Pasteluri

de Vasile Alecsandri
-Comentariu-

Vasile Alecsandri (n. 21 iulie/2 august 1821, Bacău, Moldova – d. 22 august/3 septembrie 1890,

Mircești, Iași, România) a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru
fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România,
personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.
Vasile Alecsandri este cel mai mare poet preeminescian, fiind martorul unei epoci intinse din
istoria Romaniei: revolutia de la 1848, unirea principatelor din 1859, razboiul de independenta din
1877. Aceste evenimente si-au gasit reflectarea lor in lirica lui Alecsandri astfel incat ea poate fi
considerata o cronica a epocii in care a trait poetul.
Alecsandri a fost un poet sensibil, care a stiut sa asculte si sa exprime durerile si aspiratiile
neamului sau. Alecsandri este un poet cetatean implicat in viata culturala si politica contemporana.
Contributia sa este deosebit de importanta in domeniul poeziei, al prozei, al dramaturgiei si al
folcloristicii.
Vasile Alecsandri este creatorul pasteului in literatura romaneasca. Termenul de “pastel” nu
este unul originar literar ,ci a fost imprumutat din arta plastica ,unde denumeste un tablou realizat in
tonuri palide ,delicate ,de obicei descriind natura.
Opera de maturitate, un ciclu de poezii (cele mai multe), a fost publicată, mai întâi, în
„Convorbiri literare” din anii 1868-1869 (ultimele au apărut în aceeaşi revistă în 1874), iar ciclul ca
atare a fost alcătuit (schimbând ordinea cronologică a tipăririi iniţiale şi urmărind o logică a
conţinutului poeziilor) o dată cu includerea lui în volumul de ,,Opere complete, Poezii, Pasteluri şi
legende”, în 1875.
Nucleul ciclului il constituie un numar de treizeci de pasteluri grupate pe anotimpuri si pe
indeletnicirile specifice acestora: ,,Sfarsit de toamna”, ,,Iarna”, ,,Mezul
iernei”, ,,Viscolul”, ,,Gerul”, ,,Oaspetii primaverii”, ,,Cucoarele”, ,,Malul
Siretului”, ,,Balta”, ,,Secerisul”, ,,Cositul” etc. Spatiul descris este dominat de repetabilitatea
fenomenelor naturale si a ciclurilor temporale (pe langa anotimpuri, uneori pastelurile surprind
momente ale zilei: ,,Serile la Mircesti”, ,,Dimineata”, ,,Noaptea”).
Referindu-se la valoarea pastelurilor, Titu Maiorescu preciza: ,,Pastelurile sunt un sir de poezii,
cele mai multe lirice, de regula descrieri, cateva idile, toate insufletite de o simtire asa de curata si de
puternica a naturei, scrise intr-o limba asa de frumoasa, incat au devenit fara comparare cea mai
mare podoaba a poeziei lui Alecsandri, o podoaba a literaturei romane îndeobște.”
Dupa cum observa criticul literar Paul Cornea, pana la Alecsandri, poetii au anexat natura
omului, ea avand rolul unui decor. Natura nu a constituit subiectul discursului liric, ea servea drept
cutie de rezonanta pentru starile sufletesti. Începand cu Alecsandri, natura este cautata pentru ea
insasi, devenind centrul, elementul esential al discursului liric.
Poetul nu este atras de peisaje grandioase, salbatice si nu isi exprima sentimentele intr-un mod
zgomotos (grandilocvent). Natura lui Alecsandri este domestica, obisnuita, familiara, apropiata
omului. Pastelurile sunt poezii descriptive, care prezinta, in succesiunea anotimpurilor si a muncilor
Agricole, natura: ,,Plugurile”, ,,Secerisul”, ,,Semanatorii”, ,,Cositul”. Din aceste pasteluri se
desprinde o filozofie a seninatatii, a echilibrului si a moderatiei. Pastelistul stie sa valorifice fiecare
detaliu, fiecare amanunt. Pastelul este rezultatul unui efort de esentializare. Folosind cuvinte
obisnuite, chiar banale, poetul le îmbina ingenios, incat acestea dobandesc o exceptionala capacitate

1
de sugestie. Alecsandri nu este un colorist, el prefera contrasul alb-negru, fiind foarte atent la
contrasturi.
Structura obisnuita a unui pastel, la Alecsandri, cuprinde: o introducere rapida in peisaj, o
detaliere a peisajului, exprimarea sentimentelor poetului in fata peisajului si o introducerea unei
vietati, care anima tabloul si da o nota umoristica.
Compozitional, pastelul are patru catrene, cu versuri de 14-16 silabe. Semnificativ in acest sens
sunt: ,,Lunca Siretului”, ,,Miezul iernii”, ,,Dimineata”, ,,Iarna”, ,,Malul Siretului”.
Tablourile lui Alecsandri sunt statice, incremenite in timp. Totusi, se poate vorbi, in unele
cazuri, de un dinamism care rezulta din multimea verbelor si din repetitie: ,,ziua ninge, noaptea
ninge, dimineata ninge iara”.
Figura de stil preferata este comparatia, care pune in paralel un element abstract cu unul concret
sau invers: ca fantome albe plopii / insirati se pierd in vale, soarele rotund si palid se prevede printre
nori / ca un vis de tinerete printre anii trecatori.
Poetul a reusit sa evite verbalismul asigurand o armonie desavarsita intre continutul poeziei si
propria sa stare sufleteasca. Se remarca mobilitatea privirii, care inventariaza toate detaliile
semnificative ale tabloului.
Dupa parerea lui Tudor Vianu, tehnica de baza in pastelurile lui Alecsandri este impresionista.
Aceasta tehnica pune accent pe modul cum cade lumina asupra obiectelor si elementelor din natura.
Faptul este relevat de prezenta luminii, ca motiv central al creatiilor lui Alecsandri.
Tot de tehnica impresionista tine si redarea aspectelor marunte, a amanuntelor, care devin
revelatorii pentru crearea imaginilor ample. La Alecsandri se trece firesc de la o imagine panoramica
la una de tip secventional pentru ca autorul vrea sa surprinda simultan ceea ce este static, dar si ceea
ce este dimanic in peisajul respectiv.
O alta caracteristica a pastelurilor este aceea ca aproape toate textele contin imagini statice.
Acest aspect se schimba in final cand autorul introduce un element dinamizator (un lup, o sanie, o
soparla etc.) nota realizata devenind profund optimista.
Critica literara a semnalat si o alta constanta a “Pastelurilor” lui Alecsnadri: folosirea invariabila
a timpului prezent, forma verbala care il implica pe cititor in cadrul natural reflectat, transformandu-l
intr-un adevarat spectator. Timpul dă impresia de simultaneitate, adica se creeaza senzatia ca actul
contemplatiei se produce concomitent cu creatia si cu receptarea poeziei.
Creatii pline de armonie, caracterizate prin impletirea fermecatoare a liricului cu epicul, a
elementului popular cu cel de cult, “Pastelurile” lui V. Alecsandri definesc partea cea mai valoroasa
a poeziei sale.
Intemeietorul pastelului in literatura romana se defineste prin aceste creatii ca un poet discret si
gratios sensibil in fata frumusetilor naturii. Criticii literari au identificat o tehnica a miniaturizarii
orientale specifica pastelurilor. În unele pasteluri, ca ,,Serile la Mircesti”, poetul stie sa creeze o
ambianta sufleteasca potrivita rememorarii.
Vasile Alecsandri este un poet al luminii; in absenta soarelui el confera luminozitate prin
prezenta lunii si a stelelor, a metalelor si a pietrelor pretioase.
Elemente de pastel se gasesc si in operele lui Gh. Asachi, I. H. Radulescu, Grigore
Alexandrescu, iar dupa Alecsandri au cultivat aceasta specie: Al. Macedonski,
G. Cosbuc, I. Pillat, V. Voiculescu, etc.
“Pastelurile” lui Alecsandri raman in literatura noastra ca adevarate bijuterii, cuceritoare prin
simplitatea limbajului si perfectiunea rimei si a ritmului.