Sunteți pe pagina 1din 1

STRUCTURA CELULEI EUCARIOTE- ORGANITE CELULARE

Celula eucariotă este celula care are, în mod primar, unul sau mai mulți nuclei. Acesti nuclei
sunt observabili la microscop și se colorează cu coloranți bazici. Celulele eucariote sunt
compartimentate și fiecare compartiment îndeplinește o funcție specifică. Celulele eucariote
sunt cele care formează 99% dintre organismele cunoscute.

 Citoplasma: Este substanța fundamentală a celulei, cea care o umple la interior. Este
alcătuită din diverse soluții în care au loc numeroase reacții chimice în fiecare secundă de
viață a celulei. Toate componentele citoplasmei se numesc organite citoplasmatice. Aceste
organite pot fi nespecifice (adică sunt comune tuturor celulelor) și organite specifice, care
există doar la anumite celule (cum sunt neurofibrilele și corpusculii Nissl ce se găsesc
doar în neuron sau miofibrilele, care se găsesc numai în fibrele musculare).
 Reticulul endoplasmatic: Este o rețea de canale de diferite grosimi care împânzesc
citoplasma. Au rol deosebit de important în transportul substanțelor prin celulă. Poate
fi neted sau rugos. Cel rugos are pe pereții externi atașați numeroși ribozomi, iar cel neted
nu are.
 Ribozomii: Sunt structuri celulare extrem de mici, de ordinul a 10  metri. Au fost
-10

descoperiți de savantul american de origine română George Emil Palade. Au rol în


cuplarea aminoacizilor între ei și formarea proteinelor.
 Aparatul Golgi: Se mai numește și dictiozomi și sunt o serie de săculeți aplatizați și
suprapuși cu un ax central. Are rol deosebit de important în formarea produșilor de
secreție ai celulei (secretă fel de fel de substanțe).
 Lizozomii: Sunt vezicule (saculeți) desprinse din aparatul Golgi care poartă în toată celula
substanțele pe care le secretă acesta.
 Mitocondriile: Sunt organite citoplasmatice extrem de importante cu rol în furnizarea de
energie pentru celulă. Sunt sferice sau ovale, cu membrana dublă (membrana externa este
netedă, dar cea internă este pliată formând cristele mitocondriale). Substanța
fundamentală din mitocondrie se numește matrix (sau matrice mitocondrială). Matrixul are
o compoziție foarte asemănătoare cu cea a citoplasmei și în interiorul acestuia se află
numeroși ribozomi și una sau mai multe molecule circulare de ADN care reprezintă copii
ale aceluiași genom. În interiorul matrixului, dar și pe suprafața cristelor mitocondriale, au
loc procesele de oxido-reducere prin care glucoza este redusă la CO2 și H2O și se
eliberează energie. Energia este stocată sub formă de molecule de ATP (acid
adenozintrifosoric). Mitocondriile sunt organite care se divid independent de celula și
totalitatea lor formează condriozomul celulei.
 Vacuolele: Sunt componente ale celulei sub forma de saci care conțin, în interiorul lor,
diverse produse ale celulei. Unele depozitează substanțe, altele găzduiesc procesele de
digestie (vacuolele digestive), altele au rol în excreție etc. Membrana care înconjoară
vacuolele este foarte rezistentă și se numește tonoplast.

S-ar putea să vă placă și