Imaginarul lingvistic și cultural al morții în epitafurile din „Cimitirul Vesel”, Săpânța

Rezumat: O abordare strict conceptuală privește moartea, pentru omul de peste veacuri și de
pretutindeni, încă din cele mai primitive timpuri, nu ca încetare a vieții, ci mai degrabă ca trecere
într-o altă stare, diferită de cea primară. Diversitatea conceptuală pe care țăranul român a făurit-o
în jurul ideii de moarte, prin metaforele cu care a îmbrățișat obiectele care sunt strict legate de
aceasta, prin obiceiurile sau poeziile rituale, fac din acest imaginar al morții un spațiu vast de
cercetare a mentalității omului simplu. Personificând moartea și atribuindu-i caracteristici
omenești, adăugând imuabilului cu care este împodobită trăsături spațiale și temporale, țăranul a
reușit să creioneze în cuvânt, de cele mai multe ori involuntar, felul în care este percepută
moartea în viața sa. În studiul de față, dorim să prezentăm, în culori cât mai vii, acele pasaje din
epitafurile „Cimitirului Vesel” care vorbesc despre această relație intimă și tainică dintre om și
moarte, focalizându-ne atenția cu precădere la mărturiile lingvistice care o divulgă. Metaforele
conceptuale și imaginile sugestive pe care le amintim cu privire la moarte nu sunt întotdeauna
creații românești, ci sunt preluate din familia altor culturi, așadar toate acestea trebuie privite din
interior, din însăși ființa lor, din „pântecele” care le-a purtat și le-a născut, pentru a putea avea o
privire cât mai largă asupra simbolisticii pe care o poartă.
Nu ne vom putea lipsi, bineînțeles, nici de latura culturală, prin așa-numitele bocete și
verșuri care se reiterează, ca formă și scop, în epitafuri. Acestea reprezintă, fără discuții, nu o
manifestare recentă a omului în fața perenității sale, ci o reacție firească a acestuia, exprimată
deja de veacuri și valoroasă prin însăși vechimea sa.

The Linguistic and Cultural Imaginary into the Epitaphs of the ”Merry Cemetery”,
Săpânța

Abstract: A strictly conceptual approach concerns death, for the man over the ages and
everywhere, from the most primitive times, not as an end of life, but rather as a change into
another state, different from the primary one. The conceptual diversity that the Romanian
peasant has built around the idea of death, through the metaphors with which he embraced the
objects that are strictly related to it, by ritual customs or poems, make this imaginary of death a
vast area of research of the simple man's mentality. By personifying death and attributing human
characteristics, adding feature of space and time to the immutable in which is embellished, the
peasant managed to create in his word, often involuntarily, the way death is perceived in his life.
In this study, we would like to present, in the most vivid colors possible, those passages in the
epitaphs of the “Merry Cemetery” that speak of this intimate relationship between man and
death, focusing our attention on the linguistic testimonies that reveal it. The conceptual
metaphors and the suggestive images we remember about death are not always Romanian
creations, but are taken from the family of other cultures, so all these should be seen from the
inside, from their very being, from the "wombs" that worn and born them, so you can have a
wide look at the symbolism it wears. We will not, of course, be able to miss the cultural side
either, through the so-called bocete and verșuri that repeat, in form and purpose, in the epitaphs.
They represent, without discussion, not a recent manifestation of man in the face of his
temporariness, but a natural reaction of him, already expressed for age and valuable in his
seniority.