Temă- Drept român

Aiordăchioae Cristian- Andrei

1.Analizați condițiile capacității juridice în dreptul Romîn și raportați-le la actualul Cod civil
românesc.
Capacitatea juridica este aptitudinea de a avea drepturi si obligatii, de a juca un rol in viata
juridica.
Pe langa termenul de persona, romanii mai foloseau pentru a desemna notiunea de subiect de
drept si obligatii pe cel de caput (cap), pornindu-se evident de la partea corporala cea mai
semnificativa pentru un individ in toate activitatile sociale pe care le desfasoara. De altfel, dupa
cat se pare de la acest cuvant deriva si notiunea de capacitate.
Capacitatea juridica era de doua feluri: de drept sau de folosinta si de fapt sau de exercitiu.
Pentru ca un om sa fie pe deplin capabil trebuia sa posede atat capacitatea de drept cat si pe cea
de fapt. Capacitatea de drept sau de folosinta cerea sa fie indeplinite mai multe conditii: omul sa
fie liber, sa fie cetatean si sa fie sef de familie adica sa nu se gaseasca in puterea parinteasca a
altei persoane. La randul ei, capacitatea de fapt sau de exercitiu era recunoscuta numai acelor
persoane care pe langa conditiile mentionate - indeplineau si unele conditii de fapt cu privire la
sex, stare mintala, varsta etc. Intr-adevar, unele persoane datorita sexului - conceptia romana
considera o femeie incapabila in multe privinte - bolilor mintale care intuneca folosirea corecta a
ratiunii, inexperientei, varstei etc., nu se bucurau de capacitatea de fapt sau de exercitiu. Asadar,
numai persoanele de sex masculin, in plenitudinea facultatilor intelectuale, avand o anumita
varsta se bucurau de deplina capacitate de fapt.
Capacitatea juridică în actualul Cod civil se manifestă prin faptul că persoanele juridice care
sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii de la data înregistrării lor. ,
acestea au capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii, după caz, potrivit art. 194, de la data actului
de înfiinţare, de la data autorizării constituirii lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte cerinţe
prevăzute de lege.
Persoanele juridice prevăzute la alin. (1) pot, chiar de la data actului de înfiinţare, să
dobândească drepturi şi să îşi asume obligaţii, însă numai în măsura necesară pentru ca persoana
juridică să ia fiinţă în mod valabil.Fondatorii, asociaţii, reprezentanţii şi orice alte persoane care
au lucrat în numele unei persoane juridice în curs de constituire răspund nelimitat şi solidar faţă
de terţi pentru actele juridice încheiate în contul acesteia cu încălcarea dispoziţiilor alin. (3), în
afară de cazul în care persoana juridică nou-creată, după ce a dobândit personalitate juridică, le-a
preluat asupra sa. Actele astfel preluate sunt considerate a fi ale persoanei juridice încă de la data
încheierii lor şi produc efecte depline.
Dobândirea capacității juridice incepe odata cu nasterea persoanei, cu conditia ca nou-nascutul sa
fie viu si viabil si sa aiba infatisare umana; ea poate avea eficienta si inainte de nastere, potrivit
regulii romane, copilul conceput este privit ca si nascut ori de cate ori interesele lui o cer. In
temeiul acestei reguli, avortul era prohibit si succesiunea tatalui decedat era acordata copilului
conceput inainte ca acesta din urma sa se fi nascut. Regula era stabilita in interesul exclusiv al
copilului conceput; de aceea isi pierde eficacitatea daca acesta se naste mort. Personalitatea sau
capacitatea juridica a unei persoane sfarseste in mod firesc odata cu moartea fizica a acesteia si
in mod exceptional prin moartea ei civila, cum ar fi: caderea in prizonierat, pierderea cetateniei
etc.
Pe langa persoanele fizice, dreptul roman a recunoscut capacitatea juridica si unor colectivitati,
ca de pilda statului, cetatilor, diferitelor asociatii etc., colectivitati pe care dreptul modern le
numeste persoane juridice sau morale.
Reglementarea capacitatii juridice a urmat in intreaga evolutie a dreptului roman dezvoltarea
relatiilor de productie sclavagiste. Categoria juridica de persoana ramane foarte limitata,
deoarece dreptul roman refuza sclavilor, deci majoritatii populatiei capacitatea juridica. Situatia
nu s-a schimbat nici in epoca feudala, deoarece capacitatea juridica, proportionala in raport cu
pozitia de clasa a locuitorilor - nobili, clerici, ș.a.
2.Explicați de ce sclavii nu se puteau căsători și nici nu puteau încheia contracte.
Libertatea este una dintre condițiile esențiale pentru a fi considerat subiect de drept în
Antichitate. În Vechiul Drept Roman libertatea și cetățenia sunt indisolubil legate . În consecință,
orice străin care tranzita, în acea perioadă, Roma era un simplu res (lucru), ce nu beneficiază de
vreo ocrotire juridică și trebuie să se pună sub protecția unui cetățean. Calitatea de om liber
aparține celor care nu sunt sclavi. Împărțind pe oameni în liberi și sclavi, ultimii sunt puși într-o
categorie inferioară. Sclavia a avut o importanță capitală în Roma antică, sclavii fiind principala
forță de muncă.
Sclavii nu erau foarte numeroși, munceau alături de stăpânii lor și erau priviți ca niște membri
inferiori ai familiei. Unii cetățeni romani vedeau în sclav un simplu lucru (res), ceea ce îi nega
posibilitatea de a fi subiect de drept. Aceștia îl priveau ca pe o unealtă de producție. Au fost
scriitori care chiar îl numeau pe sclav unealta care vorbește, spre deosebire de unealta care rage
(animalul) și de unealta mută, neînsuflețită (plugul, sapa, ciocanul etc.). Această perspectivă nu a
fost însă una generalizată la nivelul întregii societăți romane. Stăpânul avea numai teoretic
asupra sa un drept nelimitat, putând să-l vândă, să-l înstrăineze cu orice titlu, să-l pedepsească și
chiar să-l omoare. Sclavul nu are (din perspectiva dreptului civil) o familie; legătura sa cu o
sclavă are valoarea unui simplu fapt , nu a unei căsătorii adevărate. De asemenea, sclavul nu are
un patrimoniu, adică nu poate fi proprietar, creditor sau debitor și nici lăsa o moștenire. Este
numai un instrument de achiziție juridică pentru stăpânul său, căruia poate, să-i facă situația mai
bună dar nu mai rea, îl putea face creditor în urma unui act juridic de achiziție, în care a figurat
împrumutând personalitatea stăpânului (ex persona domini); nu-l putea face însă debitor, pentru
a nu-i înrăutăți situația patrimonială. Sclavul nu poate să apară înaintea justiției. E.g., dacă a fost
rănit sau lovit nu poate să se plângă; numai stăpânul său are acest drept, putând intenta o acțiune
similară celei pentru vătămarea unui animal sau pentru prejudicierea unui lucru de-al său.
Situația s-a schimbat treptat în urma cuceririlor romane și în special după războaiele punice.
Numărul sclavilor a crescut considerabil, iar nevoile mereu crescânde ale societății au găsit un
instrument ieftin în mâna de lucru servilă. Mentalitatea romană care s-a format în Republică a
fost că numai sclavii muncesc, munca nefiind demnă de un om liber. Vom observa consecințele
acestei concepții, în materie de contract de mandat și de contract de locațiune. Abuzurile
stăpânilor de sclavi și atragerea ultimilor ca masă de manevră în lupta politică au cauzat răscoale
(în plan politic) și măsuri de ameliorare a regimului sclaviei (în plan juridic). Le vom examina în
capitolul următor