum şi din deciziile instanţelor care
au cenzurat şi sancţionat actele autorităţilor publice.

Ocazional, cazurile judecătoreşti sau plângerile administrative sunt datele utilizate într-un proiect
de cercetare care are un eşantion suficient de mare pentru analiza cantitativă[14].

Analiza de cercetare se poate antama cu privire la examinarea unui număr de cazuri care privesc
o anumită situaţie – bunăoară, procedura şi termenele de verificare a cererilor de emitere a
autorizaţiilor de construire – când cercetarea poate întâmpina unele limitări, în sensul că nu toate
documentele necesare cercetătorului pot fi puse la dispoziţia acestuia.

Tot astfel, verificarea arhivelor cu privire la situaţii asemănătoare sub imperiul altor reglementări,
ar fi în zadar, în măsura în care anumite documente sau dosare nu se mai află în păstrare,
termenul lor fiind depăşit, iar documentele topite.

J. Beckett, op. cit., 2008, New York, p. 199.

[14]

76 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 4/2020 | DOCTRINĂ

Reproduced with permission of copyright owner. Further
reproduction prohibited without permission.