PLUMB de G.

Bacovia - TEMĂ ŞI VIZIUNE DESPRE LUME/Particularități de construcție a

textului poetic

Introducere (date generale despre curent)

Simbolismul este mişcarea literar-artistică apărută în Franţa la sfârşitul secolului al XIX-
lea. În literatură, apare ca o reacţie împotriva poeziei retorice a romanticilor, promovând un nou
concept poetic, o „poezie a sensibilităţii pure” (Jean Moreas). Simbolismul este primul curent din
literatura română care, prin Alexandru Macedonski şi prin discipolii săi, este sincronic cu cel
european. Poetul Alexandru Macedonski a scris despre simbolism, pentru prima oară, în revista
înfiinţată de el, Literatorul, articolul-manifest Poezia viitorului, susţinând că aceasta nu va fi
decât muzică şi imagine.
În momentul publicării volumului Plumb (1916) a lui George Bacovia, se poate vorbi
despre un simbolism românesc bine reprezentat. Cea mai reprezentativă în acest sens este chiar
poezia omonimă ce deschide volumul.
Pe de o parte, viziunea despre lume în textul bacovian se concretizează printr-o serie de
teme şi motive poetice care făcuseră carieră în lirica vremii: angoasa existenţei, obsesia
morţii, golul metafizic, absurditatea vieţii, absenţa oricărei salvări, stingerea sentimentului iubirii
etc.
Mai mult, prin utilizarea simbolului, Plumbul lui Bacovia adună şi cele mai faimoase
tehnici poetice simboliste. De asemenea, muzicalitatea versurilor – trăsătură specifică
simbolismului– este căutată de poetul român: repetarea obsesivă a cuvântului plumb marchează
monotonia vietii.
Iată de ce, simbolul preferat de Bacovia este, după cum anunţă şi titlul, plumbul. Metal
greu, de o culoare cenuşie, rău conducător de căldură, acesta este ales de poetul simbolist pentru
potenţialul său sugestiv: greutatea lui trimite la o materialitate apăsătoare, culoarea cenuşie face
referire la platitudinea vieţii, iar răceala intensă marchează rigiditatea fiinţei umane.
De altfel, concepţia despre lume se evidenţiază şi la nivelul structurii poeziei. Privindu-
se parcă în oglindă, cele două strofe descriu claustrarea produsă de spaţiul exterior (primul
catren), dar şi de cel interior (ultimele patru versuri). Cavoul limitează orice încercare de
manifestare în afară a fiinţei poetice, iar moartea amorului anulează fiecare tentativă de
exprimare a ceea ce se află înăuntru. Vântul ucide trupul (Stam singur în cavou... şi era vânt...),
iar frigul anihilează sufletul (Stam singur în cavou... şi era frig...).

1
 Strofa întâi exprimă simbolic spaţiul închis, sufocant, apăsător în care trăieşte poetul, ce
poate fi societatea, mediul, propria viaţă. Oricare din aceste spaţii este sugerat de simboluri din
câmpul semantic al elementelor funerare – sicriele de plumb, cavou, funerar vestmânt, coroanele
de plumb – trimiţând ca stare către iminenţa morţii. Starea de solitudine este sugerată de sintagma
stam singur, care, alături de celelalte simboluri creează pustietate sufletească ( era vânt) şi chiar
nevroză (scârţâiau). Repetarea simetrică a simbolului plumb, plasat ca rimă la primul şi ultimul
vers al strofei întâi sugerează neputinţa de a evada din această lume apăsătoare, obositoare,
sufocantă.
Strofa a doua a poeziei ilustrează mai ales spaţiul poetic interior, prin sentimentul de
iubire care dormea întors, sugerând disperarea poetului (strig), într-o solitudine morbidă (stam
singur lângă mort), dragostea nefiind înălţătoare, ci, dimpotrivă, este rece şi fără nici un fel de
perspectivă de împlinire (atârnau aripile de plumb). Prin urmare, dragostea devine aici amor –
iubire decăzută, exclusiv erotică –, instaurându-se ca o replică dată romanticilor care considerau
sentimentul suprem o cale sigură de evadare din realitatea limitată.
În concluzie, în poezia bacoviană se regăsesc influenţe din simbolismul francez, însă
poetul român se individualizează tocmai prin viziunea despre lume, din care se desprind dramele
omului modern: singurătatea, incapacitatea de adaptare la noile mentalităţi, eşecul comunicării
interumane etc.

Plumb

Dormeau adânc sicriele de plumb,

Și flori de plumb și funerar vestmânt -
Stam singur în cavou... si era vânt...
Și scârțâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

2
Pe flori de plumb, și-am început să-l strig -
Stam singur lângă mort... și era frig...
Și-i atârnau aripile de plumb.

plumb = metal greu, toxic, de culoare cenușie, rău conducător de căldură →

apăsare sufletească, cenușiul existențial, răceală sufletească, lipsa afectivității→
gol interior, angoasa existențială
flori = culoare, viață → anularea vitalității, a frumosului
amorul = iubire decăzută, toxică
aripile = libertate, zbor, independență → imposibilitatea salvării
- repetare obsesivă a cuvântului plumb → muzicalitate sumbră, rima în consoane =
închiderea lumii
muzicalitate sumbră: imagini auditive = scârțâiau, vânt, să strig
muzicalitate: paralelism sintactic, pauze
cavou, sicrie = spațiu mic, izolat, închis → izolarea de lume, claustrare, imposibilitatea salvării
Câmpul semantic al morții: sicrie, cavou, mort, funerar vestmânt, coroane
Corespondența între planul exterior (prima strofă) și planul interior (a doua strofă)
planul exterior = întregul univers/societatea
Sinestezia: Și scârțâiau coroanele de plumb = imagine auditivă + imagine vizuală+ imagine
olfactivă + imagine tactilă
incipitul fiecărei strofe = verbul a dormi = lipsa mișcării, sfârșitul
dormeau, dormea = timpul imperfect → gramatical = acțiune din trecut în continuă desfășurare
→ continuă desfășurare = proiectarea stărilor în eternitate

Eseu structurat: Tema și viziunea despre lume/ Particularități de construcție a textului

Introducere: trăsături generale despre curent/perioadă + introducerea textului și a autorului
Cuprins:
- 2 trăsături pentru încadrarea în curent/ în perioadă
- 2 imagini/ sevențe semnificative
- 2 elemente de construcție a textului poetic (titlul, incipit, final, mijloace artistice,
elemente de prozodie, relații de recurență/de opoziție)
Încheiere : o concluzie