Sunteți pe pagina 1din 2

TEST DE ANTRENAMENT 8, LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

Citește cu atenție textul de mai jos și răspunde cerințelor formulate:


Rendi nu avea habar de cât timp dispăruse luna de pe cer. Tot ce știa era că de
săptămâni bune vântul vuia îndurerat, ca și cum cerul era copleșit de suferință. La început,
crezuse că gemetele ieșeau din propriul său gâtlej, căci îl durea fiecare părticică a trupului,
de atâtea ceasuri lungi de când stătea pitit în căruța negustorului. Însă doar seara, după ce
căruța se oprea din mers, după ce hârtoapele și izbiturile încetau, abia atunci se porneau
gemetele.
După nopți în care cerul scâncise și suspinase neîncetat, Rendi îndrăzni să tragă cu
ochiul afară. Când simți măgarul luând-o din loc mânat de negustor și vaietele nopții
pornindu-se din nou, Rendi se strecură printre vinuri – damigene uriașe de ceramică mari cât
el – și scoase capul de sub coviltir. Însă când ridică privirea spre cer, nu văzu nimic. Stelele
își pierduseră strălucirea, prefăcându-se în umbre palide, iar în întuneric răsunau aceleași
scâncete. Atunci descoperi Rendi că luna dispăruse.
(Grace Lin, Râul înstelat al cerului)
1. Scrie cuvinte cu acelaşi înţeles pentru termenii: habar , timp. 10 puncte
2. Scrie câte un cuvânt cu sens opus pentru termenii subliniaţi în textul dat. 10 puncte
3. Construieşte un enunș interogative ți unul exclamativ, folosind cuvintele identificate
de tine la exerciţiul anterior. 10 puncte
4. Precizează partea de vorbire a cuvintelor subliniate în enunţul următor: Rendi nu avea
habar de cât timp dispăruse luna de pe cer. 12 puncte
5. Transformă următorul enunţ într-o propoziție simplă: După nopți în șir în întuneric,
cerul suferind și însingurat plângea spre dezamăgirea tuturor. 6 puncte
6. Notează numărul de substantive din propoziția dezvoltată de la exerciţiul anterior. 6
puncte
7. Scrie două idei privitoare la cer, desprinse din textul de mai sus. 10 puncte
8. Corectează greşelile de orice natură din enunţurile de mai jos: 10 puncte
Cerul are minunățile sale pe care nu le vedem de cât foarte rar.
Rendi nu ia vazut pe prieteni săi.
9. Alcătuiește propoziții cu următoarele ortograme: ca/ c-a, caș/c-aș, cei/ce-i. 16 puncte
Notă:

1
Se acordă 10 puncte din oficiu. Punctaj maxim: 100 p

S-ar putea să vă placă și