De-a lungul timpului, interacțiunea dintre profesor, student și procesul în sine de predare-

învățare a urmat direcții diferite. Uneori, noi, profesorii, ne simțim confortabil să stăm pe
locul șoferului și vrem să ducem studenții spre un anumit punct-țintă, pe un traseu clar
stabilit. Însă, în realitate, situația nu arată chiar așa. De multe ori, studentul este în persoana
celui care stă pe scaunul din dreapta și ne roagă să mai reducem viteza, să punem și puțină
muzică pe fundal, sau, de ce nu, să mai vizităm și alte locuri decât cele stabilite inițial... E
decizia profesorului dacă va schimba traseul sau nu. Iată care este diferența de paradigmă pe
care dorim să o detaliem în cele ce urmează...
În ceea ce privește curriculumul ca plan general al unui curs, acesta urmărește modul în care
conținutul acestui curs este transformat într-o schiță a procesului de predare-învățare, care să
permită, mai apoi, obținerea rezultatelor vizate. Așadar, în funcție de atenția mai mare
acordată uneia sau alteia dintre componentele unui curriculum (conținut, proces sau
rezultate), într-un articol din 2013, Jack Richards face o prezentare a celor trei tipuri de
modele principale de curriculum care au marcat ultimii 60 de ani.
O primă abordare este cea a unui FORWARD DESIGN, care pleacă de la premisa că, înainte
de a lua o decizie cu privire la metodologie și înainte de a determina rezultatele procesului de
predare, este necesară stabilirea conținutului care urmează a fi predat.. (+ exemplul) Schema
unei astfel de abordări este una de tip cascadă: se pleacă de la stabilirea conținutului (în cazul
nostru, a structurilor lingvistice), se organizează, mai apoi, syllabusul, se stabilește
metodologia, se urmăresc rezultatele și se aplică diferite tipuri de evaluare. Acest tip de
model vizează acele cursuri în care profesorul este în persoana șoferului care nu acceptă
abaterea de la drumul stabilit inițial, indiferent de nevoile celor care se află în mașină alături
de el.
În anii ʼ80, în spațiul anglo-saxon, s-a simțit nevoia unei schimbări de viziune asupra
curriculumului. Utilizând metafora de la începutul prezentării, acesta este un tip de
curriculum care îi permite profesorului să facă din când în când schimb de locuri cu studentul
său sau cel puțin să stabilească traseul împreună cu acesta. Destinația unei astfel de călătorii
nu este prestabilită și, firește, nici traseul. Deci, dacă nu te interesează unde ajungi, orice
drum te va duce acolo.
Schimbarea se face, așadar, în sensul unui transfer dinspre conținut spre metodologie.
conținutul urmând să fie stabilit ulterior, în timpul sau în urma procesului de predare-
învățare. Sub numele generic de CENTRAL DESIGN, Jack Richards pune la un loc toate
acele modele curriculare care își au punctul de pornire în selectarea activităților, a metodelor
de predare. Pe măsură ce procesul de predare-învățare se desfășoară, detaliile referitoare la
conținut sau la rezultate vor fi negociate de cursanți și profesor, în funcție de tematicile în
jurul cărora se va construi cursul, în funcție de interacțiunile verbale între profesor și studenți
sau între studenți. Clasa, privită ca ecosistem, este asemănată cu o orchestră sau cu o echipă
de fotbal, în care fiecare participant contribuie cu ceva și are ceva de învățat de la ceilalți.
Astfel, elementele de conținut care decurg din contribuțiile întregii clase, vor fi evaluate, iar,
în urma evaluării, se vor propune, prin negociere, alte conținuturi. Din perspectiva predării
unei limbi, această abordare poate fi aplicată în centre de limbi străine, unde nu se urmărește
o anumită miză.
Cel de-al treilea model, THE BACKWARD DESIGN, are în prim-plan cursantul, mai exact ce
abilități și competențe trebuie să-și însușească acesta în urma cursului. Astfel, mai presus de
toate, se dă câștig de cauză scopului învățării. Pornind de la rezultatele scontate, se stabilesc,
ulterior, conținuturile și metodologia. Primul pas într-o astfel de viziune este aceea a analizei
nevoilor cursantului. Odată stabilite aceste nevoi, pot fi stabilite obiectivele, conținutul,
maniera de predare a acestora, precum și chestiunile legate de evaluare (ce și cum se
evaluează). În cadrul acestui tip de curriculum, profesorul depășește rolul de șofer, fiind
instructorul auto care supraveghează procesul de învățare și îi oferă cursantului un model de
producție.
Pentru a putea avea o imagine de ansamblu mai clară asupra acestor 3 tipuri de curriculum,
vom urmări mai îndeaproape syllabusul, metodologia, rolul profesorului și al elevului,
precum și maniera de evaluare specifică fiecărui model.

.....

Ne putem pune acum întrebarea: De ce este atât de anevoioasă trecerea spre un backward
design? Și de aici v-aș lasa pe dumneavoastră să continuați...