Natura juridică a răspunderii pentru nerespectarea obligaţiilor etice

21. În vederea analizării naturii juridice a răspunderii pentru nerespectarea obligaţiilor etice ne
vom opri asupra situaţiei personalului didactic din învăţământul superior, supus în principal
reglementării Legii nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, respectiv, în ceea ce priveşte buna
conduită în cercetarea ştiinţifică, Legii nr. 206/27 mai 2004 privind buna conduită în
cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare.

Potrivit art. 304 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, personalul din învăţământul superior are
drepturi şi îndatoriri care decurg din Carta universitară, din Codul de etică universitară, din
contractul individual de muncă, precum şi din legislaţia în vigoare. În cazul nerespectării
culpabile a acestor obligaţii, personalului didactic din învăţământul superior i se pot aplica
sancţiuni disciplinare, respectiv sancţiuni referitoare la încălcarea eticii universitare şi a bunei
conduite în cercetare.

Sancţiunile disciplinare ce pot fi aplicate personalului didactic şi de cercetare din

învăţământul superior

22. Pe de-o parte, Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale conţine o reglementare distinctă
referitoare la răspunderea disciplinară(1) a personalului didactic şi de cercetare, personalului
didactic şi de cercetare auxiliar, precum şi a personalului de conducere, de îndrumare şi de
control din învăţământul superior. Conform art. 312 din actul normativ menţionat, aceste
categorii de personal răspund disciplinar pentru încălcarea îndatoririlor ce le revin potrivit
contractului individual de muncă, precum şi pentru încălcarea normelor de comportare care
dăunează interesului învăţământului şi prestigiului unităţii sau instituţiei.

Aşadar, conform Legii nr. 1/2011, personalul didactic şi de cercetare din învăţământul
superior răspunde disciplinar, pe de-o parte, pentru neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor
asumate prin încheierea contractului individual de muncă, respectiv pentru neîndeplinirea sau
îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu. Pe de altă parte, sfera abaterilor
disciplinare depăşeşte strict procesul de muncă, fiind sancţionată disciplinar şi încălcarea
normelor de comportare care dăunează interesului învăţământului şi prestigiului unităţii sau
instituţiei angajatoare, în cadrul acestea sau în afara ei. Pe cale de consecinţă, în cazul
personalului didactic şi de cercetare, personalului didactic şi de cercetare auxiliar, precum şi a
personalului de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământul superior, abaterea
disciplinară nu se limitează la o faptă strict legată de atribuţiile propriu-zise din fişa postului,
ci reprezintă orice conduită neconformă statutului profesional al persoanelor respective.
Având în vedere formularea largă cuprinsă de lege, este indiferent dacă persoana are un
comportament dăunător interesului învăţământului sau prestigiului universităţii în timpul
procesului educativ sau de cercetare ori în afara lui, respectiv în incinta instituţiei sau în afara
ei.

Sancţiunile disciplinare care se pot aplica acestor categorii de personalul sunt prevăzute în
mod expres şi limitativ de art. 312 din Legea nr. 1/2011, putând consta în: avertisment scris;
diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizaţia de conducere, de
îndrumare şi de control; suspendarea, pe o perioadă determinată de timp, a dreptului de
înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii didactice superioare ori a unei funcţii de
conducere, de îndrumare şi de control, ca membru în comisii de doctorat, de master sau de
licenţă; destituirea din funcţia de conducere din învăţământ; desfacerea disciplinară a
contractului de muncă.

Putem constata o oarecare similitudine între sancţiunile disciplinare speciale, aplicabile

personalului didactic şi sancţiunile disciplinare generale, reglementate la art. 248 alin. (1) C.
mun. Pe de altă parte, contrar principiului legalităţii incriminării, sancţiunile constând în
diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizaţia de conducere, de
îndrumare şi de control şi în suspendarea dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea
unei funcţii didactice superioare ori a unei funcţii de conducere, de îndrumare şi de control, ca
membru în comisii de doctorat, de master sau de licenţă nu au caracter determinat, nefiind
precizate limitele minime şi maxime între care poate opera măsura diminuării sau suspendării.
Aceste limite se stabilesc prin Carta universitară, dar cu respectarea cuantumului şi a duratei
reglementate de Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale

pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar(2) , pentru a asigura un tratament

juridic similar, fără diferenţieri nejustificate, personalului didactic.

23. Sancţiunile disciplinare au fost definite ca mijloacele de constrângere stabilite de lege, cu

caracter educativ(3) , reprezentând măsuri specifice dreptului muncii, legate de executarea
contractului individual de muncă. Prin prevederea acestora în acte normative şi aplicarea lor
se urmăreşte "apărarea ordinii disciplinare", respectiv asigurarea îndeplinirii conştiincioase a
îndatoririlor de serviciu şi - sub imperiul Codului muncii anterior - respectarea normelor de
comportare(4) . Sancţiunile disciplinare - generale sau speciale, în funcţie de actul normativ
prin care sunt enumerate - sunt strict şi limitativ prevăzute de lege, iar aplicarea lor trebuie să
respecte durata şi cuantumul prevăzute de lege, cu posibilitatea individualizării lor, între
limitele legale, în funcţie de gravitatea abaterii săvârşite. Astfel, similar sancţiunilor de drept
penal sau administrativ, şi în cazul celor disciplinare se aplică principiul legalităţii
sancţiunii(5) .

24. Art. 313-317 ale Legii nr. 1/2011 reglementează procedura disciplinară, care se

completează cu dispoziţiile de drept comun cuprinse în art. 251 C. mun.

Astfel, orice persoană poate sesiza unitatea sau instituţia de învăţământ cu privire la săvârşirea
unei fapte ce poate constitui abatere disciplinară. Conform legii, sesizarea se face în scris şi se
înregistrează la registratura unităţii sau instituţiei de învăţământ. Ca urmare a unei asemenea
sesizări sau a autosesizării, în cazul unei abateri constatate direct, în instituţiile de învăţământ
superior, propunerea de sancţionare disciplinară se face de către şeful de departament sau de
unitate de cercetare, proiectare, microproducţie, de către decan ori rector sau de cel puţin două
treimi din numărul total al membrilor departamentului, consiliului facultăţii sau senatului
universitar, după caz.

În vederea cercetării disciplinare a faptei sesizate, rectorul (6) , cu aprobarea senatului

universitar, constituie o comisie de analiză formată din trei până la cinci membri, cadre
didactice care au funcţia didactică cel puţin egală cu a celui care a săvârşit abaterea şi un
reprezentant al organizaţiei sindicale. Potrivit art. 314 alin. (1) al Legii nr. 1/2011, în acord cu
dispoziţiile art. 251 C. mun., sancţiunea disciplinară se aplică numai după efectuarea
cercetării faptei sesizate, audierea celui în cauză şi verificarea susţinerilor făcute de acesta în
apărare.
25. Stabilirea sancţiunilor disciplinare aplicabile revine în competenţa consiliilor facultăţilor
(în cazul avertismentului scris, respectiv diminuării salariului de bază, cumulat, când este
cazul, cu indemnizaţia de conducere, de îndrumare şi de control) sau a Senatului universitar
[în cazul celor prevăzute la art. 312 alin. (2) lit. c) -e) din Legea nr. 1/2011]. Aplicarea
sancţiunilor disciplinare astfel stabilite se realizează de către decan (în cazul avertismentului
scris, respectiv diminuării salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizaţia de
conducere, de îndrumare şi de control) sau de către rector (în cazul celorlalte sancţiuni).
Decizia de sancţionare se comunică, în scris, personalului didactic şi de cercetare, precum şi
personalului didactic şi de cercetare auxiliar din subordine de către serviciul de resurse umane
al instituţiei, elementele de conţinut ale deciziei de sancţionare fiind cele prevăzute laart.
252 C. mun. Împotriva deciziei de sancţionare, se poate formula contestaţie, de către persoana
interesată, în condiţiile art. 252 alin. (5) C. mun.(7) , coroborate cu regulile privind jurisdicţia
muncii, din acelaşi act normativ. Astfel, salariatul nemulţumit de sancţiunea disciplinară
aplicată poate contesta decizia de sancţionare la tribunalul de la domiciliul sau locul său de
muncă, în termen de 30 de zile de la comunicare.