Sunteți pe pagina 1din 1

CAPODOPERĂ A MOZAICULUI ÎN INSULA TORCELLO

Publicat în 15/08/2013 de elena.stoenescu
La numai o oră de mers cu vaporetto de la Veneţia, Torcello este în zilele noastre o
insulă fantomă. Liniştea nu-i este tulburată decât de dangătul clopotelor celor două
biserici şi de zborul raţelor sălbatice deasupra apelor întunecate ale mlaştinii. Nu mai
aflăm aici decât vreo 60 de locuitori, faţă de Evul Mediu când oraşul număra probabil
10.000 de suflete. Ei se mândresc că Ernest Hemingway s-a odihnit şi a scris acolo. I-au
păstrat trecerea marcând-o cu o placă pe Restaurantul Cipriani. Până în secolul al X-lea,
Torcello însemna centrul comerţului din laguna venetă. Din acest loc porneau către
Imperiul carolingian nave încărcate cu sare şi peşte. Tot aici acostau vase aducătoare de
produse preţioase pentru acea vreme, cum erau socotite mătasea şi mirodeniile
provenind din Orient.

În epoca romană, insula adăpostea câteva reşedinţe de vară. Torcello devine, în vremea
invaziei normande locul de refugiu al locuitorilor din oraşul vecin Altinum, aceştia
dorind să scape de războaiele şi incendiile care bântuiau adesea „Terra ferma“,
continentul. Dedicată Maicii Domnului, ca o reacţie la arianismul apărut în Orient, în
primele secole creştine, basilica „Santa Maria Assunta“ a fost sfinţită în anul 639. Este
una dintre cele mai vechi biserici din laguna venetă.

S-ar putea să vă placă și